Gubernia Basarabia (în ) a fost o gubernie din sud-vestul Imperiului țarist. În perioada 1818 - 1873 a fost o regiune (oblastie) ()
Teritoriul guberniei a fost răpit Moldovei prin Tratatul de la București, care a urmat războiului ruso-turc din anii 1806–1812. Teritorial regiunea s-a învecinat cu Regatul României (în vest) și guberniile Herson (est) și Podolia (nord-est).
Gubernia a fost desființată în octombrie 1917, odată cu proclamarea Republicii Democratice Moldovenești.
Istorie
Anexarea
În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de la București (1812), prin care Imperiul Otoman a recunoscut anexarea rusă a provinciei. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău).Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563 Perioada provizorie, autonomia și gubernia Basarabiei Dacă la început țarul Alexandru I a încercat să câștige simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare (vezi istoria moldovenismului). Drept rezultat, la 23 iulie 1812, amiralul P.V. Ciceagov semnează regulamentul organizării temporare a noii provincii anexate, remis lui Scarlat Sturdza, primul și de fapt, ultimul nobil moldovean, care va ocupa funcția de guvernator civil al regiunii.
În perioada lui Sturdza, pe 2 februarie 1813 este instituit organul executiv al Basarabiei, constituit din două departamente. La 27 martie, același an, în cadrul primului departament al administrației Basarabiei este instituită Judecătoria regională, iar pe 17 aprilie (1813), este inaugurată eparhia Chișinăului și Hotinului.
Pe 17 iunie 1813, Scarlat Sturdza este eliberat pe motiv de boală din postul de guvernator civil al Basarabiei, el devenind astfel, primul și ultimul cîrmuitor băștinaș în Basarabia țaristă. Deși a guvernat o perioadă atît scurtă, Sturdza și Gavriil Bănulescu-Bodoni, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului, semnează o petiție pentru implementarea auto-guvernării și crearea unui guvern civil, bazat pe legile moldovenești tradiționale, care a fost oficial recunoscut în 1818.
Pe 21 august 1813, țarul Alexandru I aprobă proiectul de instituire a eparhiei Chișinăului și Hotinului, căreia i-au fost subordonate și bisericile din așa numită Ucraină hănească sau stepa Oceacului, cu orașele Ananiev, Tiraspol și Odesa.
În anul 1814, nemții strămutați în Basarabia întemeiază prima lor colonie – Tarutino. Tot în acel an, la 2 martie are loc un cutremur de pământ.
La 12 septembrie 1815 este emis manifestul împărătesc cu privire la încorporarea recruților (cîte o persoană de la fiecare 500 de suflete) și scutirea de serviciul militar a populației din Basarabia și Georgia.
La sfîrșitul anului 1816, din poruncă împărătească este creată comisia pentru ridicare topografică a Basarabiei, sub conducerea lui A.O. Kornilovici.
În 1817, guvernul țarist recunoaște drepturile mănăstirilor de peste hotare asupra moșiilor sale din Rusia. S-a dovedit că partea nouă a Chișinăului se construiește pe pămînturile stăpînite de mănăstirile închinate din Iași – Galata și Frumoasa. Drept urmare apăruse problema mutării centrului administrativ la Tighina. Între timp, guvernul rus propune patriarhului de Ierusalim și arhiepiscopiului de Sinai, schimbarea moșiilor din raza Chișinăului pe alte moșii ori să le vîndă. Cei doi găsesc de cuviință să le dăruiască țarului.
În 1818, la propunerea mitropolitului Bănulescu-Bodoni, Chișinăul a fost declarat oficial centru administrativ al Basarabiei. Tot în acel an, începe funcționarea unei tipografii pe lîngă administrația regiunii. De asemenea în 1818, are loc și deschiderea oficială a portului Ismail.
La 26 aprilie 1818, fiind în drum de la Hotin spre Chișinău, împăratul Alexandru I înnoptează la Bălți, unde îl ajunge vestea despre nașterea nepotului său – Alexandru, viitor împărat. Cu această ocazie a dat dispoziție să i se acorde localității statut de oraș. În ziua următoare țarul sosește la Chișinău, ocazie cu care sancționează un nou regulament de administrare a Basarabiei, cunoscut sub denumirea de Așezământul de organizare administrativă a Basarabiei”.
Pe 1 aprilie 1819 prin decret imperial la Reni este înființată Judecătoria comercială, care urma să examineze litigii din întreaga Basarabie. În calitate de președinte a fost numit consilierul de stat – Persiani. Tot în acel an, la 29 decembrie, drept rezultat al intervenției lui I.N. Inzov, Alexandru I emite un decret care acordă coloniștilor bulgari din Basarabia, drepturi și privilegii deosebite.
La 20 noiembrie 1820, împăratul aprobă decizia Consiliului de Miniștri de a transfera Comitetul tutelar al coloniștilor din sudul Rusiei, din orașul Ekaterinoslav la Chișinău, la dorința lui Inzov, proaspăt numit în postul de rezident imperial al Basarabiei.
În 20 februarie 1821, eteriștii în frunte cu Ipsilanti au purces din Chișinău în expediția lor spre Prut. La sfîrșitul iernii aceluiași an, s-a produs un puternic cutremur care a avariat mai multe case în Chișinău, Tighina și Cetatea Albă.
La 12 august 1822, a fost deschisă Adunarea deputaților nobilimii din Basarabia. Tot în acest an, țarul aprobă decizia Consiliului de Miniștri privind scutirea coloniștilor bulgari și germani, stabiliți în regiune, de plata taxei către stat pe lemnul adus din Herson pentru a-l utiliza la construcția caselor personale și publice.
Pe 28 mai 1823, Alexandru I emite pe numele Senatului un decret privind instituirea în Basarabia a Direcției vamale de circumscripție în frunte cu consilierul Iankovski, care exercita funcția de șef a vămii Sculeni.
Pe 30 septembrie 1823, țarul Alexandru I vizitează Cetatea Hotinului. În același an, pe 12 octombrie este deschisă școala duhovnicească parohială din Cetatea Albă.
În 1824, cinci familii sosite din Elveția înființează colonia Șaba.
Sudul Basarabiei
Geografie thumb|250px|Vedere din Basarabia, înc. sec. XX. Basarabia ocupa colțul extrem de sud-vest al Rusiei țariste, între Prut la vest, Nistru în partea de nord și est, Dunărea, în partea de sud, Marea Neagră în sud-est, și doar în nord-vestul extrem al guberniei nu exista o graniță naturală bine definită; la hotarul cu ducatul Bucovinei (Austro-Ungaria), frontiera era separată de râuri mici care se vărsau în Prut și Nistru, iar o parte a graniței era trasă peste câmpuri. Prutul și Dunărea separau Basarabia de România.
Teritoriul guberniei ocupa o suprafață de 44.399 kilometri pătrați; în conformitate cu Enciclopedia lui Brockhaus și Evfron – 40.097 verste.Бессарабская губерния // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.). — СПб., 1890—1907.
Relief Gubernia nu avea munți, însă suprafața părții de nord, și în special zona de mijloc a provinciei era una foarte inegală, cu numeroase văi adânci și ravene abrupte.
Cel mai înalt punct al guberniei se situa în nord-vestul extrem, în ținutul Hotin, la granița cu Bucovina austriacă – 469 m, în același ținut existau de asemenea, mai multe înălțimi de peste 320 m. Situate mai la sud, ținuturile Soroca, și Iași (ulterior județul Bălți) erau mai puțin ridicate, dar totuși aveau un relief pe alocuri abrupt. Altitudini mai mari erau în partea de sud a ținutului Iași (mai târziu județul Bălți), dealul Bălănești (atunci Măgura) măsurând 428 m. La 32 km sud de Bălți și, de asemenea în ținutul Chișinău, și părți din ținutul Orhei, se întindea un lanț de dealuri și văi de separare denumite Codri.
La sfârșitul secolului al XIX-lea gubernia era un loc foarte pitoresc, bogat în mănăstiri vechi și plin de păduri de foioase, mai ales de stejar, carpen și fag. Dealurile din partea de mijloc constau din calcar, cele mai multe de formare cretacică, iar la sud se întâlneau formațiuni miocenice. De-a lungul malurilor Nistrului, în ținuturile Hotin și Soroca, în canioanele adânci săpate de fluviu, se găseau formațiuni mult mai vechi, de gresii, șisturi siluriene și calcare, iar în câteva locuri, granit.
Cele trei ținuturi sudice (Akkerman/Cetatea Albă, Ismail și Bender/Tighina) erau mult mai nivelate, cu toate că se mai găseau denivelări, adevărate câmpii plate se întindeau doar de-a lungul Dunării și Mării Negre. Granița dintre partea de sud plată și cea centrală-deluroasă a guberniei, era parțial delimitată de Valul lui Traian, care pleca de la Leova pe Prut până la confluența Botnei cu Nistrul, la sud de Tighina. Această parte de sud a provinciei era caracterizată doar printr-o vegetație de stepă, regiunea respectivă fiind numită Bugeac.
Diviziuni administrative
Din 1812 până în 1917 au existat ținuturi, iar din 1818, județe. Acestea erau compuse din ocoale.
Primele 12 ținuturi care au existat după ocupația rusă din 1812 au fostIon Nistor, Istoria Basarabiei, Editura Humanitas, București, 1991, p. 179: Ținutul Hotin Ținutul Soroca Ținutul Iași Ținutul Orhei Ținutul Lăpușna (mai târziu ținutul Chișinău) Ținutul Hotărniceni Ținutul Tighina (mai târziu ținutul Bender) Ținutul Cetatea Albă (mai târziu ținutul Akkerman) Ținutul Chilia Ținutul Ismail Ținutul Greceni Ținutul Codru
În 1814 a avut loc o reorganizare administrativă, în urma căreia au rămas 9 ținuturiAlexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, București, 1992, p. 344: Orhei Hotin Soroca Iași sau Fălești Bender Hotărniceni Codru Greceni Ismail sau Tomarov
În 1817, cu ocazia primului recensământ din regiune, se regăsesc doar 8 ținuturi, Hotărniceni fiind înglobat în ținutul Codru.*** Operele Comisiunii Arhivelor din Basarabia, vol. III, Chișinău, 1907, p. 197-203
În 1818, țarul Alexandru I emite Așezământului organizării oblastei Basarabia prin care redenumește această provincie cu numele de Basarabia, îi acordă autonomie și reduce la 6 numărul lor pe care le transformă în județe: Hotin, Bălți, Chișinău (Lăpușna), Bender (Tighina), Akkerman (Cetatea Albă) și Ismail.Alexandru Boldur, Autonomia Bsarabiei sub stăpânirea rusească în 1812-1828, Tipografia eparhială „Cartea Românească”, Chișinău, 1929, p. 43 Aceste este inlocuit cu Așezământul pentru ocârmuirea oblastiei Basarabiei din 29 februarie 1828.
Experiența de guvernare a arătat că aceste județe erau prea întinse. În consecință, în 1830, orașul Ismail și o fâșie din jurul acestuia se separă și formează o administrație orășenească independentă (gradonacialstvo), iar județul rămas este redenumit Leova.Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, București, 1992, p. 345
În 1835, din județele Hotin, Iași și Orhei se mai înființează două noi județe: Orhei (cu schimbarea numelui în Chișinău) și Soroca. Tot atunci, instituțiile județului Leaova se mută în târgul Formoza care este redenumit Cahul, iar județul Leaova își schimbă denumirea în Cahul.Alexandru V. Boldur, Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunză, București, 1992, p. 345