Ghiocel

Ghiocelul (Galanthus L.; din limba greaca: gala - lapte, anthos - floare) este un gen de aproximativ 20 de specii de plante erbacee perene bulboase din familia Amaryllidaceae, plante care înfloresc printre primele la începutul primăverii. Plantele au două frunze liniare și o singură floare mică, albă, care atârnă în formă de clopot, cu șase petale în două cercuri ( verticil). Petalele interioare mai mici au semne verzi.

Cel mai reprezentativ membru al genului Galanthus este Ghiocelul comun (Galanthus nivalis). Cele aproximativ 20 de specii apar din Europa Centrală și de Sud până în Orientul Apropiat și Caucaz. Au fost plante ornamentale populare de secole. Doar ghiocelul mic este originar din Europa Centrală. Alte specii apar aici în sălbăticie pe alocuri. Principala zonă de distribuție a ghiocelului este în țările din jurul Mării Negre.

Ghioceii au fost cunoscuți din cele mai vechi timpuri sub diferite denumiri, dar au fost numiți Galanthus în 1753. Pe măsură ce numărul speciilor recunoscute a crescut, s-au făcut diferite încercări de a împărți speciile în subgrupe, de obicei pe baza modelului frunzelor care apar (vernație). În epoca filogeneticii moleculare, această caracteristică s-a dovedit a fi nesigură și acum sunt recunoscute șapte clade definite molecular care corespund distribuției biogeografice a speciilor. Noi specii continuă să fie descoperite.

Majoritatea speciilor înfloresc iarna, înainte de echinocțiul de primăvară (20 sau 21 martie în emisfera nordică ), dar unele înfloresc la începutul primăverii sau la sfârșitul toamnei. Ghioceii nu trebuie confundați cu 2 plante asemănătoare, lușca (Leucojum vernum) și ghiocelul bogat (Leucojum aestivium); acestea sunt mult mai mari și au toate cele șase petale de aceeași mărime, deși unele specii de Galanthus au segmentele interioare de aceeași mărime cu cele exterioare. De asemenea sunt diferite de cele din genul Acis,

Soiuri recomandate miniatura|Ghiocel comun (Galanthus nivalis)

Varietăți care înfloresc din ianuarie până în februarie Galanthus nivalis - este un ghiocel obișnuit, care înflorește din ianuarie și care, în condiții favorabile, continuă să înflorească până în martie.

Galanthus nivalis 'Flore Peno' - este o varietate cu flori duble care se înmulțește foarte ușor.

Varietăți care înfloresc din februarie până în martie G.'Magnet'- este o varietate viguroasă care face flori foarte mari și formează destul de repede grupuri mari de plante. G.nivalis Scharlockii - frunzele sunt gri-verzui,iar florile atârnă greu și nu se deschid de tot. G.nivalis 'Pagoda'- petalele se răsucesc ușor în afară. G.plicatus - originar din Rusia,această specie are frunze crețe. G.nivalis 'Virescens'- deosebite la această varietate sunt marcajele verzi de pe petale,care apar atât la cele din interior,cât și pe cele din exterior. G.caucasicus - frunzele sunt late, gri, iar florile mari; este printre ultimii ghiocei care înfloresc.

Varietăți neobișnuite Florile au un parfum subtil și sunt aproape de două ori mai mari decât florile ghioceilor obișnuiți,tulpinile ajungând până la 25 cm înălțime. G.elwessi - florile sunt foarte mari pe tulpini de 25 de cm și au un parfum dulceag; specia e originară din Turcia. G.ikariae - florile sunt mari, în formă de lanternă, iar frunzele late, de culoare verde deschis; și această varietate provine din Turcia și de aceea este mai potrivită pentru zonele ușor uscate. G.nivalis 'Sandersii' - se caracterizează prin margini galbene în loc de verde, ca la majoritatea ghioceilor; este mai greu de cultivat decât varietățile cu margini verzi și de aceea sunt destul de rare. G.reginae-olgae - originar din zona mediteraneană și înflorește toamna; florile se deschid foarte mult, are puține frunze și trebuie plantat într-un loc uscat, parțial umbrit.

Descriere miniatura|''Galanthus nivalis'': Flora von Deutschland, Österreich und der Schweiz, 1885 Toate speciile genului Galanthus au bulbi, frunze liniare și tulpini erecte, lipsite de frunze, cu o singură floare în vârf, sub formă de clopot. Galanthus nivalis are în jur de 15 cm înălțime și înflorește în ianuarie și februarie în zonele temperate nordice. Bulbul este globulos, acoperit cu tunici brune. La baza tulpinii se află două frunze verzi-albăstrui, liniare, plane, slab carenate. Floarea albă este actinomorfă, bisexuată, are șase petale, cele trei exterioare fiind mai mari și mai convexe decât cele interioare. De asemenea, cele interioare au câte o maculă verde verzuie sau gălbuie, în funcție de specie, situată apical. Pe cele șase antere se deschid pori sau șanțuri. Ovarul este format din trei celule, iar din el rezultă o capsulă tricelulară.

Înmulțirea se face vegetativ (asexuat) prin bulbi, prin diviziunea atentă a lor când planta este matură, prin mutare când planta este în hibernare, imediat după ce frunzele se ofilesc; sexuat se înmulțește prin semințe.

Există numeroase varietăți de ghiocei, cu flori simple sau duble (Galanthus nivalis f. pleniflorus 'Flore Pleno'), care diferă în principiu prin mărime și floare și prin perioada de înflorire. Anunță sosirea primăverii.

Specii

G. alpinus G. angustifolius G. cilicicus G. fosteri G. elwesii G. gracilis G. ikariae G. koenenianus G. krasnovii G. lagodechianus G. nivalis G. peshmenii G. platyphyllus G. plicatus G. reginae-olgae G. rizehensis G. transcaucasicus G. trojanus G. woronowii

Distribuție și habitat Genul Galanthus este originar din Europa și Orientul Mijlociu, din Pirineii spanioli și francezi în vest până în Caucaz și Iran în est și la sud până în Sicilia, Peloponez, Marea Egee, Turcia, Liban și Siria. Limita nordică este incertă deoarece G. nivalis a fost introdus și cultivat pe scară largă în toată Europa. G. nivalis și alte câteva specii apreciate ca ornamentale au devenit pe scară largă naturalizat în Europa, America de Nord și alte regiuni. În republica Udmurt a Rusiei, Galanthus se găsesc chiar și deasupra paralelei 56.

Galanthus nivalis este cel mai cunoscut și mai răspândit reprezentant al genului Galanthus. Este originar dintr-o zonă mare a Europei, care se întinde de la Pirinei în vest, prin Franța și Germania până în Polonia în nord, Italia, nordul Greciei, Bulgaria, România, Ucraina și Turcia europeană. A fost introdus și este naturalizat pe scară largă în altă parte. Deși este adesea considerată ca o floare sălbatică nativă britanică sau că a fost adusă în Insulele Britanice de către romani, cel mai probabil a fost introdusă la începutul secolului al XVI-lea și în prezent nu este o specie protejată în Marea Britanie. A fost înregistrat pentru prima dată ca naturalizat în Marea Britanie în Worcestershire și Gloucestershire în 1770. Majoritatea celorlalte specii de Galanthus sunt din estul Mediteranei, în timp ce câteva se găsesc în Caucaz, în sudul Rusiei, Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Galanthus fosteri se găsește în Iordania, Liban, Siria, Turcia și, probabil, Palestina .

Cele mai multe specii de Galanthus cresc cel mai bine în pădure, în sol acid sau alcalin, deși unele sunt specii de pășuni sau de munte.

Istorie miniatura|G. nivalis John Gerard, The Herball 1597 p. 120 Ghioceii sunt cunoscuți încă din timpuri timpurii, fiind descriși de autorul clasic grecesc Theophrastus, în secolul al IV-lea î.Hr., în Περὶ φυτῶν ἱστορία (în latină: Historia plantarum, Investigarea plantelor). El i-a dat acestuia, și plantelor asemănătoare, numele λευκόἲον (λευκος, leukos „alb” și ἰόν, ion „violet”) de la care a derivat numele de mai târziu Leucojum . El a descris planta ca „ἑπεἰ τοῖς γε χρώμασι λευκἂ καἱ οὐ λεπυριώδη” (în culoare albă și bulbi fără solzi) și trăsăturile "Ἰῶν δ' ἁνθῶν τὀ μἑν πρῶτον ἑκφαἱνεται τὁ λευκόἲον, ὅπου μἑν ό ἀἠρ μαλακώτερος εὐθὑς τοῦ χειμῶνος, ὅπου δἐ σκληρότερος ὕστερον, ἑνιαχοῡ τοῡ ἣρος" (Despre flori, primele care apar sunt cele cu violet și alb. Când clima este blândă, apare cu primul semn de iarnă, dar în climatele mai severe, mai târziu în primăvară).

Rembert Dodoens, un botanist flamand, a descris și ilustrat această plantă în 1583, așa cum a făcut Gerard în Anglia în 1597 (folosind probabil o mare parte din materialul lui Dodoens), numind-o Leucojum bulbosum praecox (violeta bulboasă timpurie). Gerard se referă la descrierea lui Theophrastus ca Viola alba sau Viola bulbosa, folosind traducerea lui Pliniu, și comentează că planta își avea originea în Italia și „a luat stăpânire” în Anglia „cu mulți ani în urmă”. Genul a fost numit oficial Galanthus și descris de Carl Linnaeus în 1753, cu o singură specie, Galanthus nivalis, care este specia tip. În consecință, lui Linnaeus i se acordă autoritatea botanică. Făcând acest lucru, el a separat acest gen și specie de Leucojum (Leucojum bulbosum trifolium minus), un nume sub care fusese cunoscut anterior.

În 1763, Michel Adanson a început un sistem de aranjare a genurilor în familii. Folosind sinonimul Acrocorion (scris și Akrokorion ), el a plasat Galanthus în familia Liliaceae, secțiunea Narcissi. Lamarck a oferit o descriere a genului în enciclopedia sa (1786), și mai târziu în Illustrations des genres (1793). În 1789 de Jussieu, căruia i se atribuie conceptul modern de genuri organizate în familii, a plasat Galanthus și genurile înrudite într-o diviziune de Monocotiledonate, folosind o formă modificată a clasificării sexuale a lui Linnaeus, dar cu topografia respectivă a staminelor mai degrabă decât doar numărul lor. Făcând acest lucru, a restaurat numele Galanthus și a păstrat plasarea lor sub Narcissi, de data aceasta ca o familie (cunoscută sub numele de Ordo, la acea vreme) și s-a referit la numele vernacular francez, Perce-neige, bazat pe tendința plantelor de a împinge zăpada de primăvară timpurie. Familia modernă de Amaryllidaceae, în care este plasat Galanthus, datează de la Jaume Saint-Hilaire (1805) care a înlocuit Narcisele lui Jussieu cu Amaryllidées. În 1810, Brown a propus ca un subgrup de Liliaceae să fie separat pe baza poziției ovarelor și să fie numit Amaryllideae, iar în 1813, de Candolle le-a separat prin descrierea lui Liliacées Juss. și Amaryllidées Brown ca două familii destul de separate. Cu toate acestea, în studiul său cuprinzător al florei Franței (Flore française , 1805–1815), el a împărțit Liliaceae într-o serie de Ordine și l-a plasat pe Galanthus în ordinul Narcisi. Această legătură a lui Galanthus cu taxonii liliacee sau amarilidacee trebuia să dureze încă două secole până când cele două au fost divizate oficial la sfârșitul secolului al XX-lea. Lindley (1830) a urmat acest tipar general, plasând Galanthus și genuri înrudite, cum ar fi Amaryllis și Narcissus, în Amaryllideae (pe care l-a numit Tribul Narcisului în engleză). În 1853, numărul de plante cunoscute creștea considerabil și și-a revizuit schema în ultima sa lucrare, punând împreună pe Galanthus și celelalte două genuri în Galantheae în tribul Amarylleae, ordinul Amaryllidaceae, alianța Narcissales. Aceste trei genuri au fost tratate împreună taxonomic de majoritatea autorilor, pe baza unui ovar inferior. Pe măsură ce numărul speciilor de plante a crescut, la fel a crescut și complexitatea taxonomică. Până când Bentham și Hooker și-au publicat Genera plantarum (1862–1883) ordo Amaryllideae conținea cinci triburi, iar tribul Amarylleae 3 subtriburi (vezi sistemul Bentham & Hooker). Au plasat Galanthus în subtribul Genuinae și au inclus trei specii.

Etimologie Galanthus este derivat din grecescul γάλα (gala), care înseamnă „lapte” și ἄνθος (anthos) care înseamnă „floare”, făcând aluzie la culoarea florilor. Epitetul nivalis este derivat din latină, care înseamnă „ al zăpezii”. Cuvântul „Snowdrop” - denumirea englezească - poate fi derivat din germanul Schneetropfen (picătură de zăpadă), cerceii de perle în formă de lacrimă, populari în secolele al XVI-lea și al XVII-lea.

Ecologie miniatura|G. nivalis străpungând stratul de zăpadă