Kelendria Trene "Kelly" Rowland (n. 11 februarie 1981) este o cântăreață americană, care și-a căpătat faima fiind componentă a trupei Destiny's Child, trupă cu cele mai multe vânzări mondiale conform World Music Awards și casei de discuri Sony BMG Music Entertainment. După mai multe acțiuni comerciale și colaborarea cu rapperul Nelly pentru hitul „Dilemma”, aceasta și-a lansat primul ei album, „Simply Deep”, urmând să fie un succes internațional. Rowland și-a depășit succesul primului ei album cu un al doilea album, „Ms. Kelly”, lansat în Europa în data de 25 iunie 2007 și în S.U.A în data de 3 iulie 2007. Până acum, albumul a conținut melodia de top 5 „Like this” în colaborare cu artista de muzică rap Eve, precum și melodia "Ghetto" în colaborare cu Snoop Dogg și single-ul internațional Work.

Copilăria Rowland s-a născut sub numele de Kelendria Trene Rowland în Atlanta, Georgia, fiică a lui Doris Rowland Garrison și a lui Christopher Lovett, care s-au căsătorit după nașterea lui Kelly. Când avea numai 7 ani, mama ei a luat-o, ea părăsindu-și tatăl, care devenise un alcoolic violent.

Destiny's Child Membrele Destiny's Child au ajuns faimoase în urma hitului No, No, No, care a ajuns pe locul 3 în clasamentul american Billboard și pe locul 5 în Marea Britanie. Până în prezent, Destiny's Child are patru piese care au ajuns pe locul 1 în US Billboard Hot 100. Albumul lor de debut a primit discul de platină în SUA. Al doilea album, The Writing's on the Wall, lansat în 1999, s-a vândut în peste 13 milioane de exemplare, dintre care peste 8 milioane doar în SUA. De asemenea, piesa Say my Name le-a adus fetelor două premii Grammy, pentru „Cea mai bună piesă R&B” și „Cea mai bună prestație R&B a unui duet sau grup”. Următorul album, Survivor, a avut un succes imens, ajungând pe locul 1 în US Billboard 200 și UK Albums Chart. Piesele extrase de pe album, Independent Women, Bootylicious și Survivor, au ajuns în Top 3 Billboard Hot 100. Bootylicious și Independent Women au ajuns pe locul 1, iar Survivor, pe locul 2. Piesa Nasty Girl nu a intrat în Billboard Hot 100, însă a ajuns până pe locul 4 în UK Singles Chart. Albumul s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Piesa de titlu le-a adus al treilea premiu Grammy din carieră pentru „Cea mai bună prestație R&B a unui duet sau grup”. La sfârșitul anului 2004, grupul a lansat al patrulea și ultimul album de studio al trupei, Destiny Fulfilled. Albumul a ajuns până pe locul 2 în US Billboard 200. Piesele de pe album au fost Lose My Breath, Soldier, Girl și Cater 2U. Albumul s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare. La sfârșitul anului 2005, grupul a lansat ultimul album, #1's, unde au fost adunate cele mai bune piese „Destiny's Child”. Albumul include trei piese noi, printre care Stand Up for Love.

Discografie Albume solo Simply Deep (2002) Ms. Kelly (2007) Here I Am (2011) Talk a Good Game (2013

Filmografie Freddy vs. Jason (2003) The Seat Filler (2004) Think Like a Man (2012)

Turnee

Cap de afiș 2003: Simply Deeper Tour 2007: Ms. Kelly Tour 2013: Lights Out Tour (Cap de afiș cu The-Dream)

Suport 2010: Supafest (Australia) 2011: F.A.M.E. Tour (North America) 2012: Supafest (Australia)

Note

Legături externe

Categorie:Nașteri în 1981 Categorie:Actrițe americane Categorie:Americani în viață Categorie:Cântărețe americane din secolul al XX-lea Categorie:Cântărețe americane din secolul al XXI-lea