Baltagul este un roman social scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară în volum în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București. Romanul prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan, pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 204.
Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară „Miorița”Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 205.Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane (1900–1937), Editura Librăriei Socec & Co., București, 1937, pp. 196–197.George Călinescu, „M. Sadoveanu”, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Fundației Regale pentru Literatură și Artă, București, 1941, pp. 559–560. din care a preluat simbolul, structura epică, conflictul între cei trei ciobani și perseverența femeii care pornește în căutarea ciobanului ucis. Autorul s-a inspirat și din alte două balade populare culese de Vasile Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” – din care a preluat exemplul unei curajoase ciobănițe ce pornește în căutarea unei cete de hoți și se răzbună într-un mod năpraznic pe cei care au prădat-o – și „Dolca” – de unde a preluat legătura dintre om și animalul credincios.Ion Dodu Bălan, „Recitind Baltagul”, postfață la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Minerva, București, 1971.
Baltagul este considerat o monografie a satului tradițional românesc deoarece prezintă aspecte ale firii omului de la sat, tradițiile și obiceiurile românești: la botez, nuntă și înmormântare. Datele din roman sunt un prilej pentru autor de a zugrăvi atmosfera epocii și tradițiile populare românești.
Romanul a fost ecranizat într-un film omonim, regizat de Mircea Mureșan după un scenariu propriu.Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp. 121–122. Premiera oficială a filmului a avut loc în octombrie 1969.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000, p. 199.
Rezumat
Plecat la Dorna în preajma sărbătorii Sfântului Dumitru (26 octombrie) pentru a cumpăra niște oi de la niște ciobani de pe Rarău, Nechifor Lipan nu se mai întoarce la casa lui de pe măgura Tarcăului și nu mai dă niciun semn de viață.Izabela Sadoveanu, „M. Sadoveanu: «Baltagul»”, în Viața Romînească, București, anul XXIII, nr. 1, ianuarie 1931, p. 82. Soția sa, Vitoria, începe să se neliniștească deoarece oierul nu lipsise niciodată de acasă, în ultimii douăzeci de ani, o perioadă mai mare de douăzeci de zile. El nu se dusese nici la popasul de iarnă al turmelor de oi din satul Cristești (din apropiere de Iași) aflat pe balta Jijiei, unde urma să plătească taxele de pășunat, nutrețul animalelor și simbriile ciobanilor și de unde trebuia apoi să se întoarcă acasă cu fiul său, Gheorghiță. Perioada de întârziere depășește o lună, iar Vitoria visează într-o noapte că Nechifor traversa călare, spre asfințit, o întindere de apă și începe să bănuiască că acesta a murit.
După ce se sfătuiește cu părintele Dănilă și cu baba Maranda, Vitoria decide să se roage Maicii Domnului și să țină post negru douăsprezece vineri la rând, sperând că Nechifor se va întoarce până atunci. După ce Gheorghiță se întoarce acasă în preajma sărbătorilor de iarnă, Vitoria pleacă la mănăstirea Bistrița pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana și a cere un sfat duhovnicesc, apoi se deplasează la Piatra Neamț pentru a anunța stăpânirea de dispariția soțului ei. Prefectul județului afirmă că este posibil ca Nechifor Lipan să fi fost jefuit și ucis, confirmând temerile Vitoriei. Femeia se hotărăște să plece în căutarea soțului dispărut la terminarea celor douăsprezece săptămâni de post negru, împreună cu Gheorghiță, luând cu ei un baltag pentru a se apăra de răufăcători.
După ce-și vinde restul de marfă negustorului evreu David, Vitoria pornește în zorii zilei de 10 martie, împreună cu Gheorghiță, pe drumul parcurs de Nechifor Lipan până la Dorna. Ei urmează cursul Bistriței, trecând prin Bicaz, Călugăreni (unde se despart de David), Farcașa, Borca, Broșteni și Crucea și întrebând peste tot dacă oierul dispărut a trecut pe acolo. În cele din urmă, Vitoria ajunge la Vatra Dornei, unde află din registrele de vânzări că Nechifor cumpărase 300 de oi, învoindu-se apoi să vândă 100 de oi către doi gospodari munteni necunoscuți. Turmele de oi au fost trimise pe valea pârâului Neagra Șarului către popasul de iarnă de la Ștefănești (de la apa Prutului), iar cei trei tovarăși au pornit pe urmele lor.
Vitoria și Gheorghiță pornesc pe valea Negrei pe urmele turmelor de oi, trecând prin Șaru Dornei, Păltiniș, Dârmoxa, Broșteni, Borca și Sabasa și traversând apoi Pasul Stânișoara (pe Drumul Talienilor) până în Suha (localitate înglobată astăzi în satul Mălini). Ajunsă la Suha, Vitoria află de la crâșmarul Iorgu Vasiliu și de la soția lui, Maria, că au trecut acolo prin toamnă numai doi oieri și nu trei. Cei doi oieri, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, locuiau în valea Doi Meri și păreau că s-au îmbogățit brusc în ultima vreme, iar nevestele lor deveniseră fudule și începuseră să facă risipă. Chemați la primărie și întrebați, Bogza și Cuțui afirmă că au cumpărat toate oile lui Lipan și s-au despărțit de acesta la Crucea Talienilor, Nechifor întorcându-se înspre casa lui. După ce se sfătuiește cu Vitoria, crâșmărița Maria lansează un zvon în Suha că vânzarea oilor către cei doi gospodari este discutabilă, deoarece s-ar fi făcut fără martori și fără semnarea vreunui document doveditor.
Ageră la minte, Vitoria trage concluzia că uciderea lui Nechifor Lipan a avut loc între Suha și Sabasa și traversează înapoi Pasul Stânișoara. Ea îl găsește în curtea unui gospodar din Sabasa pe Lupu, câinele credincios al soțului ei. Animalul le semnalează râpa unde zăceau osemintele lui Nechifor Lipan, alături de cele ale calului său. Craniul mortului era spart de o lovitură de baltag, dovedind că moartea oierului fusese una violentă. Chemate la fața locului, autoritățile îi cercetează pe Bogza și pe Cuțui, care continuă să susțină că ei se despărțiseră de Lipan după ce-i plătiseră toți banii.
Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa cu ocazia înmormântării oaselor lui Lipan, invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Femeia îl acuză pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și iese din casă, unde îl atacă pe Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își recunoaște vina și cere să fie iertat.
Structură Romanul Baltagul este împărțit în 16 capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri.
Personaje Nechifor Lipan — oier bogat din Tarcău. S-a îmbolnăvit de hidropizie la vârsta de patru ani, fiindu-i schimbat numele din Gheorghiță în Nechifor ca parte a unui ritual vrăjitoresc.Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 25. Provine dintr-o familie de oieriMihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 70. și este proprietar al mai multor turme de oi. Vitoria Lipan — soția lui Nechifor Lipan. A născut șapte copii, din care cinci au murit de pojar sau de difterie, rămânând în viață numai doi.Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 24. Este aprigă și îndârjită. Gheorghiță Lipan — fiul lui Nechifor și al Vitoriei, ce poartă numele adevărat al tatălui său. Minodora Lipan — fiica lui Nechifor și a Vitoriei. Este îndrăgostită de Ghiță C. Topor (feciorul dascălului Andrei ce-și făcea serviciul militar la Piatra Neamț). Este trimisă la mănăstirea Văratec pe perioada căutărilor lui Nechifor Lipan. părintele Daniil (Dănilă) Milieș — preotul din satul Tarcău. Este căsătorit cu preoteasa Aglaia și are șase copii. El tălmăcește sătenilor scrisorile și documentele oficiale și le scrie jalbe și scrisori. baba Maranda — vrăjitoarea satului Tarcău. Locuiește la marginea satului, lângă cimitir. Iordan — crâșmarul din satul Tarcău Mitrea — argatul familiei Lipan. Autorul îl descrie ca fiind un „om fără vârstă, scund și cu ochii șterși”,Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 29. iar Vitoria îl consideră nepriceput și leneș. moș Alexa — bătrânul baci al turmelor de oi ale lui Nechifor Lipan. Se află cu oile la pășunat în bălțile Jijiei și Prului. arhimandritul Visarion — starețul mănăstirii Bistrița David — negustor evreu, prieten cu Nechifor Lipan. Ține dugheană, crâșmă și han la Călugăreni; el cumpără brânză și piei de miel de la Vitoria și apoi o însoțește o perioadă de drum. Donea — hangiul de la Bicaz Anastase Balmez — subprefect al județului Neamț Spiru Gheorghiu și Iancu Neculau — organizatori de jocuri de noroc ilegale, originari din Galați. Au fost prinși la Farcașa. moș Pricop — fierar și potcovar din Farcașa, căsătorit cu baba Dochia. Îi invită la masă pe Vitoria și pe Gheorghiță. Dumitru Macovei și Toma — hangiii de la Șaru Dornei și Sabasa la care se oprește Vitoria pentru a afla pe unde a călătorit Nechifor Iorgu Vasiliu — hangiul de la Suha Maria — soția lui Iorgu Vasiliu Calistrat Bogza — muntean mare și cu buză de iepure din satul Doi Meri, ucigașul lui Nechifor Lipan Ilie Cuțui — muntean mititel și negricios din Doi Meri, complice la uciderea lui Nechifor Lipan Ileana — soția lui Calistrat Bogza Gafița — soția lui Ilie Cuțui
Scriere și publicare
Romanul Baltagul a fost scris pe parcursul a aproape două săptămâni (mai precis zece zile),Mihai Vînturache, „Baltagul”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea la facultate, Editura didactică și pedagogică, București, 1973, p. 194. după o expediție turistică efectuată de Sadoveanu pe valea Bistriței, de-a lungul pârâului Neagra și prin Munții Stânișoarei, pe traseul pe care-l vor urma și personajele Nechifor și Vitoria Lipan.Cornel Regman, „Prefață” la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 5. Scriitorul s-a inspirat din balada populară „Miorița”, de unde a preluat tema și conflictul, punând ca motto următoarele două versuri: „Stăpâne, stăpâne,/Mai chiamă ș-un câne...”.Cornel Regman, „Prefață” la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 12.Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București–Chișinău, 2001, p. 319.
Sadoveanu s-a inspirat, de asemenea, în scrierea romanului din alte două balade populare culese de Vasile Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga” – de unde a preluat chipul femeii energice, hotărâte să se răzbune pe cei care au prădat-o – și „Dolca” – de unde a preluat motivul animalului credincios.