Despre cultul personalității și consecințele sale (în ), cunoscut și ca discursul secret sau raportul Hrușciov, a fost un raport prezentat la al XX-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 25 februarie 1956 de liderul sovietic Nikita Hrușciov, în care a criticat acțiunile regimului lui Iosif Stalin, în particular epurările din cadrul armatei și din cadrul eșaloanelor superioare ale partidului, și a reafirmat susținerea idealurilor comunismului, invocându-l pe Vladimir Lenin.

Discursul a fost un moment important în politica de dezgheț promovată de Hrușciov.Tompson, William J. Khrushchev: A Political Life. New York: St. Martin's Press, 1995William Taubman, Khrushchev: The Man and His Era, Londra: Free Press, 2004 A fost și un semn al unor lupte acerbe pentru putere în rândurile conducerii sovietice, lupte în cadrul cărora Hrușciov a făcut un efort de a-i discredita pe cei ce supraviețuiseră lungii domnii a lui Stalin, printre care Lavrenti Beria. La suprafață, discursul a fost prezentat ca o încercare de a aduce Partidul Comunist al Uniunii Sovietice mai aproape de leninism. Scopul lui Hrușciov era, însă, în primul rând, obținerea de sprijin public pentru arestarea și executarea lui Beria în vara lui 1953,Nicholas V. Riasanovsky, A History of Russia, (Oxford: Oxford University Press, 2005), 530-1. precum și legitimarea puterii sale recent consolidate, preluată de la Viaceslav Molotov și Gheorghi Malenkov, lideri loiali lui Stalin.

A fost cunoscut sub numele de discursul secret deoarece a fost citit într-o ședință cu ușile închise, iar textul său a fost tipărit abia în 1989 — în revista "Известия ЦК КПСС" ("Izvestia CK KPSS"; Rapoarte ale Comitetului Central al Partidului), nr. 3, martie 1989 — deși mulți membri ai partidului fuseseră deja informați cu privire la discurs cu o lună înainte ca Hrușciov să îl țină.

În aprilie 2007, ziarul britanic The Guardian a inclus acest discurs într-o serie despre marile discursuri ale secolului al XX-lea.

Istoric Problema represiunilor în masă fusese recunoscută înaintea raportului.

Inspirația pentru discursul secret a venit atât din cunoștințele politice ale lui Hrușciov cât și din informațiile ce începuseră să iasă la iveală, despre lagărele Gulagului și despre populația acestora. Oficialul de partid de rang înalt Anastas Mikoian, aliat al lui Hrușciov, se întâlnise cu prizonieri din Gulag, recent eliberați, și aflase că fenomenul arestărilor fără motiv fusese mult mai răspândit decât credea; imediat a transmis această informație lui Hrușciov, care își pregătea manevrele politice.Tamara Eidelman, „Khrushchev’s secret speech”, Russian Life 49, no.1 (2006): 45, http://mutex.gmu.edu:2294/itx/infomark.do?&contentSet=IAC-Documents&type=retrieve&tabID=T003&prodId=ITOF&docId=A140915270 &source=gale&srcprod=ITOF&userGroupName=viva_gmu&version=1.0 Vorbind cu Mikoian, unul din deținuți, Alexei Snegov, a spus că „dacă dumneavoastră [Mikoian și Hrușciov] nu vă delimitați de Stalin la primul Congres de după moartea lui, și dacă nu faceți publice crimele lui, atunci veți deveni complici ai acestor crime.”Tamara Eidelman, “Khrushchev’s secret speech,” Russian Life 49, no.1 (2006): 45, http://mutex.gmu.edu:2294/itx/infomark.do?&contentSet=IAC-Documents&type=retrieve&tabID=T003&prodId=ITOF&docId=A140915270 &source=gale&srcprod=ITOF&userGroupName=viva_gmu&version=1.0 O altă deținută, Olga Șatunovskaia, a povestit întâlnirea ei cu o spioană japoneză, care a comentat că, în timp ce crima ei (a spioanei) era evidentă, „voi, bolșevici nefericiți, sunteți în închisoare fără vreun motiv.”

Discursul însuși a fost pregătit pe baza rezultatelor furnizate de o comisie specială de partid ( (președinte), Aristov, Komarov, Șvernik), cunoscută sub numele de Comisia Pospelov, și întrunită la sesiunea Prezidiului Comitetului Central al Partidului pe 31 ianuarie 1955. Scopul direct al comisiei era investigarea represiunilor asupra delegaților de la Congresul al XVII-lea al PCUS din 1934.

Al XVII-lea congres a fost ales pentru investigații deoarece era cunoscut sub numele de „Congresul învingătorilor” din țara „socialismului victorios”, și de aceea numărul enorm de „dușmani” între participanți necesita explicații.

Comisia a prezentat dovezi că în perioada 1937–1938 (perioada culminantă a Marii Epurări) peste un milion și jumătate de persoane fuseseră arestate pentru „activități antisovietice”, dintre care peste 680.000 fuseseră executate.

În timp ce Hrușciov nu a ezitat să evidențieze defectele practicii staliniste în privința epurărilor din armată, partid și în conducerea țării în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost foarte atent să evite să critice politica de industrializare a lui Stalin și ideologia partidului comunist. Când a discutat represiunile în masă, este de observat absența oricărui comentariu privind arestarea de cetățeni obișnuiți luați la întâmplare. Această absență poate fi considerată intenționată, deoarece evenimente ca brutalitățile colectivizării serviseră intereselor partidului.William Henry Chamberlain, “Khrushchev’s War with Stalin’s Ghost,” Russian Review 21, nr. 1 (1962): 3. http://links.jstor.org/sici?sici=0036-0341%28196201%2921%3A1%3C3%3AKWWSG%3E2.0.CO%3B2-D Hrușciov era încă un comunist convins, și a lăudat leninismul și ideologia comunistă în discursul său la fel de des cât a și condamnat acțiunile lui Stalin. Stalin, spunea Hrușciov, a fost în primul rând victima efectului dăunător al cultului personalității,William Henry Chamberlain, “Khrushchev’s War with Stalin’s Ghost,” Russian Review 21, no. 1 (1962): 4. http://links.jstor.org/sici?sici=0036-0341%28196201%2921%3A1%3C3%3AKWWSG%3E2.0.CO%3B2-D care, prin defectele sale, l-a transformat dintr-un element crucial al victoriilor lui Lenin într-un paranoic influențat de “dușmanul turbat al partidului nostru,” Beria.Nikita S. Khrushchev, “The Secret Speech–On the Cult of Personality,” Fordham University Modern History Sourcebook, http://www.fordham.edu/halsall/mod/1956khrushchev-secret1.html . Accesat 12 septembrie 2007.

În ciuda denunțării represiunilor politice, procesul de reabilitare a victimelor acestor represiuni a fost lent, deși eliberarea deținuților politici din lagăre a început la scurt timp după moartea lui Stalin. Totuși, victimele Proceselor de la Moscova au fost absolvite de vină abia în 1988.

Informații despre discurs

Hrușciov și-a început discursul, care a durat patru ore, puțin după miezul nopții. La scurt timp după aceasta, rapoarte despre discurs au fost transmise în Occident de ziaristul John Rettie de la Reuters, care auzise de discurs de la Kostia Orlov cu câteva ore înainte ca Rettie să plece la Stockholm; astfel, discursul a fost prezentat în mass-media occidentală la începutul lui martie. Rettie crede că informațiile i-au parvenit de la Hrușciov însuși printr-un intermediar.

Pe 5 martie 1956, Prezidiul Partidului a ordonat citirea raportului lui Hrușciov la ședințele tuturor organizațiilor partidului și ale Komsomol, cu invitații și pentru nemembri. Astfel, conținutul raportului a devenit cunoscut pe scară largă în țară în 1956, iar numele de "discursul secret" este astfel nepotrivit. Dar întregul text nu a fost publicat oficial până în 1989. Este posibil, deși nu se poate demonstra, ca Mikoian și Hrușciov să fie în spatele acestor citiri interne, precum și de ajungerea informațiilor la Rettie prin Orlov; fiul lui Mikoian, Sergo, și fiul lui Hrușciov, Sergi, furnizează informații similare, nu însă demonstrabile, privind intențiile părinților lor.Tamara Eidelman, “Khrushchev’s secret speech,” Russian Life 49, no.1 (2006): 45, http://mutex.gmu.edu:2294/itx/infomark.do?&contentSet=IAC-Documents&type=retrieve&tabID=T003&prodId=ITOF&docId=A140915270 &source=gale&srcprod=ITOF&userGroupName=viva_gmu&version=1.0.William Taubman, Khrushchev: The Man and His Era (New York, NY: W.W. Norton and Company, 2003), 283.

Totuși, textul discursului a fost dezvăluit greu în țările din Europa de Est. Nu a fost niciodată dezvăluit membrilor partidelor comuniste din Occident de către liderii acestora, și majoritatea comuniștilor occidentali au aflat detaliile textului doar după ce a fost publicată o copie a acestuia la jumătatea lui 1956 de către un ziar american.

Conținutul discursului a ajuns în Occident pe o rută sinuoasă. Câteva copii ale discursului au fost trimise din ordinul Biroului Politic sovietic liderilor țărilor din Blocul de Est. La scurt timp după ce discursul a fost răspândit, un ziarist polonez, Viktor Grayevsky, și-a vizitat prietena, Lucia Baranowski, care lucra ca secretară în biroul primului secretar al Partidului Comunist Polonez, Edward Ochab. Pe biroul ei era o carte groasă cu legături roșii, pe coperta căreia scria: "Al XX-lea Congres al Partidului, discursul tovarășului Hrușciov." Grayevsky auzise zvonuri despre discurs și, ca ziarist, era interesat să-l citească. Baranowski l-a lăsat să ia documentul acasă pentru a-l citi.

Grayevsky, care era evreu, și care călătorise recent în Israel să-și viziteze tatăl bolnav, s-a hotărât să emigreze. După ce a citit discursul, l-a dus la Ambasada Israelului și l-a înmânat lui Yaakov Barmor care îl ajutase pe Grayevsky să meargă în Israel să-și vadă tatăl. Barmor era un reprezentant al Șin Bet; el a fotografiat documentul și a trimis fotografiile în Israel.

În după amiaza zilei de 12 aprilie 1956, Shin Bet din Israel primise fotografiile. Serviciile de informații israeliene și americane căzuseră de acord să colaboreze în probleme de securitate. era președintele serviciului de contraspionaj al CIA însărcinat cu legăturile clandestine cu serviciile de informații din Israel. Fotografiile au ajuns la el, fiindu-i trimise de directorul Shin Betului, Amos Manor Pe 17 aprilie 1956, fotografiile ajunseră la directorul CIA Allen Dulles, care l-a informat urgent pe președintele american Dwight D. Eisenhower. După ce a concluzionat că discursul este autentic, CIA l-a transmis în secret ziarului The New York Times la începutul lui iunie.

Sumar Structura de bază a discursului a fost după cum urmează:

Repudierea cultului personalității lui Stalin; Citate din clasicii marxism-leninismului, care denunțau „cultul unui individ”; Testamentul lui Lenin și remarcile făcute de Nadejda Krupskaia despre caracterul lui Stalin; Înainte de Stalin, lupta cu troțkiștii era pur ideologică; Stalin a introdus noțiunea de „dușman al poporului” ca „artilerie grea”; Stalin a violat normele partidului privind conducerea colectivă; Represiunea majorității vechilor bolșevici și a delegaților de la al XVII-lea Congres al Partidului, majoritatea din care erau muncitori și erau membri ai Partidului Comunist dinainte de 1920. Din 1.966 de delegați, 1.108 au fost declarați „contrarevoluționari”, 848 au fost executați, și 98 din 139 de membri și candidați la Comitetul central au fost declarați „dușmani ai poporului”; După această represiune, Stalin a încetat să mai ia în considerație părerea colectivului; Sunt prezentate detaliat exemple de represiuni ale unor bolșevici importanți; Stalin a ordonat ca persecuțiile să se extindă: „NKVD și-a depășit planul cu patru ani”; A urmat practica falsificărilor, pentru a respecta "planul" la dușmani descoperiți; Exagerări ale rolului lui Stalin în al Doilea Război Mondial; Deportarea de popoare întregi; Complotul medicilor și Afacerea Mingrelian; Manifestări ale cultului personalității: cântece, nume de orașe; Versurile imnului național al Uniunii Sovietice (prima versiune, 1944–1953) care făcea referire la Stalin; Neacordarea Premiului Lenin din 1935, ceea ce urma să fie corectată pe loc de către Sovietul Suprem și Consiliul de Miniștri; Repudierea politicii promovării realismului socialist în literatură, denumită și jdanovism, care afecta operele literare

Extrase