Istoria Belgiei este în mod tradițional divizată în două mari etape. Pe de o parte acea a teritoriilor care au format înainte de 1830 Regatul Belgiei și pe de altă partea cea a statului independent belgian existent începând cu această dată.
Diverse națiuni și culturi au ocupat teritoriul de astăzi al Regatului Belgiei, de la celți și romani până la francezi și olandezi. Regiunea a fost incorporată în Imperiul Roman în timpul campaniei lui Cezar din Galia. După valurile migratoare din secolul al V-lea regiunea devine centrul Imperiului Carolingian iar după dezmembrarea acestuia, statele feudale apărute în regiune sunt unite treptat în Țările de Jos Burgunde. În timpul domniei lui Carol Quintul acestea ocupă mare parte din teritoriul actualului Benelux. Până în secolul al XVIII-lea Țările de Jos de sud se află sub dominația spaniolă și apoi habsburgică, iar în 1795, sunt incorporate în Prima Republică Franceză. La prăbușirea Imperiului Napoleonian teritoriul actualei Belgii și al Luxemburgului sunt atașate unui nou stat, Regatul Unit al Țărilor de Jos, un regat protestant condus de un rege olandez. În 1830 izbucnește o revoltă împotriva regimului acestuia care va duce la independența Belgiei. Pentru a evita intrarea acesteia sub dominația Franței, Marile Puteri decid instaurarea unui rege terț, Leopold de Saxa-Coburg-Gotha, provenit dintr-o familie de prinți germani. Belgia își impune o politică de neutralitate, politică nerespectată de către puterile beligerante în cele două războaie mondiale. În 1949, în fața noului context mondial, Belgia decide să pună capăt acestei politici și devine unul dintre membrii fondatori ai OTAN. De asemenea participă activ în cadrul uniunii economice Benelux și este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene.
Generalități
Istoria Belgiei este puternic legată de cea a celorlalte state Benelux. Teritoriile situate între viitoarele state Franța și Germania au fost treptat grupate într-un singur stat de către Ducii de Burgundia între 1384 și 1443. Aceste teritorii sunt deseori numite Țările de Jos sau Belgica în latină, după numele vechii provincii romane.
În secolul al XVI-lea, în urma Reformei Protestante, provinciile din nord devin independente. Din acest moment se pot distinge regiunile: Țările de Jos de Nord : Stat independent protestant (Provinciile Unite); actuala Olandă. Țările de Jos de sud : Stat catolic, guvernat de suveran străini până în 1789 (dinastia Habsburg, întâi ramura spaniolă și mai târziu cea austriacă). Între 1789 și 1830 aceste teritorii intră sub dominație franceză apoi olandeză, înainte de a deveni independente sub numele de Belgia. În 1839, o parte din Belgia, formează un nou stat independent: Marele Ducat de Luxemburg.
O serie de teritorii, ca de exemplu Principatul Liège aflate pe teritoriul actualei Belgii, au o istorie independentă de cea a Țărilor de Jos (de Nord sau de Sud), până la integrarea lor în statul francez în 1795.
Preistorie și antichitate
Primele urme ale prezenței umane pe teritoriul actual al Belgiei au peste 800.000 ani și au fost găsite la Hallembaye, în provincia Liège). Grota de la Spy păstrează urmele omului de Neanderthal care a populat teritoriile până la apariția lui Homo sapiens în jurul anilor 30.000 î.Hr. Primele vestigii ale Neoliticului au fost identificate la Spiennes unde se găsea o mină de silex. Primele vestigii ale Epocii Bronzului datează din 1750 î.Hr.. Începând cu anii 500 î.Hr. regiunea a fost ocupată de triburi celte care desfășoară comerț cu regiunea mediterană astfel că în aproximativ 150 î.Hr. primele monede celte își fac apariția.
Primul nume al locuitorilor este Belgi (după care actuala Belgie este numită). Aceștia sunt o populație celtică ce locuiesc în nordul Galiei, dar distincția dintre aceștia și galii din sud este disputată. Cezar se referă la aceștia în cronicile sale Commentarii de Bello Gallico, numindu-i cei mai puternici dintre gali: "Horum omnium fortissimi sunt Belgæ". Acesta petrece aici cinci ani, perioadă care i-a fost necesară pentru a-i învinge. Teritoriul a fost cucerit și încorporat Imperiului Roman în același timp cu restul Galiei, devenind provincia romană Galia Belgica. Provincia era mult mai întinsă decât actuala Belgie, aceasta ocupând și mare parte din nordul Franței și vestul Elveției. Principalele sale orașe erau Nemetacum (Arras), Divodurum (Metz), Bagacum (Bavay), Aduatuca (Tongeren), Durocorturum (Reims). Provincia Germania Inferior ocupa aproximativ restul teritoriilor Țărilor de Jos, principalel orașe fiind Traiectum ad Mosam (Maastricht), Ulpia Noviomagus (Nijmegen), Colonia Ulpia Trajana (Xanten) și Colonia Agrippina (Köln).
Prezența romană aduce cu ea patru secole de pace și prosperitate. Frontierele sunt păzite în fața triburilor germanice de numeroase legiuni, iar principalele așezări sunt legate între ele prin drumuri amenajate. Limba latină, inițial folosită în administrație, comerț și armată, devine treptat limba populară înlocuind dialectele celtice. Începând cu secolul al III-lea creștinismul se impune în regiune, odată cu fondarea unui episcopat la Tongeren.
Evul Mediu thumb|300px|left|Europa de vest între 919 și 1125
După marile invazii din secolul al V-lea, regiunea devine centrul primului regat franc, a cărui capitală este Tournai. În jurul anului 500, Clovis, regele Francilor, este botezat și mută capitala la Paris. Regiunea este creștinată masiv începând cu anul 630. În timpul lui Carol cel Mare valea râului Meuse este centrul Imperiului Carolingian. În urma Tratatului de la Verdun de la moartea acestuia, regiunea este împărțită între regatele lui Carol cel Pleșuv (comitatul Flandra) și Lothar de-a lungul râului Escaut.
După incorporarea Lotaringiei în Sfântul Imperiu Romano-German, pe teritoriul actualei Belgii se dezvoltă fiefuri cvasi-independente: Ducatul Brabant, Ducatul Limburg, Ducatul Luxemburg, Comitatul Hainaut, Comitatul Namur și Principatul Liège. În vest, Comitatul Flandra, cu toate că este un vasal al regelui Franței nu se află sub autoritatea acestuia.
Începând din secolul al X-lea numeroase orașe se dezvoltă, în principal în Flandra și de-a lungul râului Meuse. Industria și comerțul, printre altele cu Liga Hanseatică, se dezvoltă, regiunea fiind, împreună cu Italia, una dintre centrele economiei europene. Principalele orașe sunt Bruges, Gent, Ypres și Tournai în vest și Huy, Namur, Dinant și Liège în est. Centrul actualei belgii rămâne pâna la sfârșitul secolului o regiune predominant rurală, orașele din Brabant Bruxelles, Louvain și Malines extinzându-se doar la sfârșitul secolului.
Până în 1300 dezvoltarea economică este alimentată de o conjunctură economică favorabilă. Orașele se extind, deseori o a doua centură de fortificații fiind necesară. Expansiunea este frânată în secolul al XIV-lea datorită numeroaselor crize și epidemii de ciumă, în majoritatea orașelor numărul locuitorilor scăzând. Majoritatea orașelor au regăsit nivelul populației din 1300 abia în secolul al XIX-lea.
Țările de Jos : 1384 - 1795 thumb|300px|right|Harta Țărilor de Jos Burgunde în 1477, în nuanțe de portocaliu.
20px Țările de Jos Burgunde
La sfârșitul războiului de o sută de ani teritoriile actualei Belgii, cu excepția Principatului Liège, intră sub dominația Ducilor de Burgundia. La moartea lui Carol cel Curajos în 1477, teritoriile burgunde sunt partajate între Regatul Franței și Sfântul Imperiu Romano-German, Țările de Jos intrând astfel în posesia dinastiei de Habsburg. Carol Quintul se naște în 1500 la Gent și este moștenitor în același timp al Imperiului Habsburgic și al Spaniei. Acesta se consideră a fi flamand și burgund și reușește extinderea Țărilor de Jos la 17 provincii, din Firzia în nord pâna în Flandra și Luxemburg în sud. La moartea acestuia, în urma partiției domeniilor sale între fratele și fiul său, Țările de Jos revin regelui Spaniei, Filip al II-lea, și vor fi numite de aici înainte Țările de Jos Spaniole.
În această perioadă, orașul Anvers devansează orașul Bruges ca importanță economică. Aceasta se datorează în parte colmatării râului Zwin, cât și diverselor interese politice și economice. Anvers devine astfel una dintre capitalele economice și financiare din nord-vestul Europei.
20px Țările de Jos Spaniole
Sub Filip al II-lea, șapte provincii din nord convertite la calvinism se revoltă și în 1556 își obțin independența sub numele de Provinciile Unite. Teritoriile actualei Belgii, precum și o serie de provincii din sudul actualei Olande, rămân posesii spaniole, aceștia eliminând treptat mișcările protestante din regiune. Aceste conflicte afectează puternic orașul Anvers care își pierde supremația economică, majoritatea populației plecând fie spre Provinciile Unite, fie spre Sfântul Imperiu Romano-Germanic. Foarte repede orașul Amsterdam devine în locul Anvers-ului un centru comercial și economic important.
În secolul al XVII-lea, războaiele dintre Franța pe de o parte și Spania și Provinciile Unite pe de altă parte, desenează marte parte a frontierei actuale franco-belgiene. Tratatul de la Utrecht din 1713 de la sfârșitul Războiul de Succesiune a Spaniei marchează sfârșitul dinastiei Habsburg în Spania, Țările de Jos de Sud rămânand însă sub controlul acesteia, însă prin intermediul ramurii austriece. Armata olandeză care controla teritoriile le cedează controlul acestora austriecilor, teritoriile devenind Țările de Jos Austriece.
Țările de Jos Austriece thumb|300px|right|Țările de Jos Austriece în 1786, separate de Principatul Liège.
Țările de Jos de sud, denumite din ce în ce mai des în franceză Țările belgiene (Pays belgiques), formează un stat federal format dintr-o serie de provincii semi-autonome, guvernate de către Habsburgi de la Viena. Inițial aceștia preiau instituțiile centrale spaniole de la Bruxelles iar sub regimul Mariei Tereza statul suferă o serie de reforme de centralizare a puterilor. Regiunea cunoaște o dezvoltare a industriilor, minieră în Hainaut și textilă la Gent iar pe plan intelectual și cultural perioada este marcată de deschiderea Academiei regale de științe și litere la Bruxelles.
Până în 1740, limba spaniolă este în continuare utilizată în Consiliul Suprem al Țărilor de Jos de la Viena. Acest consiliu devine în 1757 "Biroul Belgian" din cadrul cancelariei austriece, iar în teritoriu, odată cu centralizarea, limba franceză devine din ce în ce mai utilizată, în detrimentul limbilor populare. Actele oficiale sunt totuși redactate în limba regiunii.
Principatul Liège : 985 - 1795
Principatul Liège, sau Principatul Episcopal Liège, are în mare paret a acestei perioade o existență cvasi-independentă. Acesta era un stat din cadrul Cercului Renano-Westfalian de Jos din cadrul Sfântului Imperiu Romano-German. Era condus de către un Prinț-episcop ce rezida în Liège. Cuprindea mare parte din provinciile actuale belgiene Liège și Limburg, precum și o serie de exclave în alte părți ale Belgiei și Olandei. Principatul nu a făcut pate din cele 17 provincii ale Țărilor de Jos burgunde și nici din Țările de Jos Spaniole, dar politica acestuia era puternic influențată de către Ducele de Burgundia sau de către casa de Habsburg.
Revoluțiile: 1789 - 1830 Revoluția din Liège thumb|300px|left|Distrugerea catedralei Saint-Lambert din Liège
Revoluția din Liège (, sauBinamêye revolucion) este perioada dintre 1789 și 1795, perioadă ce va antrena dispariția Principatului Liège după 8 secole de existență.
Conform unor istorici, Revoluția din Liège a fost o imitare a Revoluției Franceze sau chiar a fost parte din aceasta. Astfel Revoluția a început simultan cu cea franceză, a continuat după întoarcerea temporară a principelui; a cunoscut o a doua fază odată cu intervenția trupelor revoluționare franceze în 1792 și o a treia fază odată cu revenirea francezilor în 1794. Astfel revoluția ia sfârșit în 1795 odată cu abolirea principatului și cu incorporarea teritoriului în Republica Franceză.