Acest articol dezvoltă o secțiune Personalitățile comunei Racovița a articolului principal, comuna Racovița, Sibiu. 100px80px100px100px100px100px100px100px100pxright|100px100px Comuna Racovița, județul Sibiu așezată la confluența a trei mari regiuni istorice ale României: Țara Oltului, Mărginimea Sibiului și Țara Loviștei, aflându-se la granița dintre Țara Românească, Regatul Ungariei și mai apoi Imperiul Austro-Ungar, a dat începând din secolul al XIX-lea o serie de personalități locale care și-au pus amprenta pe viața socială, culturală, religioasă și mai ales pe începuturile organizării învățământului școlar românesc din Transilvania, într-o perioadă de efervescență a identificării naționale marcată de Revoluția Română din 1848. Astfel, s-au remarcat membrii familiei de preoți greco-catolici Florianu, ofițerii Dionisie Drăgoiu, Ioan Măcelariu, Gheorghe Maxim, Dionisie Măierean, Ioan Moldovan care s-au implicat activ în administrarea fondurilor grănicerești alocate dezvoltării școlilor poporale din sudul Transilvaniei. Activitatea culturală a fost intens susținută prin coagularea în jurul Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român încă de la înființarea sa, a principalelor minți creatoare ale satului cum au fost pedagogul Moise Panga, Valeriu Florianu, Dionisie Drăgoiu, Dionisie Florianu, Petru Florianu, Liviu Florianu, Gheorghe Maxim. În plus, în Racovița s-a născut cântăreața de operă Florine Călinescu și actorul Tony Vlaicu. Pe plan religios, alături de familia de preoți Florianu s-au remarcat preoții greco-catolici Leonte Opriș și Ioan Moldovan. Racovița a dat armatei austro-ungare o serie de locotenenți, căpitani și un general, Dionisie Florianu. În Primul Război Mondial pentru faptele lor de vitejie, au fost decorați cu medalia „Ferdinand I” Bălan Gheorghe, Timar Gheorghe, Stoica David, Aleman Gheorghe, Murărescu Vasile, Brudar Lazăr, Suciu Chirilă și Popa Victor.
Ca o continuitate, după un secol, a interesului acordat de către oamenii satului învățământului, merită de a fi menționat profesorul Liviu Mănduc, întemeietor, profesor și decan al Facultății de Electromecanică din Cluj (1963 - 1964), întemeietor și prim decan al Facultății de Electrotehnică din Cluj (1964 - 1972). Aurel Crișan Aurel Crișan (n. 27 septembrie 1897 – d. 5 septembrie 1966) și-a făcut studiile elementare în Racovița și la București, iar pe cele militare la Mănăstirea Dealu, București și Iași. Din anul 1917, când a fost avansat la gradul de sublocotenet, a urcat pe treptele ierarhiei militare în mod constant, trecând prin diferite garnizoane din Dobrogea și mai apoi prin Giurgiu, Făgăraș, Sfântu Gheorghe, Câmpina, Sibiu, Timișoara și Cluj.Cornel Lupea - Racovița, Monografia unei..., p.310
Între anii 1944 - 1945, ca locotenent-colonel s-a aflat la comanda Regimentului 11 Dorobanți, participând la Războiul Al Doilea Mondial. Pentru faptele de arme a fost decorat cu ordinele „Mihai Viteazu” și „Coroana României”, precum și cu alte decorații sovietice și cehoslovace.
Ca pensionar a trăit la Cluj unde a și decedat la data de 5 septembrie 1966, el fiind înmormântat la Racovița. A fost căsătorit cu o avrigeancă, din căsătorie rezultând o fiică, Ileana, care locuia în anul 2000 la Râmnicu Vâlcea. În ultimii ani de viață, Aurel Crișan a scris mai multe romane cu tentă autobiografică care au rămas în stadiul de manuscris: „Inimi tinere”, „Valuri”, „După două decenii”, „Bastardul”. În toate aceste romane, Aurel Crișan a evocat Racovița și oamenii ei.
Aurel Florianu 150px|left|thumb|Aurel Florianu - ofițer, capelan militar
Aurel Florianu (n. 5 aprilie 1858, Racovița - d. 22 octombrie 1917, Racovița), a fost cunoscut de către localnici sub numele de „popa Aurel”, fiind al doilea dintre cei șase fii ai parohului greco-catolic Petru Florianu din Racovița, frate cu Valeriu Florianu. Studiile elementare le face la școala din sat, iar pe cele gimnaziale la BlajN.Comșa, Dascălii Blajului, Blaj, 1940, p.113-114; Șematismul jubiliar, p.114 și 704; Siebenbürgischer Volkskalendar für 1885, Hermannstadt, p.24., după care urmează teologia la Seminarul central din BudapestaM.Brînzeu, Școalele din Blaj, Sibiu, 1898, p.124.. Reîntors la Blaj, ocupă pentru câtva timp funcția de cancelist mitropolitan, în 23 august 1882 fiind hirotonit ca preot „celibe”. În perioada 1882-1888 a fost profesor suplinitor la Seminarul teologic, profesor la Școala normală precum și prefect la Internatul VanceanN.Comșa, Dascălii Blajului, p.113-114..
Preot suplinitor în TiurȘematismul jubiliar, p. 201., după anul 1888 Aurel Florianu intră în cadrele armatei austro-ungare, îndeplinind funcția de preot militar clasa a II-a în Districtul militar SarajevoPentru activitatea sa ca preot militar, vezi Șematismele militare editate la Viena sub titlul "Schematismus für k.u.k. Heer" sau "Personal-Stand der Militär-Geistlichkeit" editat tot la Viena, pe anii respectivi, passim. până în anul 1902 când este mutat ca preot militar clasa I-a în Districtul militar al Vienei unde rămâne până în 1910Idem., în acest an pensionându-se. Se retrage în satul natal îndeplinind funcția de preot-paroh până la moartea sa în 22 octombrie 1917. Prin testament, o bună parte din averea sa, Aurel Florianu a lăsat-o Mitropoliei Blajului în vederea acordării unei burse pentru un student românConform arhivei familiei Florianu, passim..
Licențiat în litere și filozofie, Aurel Florianu a fost un preot greco-catolic de aleasă cultură, pe care și-a cultivat-o prin desele călătorii pe care le-a făcut în apusul Europei precum și în cele africane de pe coasta Mediteranei. În arhiva familiei sale s-a păstrat o bogată bibliotecă ce i-a aparținut, cuprinzând numeroase cărți cu conținut teologic, de artă și muzică, scrise în limbile de largă circulație europeană. Posesor a numeroase decorații și medalii, printre care și „Crucea de aur cu coroană, pentru merite”, „Popa Aurel” s-a remarcat și prin zelul cu care a contribuit la înzestrarea bisericii greco-catolice din sat cu obiecte de podoabă, icoane, vitralii etc.
Dionisie Florianu A fost un general maior în armata austro-ungară, născut la Racovița în anul 1856, fiul lui Petru Florianu, protopopul greco-catolic al Racoviței. A decedat în anul 1921 la Viena.
Dionisie Drăgoiu right|150px|thumb|Căpitanul Dionisie Drăgoiuright|150px Născut în 1802 dintr-o familie de grăniceri, după absolvirea Școlii comunale germane din Racovița, și-a continuat studiile la „Școala normală” a Regimentului I grăniceresc român de la Orlat, după absolvirea căreia, la vârsta de numai 17 ani, a fost încadrat ca soldat în cadrul Companiei a VII-a din Racovița. Folosit apoi ca furier de companie, urcă în grad, în 1838 fiind deja sublocotenentG.A. Treuenfest, Geschichte des k.u.k. Infanterie-Regimentes nr.46, Wien, 1980, p.298-299 și anexe, p.XXIII-XVI. în cadrul Companiei a IX-a de la LisaArhivele Statului Brașov, fond Regimentul I grăniceresc român, passim.. Ulterior va activa în cadrul Companiilor a X-a și a VIII-a și în cadrul batalionului din Vaida-ReceaD.G.A.S. București, fond Microfilme, R.P.U., rolele 7 și 9, passim.. În ziua de 16 februarie 1849 a fost avansat la gradul de căpitan clasa a II-a, grad cu care a condus grănicerii în zilele de 14 și 15 martie 1849 în apărarea podului de la AvrigArhiva Cornel Lupea, Comunicarea nr.35330/1977, primită de la Kriegsarchiv din Viena..
S-a pensionat la 1 mai 1850G.A. Treuenfest, Geschichte des k.u.k. Infanterie-Regimentes nr.46, Wien, 1980, p.390. și s-a stabilit în sat, dedicându-se până la sfârșitul vieții în 1879, luptei pentru apărarea drepturilor foștilor grăniceri, contribuind direct la înființarea cunoscutelor „Școli grănicerești” susținute din fondurile fostului regiment orlățean. Ani de-a rândul a îndeplinit funcția de președinte al Eforiei școlare precum și cea de curator-primar al bisericii greco-catolice din localitate. Dionisie Drăgoiu a fost căsătorit cu Maria Paul, fiică de ofițer al regimentului, fără a avea urmași direcți. A înfiat însă o nepoată din partea soției, pe nume Tereza, care a devenit soția învățătorului Gheorghe Dănilă.
Dionisie Măierean Dionisie Măierean (n. 1849, Racovița - d. 27 noiembrie 1910, Sibiu) a făcut studiile elementare în Racovița, pe care le-a continuat la Școala Normală din Vaida - Recea. Ulterior a absolvit cursurile Institutului de educație militară din Camenița, de unde a trecut la Școala de artilerie din Cracovia unde a studiat trei ani. A frecventat mai apoi cursurile la Școala de cadeți de artilerie din Viena unde a primit gradul de cadet la data de 1 noiembrie 1873.Cornel Lupea, Racovița - Monografia...., p.300
Cu gradul de locotenent a participat la campania din Dalmația din 1878 în cadrul Batalionului de artilerie și fortificații nr.12, după care a fost decorat și avansat la gradul de locotenent-major. Dionisie Măierean a rămas în cadrele armatei austro-ungare până în anul 1884, după care s-a stabilit la Sibiu, unde a avut funcții cum ar fi „diurnist notariale”, „geometru” și cea de „ajutor de inginer”. A decedat la Sibiu, în ultimii doi ani de viață activând ca membru supleant în Comitetul administrativ al fondului școlastic grăniceresc. Dionisie Măierean a fost căsătorit cu Leopoldina Kubsch din Sibiu cu care a avut două fiice: Ana și Gizela care la rândul lor nu au avut urmași.
Eleonora Trașcă Eleonora Trașcă (n. 6 noiembrie 1912, Racovița - d. 11 septembrie 1985, Sibiu) a fost fiica fostului învățător-diriginte din Racovița, Mihai Ogreanu. A făcut studiile elementare sub directa îndrumare a tatălui său după care a urmat cursurile liceale la Liceul de fete greco-catolic din Blaj. A făcut studii universitare la Dijon, în Franța și mai apoi la Universitatea din Cluj, fiind licențiată în limba și literatura franceză. A predat la diferite școli și licee din Sibiu, între anii 1948 - 1951 predând și la Școala generală din Racovița.Cornel Lupea, Racovița - Monografia...., p.312 - 313
Din căsătoria cu inginerul Trașcă Laurean au rezultat două fete, ambele născute în Racovița: Laura-Letiția și Ana Maria. Profesoara Eleonora Trașcă a decedat la Sibiu, fiind înmormântată la Racovița, alături de sora sa Letiția-Ana, licențiată și ea a Universității din Cluj în specialitatea geografie-istorie, stinsă însă din viață doar la 27 de ani.
Florine Călinescu Floarea Călin cunoscută cu pseudonimul Florine Călinescu (n. 6 aprilie 1878, Racovița, Sibiu - d. 1966, Paris) a fost cântăreață româncă de operă la Paris. Cariera artistică la București, unde își schimbă numele în Florine Călinescu. Lucrează în colective bucureștene și la Galați. Pleacă în Franța, stabilindu-se la Paris, unde ajunge cântăreață de operă. După pensionare ține o pensiune pentru studenții din apropierea Sorbonei. Înfiază o nepoată din Racovița, căreia îi dă numele Flora Călinescu, și care va urma studii medicale în Anglia și la Paris, devenind medic stomatolog. Căsătorită cu medicul spaniol Filip Cayuela. A profesat în Alger. După pensionare se stabilește la Toulon.Cornel Lupea, Racovița - Monografia...., p.306
Gheorghe Bobanga Gheorghe Bobanga (n.2 octombrie 1888 - d.18 februarie 1979) a fost fiul măcelarului Nicolae Bobanga și al săliștencei Elena Moraru. Și-a făcut studiile elementare la „Școala grănicerească” din sat urmând mai apoi cursurile gimnaziale și pedagogice la Sibiu, Blaj și Deva. A fost învățător în Șoroștin, Sâncel, Chinciuș și Brusturi.
În primul război mondial a fost mobilizat și trimis pe front în Galiția, unde a căzut prizonier. S-a întors în țară în 1917 și s-a înrolat ca voluntar în cadrul regimentului 2 Alba Iulia. Fiind demobilizat în anul 1920 și-a defășurat activitatea profesională ca învățător-director la școala primară din Ucea de Jos de unde se transferă în 1922 în aceeași funcție la Arpașu de Jos.
Pentru activitatea sa desfășurată în Corpul voluntarilor ardeleni și bucovineni, sublocotenentul Gheorghe Bobanga a fost decorat în 1932 cu medalia „Ferdinand I, cu spade”.Arhiva Lupea, Brevetul de decorare în original.