thumb|Dumnezeu, detaliu din fresca Facerea lui Adam din Capela Sixtină, de Michelangelo (cca. 1512), un foarte cunoscut exemplu al reprezentării divinității în artă.thumb|Reprezentare artistică a Dumnezeului creștin. Gravură în lemn, Die Bibel in Bildern de Julius Schnorr von Carolsfeld, 1860. Dumnezeu (în Latină: Deus, Θεός în greacă) este divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste avraamice: iudaism, creștinism, islam. Prin extensie, este termenul sinonim cu acela de „divinitate, zeitate, zeu/zeiță”. În general se poate determina la care din cele două sensuri face referire un text, prin faptul că în prima sa accepțiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.

În primul sens, termenul „Dumnezeu” corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaște și formele YHVH, JHVH sau JHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă „Dumnezeu” desemnează Dumnezeul evreilor, al creștinilor și al musulmanilor.

De la dumnezei la Dumnezeu Multă vreme populația regatelor Iuda și Israel l-au venerat pe YHWH (vocalizat ca Yahweh sau Yahwe), un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel, Biblia ne spune (1 Cronici 14:7) că regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”) , adică „Baal știe” (Baal fiind una dintre principalele zeități cananeene, alături de „El”) și că Saul, și el, a avut un fiu numit Eșbaal (1 Cronici 8:33) , adică „omul lui Baal”. Biblia (Ieșire 15:11) îl citează pe Moise spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?”. Psalmul 86:8 reia și el ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. În alți psalmi (e.g.,82:1) dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorbă într-o adunare de dumnezei („[. . .] El judecă în mijlocul dumnezeilor.”) sau „alți dumnezei se închină Lui” (Psalm 97:7 - 9) . Aceeași idee a „zeului nostru printre alți zei” este reluată și-n Exod (18:11) unde Ietro, socrul lui Moise, declară: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii;” De unde concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural „dumnezei” („Elohim” pluralul de la „El”/„Eloha”), în afară de a sugera un plural de politețe indică și spre multitudinea de zei/divinități pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreiești spre monoteism. La babilonieni, zeul Marduk întruchipează din ce în ce mai mulți zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel și Nebo). Acest fenomen de unificare a panteonului național are corespondență și în religia Egiptului, deși nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic. Există și alte destul de numeroase instanțe în care Biblia (Vechiul Testament) mai trădează politeismulSi aici atingem o bine-cunoscută problemă nerezolvată la finele lui (Facare) 6:13 : "hinnenf mashiftdm 'et hd'ares", "Eu îi voi pierde de pe pământ.", cu imposibilul dublu acuzativ. […] În v.11 se pare că se spune că ha'elohim (zeii, inclusiv Iahve?) au fost șocați de stricăciunea generală de pe pământ, iar în v.*12 aceștia s-au grăbit să meargă la șeful panteonului, binevoitorul Elohim (precum canaaneitul El) ca să-l informeze de decizia lor de a distruge pământul. Elohim a încercat să se opună, dar în zadar, căci majoritatea zeilor era împotriva lui. Redactorii au făcut eforturi pentru a camufla această ceartă din sfatul zeilor și s-o transforme într-o aprobare a potopului de către Elohim, și au făcut asta împrumutând cuvintele din v.11 pentru a nu devia prea mult de la prototipul consacrat. […] Trebuie să adaug că aceeași concluzie articulată aici a fost prevăzută și de Eerdmans în lucrarea Religia Israelului (p.131) : Această poveste n-a fost spusă întotdeauna de către evrei așa cum a fost ea transmisă de Facere. La începutul lui vi 9 :12 transpiră faptul că original Elohim era subiectul. Din cauza companiei dintre Elohim și Noe (la fel ca Enoh v 24) aceștia l-au avertizat de dezastrul care se pregătea. - "The Polytheistic Origins of the Biblical Flood Narrative", Samuel Shaviv, Vetus Testamentum, Vol. 54, Fasc. 4 (Oct., 2004), pp. 527-548, published by BRILL. autorilor ei, care însă ele nu sunt neapărat evidente în textele traduse cât e cazul în cel original ebraic. Un exemplu este Facere 6 unde versetele în ebraică trădează o insistentă dar puțin de imaginativă intervenție care comporta repetiții peste repetiții, solilocvii ad hoc și erori gramaticale insolubile și probabil inevitabile, totul pentru a camufla contextul politeist în care a fost gândit mitul potopului original, anume acela în care avea loc un conflict între diverse grupuri și ierarhii de zei, așa cum știm că se întâmplă în variantele mesopotamiene.Alttestamentliche Studien I, B. D. Eerdmans, (Giessen, 1908), p. 29. - citat în 2004 la p. 540 de către Samuel Shaviv ("The Polytheistic Origins of the Biblical Flood Narrative", Samuel Shaviv, Vetus Testamentum, Vol. 54, Fasc. 4 (Oct., 2004), pp. 527-548, published by BRILL.) cu text în original (germană) în care apar și expresii redate în ebraica biblică.

Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera (soția lui YHWH)Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman (2001:242) The Bible Unearthed: Archaeology's New Vision of Ancient Israel and the Origin of Its Sacred Texts, Free Press, New York., Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi), inițial personificări ai norilor furtunii, ființe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute și de către alte populații canaaneene Judaism, Britannica online 2008, p. 166 din 213, serafimi (șerpi înaripați) etc.Charles Hainchelin, Originea Religiei (Les Origines de la Religion - Paris: Les Editions sociales, 1950) Editura de Stat pentru Literatură Politică, 1956, p. 122

Etimologie În limba română termenul este un împrumut de la păgânism, el provenind din latinescul „Domine Deus”, mai exact din forma sa populară fără „i” („Domne Deus”), „veche invocație păgână adoptată și de creștini pentru unicul lor Dumnezeu”.Istoria Bisericii Ortodoxe, de pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Ed. Institutului biblic și de Misiune a B.O.R., Buc. 1993, p. 73.

Concepții despre Dumnezeu

Concepția biblică

Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu antropomorfic („antropomorfic” însemnând „ca un om”, „de forma unui om” sau „ca omenirea”).

Concepția creștină

În creștinism, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul Pământului și al Lumii.

De obicei se consideră că are atributele de sfințenie (separat de păcat și incoruptibil), justețe (are dreptate în toate), suveranitate (are voință proprie), omnipotență (atotputernic), omniștiință (atotștiutor), omnibenevolență (atotiubitor) și ubicuitate (omniprezent).

Unii autori susțin că „Eu sunt cel ce sunt” reprezintă refuzul lui Dumnezeu de a-și dezvălui numele. Un arhiepiscop ortodox argumentează că Dumnezeu nu are nume. Dionisie Pseudo-Areopagitul și Toma de Aquino susțineau că Dumnezeu nu are nume. Iustin Martirul a afirmat atât că Dumnezeu nu are nume, cât și că numele lui Dumnezeu este Isus.

200px|right|thumb|Primul din cele 99 de nume ale lui Allah

Concepția islamică

În Islam, Dumnezeu poartă numele de Allah. Profetul Mahomed, întemeietorul acestei religii, arată că Allah este același cu Dumnezeul biblic. De asemenea, Isus apare în revelațiile lui.

Concepția iudaică

Iudaismul este cea mai veche religie abrahamică, având însă un număr mai redus de credincioși. Iudaismul, centrat pe existența unui Dumnezeu revelat lui Moise, a jucat un rol esențial în păstrarea identității naționale a poporului evreu și formarea Statului Israel.

thumb|Imagine al unui fragment de oală ceramică găsit la Kuntillet Ajrud deasupra inscripției „Berakhti etkhem l’YHVH Shomron ul’Asherato”

Evreii antici aveau obligația de a vedea fața lui Dumnezeu de trei ori pe an.

Dumnezeii evreilor - mărturii arheologice Înainte și în cursul perioadei monarhice, evreii au cunoscut fenomenul monolatriei. Atât dovezile arheologice cât și textele biblice redau tensiunile dintre grupuri care acceptau adorarea lui Iahveh, sau Dumnezeu, împreună cu zeități locale, ca Așerah și Baal, și cei care țineau la a-l adora numai pe Iahveh., ; Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) Sursa deuteronomică oferă dovezi ale existenței unei puternice facțiuni monoteiste în timpul domniei regelui Iozia, spre sfârșitul secolului al VII-lea î.e.n., dar puterea și prevalența unei adorări monoteiste anterioare a lui Iahveh este pusă la îndoială, având la bază interpretări despre cât de mult se bazează istoria deuteronomică pe surse anterioare ei și cât de mult a fost reformulată ea de redactorii deuteronomici în scopul de a-și impune punctele lor de vedere teologice.Steven L. McKenzie, Deuteronomistic History, The Anchor Bible Dictionary Vol. 2, Doubleday (1992), pp. 160-168; Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001) pp. 151-154 Mărturiile arheologice indică un politeism larg răspândit în Israel și în jurul său în perioada monarhiei.Othmar Keel, Christoph Uehlinger, Gods, Goddesses, and Images of God in Ancient Israel, Fortress Press (1998); Mark S. Smith, The Origins of Biblical Monotheism: Israel’s Polytheistic Background and the Ugaritic Texts, Oxford University Press (2001)

Stâlp cultic