Margareta de Valois (), cunoscută și sub numele de Regina MargotÉ. Viennot:Marguerite de Valois, histoire d'une femme, histoire d'mithe ONU, p. 27., a fost mai întâi regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois.
Născută la palatul Saint-Germain-en-Laye, Margareta era fiica lui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici. Aparținea ramurii Valois- Angoulême din dinastia Capețienilor. Trei din frații săi au devenit regi ai Franței: Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea. Sora sa, Elisabeta de Valois, va deveni cea de-a treia soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei. Prin căsătoria cu Henric al III-lea de Navarra (care mai târziu va deveni rege al Franței cu numele de Henric al IV-lea) devine regină a Navarrei. Căsătoria, care trebuia să celebreze reconcilierea dintre catolici și hughenoți, va fi umbrită de masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu și de dezordinile religioase ce reîncep. Episodul descris în Marea Cronică (La Grande Chronique), a fost folosit ca sursă de documentare pentru scriitorii secolului al XIX-lea. După moartea fratelui său, Henric al III-lea al Franței, ea rămâne ultimul vlăstar al ramurii de Valois. Latinistă excepțională, de o inteligență sclipitoare, a jucat un rol semnificativ în viața culturală de la curte, mai ales după întoarcerea din exil în 1605. A fost constrânsă să trăiască în exil, la Auvergne, aproape douăzeci de ani (1586-1605), perioadă în care își scrie memoriile. Contemporanii săi au recunoscut că dintre toți copiii Caterinei de Medici, Margareta era singura care avea frumusețe (a fost supranumită perla Valois), sănătate (a trăit cel mai mult dintre toți membrii familiei Valois), inteligență și energie. Pentru istoria literară a Franței, Margareta a fost mai mult decât consoarta regelui Henric al IV-lea și sora regelui Francisc al II-lea. Deși fără tutela casei regale nu ar fi reușit să ajungă cea mai importantă femeie din vremea ei, este foarte adevărat că fără moștenirea intelectuală pe care a lăsat-o, nu ar fi pomenită azi drept cea mai importantă femeie din Renașterea franceză. Protectoare a lui Rabelais și a lui Pierre de Ronsard, a corespondat cu Erasmus și Calvin. Teologii de la Sorbona au acuzat-o de erezie. Generozitatea ei față de cei mai străluciți artiști și scriitori ai epocii nu a fost egalată decât de grija pentru cei mai umili dintre supuși. A construit spitale și trei mănăstiri, a insistat pentru traducerea Bibliei în limba franceză, dar și pentru cea a Decameronului.
Primii ani thumb|right|Margareta, portret de François Clouet, cca. 1560 Margareta era al șaptelea copil a lui Henric al II-lea și al Caterinei de Medici. Nu a avut timp să-și cunoască bine tatăl, acesta murind când ea avea doar șase ani. Cu mama sa raporturile erau reci, având pentru ea un amestec de teamă și admirație. A crescut alături de frații săi François și Alexandru Eduard, viitorul Henric al III-lea al Franței, pentru că surorile sale erau deja căsătorite și trăiau cu respectivii soți. Învață să vorbească corect latină, greacă, italiană și spaniolă.É.Viennot: Marguerite de Valois, histoire d'une femme, histoire d'mithe, p.23. Când Henric al II-lea urcă pe tronul Franței, ea trăiește la curte împreună cu frații săi mai mici și tânărul Henric al III-lea de Navarra. Are raporturi optime cu frații săi datorită cărora gurile rele mai târziu îi vor acuza de incest. Mai târziu când își scrie memoriile, povestește cum în 1568 Carol al IX-lea pleacă să ia comanda armatei regale și îi încredințează rolul de ai apăra interesele alături de mama lor. Ea foarte încântată, își ia rolul foarte în serios, dar la întoarcere el nu-i arată în nici un fel recunoștință. Între timp trăiește în secret o relație amoroasă cu Henric I duce de Guise care aparținea opoziției casei regale. Se spune că atunci când au prins-o asupra faptului, Caterina și frații Margaretei au avut o reacție foarte violentă (mai ales că erau în curs tratative pentru căsătoria Margaretei), au tras-o jos din pat rupându-i cămașa, dându-i pumni și smulgându-i părul. Acest episod ar putea fi la originea «urii fraterne durabile» cu fratele său Henric și a răcirii raportului cu mama sa. Ducele de Guise a fost primul dintr-o lungă listă de relații amoroase ce i-au fost atribuite: Joseph Bonifacio de La Môle, Jacques de Harlay, Seigneur de Champavallon, Louis de Bussy d'Amboise. Ce e sigur este faptul că ea a primit o educație optimă și avea calitatea de a străluci la curte prin frumusețea sa ("dacă există cineva de o frumusețe perfectă în această lume aceasta este regina de Navarra", scria Brântome). E dificil de separat realitatea de ficțiune, unele din aceste relații fiind nefondate, ca cele incestuoase cu frații săi, altele fiind platonice.
O căsătorie politică thumb|right|Henric al III-lea de Navarra, soțul Margaretei La sfârșitul lui 1560 Caterina de Medici a încercat să o căsătorească pe Margareta cu Don Carlos fiul regelui Spaniei Filip al II-lea, iar mai târziu cu Sebastian I al Portugaliei,J. Babelon, La reine Margot, p.18. dar în ambele cazuri tratativele au eșuat.H. de Coste, Les eloges et les vies di Reynnes, principesse, et des donnes en illustre piété, p. 402. Așa s-a luat în considerare căsătoria cu Henric al III-lea de Navarra, care în caz că familia de Valois nu avea urmași, moștenea tronul Franței și poseda mari teritorii în sud-vestul țării. Pe de altă parte ar fi reprezentat o reconciliere între cele două fracțiuni religioase. Tratativele au fost lungi și dificile, Ioana a III-a a Navarrei nu avea încredere în Caterina și cere convertirea Margaretei la protestantism. Într-un final cedează în fața încăpățânării Margaretei, care nu vrea să renunțe la religia catolică și împinsă de partidul protestant acceptă căsătoria.HN Williams:La regina Margot: Moglie di Enrico di Navarra, p. 70-71. Ioana va muri puțin mai târziu, iar fiul său Henric, va urca pe tronul Navarrei. Margareta inițial se opune, dar constrânsă de mama și fratele său acceptă.Maike Vogt-Luerssen: Le donne nel Rinascimento, 1 Edition, Books on Demand, Norderstedt 2006, ISBN 3-8334-6567-0, p. 395. Această căsătorie, între două persoane ce aparțineau a două religii diverse, era ceva neobișnuit în acele timpuri.În istorie există doar un alt exemplu: Maria Stuart și James Hepburn, al patrulea conte de Bothwell. Fără să aștepte dispensa papală necesară uniunii a două persoane de religie diferită și înrudite (amândoi erau descendenții lui Carol de Valois Angoulême), nunta va fi celebrată în 18 august 1572.Următoarea dispensă papală va fi dată de către papa Clement al-VIII-lea și numai după convertirea la catolicism a lui Henric .(pentru căsătoria cu Maria de Medici) Pentru a satisface numeroșii hughenoți veniți la Paris, binecuvântare nupțială are loc în curtea catedralei Notre-Dame, evitând astfel ca ei să asiste la slujba religioasă și fu dată de cardinalul de Bourbon în calitate de unchi a lui Henric de Navara, nu în calitate de preot. După nuntă s-a sărbătorit trei zile.
Noaptea Sfântului Bartolomeu
thumb|right|Margareta protejează un hughenot în camera sa, în timpul nopții Sfântului Bartolomeu. Pictură de Alexandre-Évariste Fragonard. Liniștea între catolici și hughenoți durează puțin. La doar câteva zile după nuntă are loc atentatul împotriva amiralului Coligny căpetenia protestanților. În noaptea de 24 august 1572 hughenoții au fost masacrați la Paris (unde veniseră în număr mare cu ocazia nunții), dar și în interiorul Luvrului. Ca să-și salveze viața Henric al III-lea de Navarra se preface că se convertește la catolicism. Un gentilom hughenot grav rănit, Gabriel de Levis, viconte de Leran, se ascunde în camera Margaretei, iar aceasta îi salvează viața. Masacrul nu sfârșește în acea noapte, ce va rămâne în istorie cu numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu, ci continuă săptămâni întregi în toată țara. În 1574 Carol al IX-lea al Franței e pe moarte, iar hughenoții și catolicii moderați pregătesc un complot pentru a pune mâna pe putere. La conducere erau fratele mai mic al regelui François duce d'Alençon și Henric al III-lea de Navarra. Conspirația eșuează și doi complici sunt arestați și decapitați. Unul dintre aceștia e de La Môle presupus iubit a lui Margareta, cel care l-a inspirat pe Alexandre Dumas tatăl când a scris romanul Regina Margot. Henric și François sunt arestați și închiși în castelul Vincennes, dar apoi eliberați condiționat. În 1575 François fuge, iar Henric fuge și el în 1576, fără a o aviza pe Margareta. Raporturile dintre ei erau deteriorate mai ales din cauza amantei lui Henric, Charlotte de Sauve. Henric lua legătura cu soția doar pentru interesele lui, în rest o lăsa deoparte. După fuga fratelui și a soțului, Margareta este închisă în camerele sale la Luvru, cu gărzi în fața ușilor pentru că regele o considera complice. François, care preluase conducerea hughenoților refuză negocierile, atât timp cât ea e ținută prizonieră. Eliberată, ea participă cu mama sa la negocieri și se ajunge la un rezultat foarte avantajos pentru protestanți, Edictul de la Beaulieu.
Expediția în Țările de Jos thumb|left|Francisc d'Alençon, fratele mai mic al Margaretei În 1577, la reînceperea războiului civil, Margareta împărțită între fidelitatea pentru fratele său și datoria către soț, cere permisiunea să plece în sudul Țărilor de Jos (nordul Franței și Belgia din prezent) în numele fratelui ei mai mic, ducele d'Alençon. Flamanzii, revoltându-se împotriva dominației spaniole în 1576, păreau dispuși să ofere tronul unui principe străin tolerant și dispus să le ofere forțele diplomatice și militare necesare cuceririi independenței. Henric al III-lea a acceptat propunerea, sperând că așa se va elibera într-un final de această soră incomodă. Sub pretextul unei cure de băi termale la Spa, în Belgia, la începutul verii Margareta pleacă cu un alai somptuos. A dedicat două luni misiunii sale: la fiecare etapă a călătoriei, în timpul recepțiilor fastuoase, se întreținea cu gentilomii ostili Spaniei, lăudându-și fratele și încercând să-i convingă să se alieze cu el. Face cunoștință cu guvernatorul Țărilor de Jos, Ioan de Austria, învingătorul din bătălia de la Lepanto, cu care are câteva întâlniri cordiale. Pentru ea, care era interesată mai mult de recepții decât de politica locală, întoarcerea în Franța a fost plină de evenimente, traversând o țară în plină revoltă. În final, acțiunile sale nu i-au fost de nici un folos ducelui d'Alençon.
Curtea din Nérac
thumb|right|Castelul Nérac După misiunea în Țările de Jos pentru a-l ajuta pe fratele mai mic, la curte atmosfera era încordată. Se multiplicau ciocnirile între mignon a lui Henric al III-lea și susținătorii ducelui d'Alençon, la conducerea cărora era Louis de Clermont d'Amboise presupus amant al Margaretei. Situația rămâne stabilă până în 1578 când Henric al III-lea află de implicarea ducelui d'Alençon într-un complot: îl arestează în plină noapte și îl închide în camera lui, unde Margareta vine să-l viziteze. Bussy în schimb este închis la Bastilia. După câteva zile Alençon evadează, cu ajutorul unei frânghii aruncate de la fereastră de sora sa. Puțin mai târziu Margareta, care neagă orice implicare în fuga lui d'Alençon, are permisiunea să se ducă la soțul său.