Prundu Bârgăului (în în ) este o comună în județul Bistrița-Năsăud, Transilvania, România, formată din satele Prundu Bârgăului (reședința) și Susenii Bârgăului.

Etimologie Asupra originii etimologice a cuvântului Bârgău au fost emise mai multe ipoteze. Dintre acestea amintim pe aceea a prof. Nicolae Drăgan, care consideră că acest cuvânt este de origine slavă, însemnând văgăună sau fundătură. De altfel, Valea Bârgăului este tocmai o astfel de înfundatură din care se poate ieși numai printr-o trecătoare. Tot de origine slavă sunt denumirile date Muntelui Miroslava și a râului Bistrița, alături de multe cuvinte care însoțesc viața pastorală. Totodată există și părerea că numele "Bârgău" provine de la sașii bistrițeni, din substantivul german "berg", care înseamnă "munte", sau din derivate ale acestuiahttp://www.portalbn.ro/primarii/prundubargaului/Pagini/IstoricPrunduBargaului.aspx. Cuvântul prund pare să provină din slavonul prondŭ.

Istorie

Preistorie și Antichitate Deși informațiile despre trecutul îndepărtat al acestei văi sunt puține și fragmentate, vestigiile arheologice atestă că Valea Bârgăului a fost locuită de la sfârșitul epocii neolitice sau începutul epocii bronzului și epocile imediat următoare. După cucerirea Daciei de către romani și colonizarea ei, stăpânirea romană s-a întins până la hotarul de vest al Văii Bârgăului. Iulian Martian în lucrarea "Țara Năsăudului înainte de militarizare", amintește de un presupus drum roman care ar fi străbătut Valea Bârgăului și trecătoarea din acești munți, spre nord până la vârful Măgura. Urme ale acestui drum construit din piatră cubică există și astăzi, fiind parțial acoperit de pajiști. Cu toate acestea, originea romană a acestui drum nu a fost încă și este dificil a fi dovedită. După retragerea stăpânirii romane acest ținut a fost călcat de diferite popoare migratoare de origine slavă (din secolul al VII-lea) și tătară de la care au rămas denumiri pătrunse în toponomia locală (ex. Bistrița, Tiha, Miroslava) sau cuvinte precum grapă, plug, budaca, știubei, toate de origine slavă. Istoricul Iulian Marțian a fost de părere că în timpul invaziilor lor în Transilvania din anii 1241 si 1285, mongolii au trecut nu numai prin Pasul Rodnei ci și prin Pasul Bârgăului. Există se pare o legenda despre o victorie a localnicilor împotriva mongolilor invadatori într-o zi de sânziere precum și toponimele Tătarca Mare și Tătarca Mică ce denumesc două stânci.

Evul Mediu În sec. al XIII-lea și la începutul sec.al XIV -lea, după ce a patruns și a organizat Transilvania ca voievodat vasal, regalitatea maghiară caută să alipească și văile sub montane. Cu prilejul acestor încercari este întocmit un act care constituie cel mai vechi document în care este atestat Bârgăul.

Astfel, prima atestare documentară a Bârgăului cu numele de BORGO datează din 1317, când o comisie de funcționari ai comitetelor Dăbâca și Sonlocul Inferior fac o împărțire de proprietăți în Munții Bârgăului între familiile nobiliare înrudite Bethlen și Apaffy. Această împărțire a munților nu se putea face decât în cazul în care membrii celor două familii aveau drept de proprietate asupra teritoriului Văii Bârgăului, ajunsă probabil un vechi cnezat de vale în timpul regelui Carol Robert de Anjou și domeniu feudal prin obișnuitul sistem al daniilor regale. După cucerirea Transilvaniei de către statul feudal maghiar (sec XI-XIII), populația Văii Bârgăului a fost după câte se pare transformată în iobagi iar teritoriul dăruit unor familii de mari feudali. Ei nu aveau drept să se mute de pe o moșie pe alta, decât cu învoirea stăpânului și erau chiar vânduți în calitate de oameni neliberi cu 40 până la 80 de florini. La 1386 Carol Robert, rege al Ungariei, printr-un act, întărește domiciliul Bârgăului pentru Gheorghe Bethlen, Petru Bethlen si Ladislau Apaffy. Aceste documente dovedesc iobăgirea populației de pe Valea Bârgăului.

În toată perioada feudalismului, cel mai frecvent fenomen în această zonă a fost fenomenul băjeniilor, explicabil datorită asupririi feudale. În anul 1506 Valea Bârgăului a fost cumpărată de la contele Nicolae Bethlen cu 600 florini de aur, de către sașii bistrițeni. Din anul 1529 intră în stăpânirea Moldovei odată cu cetatea Bistriței (împreună cu Ciceul și Rodna), primită de Petru Rareș pentru ajutorul oferit voievodului Transilvaniei Ioan Zapolya, iar în anul 1552 Valea Bârgăului reintră în stăpânirea nobililor Bethlen. Între anii 1552-1783 teritoriu Văii Bârgăului este în proprietatea familiilor nobiliare Bethlen, din comitatul Dobâca, perioadă în care timp de 11 luni în anul 1600 a făcut parte din teritoriile controlate de Mihai Viteazul.

Primele sate au fost înființate în locurile mai ridicate, pe terasele superioare și alcătuiau Bârgăul Superior, cu așezările Strâmba și Prund Sec, acolo apele nu ajungeau în timpul inundațiilor de mari proporții și aproape permanente în acele vremuri.

Istorie modernă Statutul acestei văi se schimbă odată cu conscripția militară din anul 1783 când, din dispoziția împăratului Iosif al II-lea, domeniul Borgo este răscumparat din proprietatea familiei Bethlen și încorporat Districtul Grăniceresc Năsăud, iar locuitorii eliberați din starea de iobăgie. În anul 1785, la cererea familiei Bethlen, aceasta este despăgubită de către autoritatea militară pentru averile locuitorilor acestor comune cu suma de 700 mii de florini dintre care 300 mii florini au fost achitați imediat, iar pentru restul de 400 mii s-a cedândat domeniul fiscal Palvi (Păuliș) din Banat. Regimentul II de graniță fusese înființat de către Maria Tereza în anul 1762 dar comunele din Valea Bârgăului au fost militarizate doar în 1783, împăratul losif al II-lea luând decizia militarizării satelor de pe Valea Bârgăului cu ocazia vizitei pe care a făcut-o în districtul Rodnei la 1783.

Militarizarea ținutului era impusă de considerente de ordin militar. Curtea imperială de la Viena dorea să faciliteze comunicațiile și să ușureze accesul spre Bucovina al trupelor imperiale prin trecătoarea Bârgăului precum și să reducă contrabanda. Prin înrolarea localnicilor în regimentele grănicerești, efectivele unităților de linie și grănicerești au crescut. În militarizarea Bârgăului, spre deosebire de a Văii Someșului, nu a fost impusă condiția trecerii la greco-catolicism ca o cerință a Curții de la Viena. Aceasta dovedește că imperiul avea nevoie de întărirea granițelor de nord a Transilvaniei și că pentru aceasta era dispus să facă compromisuri. Regimentul era format din 12 companii și era descentralizat, având Comandamentul general la Năsăud. Companiile erau repartizate pe văi, câte 3-4 comune la o companie. Borgo Prund făcea parte din compania III-a alături de Borgo Bistrița, Borgo Tiha și Borgo Mureșeni, iar Borgo Joseni, Borgo Mijloceni și Borgo Suseni constituiau compania IV. După militarizare a început o instrucție severă, obișnuind bărbații cu mânuirea armelor, cu serviciul de frontieră și cu disciplina militară. Până la această dată, în toată valea existau numai două comune care sunt pomenite în toate descrierile acestui ținut și anume: Bârgăul de Jos și Bârgăul de Sus. S-a făcut o sistematizare a comunelor, satele răspândite pe dealuri și sub munte fiind mutate de autoritățile militare de-a lungul văii, pe lângă Bistrita Ardeleană, iar din cele două Bârgaie, cel de sus și de jos, au luat ființă așezările Rusu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Susenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Bistrita Bârgăului și Tiha Bârgăului, denumiri care s-au menținut până în zilele noastre. Din Bârgăul de Sus s-au desprins: Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureșenii Bârgăului, Bistrița Bârgăului.

În timpul graniței militare, s-au luat diferite măsuri care urmăreau ridicarea standardului de viață a locuitorilor din comunele militarizate, pentru a facilita îndeplinirea serviciului militar. S-au reparat drumurile, podurile, construindu-se și multe drumuri noi. De la anul 1783 până în 1788, s-a construit șoseaua națională peste Măgura, legând Valea Bârgăului cu Bucovina, înspre Vatra Dornei, asigurându-se astfel și legătura dintre Ardeal și Moldova. S-au luat măsuri pentru raționalizarea agriculturii, creșterea vitelor și s-a introdus cultura cartofilor. S-au sistematizat satele dărâmându-se casele resfirate pe coline și așezându-le în vale sau la marginea râurilor, formându-se astfel, comune noi cu aspect de ordine. S-au constituit case comunale, introducându-se ordine în veniturile comunelor. În anul 1774 se dau ordine în privința administrării pădurilor înființându-se posturi de pădurari, iar în anul 1781 urmează noi instrucțiuni referitoare la paza și administrarea pădurilor.

În timpul revoluției de la 1848, Valea Bârgăului a fost teatrul unor operațiuni militare de mare anvergură ale regimentului II de graniță năsăudean împotriva revoluționarilor maghiari conduși de generalul Bem și cele imperiale (habsburgice), ambele tabere stabilindu-și la Prund cartierul de operațiuni. În 1851 regimentele grănicerești au fost desființate iar grănicerii devin țărani cu obligația de a plăti "dare regească" pentru case și pământ. Terenurile deținute de foștii grăniceri au revin statului. Comunele au început să se administreze liber, în conformitate cu interesele proprii, implicându-se în numeroase acțiuni cu scopul emancipării naționale. În această direcție se înscrie memoriul înaintat de comunele Văii Bârgăului, Curții imperiale de la Viena în 1860 și Dietei de la Sibiu în 1864. Localitatea Prundu Bârgăului a servit mereu ca centru de plasă, pretorul avându-și reședinta aici, ca și judele cercual care reprezenta puterea judecătorească. Cu ocazia războiului de independență a României din 1877-1878, bărgăuanii și-au arătat afecțiunea față de frații lor de peste Carpați prin intermediul "Subcomitetului damelor romane" din Prundu Bârgăului și acțiunea doctorului Mureșan, tot din Prundu Bârgăului, care aduna subscripții de la locuitorii satelor de pe întreaga vale. Mișcarea memorandistă din 1892 a avut un puternic ecou în rândurile intelectualității din Prundu Bârgăului, unii dintre ei fiind târâți în cunoscutul proces al "replicei", determinat de acțiunile de solidaritate manifestate față de autorii Memorandumului, judecați și condamnați la pedepse severe. În anul 1867 prin încheierea pactului dualist, se formează imperiul Austro Ungar, Transilvania îsi pierde autonomia și este înglobată politic și administrativ Ungariei. Începe o perioadă în care se întărește exploatarea exercitată de nobilimea și burghezia maghiară. În anul 1876, Districtul Românesc al Năsăudului este desființat, teritoriul său fiind înglobat Districtului Bistriței, cu care formează județul Bistrița Năsăud. Valea Bârgăului se organizează în plasa Iad, cu sediul la Prundu Bârgăului. În anul 1898 a fost finalizată construcția căii ferate pe distanța Bistrița – Bistrița Bârgăului, care a facilitat transportul persoanelor și a mărfurilor, îndeosebi materialul lemnos exploatat din pădurile locale.

Istorie contemporană Primul război mondial a adus și pentru bârgăuani o serie de neajunsuri. În afara faptului că s-au făcut rechiziții de animale, și că fiecare familie a fost obligată să suporte impozite, bărbații incorporabili au fost obligați să participe la război, în unități care au luptat pe fronturile din Galiția și Italia. 334 de militari de pe Valea Bârgului înrolați în armata austro-ungară și-au pierdut viața pe fronturile din Italia, Serbia, Ungaria sau în lagărele rusești. Locuitorii au ridicat în anul 1935 Monumentul Unirii, menit să amintească jertfa celor care prin tributul lor de sânge au făcut să triumfe Marea Unire. Monumentul care avea înscrisă dedicația "cinste vouă celor ce ne-ați dat unirea" a fost distrus de hortiști în toamna anului 1940.

Pe Valea Bârgăului războiul a generat numeroase frământari ce vor culmina în 1918 cu constituirea Consiliului Român Local și a Gărzii Naționale. Consiliul Local și-a trimis reprezentanții la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.