Arahnidele () sunt o clasă de artropode chelicerate care cuprinde forme cunoscute cu denumirea comună de scorpioni, păianjeni, opilioni, acarieni și altele. Denumirea clasei provine de la cuvântul grecesc αράχνη (arachne) – păianjen, există o legendă despre Arachne, o țesătoare care a fost preschimbată în păianjen de către Atena. Se cunosc în jur de 100 000 specii de arahnide care trăiesc pe uscat, în sol, în apă, parazitează plante, animale și oameni . Cei mai cunoscuți reprezentanți ai clasei sunt: păianjenii, scorpionii, opilionii și căpușele. Știința care se ocupă cu cercetarea arahnidelor se numește - Arahnologie.
Descriere Arahnidele se deosebesc de insecte, totuși, uneori păianjenii, căpușele, scorpionii sunt numiți de nespecialiști insecte.
Caracter Arahnide Insecte Tagmatizare 2 regiuni: prosomă (cefalotorace) și opistosomă (abdomen) 3 regiuni: cap, torace, abdomen Pedipalpii și chelicerele prezenți absenți Mandibule și maxile absente prezente Numărul picioarelor4 perechi 3 perechi Aripi absente prezente
Morfologie externă 240px|left|thumb|Scorpion (Cercophonius squama) Arahnidele au corpul alcătuit din două tagme (regiuni) - prosomă (cefalotorace) și opistosomă (abdomen). Ultima, la unele specii, se constituie din 2 regiuni: mezosomă și metasomă. Corpul este acoperit de un exoschelet foarte dur.
Cuticula reprezintă exoscheletul de care sunt atașați mușchii și unele organe interne. Ea este alcătuită din mai multe straturi: un strat extern - epicuticulă, care este subțire și impermeabil, cu o compoziție lipidică. Al doilea strat – exocuticulă, un strat gros, rigid și puternic chitinizat, care reprezintă principala protecție împotriva factorilor de mediu și a dușmanilor, și un strat intern, endocuticulă, de asemenea gros, dar elastic. Cuticula conține lipide, proteine și chitină – substanța organică elastică azotoasă, chimic foarte puternică. Duritate se datorează încrustării chitinei cu proteine speciale. La scorpioni cuticula conține carbonat de calciu (CaCO3).
Din cauza rigidității cuticulei, creșterea taliei nu poate avea loc la arahnide decât după ce stratul de protecție a fost îndepărtat în timpul năpârlirii. Pentru atingerea taliei adulte, arahnidele năpârlesc de mai multe ori, modificându-și uneori și forma corpului. Cuticula poate avea perișori aspri, excrescențe ale unor celule speciale din epidermă.
Prosoma reprezintă partea anterioară nesegmentată a corpului. Totuși, la unele ordine se pot deosebi câteva subregiuni. La solifuge, schizomide și palpigrazi prosoma este divizată în trei zone: propeltidiu – zona anterioară și masivă, mezopeltidiu și metapeltidiu, ambele fiind înguste. Anterior, dorsal pe prosomă se găsesc mai multe perechi de ochi mediani și laterali. Ochii arahnidelor au o structura simplă, în comparație cu ochii fasetați ai insectelor, și se mai numesc oceli. Orificiul bucal se deschide ventral și este înconjurat de formațiuni chitinoase implicate în fărâmițarea hranei. Anterior și lateral de orificiul bucal sunt amplasate chelicerele și pedipalpii. Membrele arahnidelor sunt adaptate la mers și alergat, la capturarea prăzii, la pipăit, în unele cazuri la înot, etc.
Chelicerele sunt prima pereche de membre formate din 2 - 3 articole și se termină cu o excrescență - chelă. Ele sunt utilizate la reținerea și fărâmițarea prăzii. La păianjeni în chelicere sunt localizate glandele veninoase și se termină cu o gheară, fiind folosite pentru injectarea veninului. Iar la pseudoscorpionii în chelicere se deschid canalele unor glande sericigene.
Pedipalpii reprezintă cea de a doua pereche de apendice situate pe prosoma arahnidelor. Ei sunt formați din 6 articole: coxa, trohanter, femur, patelă, tibie și tars. La scorpioni, pseudoscorpioni ș telifonide pedipalpii au forma unor clește masive și puternice, utilizate pentru apucarea, sfâșierea prăzii și în luptele cu inamicii. La opilioni și schizomide pedipalpii se aseamănă morfologic cu membrele locomotoarea. În cazul dat, pedipalpii au rol de organe senzitive (tactile). La păianjeni, la masculi, pe lângă funcția tactilă, pedipalpii îndeplinesc rolul organelor copulatore.
Cele patru perechi de picioare sunt formate din 7 articole: coxa, trohanter, femur, patelă, tibie, bazitars și tars, ultimul purtând gheare. La unele arahnide prima pereche este îngustată și alungită, servind ca organe prehensile tactile. La masculii ricinuleidelor a treia pereche este adaptată pentru transferul spermatoforului în vaginul femelei. Mișcările picioarelor sunt efectuate de mușchi și presiunea hidraulică creată de hemolimfă. Sub presiuna hemolimfei picioarele se extind și se contractă cu ajutorul mușchilor aductori.
Opistosoma este partea posterioară a corpului arahnidelor. Deși este similară, în cele mai multe privințe, abdomenului insectelor. În opistosomă sunt localizate organele respiratorii, genitale diverticulele intestinale, inima etc. Numărul de segmente și apendice, de asemenea, este diferit. Scorpionii au 13 segmente, însă primul este văzut numai în timpul dezvoltării embrionare, celelalte arahnide au până la 12 segmente. La cele mai multe chelicerate apendicele opistosomale sunt extrem de reduse și prezintă doar structuri specializate, cum ar fi organele filiere la păianjeni sau pieptenii (organe senzitive) la scorpioni. Uneori opistosoma este divizată în mezosomă și metasomă sau pigidiu (scorpioni, telifonide, plpigrazi). Fiecare segment este acoperit de către o placă mai mult sau mai puțin chitinizate. Placa dorsală, mai dură, se numește tergit, cea ventrală – sclerit. Aceste plăci unoectate între ele printr-o membrană pleurală, care este flexibilă.
Anatomie thumb|left|220px|Caracteristicile de bază ale Arahnidelor include patru perechi de picioare (1) și un corp împărțit în două tagme: cefalotorace (2) și abdomen (3). Musculatura prosomei, bine dezvoltată, pune în mișcare patru perechi de membre locomotoare. La formele parazite, membrele sunt puternic reduse (căpușe). Musculatura metasomei este dispusă dorsal, ventral și dorso-ventral. La arahnide mușchii cu capetele lor se articulează de cuticulă sau de alte structuri dure, cum ar fi endosternitele. Mușchii sunt striați și posedă o capacitate mare de contracție, numită tetanică. Striația mușchilor la arahnide, ca și la celelalte artropode, este mai pronunțată decât la mamifere.
Sistemul nervos este format din creier, ganglionul subesofagian și lanțul nervos ventral. La unele forme (păianjenii, amblipigieni etc.) ganglionii nervoși sunt puternic concentrați (fuzionați) în regiune prosomică. Creierul este legat de lanțul ganglionar ventral de o comisură circumesofagiană. Creierul este constituit din trei regiuni: protocerebron – anterioară și inervează ochii, deutocerebron – înglobat în masa nervoasă și tritocerebron – transmite nervii spre chelicere. Lanțul ganglionar ventral este reprezentat de o pereche de ganglioni în fiecare segment al corpului (sunt excepții), ganglioni sunt legați între ei prin comisari și conective. Metameria lanțului nervos este evidentă cel mai bine la scorpioni, fiind alcătuit din 7 ganglioni. La solifuge, pe lângă ganglionul subesofagian, lanțul ventral prezintă și un alt ganglion masiv. La păianjeni (cu excepția lifistiidelor), amblipigieni șitelifonide toată masa nervoasă formează doar un creier și un ganglion prosomic. La opilioni, ricinuleide și unii acarieni, creierul și ganglionul sunt contopiți, formând un inel nervos în jurul tubul digestiv anterior.
Organele de simț. Ochii arahnidelor sunt de două tipuri: convecși și cu tapet, există specii lipsite de ochi. Ochii au o structură simplă (păianjenii au 5 perechi de ochi, iar scorpionii 6), formați din cristalin, corp vitros și retină conectată la nervii optici. În general, vederea e slab-dezvoltată, ochii sesizează variațiile de luminozitate și mișcare, pot diferenția formele obiectelor doar la distanțe apropiate.
Simțul tactil este asigurat de structuri speciale, inclusiv: trihobotrii, organe liriforme, pieptini (specifici scorpionilor) și perișori senzitivi. Trihobotriile sunt fire alungite de păr cu funcții mecanice senzoriale, în special detectarea vibrațiilor și curenților de aer. Aceștia reprezintă perișori proeminenți, fixați într-o capsulă sau cupă. Baza trihibotriilor este înconjurată de o membrană cuticulară care le oferă flexibilitate și mobilitate. Capsula și membrana sunt inervate de patru neuroni. Vibrațiile trihobotriilor se transmite membranei și capsulei, acestea excitând prelungirile neuronale. Spre deosebire de antenele simple conice, trihobotriile au aceeași grosime pe toată lungimea. Trihobotriile lipsesc la solifuge, ricinuleide și opilioni. 250px|right|thumb|Pseudoscorpion Sistemul circulator este de tip deschis. La formele cu metamerie bine exprimată, ca scorpionii și solifuge, inima reprezintă un tub alungit, situat în opistosomă, dorsal intestinului, și înzestrată cu 4 – 7 perechi de osteole. La păianjeni și amblipigieni, inima are numai 3 – 4 perechi de osteole, iar la opilioni numărul lor este 1 – 2. La acarieni inima are aspectul unui sac de la care pornesc până la 4 artere. La majoritatea acarienilor, din cauza dimensiunilor reduse al corpului, sistemul circulator poate lipsi complet. La toate arahnidele inima este învelită în pericard.
De la capătul anterior și posterior al inimii sau n-mai de la cel anterior, în funcție de ordin, pleacă câte un vas sangvin – aortele anterioară și, respectiv, posterioară. În afară de aceasta, la unele arahnide primitive de la fiecare cameră a inimii pornesc artere laterale. De la capătul distal al aortei și arterelor hemolimfa se varsă în lacune, adică în cavitatea dintre organe (numit și hemocel). De aici, hemolimfa este propulsată în regiunea pericardială a corpului, apoi, prin osteole, ajunge în inimă.
Hemolimfa reprezintă un lichid care circulă prin sistemul vascular și prin lacunele interstițiale la arahnide. Ea conține apă, săruri minerale, ioni (predominant Na+, Cl-, K+, Mg2+, Ca2+), substanțe organice (în principal proteine, glucide și lipide), la formele pulmonare, și oxigen. Ca pigment respirator, hemolimfa conține hemocianină. Ea reprezintă o proteină sub formă de metaloproteine care conțin doi atomi de cupru, ce se leagă reversibil cu o moleculă de oxigen. Hemocianina dezoxigenată este incoloră, iar prezența oxigenului îi conferă o culoare albastră. Spre deosebire de hemoglobina vertebratelor care este inclusă în celule speciale (eritrocite), hemocianina este dizolvată direct în hemolimfă. În afară de respirație, hemocianina menține un pH relativ constant al mediul intern și homeostaziei. Hemocianina arahnidelor se caracterizează printr-un conținut sporit de azot și scăzut de cupru. Locul biosintezei hemocianinei nu este ilucidat.
Respirația se realizează prin plămâni (saci pulmonari) și trahei. Pot fi prezente ambele structuri sau numai una, în funcție de specie sau ordin. Scorpionii respiră doar prin plămâni, păianjenii – prin trahei și plămâni, acarienii respiră prin trahei sau cuticulă.
Plămânii se găsesc în interiorul cavității opistosomei și se deschid în exterior prin stigme pulmonare. Ei reprezintă invaginări ale cuticulei. În interior, plămânii sunt formați din lamele paralele, puternic vascularizate și bogate în hemolimfă. Distanța dintre lamele este asigurată de butonii cuticulari. În spațiul dintre lamele pătrunde oxigenul atmosferic și aici are loc schimbul de gaze dintre aer și hemolimfă. Structura lamelară mărește suprafața de contact cu aerul. Plămânii sunt amplasați pe partea ventral a opistosomei.