Association Sportive de Monaco Football Club este un club de fotbal din Principatul Monaco care evoluează în . Este unul dintre cluburile cele mai importante ale competiției, dar datorită faptului că clubul este bazat în microstatul Monaco, este privit cu suspiciune de o parte a publicului francez. Culorile tradiționale ale clubului sunt roșu și alb, iar clubul este cunoscut sub numele de Les Rouge et Blanc. Palmaresul clubului conține 8 campionate, 5 cupe ale Franței și o cupă a Ligii franceze. De asemenea este unul dintre cele 3 cluburi franceze care au jucat o finală de Liga Campionilor. AS Monaco este membru al Asociației Cluburilor Europene. Din decembrie 2011, clubul este deținut majoritar de oligarhul și miliardarul rus Dmitri Rybolovlev.
Stadionul pe care joacă echipa, Stade Louis II, este unul dintre cele mai moderne stadioane din Europa, care, în ciuda capacității sale de doar 18.500 locuri, găzduiește anual numeroase competiții sportive, printre care Supercupa Europei. Stadionul a fost construit pe un teren recuperat din Marea Mediterană și este situat în cartierul Fontvieille al orașului. Media de spectatori pe meci este considerată derizorie pentru o echipă din prima ligă franceză, aceasta situândus-e în jurul valorii de 10.000 spectatori pe meci. Totuși, ținând cont de faptul că populația Monacoului nu depășește cu mult 30.000 locuitori și faptul că clubul se află în competiție directă cu OGC Nice din orașul Nisa, aflat la 20 km, face ca AS Monaco să fie clubul cu una dintre cele mai mari rapoarte spectatori/locuitori din Franța.
Lotul actual La 30 iulie 2026.
Împrumutați
Jucători notabili
Armand Forcherio Manuel Amoros Marcel Artelesa Fabien Barthez Bruno Bellone Henri Biancheri Dominique Bijotat Georges Casolari Rolland Courbis Lucien Cossou Marcel Dib Youri Djorkaeff Yvon Douis Franck Dumas Jean-Luc Ettori Patrice Evra Ludovic Giuly Michel Hidalgo Thierry Henry Sylvain Legwinski François Ludo Gaël Givet
Raymond Kaelbel Emmanuel Petit Jean Petit Claude Puel Luc Sonor Sébastien Squillaci Lilian Thuram David Trezeguet Lucas Bernardi Marcelo Gallardo Delio Onnis Maicon Dimitar Berbatov Youssouf Fofana James Rodríguez Jaroslav Plašil Shabani Nonda Flavio Roma George Weah Rafael Márquez Bart Carlier Victor Ikpeba Diego Pérez
Antrenori
Jean Batmale (1948–50) Elek Schwartz (1950–52) Angelo Grizzetti (1952–53) Ludwic Dupal (1953–56) Anton Marek (1956–57) Louis Pirroni (1957–58) Lucien Leduc (1958–63) Roger Courtois (1963–65) Louis Pirroni (1965–66) Pierre Sinibaldi (1966–69) Louis Pirroni (1969–70) Robert Domergue (1969–70) Jean Luciano (1970–72) Ruben Bravo (1972–74) Alberto Muro (1974–75) Armand Forcherio (1976) Lucien Leduc (1977–79) Gérard Banide (1979–83) Lucien Muller (1983–86) Ștefan Kovács (1986–87) Arsène Wenger (1987–95)
Jean-Luc Ettori (1995–95) Gérard Banide (1995) Jean Tigana (1995–99) Claude Puel (1999–01) Didier Deschamps (2001–05) Francesco Guidolin (2005–06) László Bölöni (2006) Laurent Banide (2006–07) Ricardo Gomes (2007–09) Guy Lacombe (2009–11) Laurent Banide (2011) Marco Simone (2011–2012) Claudio Ranieri (2012–2014) Leonardo Jardim (2014-2018) Thierry Henry (2018-2019) Leonardo Jardim (2019) Robert Moreno (2019–2020) Niko Kovač (2020–2022) Philippe Clement (2022–2023) Adi Hütter (2023–2025) Sebastien Pocognoli (2025–)
Palmares Titluri Naționale CompetițiiPozițiaTitluriSezoane căștigateReferințeLigue 1Campioană81961, 1963, 1978, 1982, 1988, 1997, 2000, 2017 Vicecampioană81964, 1984, 1991, 1992, 2003, 2014, 2018, 2024Cupa FranțeiCampioană51960, 1963, 1980, 1985, 1991 Finalistă51974, 1984, 1989, 2010, 2021 Supercupa FranțeiCampioană41961, 1985, 1997, 2000 Finalistă41960, 2017, 2018, 2024Cupa Ligii FranțeiCampioană12003 Finalistă32001, 2017, 2018Ligue 2Campioană12013 Vicecampioană31953, 1971, 1977 Coupe Charles DragoCampioană11961
Cupele Europene CompetițiiPozițiaTitluriSezoaneReferințeCupa AlpilorCampioană31979, 1983, 1984 Finalistă11985 UEFA Champions LeagueFinalistă-2004Cupa CupelorFinalistă-1992
Recorduri Jucătorii cu cele mai multe meciuri pentru AS Monaco LocNumePerioadaMeciuri1 Jean-Luc Ettori1975 – 19947552 Claude Puel1979 – 19966023 Jean Petit1969 – 19824284 Manuel Amoros1980 – 19893495 Christian Dalger1971 – 1980 3346 Marcel Dib1985 – 1993 3267 François Ludo1953 – 1962 3198 Luc Sonor1986 – 1995 3159 Michel Hidalgo1957 – 1966 30410 Armand Forchério1961 – 1972 303
Jucătorii cu cele mai multe goluri pentru AS Monaco LocNumePerioadaGoluri1 Delio Onnis1973 – 19802232 Wissam Ben Yedder2019 – 20241183 Lucien Cossou1959 – 19651154 Christian Dalger 1971 – 1980 895 Radamel Falcao2013 – 2019 836 Jean Petit1969 – 1982787 Victor Ikpeba1993 – 1999778 Yvon Douis1961 – 1967749 Youri Djorkaeff1990 – 19956810 Sonny Anderson1994 – 19976710 Shabani Nonda2000 – 200567
Referințe
Legături externe
Official club website
m m Categorie:Monaco