Danemarca (în , ), oficial Regatul Danemarcei (în , ), este un stat suveran din Europa de Nord, având și două teritorii autonome constituente de peste mări, care fac parte integrantă din regat: Insulele Feroe în Atlanticul de Nord și Groenlanda în America de Nord. Danemarca propriu-zisă este cea mai sudică dintre țările nordice, aflată la sud-vest de Suedia și la sud de Norvegia, învecinându-se la sud cu Germania, și având frontieră maritimă cu Regatul Unit. Țara constă dintr-o peninsulă mare, Iutlanda, și mai multe insule, dintre care cele mai mari sunt Zealand, Funen, Lolland, și Bornholm, precum și sute de insulițe denumite în general „Arhipelagul Danez”.

Regatul Danemarcei este o monarhie constituțională organizată sub forma unei democrații parlamentare, cu sediul guvernului în capitala Copenhaga. Regatul este stat unitar, puterile de a-și gestiona propriile afaceri interne fiind delegate de guvernul central Groenlandei și Insulelor Feroe; această structură politică este denumită . Danemarca propriu-zisă este zona hegemonială, unde rezidă puterea judecătorească, executivă și legislativă.Harhoff, Frederik (1993) Rigsfællesskabet. Århus: Klim, p. 498. ISBN 87-7724-335-8 Insulele Feroe sunt definite ca o comunitate de locuitori ai regatului, în vreme ce groenlandezii sunt considerați popor separat cu drept de autodeterminare.

Istoria Danemarcei a fost influențată în mod deosebit de poziția sa geografică între mările Nordului și Baltică. De aceea, ea s-a aflat între Suedia și Germania, fiind în centrul luptei pentru controlul asupra Mării Baltice; înainte de construirea canalului Kiel, trecerea din Atlantic în Marea Baltică se putea face doar prin cele trei Strâmtori Daneze. Danemarca a fost multă vreme în conflict cu Suedia pentru controlul asupra Scaniei (Războiul Scanian) și Norvegiei, și în alte conflicte cu Liga Hanseatică pentru ducatele Schleswig ( danez) și (fief german). În cele din urmă, Danemarca a pierdut toate aceste dispute și a sfârșit prin a ceda Scania Suediei și ulterior Schleswig-Holstein Imperiului German. Danemarca a obținut Groenlanda și Insulele Feroe în 1814 după dizolvarea uniunii sale personale cu Norvegia, deși monarhia daneză, care domnise atât în Norvegia cât și în Danemarca, deținea aceste colonii încă din secolul al XIV-lea. Insulele Feroe și Groenlanda au devenit părți integrante ale rigsfælleskabetului în secolul al XX-lea și au primit autonomie în 1948, respectiv 1979.

Danemarca a aderat la Uniunea Europeană în 1973, dar rămâne în afara zonei Euro, în vreme ce Groenlanda și Insulele Feroe și-au exercitat dreptul de a rămâne în întregime în afara UE. Membru fondator al ONU, NATO și al OECD, Danemarca este și membră a OSCE. Cu o economie mixtă de piață și cu un stat asistențial mare, Danemarca are cel mai înalt nivel de egalitate a veniturilor. S-a clasat frecvent pe primul loc ca cea mai fericităFrancesca Levy, "The World's Happiest Countries", Forbes 14 iulie 2010Francesca Levy, "Table: The World's Happiest Countries", Forbes 14 iulie 2010 și mai puțin coruptă țară din lume. În 2015, Danemarca a fost clasată pe locul patru după Indicele Dezvoltării Umane, pe locul cinci după Indicele DemocrațieiDemocracy Index 2015, accesat la 28 mai 2016 și pe locul întâi după Indicele de Percepție a Corupției. Limba națională, daneza, este strâns înrudită cu suedeza și norvegiana, cu care împărtășește strânse legături istorice și culturale. Danemarca, împreună cu Suedia și Norvegia, face parte din regiunea culturală denumită „Scandinavia” și este membră în Consiliul Nordic.

Etimologie Etimologia numelui Danemarca, și în special relația între danezi și Danemarca și unificarea Danemarcei într-un singur regat, constituie un subiect ce atrage aprigi dezbateri.Kristian Andersen Nyrup, Middelalderstudier Bog IX. Kong Gorms Saga Indvandrerne i Danmarks historie, Bent Østergaard, Syddansk Universitetsforlag 2007, ISBN 978-87-7674-204-1, pp. 19–24 Acestea se centrează în special asupra prefixului „Dan” și asupra întrebării dacă el se referă la dani sau la regele Dan, precum și asupra înțelesului terminației -„mark”. Problema este și mai complicată de mai multe referințe la diverse popoare denumite „dani” în Scandinavia sau în alte locuri din Europa în relatări grecești și romane (cum ar fi Ptolemeu, Jordanes și Gregor de ToursCarver, 1992, pp. 292-293), ca și în literatura medievală (cum ar fi Adam din Brema,Remy, Arthur F.J. "Adam of Bremen." The Catholic Encyclopedia. Vol. 1. New York: Robert Appleton Company, 1907. 20 septembrie 2012 Beowulf, Widsith - Verse Indeterminate Saxon și Edda Poetică).The Poetic Edda, tradusă de Henry Adams Bellows

Majoritatea cărților derivăJ. de Vries, Altnordisches etymologisches Wörterbuch, 1962, 73; , Dansk etymologisk ordbog, 1989, 85–96. prima parte a cuvântului, și numele poporului, de la un cuvânt ce înseamnă „pământ șes”, în legătură cu germanul Tenne „podea de treierat”, englezul den „peșteră, vizuină”, sanscritul dhánuṣ- (धनुस्; „pustiu”). Terminația -mark este considerată a însemna „țară împădurită” sau „țară de graniță”, cu referire probabil la pădurile de graniță din sudul Schleswigului.Navneforskning, Københavns Universitet Udvalgte stednavnes betydning.

Prima atestare a cuvântului Danemarca în Danemarca însăși se găsește pe cele două pietre de la Jelling, pietre runice considerate a fi fost ridicate de Gorm cel Bătrân (c. 955) și de Harald Dinte-Albastru (c. 965). Cea mai mare dintre cele două pietre este denumită în popor „certificatul de botez” al Danemarcei (dåbsattest), deși ambele utilizează cuvântul „Danemarca”, sub formă acuzativă „tanmaurk” () pe cea mai mare, și genitivă „tanmarkar” (pronunțat ) pe cea mai mică. Locuitorii Danemarcei sunt numiți acolo „tani” (), sau „dani” la acuzativ.

Unele surse medievale au menționat regiuni din Danemarca și sudul Suediei folosind denumirea „Dacia“, însă această referire nu are legătură cu Dacia antică din Europa de Est. Până în secolul al XII-lea, acele regiuni erau cunoscute sub numele „Dania“. Confuzia pare să fi apărut din interpretări greșite ale scriitorilor antichității târzii și a fost analizată de lingvistul Johnny Grandjean Gøgsig Jakobsen în lucrările sale.

Istoria thumb|left|Partea aurită a Carului Soarelui de la Trundholm

Preistoria Cele mai vechi descoperiri arheologice din Danemarca datează din perioada interglaciară Eem din anii 130.000–110.000 î.e.n. Danemarca a fost locuită de prin 12.500 î.e.n. și există dovezi că se practica agricultura pe la 3900 î.e.n. Epoca de bronz a Nordului (1700–500 î.e.n.) în Danemarca a fost marcată de prezența unor movile funerare, care au lăsat o abundență de artefacte, între care uri și Carul Soarelui.

În epoca preromană a fierului (500 î.e.n. – 1 e.n.), grupurile de băștinași au început să migreze spre sud, deși primii dani au sosit în țară între epoca preromană a fierului și cea germanică,Busck and Poulsen (ed.) (2002), p. 20. în epoca romană a fierului (1–400 e.n.). Provinciile romane au întreținut rute comerciale și relații cu triburile băștinașe din Danemarca, lucru evidențiat de monedele romane găsite în Danemarca. Dovezi ale unei puternice influențe culturale celtice datează din această perioadă atât în țară cât și în restul Europei nord-vestice, fapt reflectat de vasul Gundestrup.

Istoricii cred că înainte de sosirea strămoșilor danezilor, care au sosit dinspre insulele daneze din est (Zealand) și din Scania și vorbeau o formă timpurie de limbă germanică nordică, mare parte din Iutlanda și cele mai apropiate insule erau locuite de iuți. Ei au fost ulterior chemați în Marea Britanie ca mercenari pentru regele breton și au primit teritoriile sud-estice în zona unde astăzi se află Kent și Insula Wight, printre altele, unde s-au stabilit. Ei au fost asimilați sau înlăturați de angli și saxoni.

O scurtă notă despre Dani în „De origine actibusque Getarum” a istoricului Jordanes este considerată a fi o primă menționare a danilor,Busck and Poulsen (ed.) (2002), p. 19. unul din grupurile etnice din care provin danezii actuali. Structurile defensive de la au fost construite în etape începând cu secolul al III-lea, dimensiunile eforturilor de construcție în anul 737 fiind puse pe seama apariției unui rege danez. Noul alfabet runic a fost utilizat pentru prima oară pe la acea vreme, iar Ribe, cel mai vechi oraș al Danemarcei, a fost fondat pe la anul 700.The New Cambridge Medieval History. 1995. Page 205

Evul Mediu thumb|right|Corabia Ladby, cea mai mare corabie funerară găsită în Danemarca Între secolele al VIII-lea–al X-lea, danezii au fost una dintre ramurile vikingilor. Împreună cu norvegienii și suedezii, ei au colonizat, au prădat și au făcut comerț în toate părțile Europei. Exploratorii vikingi au descoperit Islanda din întâmplare în secolul al IX-lea, în drum spre Insulele Feroe și au ajuns în „Vinland” (Țara Vinului), astăzi cunoscută sub numele de Newfoundland, Canada.

thumb|left|upright|Cea mai mare dintre pietrele de la Jelling, ridicată de Harald Dinte-Albastru.Vikingii danezi au fost activi mai mult în Insulele Britanice și în Europa de Vest. Au cucerit temporar și au colonizat părți din Anglia (denumite Danelaw), Irlanda și Franța, unde au fondat Normandia. S-au găsit mai multe monede anglo-saxone din acea perioadă în Danemarca decât în Anglia. Așa cum atestă pietrele de la Jelling, danezii au fost uniți și creștinați pe la 965 de Harald Dinte-Albastru. Se crede că Danemarca s-a creștinat din motive politice pentru a nu fi invadată de puterea creștină reprezentată în Europa de Sfântul Imperiu Roman, Germania actuală fiind o parte a imperiului în care danezii practicau intensiv comerțul. În acest caz, Harald a construit șase cetăți în jurul Danemarcei, denumite Trelleborg și o altă . La începutul secolului al IX-lea, Canute cel Mare a cucerit și a unificat Danemarca, Anglia și Norvegia timp de aproape 30 de ani.* Atlas istoric al Danemarcei

În Evul Mediu Dezvoltat și Târziu, Danemarca a cuprins și (Scania, Halland și Blekinge) iar regii danezi domneau peste Estonia, precum și peste ducatele Schleswig și .

În 1397, Danemarca a intrat într-o uniune personală cu Norvegia și cu Suedia, unite sub domnia reginei Margaret I. Cele trei țări urmau să fie părți egale ale uniunii. Încă de la început, însă, Margaret se pare că nu a fost atât de idealistă—tratând Danemarca drept partea privilegiată a uniunii.Palle Lauring, A History of the Kingdom of Denmark (Host & Son Co.: Copenhagen, 1960) p. 108. De aceea, următorii 125 de ani de istorie scandinavă se centrează pe această uniune, de mai multe ori Suedia despărțindu-se și fiind recucerită. Problema a fost rezolvată practic la 17 iunie 1523, când regele suedez Gustav Vasa a cucerit orașul Stockholm.Nilsson, Staden på vattnet 1, pp 59–63

Reforma Protestantă a ajuns în Scandinavia în anii 1530, și după războiul civil denumit Războiul Contelui, Danemarca a trecut la lutheranism în 1536. Ulterior, în același an, Danemarca s-a unit cu Norvegia.

Istoria modernă timpurie

thumb|Bătălia de la Öland între o flotă aliată dano-norvegiano-olandeză și marina suedeză, 1 iunie 1676. După ce Suedia s-a separat definitiv de Uniunea de la Kalmar în 1523, Danemarca a încercat în două ocazii să-și reafirme dominația asupra Suediei. Prima oară a fost în Războiul de Șapte Ani al Nordului care a durat din 1563 până în 1570. A doua ocazie a fost Războiul Kalmarului, când regele a atacat Suedia în 1611 dar nu și-a îndeplinit principalul obiectiv, acela de a obliga Suedia să revină în uniune cu Danemarca. Războiul nu a dus la schimbări teritoriale, dar Suedia a fost obligată să plătească despăgubiri de război în valoare de 1 milion de riksdaler de argint Danemarcei, sumă cunoscută sub numele de răscumpărarea Älvsborgului.