Acesta este un glosar de termeni din domeniul filozofiei și logicii.
__NOTOC__
A ab initio - de la capăt, de la început. aboutness - termen din filozofia limbajului și din filozofia minții care se referă la calitatea unui lucru (precum o propoziție, o afirmație, o gândire sau un text) de a fi „despre” ceva. absolut: - care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții; care nu are limite; necondiționat, perfect, desăvârșit; - considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare; care se află pe treapta cea mai de sus. absolutism (în politică) exercițiul puterii neîngrădit de nici un fel de control sau contrapondere (în filozofie) opusul relativismului și, drept urmare, suferind de aceași ambiguitate și nedeterminare. absolutizare: - atribuire eronată a unei valori absolute unui fapt sau unei idei prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat al acelui fapt sau al acelei idei; - considerare greșită a unei laturi sau însușiri a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupînd-o de complexul căruia îi aparține. abstract - categorie filozofică opusă concretului, care se poate percepe doar prin procese mentale, de separare și generalizare a însușirilor caracteristice unui grup de obiecte sau de fenomene. abstractizare -operație a gândirii, opusă concretizării, prin care se desprind și se rețin unele dintre caracteristicile și relațiile esențiale ale obiectului cercetării; procedeu fundamental de pătrundere în esența fenomenelor. abstracție - în gândire, omiterea, prin neluare în considerație, a trăsăturilor distinctive (sau chiar comune) aparent irelevante ale diferiților indivizi cuprinși într-o clasă. abstragere - punerea în evidență a unei însușiri independent de obiectul căruia îi aparține. absurd - concepție despre lume, susținută îndeosebi de existențialiști, potrivit căreia între om și mediul său social-cultural există un dezacord total, iar între norme, valori, reguli etc. sînt incompatibilități absurditate - în accepțiunea curentă, falsitate evidentă sau opoziție față de bunul simț sau de rațiune. abuz - eroare care constă în exagerarea unui fapt, a unei păreri etc. Academia din Florența - colegiul neoficial creat în 1462 la Careggi, lângă Florența, după modelul Academiei din Atena a lui Platon. academie - prima școală filozofică, înființată de Platon, care își ținea inițial întrunirile în grădina lui Akademos, situată la porțile Atenei, numită ulterior și Academia platonică. acatalepsie - (la scepticii greci) renunțare la căutarea soluției unei probleme ca urmare a negării posibilității de a cunoaște adevărul. acauzal - termen care desemnează evenimente sau fenomene care nu sunt determinate sau explicate prin cauze anterioare. acceptare - atitudine, reacție gnoseologică față de afirmarea sau negarea propozițiilor, teoriilor a sau probelor empirice. acces privilegiat - relația aparte pe care o avem cu conținuturile propriei conștiințe, dar pe care nimeni nu o are cu conținuturile conștiinței altcuiva. accident - spre deosebire de esență, proprietate sau caracteristică a unui obiect, fenomen, care nu este esențială pentru natura sa, deci care poate fi prezentă sau absentă fără a-i afecta identitatea fundamentală. accidentalism - doctrină care neagă cauzele evenimentelor, fenomenelor, atribuind un rol important hazardului. acosmism - teorie potrivit căreia lumea fizică nu există ca realitate independentă de divinitate, considerată creatorul acesteia. acrasia (gr. akrasia, slăbiciune) - denumire alternativă pentru slăbiciunea voinței. acribologie - studiul preciziei maxime în cercetarea științifică. acroamatic - (în Grecia antică; despre opere, doctrine, opinii etc.) transmis pe cale orală; care este rezervat inițiaților, secret. acte lingvistice - acte efectuate atunci când se rostesc cuvinte. acte perlocuționare - unul dintre cele trei tipuri de acte (alături de cele locuționare și ilocuționare) prezente în structura unui act de vorbire, conform filozofiei lui J. L. Austin. actual - (în filozofia lui Aristotel) ceea ce este in actu, adică reprezintă ceva înfăptuit, spre deosebire de ceea ce există doat in potentia, adică în mod virtual, ca posibilitate. actualizare - actualitatea (energeia) este acel mod de a fi în care un lucru poate produce alte lucruri sau poate fi produs de acestea - tărâmul evenimentelor și al faptelor. acțiune - comportamente sau activități care sunt rezultatul intențiilor și voinței unei ființe raționale, diferite de evenimentele naturale, deoarece implică deliberare, scopuri și decizii conștiente. acusmatic - nume dat discipolilor lui Pitagora. adamism - orientare în cadrul acmeismului, care manifesta preferința pentru elementul biologic primitiv, natural, ce se opunea organizării rigide a societății, preconizînd însănătoșirea omului contemporan prin stimularea instinctelor primare și a voinței de acțiune. adept: - persoană care împărtășește convingerile cuiva, care este partizană a unei doctrine, a unei teorii etc.; - membru al unei secte religioase sau al unui partid politic. adevăr: - categorie filozofică ce desemnează concordanța cunoștințelor cu obiectul lor, în opoziție cu falsul, care exprimă oglinda denaturată a realității; - ceea ce corespunde realității; justețe, exactitate; - concordanță a conținutului gândirii (percepției, judecății) cu principiile sau cu realitatea obiectivă obținută în procesul cunoașterii omenești. adevăr absolut - suma adevărurilor relative privite în devenirea lor infinită. - teorie din Evul Mediu și din perioada Renașterii, promovată de Averroes, Duns Scott, Ockham, Pomponazzi, Fr. Bacon, pentru apărarea religiei față de critica filozofică sau științifică; vezi și apologie. adevăr obiectiv - conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de conștiința subiectului cunoscător. adevăr relativ - reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității, fiind condiționat istoricește, susceptibil în permenență de transformări și perfecționări. "adevărul e întotdeauna la mijloc" - maximă demonstrabil falsă, dar care exercită o atracție perenă asupra celor cărora le place să se considere judecători cumpăniți și moderați. ad hominem - vezi argumentum ad hominem. adiaforie - (în cinism și în stoicism) indiferență față de vicisitudinile vieții. adogmatism - sistem de gândire care este împotriva dogmelor. afirmație - judecată în care se enunță existența unui anumit raport între subiect și predicat. a fortiori - (despre raționamente) care constă în trecerea de la o judecată la alta datorită faptului că în favoarea celei de-a doua judecăți există tot atîtea temeiuri sau chiar mai multe; cu atât mai mult. agent - concept care desemnează un individ sau o colectivitate care intră în raporturi practice cu realitatea. agnosticism - concepție filozofică ce neagă posibilitatea cunoașterii originii, esenței și sensului existenței lucrurilor și fenomenelor care nu pot fi experimentate. agnosticism religios - concepție modernă care neagă capacitatea rațiunii umane de a cunoaște și de a descrie divinitatea. agnozie - (în filozofia lui Socrate) afirmare conștientă a propriei neștiințe. alegoria peșterii - metaforă elaborată de Platon care descrie o situație în care niște prizonieri se află în interiorul unei peșteri întunecate, legați într-un mod care îi împiedică să vadă direct lumina soarelui; ilustrează ideea despre ignoranța oamenilor în fața realității și a lumii ideilor; altă denumire: mitul peșterii. alexandrinism: - caracterul operei filozofilor alexandrini, care se remarcă prin erudiție, subtilitate, rafinament; - caracter erudit, subtil și decadent al unei filozofii etc. alogism: - afirmație care neagă logica; - negare a gândirii logice ca mijloc de cunoaștere autentică (practicată de sceptici, mistici și fideiști); - curent filozofic ce nega statutul gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere. alotriu - (lucru) secundar sau străin de obiectul supus analizei, discuției. altruism - atitudine morală sau dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora; doctrină morală care preconizează o asemenea atitudine. ambiguitate - lipsă de precizie, de claritate. amoralism - concepție care preconizează o atitudine indiferentă față de morală; negare a oricărei morale, implicit a conștiinței morale. anacronism - manifestare, deprindere, gândire învechită, desuetă. anagogie - trecere de la particular la general, de la literă la spirit. analizare - separare (teoretică) a unui obiect, fenomen, substanță etc. în părțile sale componente; examinarea fiecărui element în parte și a relațiilor dintre ele, stabilind în final concluziile. analiză: - metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe descompunerea lor în părțile componente în scopul unei examinări mai amănunțite; - metodă prin care un gânditor, un cercetător etc.) pleacă de la efect la cauză, de la general la particular, de la compus la simplu. analogie: - corespondență, asemănare (parțială) între două sau mai multe situații, obiecte, fenomene, noțiuni, funcții etc. - metodă de studiu al unui sistem bazată pe corespondența dintre acesta și un alt sistem cunoscut, mai ușor de reprezentat; - argumentație care, pe baza asemănării a două sau mai multe elemente în unul sau mai multe aspecte, presupune asemănarea acestor elemente și în alte aspecte. analogism - raționament prin analogie, în care derivarea unui enunț din altul se face pornind de la asemănările parțiale între două fenomene, ajungându-se la asemănări totale între ele. analogon - caz asemănător pentru toate lucrurile și fenomenele de același fel. anamneză - (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi experimentat într-o existență anterioară, separată de corp. angoasă - sentimentul înstrăinării omului în viziunea filozofiei existențialiste; conștiința condiției umane de ființă muritoare. angst - în filozofia existențialistă, teamă de care e cuprins individul uman atunci când înțelege că existența sa este deschisă spre un viitor nedeterminat, al cărui gol trebuie să-l umple acțiunile sale liber alese. anima - (lat. suflet) (în psihologia jungiana) partea din conștientul colectiv al individului, care reprezintă aspectul feminin al naturii umane. "animal politic" - (în lucrarea "Politica" a lui Aristotel, "zoon politikon") omul considerat ființă caracterizată prin participarea la viața socială și civilă. animism - identificare a principiului gândirii cu cel al vieții organice; concepție conform căreia totul în Univers are un fel de ființare psihologică asemănătoare cu cea a omului. anoetic - care nu are legătură cu cunoașterea sau gândirea. anistorism - atitudine filozofică ce tinde să substituie studiul concret-istoric al realităților sociale prin speculații abstracte. antagonism - contradicție ireductibilă; situația de opoziție a contrariilor. antecedent - primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția "dacă". antiintelectualism: - atitudine critică față de tendința de folosire excesivă a abstracțiilor, a operațiilor logico-intelectuale în interpretarea fenomenelor; - concepție care neagă posibilitatea cunoașterii științifice a adevărului cu ajutorul rațiunii; iraționalism. antiistorism - concepție și metodă care respinge sau ignoră principiul istoric în considerarea și analiza proceselor și fenomenelor. antilogie - contradicție între două idei sau între două expresii de aceeași forță, dar opuse. antilogism - metodă de verificare a silogismelor. antinomie: - contradicție aparentă sau reală între două teze demonstrabile separat, în egală măsură; aporie, paradox; - (la Kant) contradicție la care ajunge rațiunea pură atunci cînd încearcă să explice lumea; conflict dialectic între teză și antiteză. antinomism - tendință de negare a legilor sau a legității.