Muzeul Satului Bucovinean este un muzeu în aer liber din municipiul Suceava, care pune în valoare patrimoniul cultural-arhitectonic de factură populară din Bucovina. Înființat în anii '70, muzeul a cunoscut dezvoltarea și extinderea majoră începând cu anii '90, iar în prezent dispune de un număr de peste 30 de obiective: case tradiționale din lemn, anexe gospodărești, instalații tehnice populare, ateliere meșteșugărești, construcții comunitare. El este amplasat în partea estică a orașului Suceava, pe strada Parcului, în apropiere de Cetatea de Scaun a Sucevei, Cimitirul Pacea și Parcul Șipote-Cetate.

Muzeul Satului Bucovinean a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare .

Istoric Ideea înființării unui muzeu în aer liber care să valorifice potențialul etnografic al Bucovinei datează din anul 1958,Muzeul Satului Bucovinean - perspective când satul bucovinean dispunea încă de numeroase monumente de arhitectura populară. Cu toate acestea, abia în anul 1971 s-au început primele campanii de cercetări în teren, de culegere de material folcloric și etnografic. Consiliul Popular Municipal Suceava a alocat atunci o porțiune de 1,7 hectare de teren pe platoul din apropierea Cetății de Scaun a Sucevei, pentru a se instala 11 obiective. În acei ani au fost transferate mai multe obiective și s-au reconstruit trei dintre ele (gospodăria tradițională din Straja, casa de locuit din Ostra și Casa Roată din Câmpulung Moldovenesc) până în anul 1976, după care activitatea muzeografilor și restauratorilor a fost întreruptă.

După schimbarea regimului comunist, în anul 1990 a fost reluat proiectul, extinzându-se suprafața alocată la 6 hectare pe același amplasament. În anul 1996, printr-o hotărâre de guvern, a fost înființat Muzeul Satului Bucovinean. Începând din 1998 au fost reluate lucrările de achiziție și restaurare și s-au achiziționat 30 de noi obiective de arhitectură populară (gospodării și instalații tehnice) care au fost aduse pe platoul cetății pentru a fi reconstruite și puse în valoare. Unele dintre acestea nu sunt însă reconstruite, acest proces fiind în desfășurare în prezent.

Muzeul în aer liber este conceput ca un sat tradițional bucovinean și ar urma să cuprindă la momentul în care se va finaliza organizarea sa un număr de 80 de monumente de arhitectură populară: biserică, școală, gospodării țărănești, ateliere meșteșugărești, instalații tehnice, crâșmă, un interior de mină și un traseu de mocăniță.

În prezent, Muzeul Satului Bucovinean aparține și este administrat de Muzeul Național al Bucovinei.

Construcții expuse

Coliba din Câmpulung Moldovenesc

Ca punct de vânzare a biletelor pentru intrarea în Muzeul Satului Bucovinean este folosită o colibă din localitatea Câmpulung Moldovenesc. Construcția avea rolul de locuință, fiind de tip monocelular. Temelia construcției este zidită din bolovani de râu cu liant de mortar, având o fundație din beton ciclopian și zidărie din bolovani de râu. Locuința este construită din cununi de bârne de brad cioplite în profil dreptunghiular, rotunde sau fasonate la două fețe îmbinate la colțuri (conform tehnicii de construcție „nemțești”). Pereții sunt lutuiți și văruiți în jurul ancadramentelor (uși și ferestre).

Acoperișul este construit în patru ape, având învelitoare din draniță de brad bătută în rânduri suprapuse pe fiecare dintre acestea și un hogeag pe tabla din spate. Pardoseala este din lut stabilizat. În fața casei se află o prispă.

Casa de locuit din Roșu

Una dintre primele case achiziționate de Muzeul Satului Bucovinean este o casă de locuit din localitatea Roșu, aflată în zona etnografică Dorna. Casa datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ultimul său proprietar fiind Varvara Negrea. Ea a fost reconstruită în muzeu în anul 1992.

Obiectivul are dimensiuni impunătoare; el a aparținut unor gospodari înstăriți, dovadă stând cele două cuptoare cu elemente de inspirație orășenească și foișorul larg de la intrare. Interioarele sunt amenajate cu obiecte decorative și utilitare specifice zonei Dornelor.

Construcția avea rolul de locuință, fiind de tip cameră-tindă-cameră, specific zonei montane a Bucovinei. Temelia construcției este zidită din bolovani de râu, având o fundație din beton ciclopian și zidărie din bolovani de râu. Locuința este construită din bârne de brad cioplite în profil dreptunghiular, încheiate la colțuri în căței (conform tehnicii de construcție „nemțești”). Pereții sunt lutuiți și văruiți în jurul ferestrelor, în rest fiind spoiți cu un strat subțire de humă de culoare gri.

Acoperișul este construit în patru ape, având învelitoare din draniță de brad bătută în rânduri suprapuse pe fiecare dintre acestea și două fumărițe (tip specific de horn pentru evacuarea fumului) pe partea din față.CIMEC - Institutul Național al Patrimoniului - Casa Roșu Pardoseala este din dușumele din scândură. Pereții interiori sunt din zidărie cu liant mortar.

Casa are două camere, tindă și cerdac. Tinda are mari dimensiuni, de aici putându-se pătrunde în cele două camere și în cămara de pe partea stângă. În spatele casei (pe partea nordică) se află două cămări separate, în care se intră prin tindă (cea din stânga) și prin bucătărie (cea din dreapta). Cerdacul este prevăzut în mijloc cu un foișor acoperit. Pe latura din dreapta (sub „casa cea mare”) se află o intrare separată pe sub gang care duce într-o pivniță.

Camera din partea stângă, denumită și „casa cea mare”, este un spațiu destinat păstrării obiectelor de valoare, destinat sărbătorilor din ciclul vieții sau ale anului. Aceasta este locul unde se păstrează lada de zestre, cu țesăturile cele mai frumoase destinate fetelor de măritat. Pe latura de sud se află laița, iar pe latura de nord este patul cu țesăturile de zestre. Pe peretele de vest se află masa și scaunele. Țesăturile sunt așezate în cameră astfel: pe laiță sunt lăicerele cu dungi, un păretar cu motive geometrice în vârste care alternează se află pe pereți pe sub ferestre, iar ștergarele țesute sunt amplasate în partea de sus a pereților, la icoane.

Camera din partea dreaptă era camera de locuit (având funcțiuni de bucătărie și de loc de dormit), unde se desfășurau activitățile zilnice. Aici se află un cuptor (care ocupă un sfert din suprafața camerei) cu vatră și uneltele necesare preparării hranei. Pe plită se află vase de lut, iar pe vatră pirostrii, clește și oală de sarmale. În continuarea cuptorului se află patul pentru odihnă pe care sunt așternute poclăzi și sunt așezate perne. Deasupra patului, sunt agățate de grindă articole vestimentare și textile. De-a lungul pereților de est și de sud sunt așezate laițe acoperite cu țesături de lână. Lângă ferestră, pe latura de sud, se află masa acoperită cu o față de masă. Pe peretele estic se află trei icoane împodobite cu ștergare și în spatele laițelor, pereții sunt acoperiți cu țesături de lână. La intrare, pe peretele vestic, în colțul format între ușă și peretele sudic se află un blidar așezat pe butuci, unde sunt așezate farfurii și străchini cu decorațiuni specifice zonei Dornelor.

Crâșma din Șaru Dornei

Crâșma este considerată unul dintre cele mai importante locuri ale unui sat, aici nefiind doar un loc de petrecere a timpului liber, ci și de întâlnire al sătenilor pentru a discuta diverse probleme. În zona de munte, unde casele sunt mai îndepărtate una de cealaltă decât în satele de câmpie, crâșma era folosită ca loc de socializare între cetățeni.

Localitatea Șaru Dornei face parte din zona etnografică a văii Bistriței (Dorna „regățeană”, zonă din Vechiul Regat în apropiere de Bucovina). Crâșma din localitate datează din prima jumătate a secolului al XX-lea (1928–1930), fiind inițial casă de locuit și apoi transformată în crâșmă, ființând în această calitate până după cel de Al Doilea Război Mondial. Ultimul său proprietar a fost moș Iordache Pimen, de aceea crâșma mai este cunoscută și sub denumirea de Crâșma lui Moș Iordache.

Cumpărată de muzeu, crâșma a fost reconstruită aici în anul 1998, amenajându-i-se interiorul cu mobilier și obiecte specifice zonei Dornelor și destinației sale. La momentul achiziției, construcția păstra unele elemente din perioada cât a fost folosită drept locuință: urmele unui perete dărâmat pentru mărirea spațiului tavernei și urmele cuptorului din aceeași perioadă, neexistând o încăpere cu rol de bucătărie.

Această construcție nu se încadrează în tiparul obișnuit al caselor țărănești, datorită destinației sale speciale. Ea este realizată din bârne din lemn de brad cioplite la patru fețe, îmbinate la colțuri în căței (conform tehnicii de construcție „nemțești”) și așezate pe o temelie din piatră de râu. Deoarece în zona de munte, iernile erau aspre și durau o mai lungă perioadă decât în celelalte zone, pereții au fost șipcuiți și lutuiți pentru o mai bună izolare termică. Acoperișul este construit în patru ape, având 13 rânduri de șindrilă de brad bătută în rânduri suprapuse pe fiecare dintre acestea și trei fumărițe (tip specific de horn pentru evacuarea fumului) pe partea din față.CIMEC - Institutul Național al Patrimoniului - Crâșma lui Moș Iordache

Crâșma are cinci încăperi (două camere, două cămări și bucătărie), o tindă și un cerdac. Prezența cerdacului duce la împingerea cu aproape 2 metri în interior a bucătăriei și tindei. Au fost păstrate elementele principale ale casei de locuit: sistemul de încălzire cu sobe sau cuptoare folosite mai mult pentru încălzit și mai puțin pentru prepararea hranei, sistemul de iluminat, piese de mobilier: blidare, polițe, laițe, dulapuri, masă-ladă sau alte elemente de decor. S-a renunțat însă la pat. S-au păstrat țesăturile de interior îndeosebi păretarele și lăicerele.

Reconstrucția efectuată în muzeu a urmărit eliminarea elementelor din perioada cât construcția a fost folosită ca locuință. S-a amenajat o bucătărie cu mobilier specific care a fost separată de tavernă (încăperea centrală) construindu-se un cuptor masiv care face legătura cu soba oarbă. Cele două cămări au fost amenajate provizoriu ca spații de cazare, iar camera laterală a devenit „salonul” crâșmei amenajat cu mobilier specific: blidare, laițe, mese și scaune acoperite cu valoroase țesături de interior.

În anul 2008, regiunea Abruzzo din Italia a inițiat proiectul „Hanurile Europei Rurale” în valoare de 1,8 milioane euro, prin Programul de Inițiativă Comunitară Leader+. Acest proiect prevedea constituirea unei rețele europene alcătuite din șase hanuri internaționale și 12 locale, dintre care două în România (la București și Suceava), cu scopul de a promova oferta turistică zonală și produsele tradiționale. Ca urmare a parteneriatului încheiat între Consiliul Județean Suceava și regiunea Abruzzo, Crâșma lui Moș Iordache din Muzeul Satului Bucovinean a fost inclusă în proiect (alături de un han de la Muzeul Țăranului Român din București), fiind dotată cu mobilier, tacâmuri etc. și amenajându-se o bucătărie.

Cu prilejul desfășurării, în perioada 31 iulie–2 august 2009, a celei de-a XIV-a ediție a Târgului Meșterilor Populari în incinta Muzeului Satului Bucovinean, crâșma lui Moș Iordache a fost deschisă ca han. La crâșmă sunt oferite consumatorilor produse tradiționale specifice (sărmăluțe cu smântână și mămăliguță, mâncăruri din bureți, plăcinte poale-n brâu și afinată bucovineană), dar și alt gen de produse (bere, grătar, mici, cartofi prăjiți și salată de sfeclă roșie).Tiberiu Cosovan - „La Crâșma lui Moș Iordache”, în „Monitorul de Suceava”, 3 august 2009

Atelierul de olărit din Marginea