Biserica de lemn din Sârbi Susani

thumb|300px|Biserica din Sârbi Susani, latura de nord, aprilie 1995. thumb|290px|Icoanele şi uşile împărăteşti thumb|290px|Biserica de lemn Sfânta Paraschiva, satul Sârbi, comuna Budești, județul Maramureș, foto: iulie 2009.

Biserica de lemn Sfânta Paraschiva din Susani în satul Sârbi, Maramureș, a fost construită din lemn de stejar în jurul anului 1639. Deși nu este cea mai veche din Maramureș, biserica de lemn din Sârbi Susani păstrează câteva din trăsăturile cele mai arhaice din arhitectura sacrală de lemn românească. Valoarea deosebită a acestui monument, care în fapt depășește chiar pe cea a suratelor înscrise în patrimoniul mondial, constă în conservarea portalului de intrare, unul dintre cele mai excepționale piese de acest fel din România, al cărui mesaj se poate traduce printr-un calendar bizantin. Sculptura portalului oferă o cheie de descifrare a limbajului în lemn, pierdută de două secole din tradiția românească de a construi. Cele mai surprinzătoare aspecte arhaice se observă la forma acoperișului vechi și la trecerea spre partea sacră, în interior, dinaintea iconostasului. La această biserică nu au existat inițial nici țâțâni de fier, nici ferestre de sticlă, nici clopot, acestea fiind în vechime prea scumpe și de aceea înlocuite cu lemn. La toate acestea se pot adăuga arhitectura armonioasă și deosebit de sculpturală a construcției, pictura murală bine păstrată pe iconostas și în altar și nu mai puțin colecția de icoane vechi.

"Sfânta beserecă cea bătrână în Susani" face parte din seria de lucrări al meșterului de biserici Gozdă, semnat pe portalul de la Budești Josani în 1643. Lui i se poate atribui și biserica de lemn din Slătioara, ridicată înainte de 1639, demolată la începutul secolului 20.

Biserica de lemn din Sârbi Susani este declarată monument istoric din 1955 și se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI 2004: MM-II-m-A-04640. În partea de jos a satului, pe locul așezării medievale Sârbi, există o biserică de lemn din 1685, cunoscută sub numele de Sârbi Josani. Amândouă bisericile sunt folosite curent de parohie.

Documentare În bibliografia veche, biserica de lemn din Sârbi Susani a fost documentată, la fel ca și celelalte biserici de lemn din Maramureș, în studii de ansamblu, semnate de Ioan Bârlea 1909, 181-186., Tit Bud1911, 63-64., Victor Brătulescu Autorul confundă biserica din Susani cu cea din Josani. 1941, 30-35, fig. 43-54, pl. XXI., I. D. Ștefănescu 1968, 95-97. și Marius Porumb 1982, 114-115.. În acestea au fost prezentate câteva din trăsăturile ei caracteristice, date istorice, inscripții, o parte din icoane și pictura murală. Un studiu monografic mai detaliat i-a fost dedicat de Aurel Bongiu în 1970 în urma lucrărilor de reparații. El are meritul de a-l fi identificat pentru prima dată pe pictorul zugrav itinerant Alexandru Ponehalschi, autorul tâmplei iconostasului. Aurel Bongiu a mai scos în evidență prezența acoperișului vechi, a încercat o etapizare a ferestrelor și a transcris și citit corect inscripția din 1667 de pe ușa de la intrare. Pe urmele pictorului zugrav au pornit apoi Marius Porumb1975, 18. și Anca Pop-Bratu 1981, 93-117; 1982, 23-42., care au reanalizat pictura din Sârbi Susani într-un context mai larg. Francisc Nistor a salvat portița incintei cimitirului și a pubicat-o în albumul său de porți maramureșene.1977, 60-61. Alexandru Baboș a făcut o descriere a construcției, susținută cu relevee detaliate, într-un studiu dedicat bisericilor de lemn cu o singură streașină din Maramureș.1996, 58-61. Biserica a fost datată dendrocronologic în 1997.Eggertsson și Baboș 2003, 44, tabelul 2:4. Într-un studiu ulterior Alexandru Baboș a publicat releveele ușii, ferestrei decorate, prestolului și a analizat trăsăturile constructive fundamentale ale lăcașului.2004, 77, 80-82, 95-96, 165, 190-194.

Istoric thumb|300px|Tâmpla pictată de Alexandru Ponehalschi în 1760, foto 1995.

Ridicarea bisericii Din primele studii s-a înrădăcinat datarea din 1532 făcută de Tit Bud .Mai întâi în Șematismul din 1900 apoi în lucrarea sa din 1911, 63. Datarea s-a datorat probabil citirii greșite a inscripției de pe ușă, deși Ioan Bârlea a făcut în 1909 o citire mai corectă a ei: "văleat 1665".Bârlea 1909, 186:679. Vechimea lăsată de Tit Bud s-a perpetuat până la Aurel Bongiu, care a propus citirea anului 1667 în inscripția de pe ușă. Datarea dendrocronologică a stabilit în 1997 că biserica de lemn este mai veche cu aproape trei decenii, lemnul fiind tăiat în iarna dintre anii 1638-1639. Lăcașul a fost cu cea mai mare probabilitate ridicat în vara următoare. Din însemnările păstrate în biserică Bârlea 1909, 181-186. și din conscripția de la 1774MOL, C 99, XI.A. Maramoros 1774, 81v-82. și 1786-89MOL, C 104, Acta regulatione parochiarum 1786-89, A 54 kötet, Diocesis Munkacs, 1797, 28. reiese că biserica de lemn din Sârbi Susani a fost ctitorită și îngrijită de familiile de mici nobili din partea de sus a satului, din vetrele fostelor așezări medievale Balotești și Cămârzana. Lemnele bisericii au fost tăiate din pădurea de stejar "lăsată de la potop" de deasupra bisericii, care acoperea odată întreaga față a văii Cosăului.

Biserica inițială nu avea turn. Acesta a fost ulterior adăugat, deoarece tălpile turnului nu sunt legate cu butea, cum era obiceiul, ci numai așezate peste tinda femeilor. Turnul a fost adaus înainte de 1751, posibil la data inscripției de pe ușa intrării, la 1667.Baboș 2004, 146.

Pictarea Tâmpla bisericii a fost pictată în primăvara anului 1760 de pictorul itinerant Alexandru Ponehalschi. Pictorul surprinde date importante despre acest moment în două pisanii de pe tâmpla iconostasului.

colțul stâng: "Din mila lui Dumnăzeu și din darul Duhului Sfânt și eu am agiutorit Iosip a Iacovu cu zugravul Aleczander Ponehalski de lucru beserăcii, să hie pomană întru veci de veci." colțul drept: "Cu vrerea Tatălui și cu îndemnarea Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, amin, bine au vrut serbu lui Dumnezeu, Borodi Chira și cu soția dumisale Ahimie, de au plătit de au zugrăvit acest fruntariu, ca să le fie pomană dumilor sale și a tot neamul lor, 1760, luna iunie 10 zile."Pop-Bratu 1981, 101

Se poate că aceasta s-a împlinit cu ocazia unor reparații. Lucrările de reparație sunt sugerate de lemnul mesei moșilor de sub streașina de nord, care a fost datat din 1764. De asemenea, mai multe danii de carte și icoane au fost făcute în aceași perioadă subliniind efortul ctitoricesc al obștei de a înoi spațiul de cult.

Altarul a fost pictat în 1800, conform inscripției de pe dosul peretelui iconostasului: "Acest oltariu din mâna de Nicolai Famochevici, Anu lui Dumnezou 18 sute, luna mai 1 zeale".Marius Porumb (1998): Dicționar de pictură veche românească din Transilvania sec. XIII-XVIII, 363-364, Editura Academiei Române, București. Înaintea pictării a fost închis ochiul de fereastră cu oblon dinspre răsărit și înlocuit cu o nouă fereastră mică deasupra ei. Probabil tot atunci au fost înzestrate ferestrele cu sticle rotunde, înrămate.

Reparații În 1921 a fost construit acoperișul nou peste cel vechi. Atunci, ori încă mai devreme, s-au lărgit o parte din ferestre, au fost tăiate deschizături în peretele plin dintre femei și bărbați, s-a lărgit intrarea spre navă și s-a construit corul în navă pentru tinerii satului. Biserica a fost restaurată în 1970 și 2000.

În timpul „restaurărilor” din anul 2000 au fost distruse și iremediabil pierdute învelitoarea acoperișului vechi, masa moșilor, coiful vechi al turnului și pragul ușii.

Trăsături thumb|300px|Partea de răsărit a bisericii, altarul, foto 1995.

Butea Această biserică a fost concepută la vremea ei ca una din lăcașurile mijlocii, 5,79 m largă și 10,08 m lungă, în vechile unități de măsură: 2 stânjeni regali largă și 3½ lungă, cu o capacitate maximă de circa 205 credincioși.Baboș 2004, tabelul 105 și 120. Intrarea se face dinspre miazăzi printr-un portal bogat sculptat. Biserica este împărțită de la vest la est de tinda femeilor (pronaos) și biserica bărbaților (navă). Spațiul nu este egal distribuit între femei și bărbați, femeile având numai pe jumătate din spațiul acordat bărbaților, un raport întâlnit îndeosebi la biserici de mănăstire. Tinda femeilor este tăvănită sub tălpile turnului și deschisă spre biserica bărbaților prin goluri în perete de fiecare parte a ușii. Biserica bărbaților este principala încăpere, subliniată de cerul înalt al bisericii (bolta). De remarcat că înălțimea navei este egală cu lărgimea ei, o proporție remarcată și la alte biserici din prima jumătate a secolului al XVII-lea în Maramureș. Înspre răsărit, spre altar, sunt numai două uși iar în fața iconostasului există o solee ce marchează trecerea dinspre profan spre sacru. Altarul este decroșat și încheiat cu cinci laturi exterioare scurte. El are 3,72 m lățime și 3,1 m adâncime și protejează în mijlocul lui prestolul de lemn. Acesta a fost sculptat în formă de potir, o formă specifică celor mai vechi piese de acest fel, păstrate din secolul 17 în Maramureș. Interiorul este luminat de ferestre puține, de diferite dimensiuni. La femei, ușa de afară este singura sursă de lumină.Baboș 1996, 61. Baboș 2004.

Butea, adică partea încheotorată a bisericii, este încinsă pe exterior de o funie puternic profilată, cioplită direct din lemnul masiv al peretelui. De-asupra funiei, la întâlnirile dintre bârnele pereților, cheotorile netede trec spre console ieșite în trepte sub streșini. Dincolo de funcția lor practică de a descărca greutatea acoperișului aceste console se îmbină spectaculos ca niște aripi sculptate. Consolele și funia, împreună cu portalul bogat sculptat și fereastra decorată, dau un caracter aparte acestei bisericuțe de lemn.Baboș 2004, 194-195.

În interiorul navei, în dreptul soleei, se poate observa un lemn prins cu cuie de lemn pe peretele sudic, la înălțimea uni stat de om. Acestuia îi corespunde pe peretele nordic o adâncitură în perete. Între acestea, biserica a avut se pare o grindă orizontală care accentua inițial trecerea dintre sacru și profan în dreptul soleei. Această grindă a fost un element local arhaic pe cale de dispariție, surprins numai în câteva biserici de lemn din secolul 17 în Maramureș.Urmele unei astfel de grinzi se pot vedea și la bisericile de lemn din Căeni, Oncești, Cornești și din Mănăstirea Moisei. Vezi Baboș 1996, 47.

Ușa de la intrare este interesantă nu numai pentru mesajul sculptat bogat pe fața portalului ci și pentru rezolvările ingenioase din dosul ei. Atât articulațiile cât și sistemele de închidere au fost executate numai din lemn. Cheia de fier articulată se introduce printr-o gaură ca să împingă un fuștei orizontal. Acesta e agățat într-un cui de lemn și intră prin urechea unui lemn masiv vertical prins cu cepuri în ușorul drept, lângă foaia ușii. O gaură dreptunghiulară din dreapta ușii, afară, azi înfundată, dezvăluie un sistem de încuietoare și mai vechi, de fapt cel inițial. Acesta avea o cheie de lemn cu trei dinți ce se introducea prin gaura din perete într-o gaură specială din lemnul masiv prins vertical în ușorul drept. Lemnul vertical funcționa ca o cutie de broască. În el se păstrează și azi dăltuiturile în care au stat lopățelele de lemn ce blocau și deblocau fușteiul. În foaia ușii se văd urmele de la un mâner cu zăvor pe interior, ce era folosit pentru închiderea și deschiderea ușii când ușa nu era încuiată. Foaia ușii se mișca în două țâțâni separate de lemn. Cea de jos a fost îndepărtată fără rost în anul 2000, coada de jos a ușii sprijinindu-se astăzi direct de prag.Baboș 1996, 58-61. Baboș 2004, 77-78.