Emil Botta () a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Academiei Regale de Artă Dramatică din București (1932).
Biografie Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul medicului Theodor Botta și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție: Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă mai degrabă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu, cu spirit necontrolabil la prima investigație.
A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Emil Botta a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran și dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion; pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă” întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur”, cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără sațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită, ca un uvrier cvasi-anonim, la o construcție poetică de primă mărime.
Despre operele sale Asumându-și, ca și fratele său Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alături de marile nuanțe tragice ale culturii poetice universale, el a reușit pe acest fond să desfășoare un mare joc poetic, rol în care își avea propria damnațiune. Poetul a venit cu o întreagă recuzită din marile teatre spirituale ale lumii, invocând Himera și Fantazarea luptând și lucrând pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desăvârșire făcută în numele Artei.
Știința acestei poezii este „Știința ciocârliei/ care trece vămile pustiei”. Cântecul lui este în apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului” este invocat „decemvre”, la Botta „bate novembre pădurile moarte”. El este altfel și eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuară a singurătății: „Și singur e codru acuma și-n veci”. Pare un poet al legendelor acest poet în tulburătorul său discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ și vânzării dat singurel sub lună?/ O, frățâie, de-am fi împreună/ pe muntele Daciei, în lumina de sus!”
„Dor” și „Neliniște” nu sunt doar două tragice dar fermecătoare stări poetice, caracteristice marilor filosofi și artiști, mai mult: două mari personificări, vecini ai noștri de totdeauna, ei sunt „doi români”. Sub razele lor se desfășoară întreaga ceremonie poetică a lui Emil Botta. Poetul își așează glasul după farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele rămân românești, aproape de invocațiile haiducești din doinele și baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tăcere,/ pământe, pământe, vere,/ fă-te cristalin și morții tăi/ vedea-i-aș ca florile-n văi”. Prozele din volumul „Trântorul” fac parte din aceeași zonă a gândirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnării” motiv incurabil al întregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repaușează estetic, abandonându-se febril unei neînfrânte trăiri în ficțiune” (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este învățat, probabil de la Franz Kafka, tradus la noi, în epocă, de către Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poeții mari ai liricii noastre, fiind între clasicii interbelici și generația războiului (grupările Albatros și Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decât de primii, el aparține, paradoxal, mai cu seamă întâilor. Între poezia lui Ion Vinea, de pildă, și a lui Emil Botta, șansa istoriei literare șade de partea „Întunecatului april” decât de aceea a „Orei fântânilor”. Pentru că Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poeții români, nu atât la nivel lexical, cât mai cu seamă la acela al viziunilor. Emil Botta a fost însăși efigia poetului. Opera sa poetică și-a păstrat semeția singurătății pe care o avea poetul în viață.
În selecția de Poeme din 1974, excepționale sunt cele treisprezece poeme, publicate pentru prima oară în volum. Avem de-a face cu niște legende simbolice ori cu niște parabole despre destinul artistului, rătăcit într-un „vis rău” , în care a murit de mii de ori, fără a fi apucat să dea de veste din acele „moarte pustii”, echivalente cu Gomora, sau „canonit” ca Ion Vodă Armanul, „trunchiatul cumplit”, prefăcut în pasăre, „sălbăticiune de aer”.Al. Piru, Poezia românească contemporană. 1950-1975. Vol. 1. Editura Eminescu, București, 1975, pp. 186-191
A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul procurorului Paveliu.
Familie A fost căsătorit o perioadă de timp cu actrița Maria Mimi Botta.Arcanele lucidității (II) - Revista 22 - săptămânal independent de analiză politică și actualitate culturală
Opera (selectiv) Versuri Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea) Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar) Poezii, 1966 Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971 Poeme, 1974 Un dor fără sațiu, 1976
Proză Trântorul, 1938 (ediția a II-a, 1967)
Premii Premiul Fundațiilor Regale (1937) Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1967)
Distincții Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Medalie cl. I, pentru teatru (23 septembrie 1942)Decretul regal nr. 3.215 din 2 noiembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9593–9594. Ordinul Muncii clasa a II-a (23 ianuarie 1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 43 din 23 ianuarie 1953 privind acordarea titlurilor de Artist al Poporului din Republica Populară Română, Artist Emerit al Republicii Populare Române și Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română și pentru conferirea Ordinului Muncii și Medaliei Muncii unor artiști și tehnicieni dela Teatrul Național „L L. Caragiale” din București, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul II, nr. 3, 26 ianuarie 1953, pp. 8–9. titlul de Artist emerit al Republicii Populare Romîne (3 noiembrie 1956) „pentru merite deosebite în activitatea artistică”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 578 din 3 noiembrie 1956 pentru conferirea titlurilor de „Artist al poporului din Republica Populară Romînă” și „Artist emerit al Republicii Populare Romîne” unor artiști dramatici, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul V, nr. 31, 3 decembrie 1956, p. 256. Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (6 noiembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 96, Partea I, marți 7 noiembrie 1967, pp. 770–771. Ordinul Muncii clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, art. 4.
Filmografie
Se aprind făcliile (1939) Bijuterii de familie (1958) Viața nu iartă (1959) Când primăvara e fierbinte (1960) Poveste sentimentală (1961) S-a furat o bombă (1962) Pași spre lună (1964) Pădurea spînzuraților (1965) De-aș fi... Harap Alb (1965) Șah la rege (1965) Răscoala (1966) Faust XX (1966) Lettre a Carla (1967) Dacii (1967) Subteranul (1967) Reconstituirea (1968) Columna (1968) Realitatea ilustrată (serial TV, 1969) Dincolo de nisipuri (1974) Mastodontul (1975) Premiera (1976)
Moștenire Festivalul național de poezie „Emil Botta” organizat în Adjud din 2011. Poezia visului, spectacol al coregrafei Miriam Răducanu pe versuri din opera poetului, inițiat în 2008, nominalizat pentru Premiul special al Senatului UNITER în 2014.„Poezia visului, un spectacol de Miriam Răducanu pe versuri de Emil Botta”, Opinia Nationala, anul 21, nr. 644, pag. 5, 25 noiembrie 2013, opinianationala.ro
Note
Bibliografie Arion, George, Interviuri, Editura Eminescu, București, 1979. Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația..., București, 1941. Cândroveanu, Hristu, Poeți și poezie, Editura Cartea Românească, București, 1980. Ciopraga, Const., Între Ulysse și Don Quijote, Editura Junimea, Iași, 1978. Cioculescu, Șerban, Itinerar critic, Editura Eminescu, bucurești, 1973. Comarnescu, Petru, Moarte și transfigurare în poezia d-lui Emil Botta, în Timpul, an VIII, nr. 2395, ian. 1944. Constantinescu, Pompiliu, Emil Botta: „Întunecatul April”, în Vremea, nr. 509, an X, 17 oct. 1937. Constantinescu, Pompiliu, Emil Botta: „Pe-o gură de rai”, în Vremea, an XVI, nr. 735, 6 febr. 1944. Cristea, Radu Călin, Emil Botta – despre frontierele inocenței, Editura Albatros, București, 1984. Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. II, Editura Minerva, București, 1974. Crohmălniceanu, Ov. S., Mierla, muza poetului Emil Botta, în România literară, 14 febr. 1980. Dima, Al., Viziunea cosmică în poezia românească, Editura Junimea, Iași, 1982. Doinaș, Ștefan Aug., Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974. Doinaș, Ștefan Aug., Poezie și modă poetică, Editura Eminescu, București, 1972. Fântâneru, Constantin, „Întunecatul April”, în Universul literar, an XLVIII, 14 oct. 1939. Felea, Victor, Emil botta, în Tribuna, nr. 32 (1077), 11 aug. 1977. Flămând, Dinu, „Un dor fără sațiu”, în Amfiteatru, nr. 12, dec. 1976. Ionescu, Eugen, Trei poeți, în Vremea, nr. 508, 10 oct. 1937. Iorgulescu, Mircea, Moment Emil Botta, în România literară, nr. 15, 12 apr. 1984 . Iorgulescu, Mircea, Rondul de noapte, Editura Cartea Românescă, București, 1974. Ivașcu, George, Confruntări literare, vol. III, Editura Eminescu, bucurești, 1988. Grigurcu, Gheorghe, De la Eminescu la Nicolae Labiș, Editura Minerva, București, 1989. Grigurcu, Gheorghe, Poeți români de azi, Editura Cartea Românească, București, 1979. Grigurcu, Gheorghe, Poezia lui Emil Botta, în Viața românească, nr. 3, 1977. Livescu, Cristian, Poezia dorului fără sațiu, în Tribuna, an XXI, nr. 26 (10719, 30 iunie 1977.