O tulburare mintală, tulburare de sănătate mintală, afecțiune psihiatrică sau denumită colocvial și boală mintală este un model comportamental sau mental care cauzează suferință semnificativă sau afectează funcționarea personală. O tulburare mintală este caracterizată și printr-o perturbare în cogniția, reglarea emoțională sau comportamentul unui individ, adesea în context social. Astfel de perturbări pot apărea ca episoade unice, pot fi persistente sau pot fi de tip .
Există multe tipuri diferite de tulburări mintale, cu care variază mult între tulburările specifice. O tulburare mintală reprezintă un aspect al sănătății mintale.
Cauze și diagnostic sunt adesea complexe și multifactoriale. Teoriile încorporează descoperiri din diverse domenii. Tulburările pot fi asociate cu regiuni sau funcții specifice ale creierului. Tulburările sunt de obicei diagnosticate sau evaluate de un , cum ar fi un psiholog clinic, psihiatru, asistent psihiatric sau asistent social clinic, folosind diverse metode precum teste psihometrice, dar adesea bazându-se pe observație și interogare. Credințele culturale și religioase, precum și normele sociale, trebuie luate în considerare la stabilirea diagnosticului.
Tratament și prevenire sunt de obicei oferite în spitale de psihiatrie, clinici ambulatorii sau în . Tratamentele sunt furnizate de profesioniști în sănătate mintală. Opțiunile comune de tratament includ psihoterapie sau , în timp ce schimbările de stil de viață, intervențiile sociale, și sunt, de asemenea, opțiuni. În cazuri minoritare, poate exista sau . Programele de prevenire s-au dovedit a reduce depresia.
Epidemiologie În 2019, tulburările mintale comune la nivel global includ: depresie, care afectează aproximativ 264 de milioane de oameni; demență, care afectează aproximativ 50 de milioane; tulburare bipolară, care afectează aproximativ 45 de milioane; și schizofrenie și alte psihoze, care afectează aproximativ 20 de milioane de oameni. includ tulburarea hiperchinetică cu deficit de atenție (ADHD), tulburare de spectru autist (ASD) și dizabilitate intelectuală, cu debut în perioada de dezvoltare timpurie. Stigmatizarea și discriminarea pot adăuga la suferința și dizabilitatea asociate cu tulburările mintale, ducând la diverse mișcări sociale care încearcă să crească înțelegerea și să combată .
Definiție Definiția și clasificarea tulburărilor mintale reprezintă probleme cheie pentru cercetători, furnizori de servicii și cei care pot fi diagnosticați. Pentru ca o stare mintală să fie clasificată ca tulburare, aceasta trebuie, în general, să cauzeze disfuncție. Majoritatea documentelor clinice internaționale folosesc termenul „tulburare mintală”, în timp ce „boală” este, de asemenea, comun. S-a observat că utilizarea termenului „mintal” (adică al minții) nu implică neapărat separarea de creier sau corp.
Conform celei de-a patra ediții a Manualului de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale (DSM-IV), publicată în 1994, o tulburare mintală este un sindrom psihologic sau un model asociat cu (de exemplu, prin simptome dureroase), dizabilitate (afectare în una sau mai multe zone importante de funcționare), risc crescut de deces sau cauzează o pierdere semnificativă de autonomie; totuși, exclude răspunsurile normale precum doliul după pierderea unei persoane dragi și exclude, de asemenea, comportamente deviante din motive politice, religioase sau societale care nu provin dintr-o disfuncție individuală.
DSM-IV precede definiția cu avertismente, precizând că, așa cum se întâmplă cu mulți termeni medicali, tulburare mintală „nu are o definiție operațională consistentă care să acopere toate situațiile”, observând că diferite niveluri de abstractizare pot fi folosite pentru definiții medicale, inclusiv patologie, simptomatologie, devianță de la o normă normală sau etiologie, și că același lucru este valabil pentru tulburările mintale, astfel încât uneori un tip de definiție este potrivit, iar alteori altul, în funcție de situație.
În 2013, (APA) a redefinit tulburările mintale în DSM-5 ca „un sindrom caracterizat printr-o perturbare semnificativă clinic în cogniția, reglarea emoțională sau comportamentul unui individ, care reflectă o disfuncție în procesele psihologice, biologice sau de dezvoltare care stau la baza funcționării mintale.” Proiectul final al conține o definiție foarte similară.
Termenul „cădere nervoasă” poate fi folosit de populația generală pentru a însemna o tulburare mintală. Termenul nu a fost definit formal printr-un sistem de diagnostic medical precum DSM-5 sau și este aproape absent din literatura științifică privind tulburările mintale.Hall-Flavin, Daniel K. (26 octombrie 2016). "Nervous Breakdown" Mayo Clinic. Archived copy, 2 noiembrie 2021. Deși „cădere nervoasă” nu este definit riguros, sondaje ale persoanelor obișnuite sugerează că termenul se referă la o tulburare reactivă acută, limitată în timp, implicând simptome precum anxietate sau depresie, de obicei declanșate de externi. Mulți experți în sănătate se referă astăzi la o cădere nervoasă ca fiind o criză de sănătate mintală.
Clasificări În prezent există două sisteme larg acceptate care clasifică tulburările mintale:
Clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate înrudite (ICD) produsă de Organizația Mondială a Sănătății. Cea mai recentă ediție este , în vigoare din 1 ianuarie 2022. ICD este un sistem larg de clasificare medicală; tulburările mintale sunt cuprinse în Capitolul 06: Tulburări mintale, comportamentale sau de neurodezvoltare. Manual de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale (DSM) produs de din 1952. Ultima ediție este Ediția a cincea, Revizuirea textului (DSM-5-TR), lansată în 2022.
Ambele listează categorii de tulburări și oferă criterii standardizate pentru diagnostic. Ele și-au armonizat codurile în revizuirile recente, astfel încât manualele sunt adesea comparabile în mare măsură, deși rămân diferențe semnificative. Alte scheme de clasificare pot fi folosite în culturi nonoccidentale, de exemplu , iar alte manuale pot fi folosite de cei cu orientări teoretice alternative, precum . În general, tulburările mintale sunt clasificate separat de , sau dizabilitate intelectuală.
Spre deosebire de DSM și ICD, unele abordări nu se bazează pe identificarea unor categorii distincte de tulburări folosind profiluri simptomatice dicotomice menite să separe anormalul de normal. Există o dezbatere științifică semnificativă privind meritele relative ale modelelor categorice față de cele noncategorice (sau hibride), cunoscute și ca modele de sau dimensionale. O poate încorpora elemente din ambele.
În literatura științifică și academică privind definiția sau clasificarea tulburării mintale, un extrem susține că este în întregime o chestiune de judecăți de valoare (inclusiv ce este normal), în timp ce altul propune că este sau poate fi în întregime obiectivă și științifică (inclusiv prin referire la norme statistice). Opiniile hibride comune susțin că conceptul de tulburare mintală este obiectiv chiar dacă doar un „prototip fuzzy” care nu poate fi definit precis, sau invers, că implică întotdeauna un amestec de fapte științifice și judecăți subiective de valoare.Perring, C. (2005) Mental Illness Enciclopedia de Filosofie Stanford Deși categoriile diagnostice sunt numite „tulburări”, ele sunt prezentate ca boli medicale, dar nu sunt validate în același mod ca majoritatea diagnosticelor medicale. Unii neurologi susțin că clasificarea va fi fiabilă și validă doar dacă se bazează pe trăsături neurobiologice mai degrabă decât pe interviu clinic, în timp ce alții sugerează că perspectivele ideologice și practice diferite trebuie integrate mai bine.
Abordarea DSM și ICD rămâne sub atac atât din cauza modelului cauzal implicit, cât și pentru că unii cercetători cred că este mai bine să țintească diferențele subiacente ale creierului care pot precede simptomele cu mulți ani.
Modele dimensionale Gradul ridicat de comorbiditate între tulburări în modelele categorice precum DSM și ICD a dus pe unii să propună modele dimensionale. Studierea comorbidității între tulburări a demonstrat doi factori latenți (neobservați) sau dimensiuni în structura tulburărilor mintale, care se crede că reflectă procese etiologice. Aceste două dimensiuni reflectă o distincție între tulburări interiorizate, precum simptome de dispoziție sau anxietate, și tulburări exteriorizate, precum simptome comportamentale sau de consum de substanțe. Un factor general unic de psihopatologie, similar cu pentru inteligență, a fost susținut empiric. Modelul factor p susține distincția celor doi termeni, dar susține și formarea unei a treia dimensiuni de tulburări de gândire precum schizofrenia. Dovezile biologice susțin, de asemenea, validitatea celor doi termeni, cu studii pe gemeni și adopție susținând factori ereditabili pentru tulburări exteriorizate și interiorizate. Un model dimensional principal este .
Tulburări Există multe categorii diferite de tulburări mintale și multe fațete diferite ale comportamentului și personalității umane care pot deveni tulburate.Gazzaniga, M.S., & Heatherton, T.F. (2006). Psychological Science. New York: W.W. Norton & Company, Inc.Teacher's Guide: Information about Mental Illness and the Brain National Institute of Mental Health. 2005. Curriculum supplement from The NIH Curriculum Supplements Series
Tulburări de anxietate O tulburare de anxietate este anxietate sau frică care interferează cu funcționarea normală și poate fi clasificată ca tulburare de anxietate. Categorii recunoscute în mod obișnuit includ fobii specifice, tulburare de anxietate generalizată, tulburare de anxietate socială, , agorafobie, tulburare obsesiv-compulsivă și tulburare de stres posttraumatic.
Tulburări de dispoziție Alte procese afective (emoție/dispoziție) pot deveni, de asemenea, tulburate. Tulburarea de dispoziție care implică tristețe, melancolie sau disperare neobișnuit de intensă și susținută este cunoscută ca depresie majoră (cunoscută și ca depresie unipolară sau clinică). Depresia mai ușoară, dar încă prelungită, poate fi diagnosticată ca distimie. Tulburarea bipolară (cunoscută și ca depresie maniacală) implică stări de dispoziție anormal de „înalte”, cunoscute ca manie sau hipomanie, alternând cu dispoziții normale sau depresive. În ce măsură fenomenele de dispoziție unipolară și bipolară reprezintă categorii distincte de tulburări sau se amestecă și fuzionează de-a lungul unei dimensiuni sau spectre de dispoziție, face obiectul unei dezbateri științifice.
Tulburări psihotice Modele de credințe, utilizare a limbajului și percepție a realității pot deveni dereglate (de exemplu, delir, tulburare de gândire, halucinații). Tulburările psihotice în acest domeniu includ schizofrenie și tulburare delirantă. este o categorie folosită pentru indivizii care arată aspecte atât ale schizofreniei, cât și ale tulburărilor afective. este o categorie folosită pentru indivizii care arată unele caracteristici asociate cu schizofrenia, dar fără a îndeplini criteriile de limită.
Tulburări de personalitate