Viața Românească este o revistă literară lunară editată de Uniunea Scriitorilor din România și Redacția Publicațiilor pentru Străinătate. Revista a apărut în trei serii între 1906 și 1946, iar din 1948 încontinuu, până în prezent.

Istoric Primele două serii Având un profil literar și științific, revista a apărut din martie 1906Nerva Hodoș, Alexandru Sadi-Ionescu, Publicațiile periodice românești: (ziare, gazete, reviste). Volumul 1: Catalog alfabetic 1820-1906, Librăriile Socec & Comp., București, 1913 până în august 1916 și din septembrie 1920 până în septembrie 1940, inițial la Iași și apoi, din 1930, la București. La conducerea revistei s-au aflat Constantin Stere (pentru problemele politice), Paul Bujor și, mai târziu, dr. Ion Cantacuzino (pentru problemele științifice), Garabet Ibrăileanu (până în 1933), Mihai Ralea și George Călinescu (pentru literatură).

În prima perioadă a apariției sale, Viața Românească a dezbătut, în genere de pe poziții poporaniste, problemele sociale și naționale ale epocii, îmbrățișând, în spiritul tradiției Daciei literare, cultura întregului teritoriu național românesc. În perioada interbelică a acordat un spațiu larg dezbaterilor democratice și antidecadente, precum și teoriei specificului național. A promovat în special creația de orientare realistă.

Din grupul de scriitori ai Vieții Românești au făcut parte: Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Alexandru A. Philippide, Ionel Teodoreanu, Alexandru O. Teodoreanu, Paul Zarifopol, Jean Bart. Pe lângă aceștia, la revistă au mai colaborat și: Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Gane, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc, Ștefan Octavian Iosif, Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Gala Galaction, Octavian Goga, Dimitrie Anghel, Cincinat Pavelescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Adrian Maniu, A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Grigore Antipa, C.I. Parhon, Ion Simionescu, Gheorghe Ionescu-Sisești, Mihail Jora, Artur Gorovei, Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Vera Panfil, George Meniuc ș.a.

Seriile a treia și cea prezentă Suprimată în 1940, Viața Românească a reapărut sub o formă de tranziție din noiembrie 1944 până în iulie 1946 sub conducerea lui Mihai Ralea și, începând din iulie 1948, ca revistă lunară de literatură a „Societății Scriitorilor din România”, iar din martie 1949 a Uniunii Scriitorilor.

Rubrici Viața literaturii, Ancheta VR, Critica edițiilor, Atelier, Cronica ideilor, Cronici, Miscellanea

Redacția actuală Redacția Vieții românești - 14 august 2022 Redactor-șef – Nicolae Prelipceanu Redactori – Liviu Ioan Stoiciu, Florin Toma Concepția copertei – Mihaela Șchiopu Tehnoredactare computerizată – Ionela Streche Conținut web – Nicu Ilie

Note

Bibliografie Dicționar enciclopedic român, București, Editura Politică, 1962-1964 Mihail Sevastos — Amintiri de la Viața Românească, București, Editura de stat pentru literatură și artă, 1956 (și ediții ulterioare) Baiculescu, George; Răduică, Georgeta; Onofrei, Neonila; Publicațiile periodice românești: (ziare, gazete, reviste). Volumul 2: Catalog alfabetic 1907-1918 : Supliment 1790-1906, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1969 Desa, Ileana Stanca; Morărescu, Dulciu; Patriche, Ioana; Raliade, Adriana; Sulică, Iliana, Publicațiile periodice românești: (ziare, gazete, reviste). Tom. III: Catalog alfabetic 1919-1924, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987 Hodoș, Nerva; Sadi-Ionescu, Alexandru; Publicațiile periodice românești: (ziare, gazete, reviste). Volumul 1: Catalog alfabetic 1820-1906, București, Librăriile Socec & Comp., 1913

Legături externe

Viața românească - Site web oficial Colecția digitalizată (1906-1948) este disponibilă în Biblioteca Digitală a BCU „M. Eminescu” Iași Colecția digitală de articole din revista Viața Romînească

Categorie:Fondări în 1906 Categorie:Desființări în 1916 Categorie:Fondări în 1920 Categorie:Desființări în 1940 Categorie:Fondări în 1944 Categorie:Desființări în 1946 Categorie:Fondări în 1948 Categorie:Presa din Iași Categorie:Reviste literare din România