Nicolae Guță, născut Nicolae Linguraru (), este un cântăreț-tenor și compozitor de origine romă din România.
A publicat primul album (Volumul 1) în anul 1992, dar s-a bucurat de o apreciere mai largă în ultima parte a decadei. Repertoriul său este impresionant ca vastitate și prin diversitatea stilistică. A abordat mai întâi genul lăutăresc, fiind apreciat de criticii străini ca un exponent al muzicii de jazz rom contemporan. Din anul 1998, muzica lui Guță folosește tot mai frecvent ritmul de manea, interpretul devenind unul dintre principalii promotori ai genului. Se va autointitula „regele manelelor” în 2004. Manelele create de Guță îmbină elemente de muzică lăutărească cu influențe din genurile de muzică pop și hip hop. Printre cele mai mari succese ale sale se numără piesele „Ce frumoasă ești (Dintr-o mie de femei)” (2001) și „Aș renunța” (2003).Cobuz, Dana. „Guță Adevăratul” , articol publicat în cotidianul Jurnalul Național (5 ianuarie 2006)
În România, critici muzicali cu simpatii limitate față de muzica romă l-au disprețuit pe Guță, făcând abstracție de prestația cântărețului, spre deosebire de pozițiile favorabile ale recenzenților de peste hotare. „Intelectuali” și jurnaliști români îi acuză sever producțiile. Guță este privit de către publicul refractar la manele drept o emblemă a genului și disprețul, reproșurile ce i s-au adus sunt în esență cele primite și de alți interpreți de manele. Astfel, cântărețului îi sunt imputate vulgaritatea limbajului și concepția muzicală modestă.Pruteanu, George (2004). „Un fel de jurnal despre manele” , articol publicat pe site-ul pruteanu.ro . Accesat la 6 ianuarie 2012 În cazul preluărilor de piese de la muzicieni străini (cu noi texte în limba română și cu numeroase diferențe de stil interpretativ), Guță este tot mai frecvent acuzat de plagiat, cu toate că nu există dovada însușirii pieselor de către acesta; dimpotrivă, interpretul a declarat că din 2004 a început să înregistreze, pe lângă compozițiile proprii, și piese preluate.
Numele său de scenă mai apare transliterat ca Nicolae Gutsa în albumele publicate în străinătate.
Primii ani. Debutul S-a născut în Aninoasa, județul Hunedoara, într-o familie săracă cu mulți copii.„Nicolae Guță are trei palate”, articol publicat în cotidianul Libertatea (2 iunie 2005). Accesat la 6 ianuarie 2012 Părinții au murit amândoi timpuriu. Mama era o ghicitoare cunoscută în Petroșani ca Maria Ghicitoarea; cântărețul și-o amintește „foarte credincioasă” și consideră că „a făcut multor oameni bine.”Gheorghe, Florian. „Nicolae Guță preferă să conducă o Dacia”, interviu publicat în cotidianul Libertatea (30 aprilie 2006). Accesat la 6 ianuarie 2012 Într-o ediție din 2009 a emisiunii de divertisment Apropo TV (postul Pro TV), Guță a povestit că tatăl său a câștigat o mică avere prin bișnița cu săpunuri aduse de peste graniță.Ediția din 24 mai 2009 a emisiunii Apropo TV, difuzată de postul Pro TV Frații lui Nicolae, Ori și Samir, l-au sprijinit în cariera sa; drept răsplată, câteva cântece ale cântărețului conțin dedicații adresate lor (de exemplu, „Dacă ai pe lume frați”). Numele celorlalți frați ai lui sunt amintite în dedicația piesei „Doamne, dacă n-aș avea copii”: Ilie, Silvia, Doina și Lucreția.
Tânărul Nicolae a lucrat la CFR Petroșani, într-o echipă formată numai din romi. „Am lucrat la târnăcop și lopată. Noi, romii, le avem mai greu cu școala. Avem mai mult școala vieții”, declara cântărețul mai târziu. După ce toți membrii echipei au fost concediați, s-a angajat la Regia Apelor din Petroșani, unde a fost ajutat de un maistru să obțină calificarea de sudor-instalator. Acolo a lucrat timp de opt ani.Biografia lui Nicolae Guță, publicată pe site-ul personal.nicolaeguta.ro. Accesat la 6 ianuarie 2012
A început să cânte din jurul vârstei de opt ani, remarcându-se la spectacolele pionierești din Petroșani. După decembrie 1989, a cântat în restaurante și localuri din Timișoara și Petroșani, la diferite aniversări și la nunți. Guță a studiat vreme de un an și jumătate acordeonul la Școala Populară de Artă (poate fi văzut cântând la acest instrument în videoclipurile pieselor de mai târziu, „Gigolo” și „Locul unu”). În anul 1992 și-a lansat primul album.
Cariera muzicală Etapa lăutărească Numărându-se între primii lăutari apăruți în România după 1989, Guță a participat activ la modelarea genului manele, la acea vreme doar o ramură a muzicii lăutărești. Într-o primă perioadă (până în anul 1998), Guță nu a folosit ritmul de manea, experimentând în schimb cu timbre moderne (chitară electrică, sintetizator) asupra muzicii lăutărești bănățene, imprimându-i astfel un colorit pe care-l va întrebuința și mai târziu în manele. Cântărețul își amintește: „Lăutarii râdeau la început de instrumentele astea, orga și chitara electronică, cu care cântau românii. Pe acestea le folosește azi maneaua cântată de țigani.”
Piesele timpurii semnate de Nicolae Guță folosesc o orchestră acustică (singurele „licențe” fiind chitara electrică și sintetizatorul), împrumutând sonorități din muzica ușoară a anilor 1980 (sintetizatorul, în special pe discurile Volumul 2 și Volumul 3). Orchestra se va menține în această formă de-a lungul acestei prime etape, doar cu mici variații (lipsa viorii de pe Volumul 2 sau a acordeonului de pe Iar îi nuntă mare-n sat). Stilul puternic ornamentat al interpretării lui Guță este pus în lumină de piesele doinite. Încă din primele înregistrări se recunoaște un alt element specific al cântatului său: scat-ul (cântatul pe silabe fanteziste, lipsite de sensBerindei, Mihai (1976). Dicționar de jazz, Editura Științifică și Enciclopedică, București; pag. 235) rapid în manieră staccato.Prezentarea discului Nicolae Gutsa. The Greatest Living Gypsy Voice pe site-ul CDRoots.com. Accesat la 6 ianuarie 2012 Guță se declară compozitorul tuturor pieselor apărute în această perioadă.
Încadrarea stilistică a muzicii din această etapă reunește mai multe rezultate, aparent contradictorii, care în fapt subliniază legătura dintre jazz și muzica populară. Astfel, după modelele aplicate de folcloristica românească, muzica aparține genului lăutăresc (în fapt, muzică populară a romilor din România). Însă puternica asemănare ritmică dintre unele dansuri românești rapide și swing jazz a permis o paralelă cu subgenul jazz țigănesc, venită din partea criticilor occidentali.Keefner, Kurt. Recenzia discului Nicolaé Gutsa pe site-ul allmusic. Accesat la 6 ianuarie 2012 În plus, acompaniamentul de chitară electrică (sau sintetizator ce sugerează o chitară) amintește îndeaproape de execuția la pompe din același subgen; există și alte elemente care legitimează această încadrare stilistică. De aceea, convenim ca în toate articolele despre Nicolae Guță să facem referire la acele dansuri rapide, contratimpate, prin eticheta „jazz țigănesc”; celelalte piese vor fi numite „lăutărești”.
Textele pieselor păstrează influențe mari din muzică populară (tematica: dificultățile vieții, dragostea problematică, munca asiduă). Uneori, se cântă și în limba romani (țigănește). Videoclipurile sunt realizate cu puține tăieturi de montaj, muzicienii mimând cântatul. Se filmează scene cu dansatori, în aer liber (pentru albumul video Iar îi nuntă mare-n sat, 1997).
Rege al manelelor Muzica lui Guță își schimbă traseul evoluției în mod spectaculos din anul 1998, începând cu discul Când am bani, eu dau la toți. Orchestra cântărețului se va îmbogăți treptat cu instrumente electrofone (electrice și electronice – vioară, acordeon, pian, chitară bas în varianta electrică, respectiv keytar, baterist electronic) și are o sonoritate mai agresivă, tot mai depărtată de muzica lăutărească practicată inițial de cântăreț. Noua direcție este încurajată și de către colaborarea cu Sorina Șerban, cântăreață de manele, pe care Guță o cunoaște în jurul anului 1999, cei doi devenind amanți.Iordan, Cristina R. „Guță a cerut-o pe Sorina de amantă”, articol publicat în cotidianul Ziarul (22 martie 2005). Accesat la 6 ianuarie 2012 Ei vor înregistra împreună mai multe discuri (începând cu volumul șapte al discografiei cântărețului, Plec de-acasă să fac bani).
Toate piesele apărute până la finele lui 2003, inclusiv cele de pe discul Doamne, ce fericit sunt! (Volumul 18), au fost compuse de Guță. Începând cu Leader la toți șmecherii (Volumul 19, ianuarie 2004), cântărețul înregistrează și preluări după alți muzicieni. În aceeași perioadă, cântărețul își deschide propria casă de discuri. Tot la începutul lui 2004, Guță se autointitulează „rege al manelelor”„Nicolae Guță, «regele manelelor» și din punct de vedere financiar”, articol publicat în cotidianul „Libertatea” (9 ianuarie 2005). Accesat la 6 ianuarie 2012 (vezi detalii mai jos); el lansează în luna aprilie discul cu același nume (Volumul 21).Discografie datată Nicolae Guță (parțială), pe site-ul cd-la-comanda.ro. Accesat la 6 ianuarie 2012 Cu numai o lună mai târziu, lansează discul Regele dance, în tentativa de a își câștiga simpatizanți din rândurile românilor iubitori de muzică pop; coperta discului oferă următoarea lămurire: „După ce a fost încoronat ca rege al manelelor, Nicolae Guță îndrăznește mai mult, provocând trupe ca O-Zone, Paraziții, Voltaj, Simplu, Cream, Blondy, 3Sud Est.”Coperta discului Regele dance (2004), Music MGS
Versurile pieselor lui Guță se desprind treptat de inspirația folclorică și pun tot mai mult în lumină tonul infatuat pentru care sunt acuzate manele în mod obișnuit: se vorbește despre averi fabuloase și bunuri materiale inaccesibile, despre invulnerabilitatea și influența eului. Acestea vin în opoziție cu repertoriul anterior, în care era deplânsă viața trudnică fără sorți de izbândă. Noile piese abordează uneori subiecte sentimentale, vorbind despre iubiri romantice (mai ales iubiri trecute) sau despre dragostea de familie, de lume. În vreme ce temele propuse în versuri rămân aceleași până în ziua de astăzi, limbajul muzical abordat de cântăreț s-a esențializat de-a lungul anilor. Modul în care influențele (provenite din aproape toate genurile muzicii de consum gustate în România) sunt introduse în muzica lui Guță este de multe ori novator, deși combinațiilor operate li se reproșează lipsa de gust.
Mai târziu, piesele vor avea aranjamente emfatice, cu un surplus pentru frecvențele joase (de bas), o secție ritmică gălăgioasă și sintetizatoare cu timbre neconvingătoare. Cu timpul, aranjamentul și producția muzicală au fost ameliorate, experimentându-se timbre noi (orchestre de coarde, flaute, efecte sonore împrumutate din muzica pop ș.a.) și îmbunătățindu-se dozarea – mixajul, dar și densitatea ritmică, a – instrumentelor. Din pricina grăbirii producției în interes comercial, se recurge adeseori la folosirea de loops pentru negativ (fragmente preînregistrate care se reiau pe parcursul piesei, de pildă pentru mai multe strofe).
Melodica lui Guță este aproape neschimbată din momentul lansării în lumea muzicală (ornamentație încărcată, improvizații melodice frecvente). Piese recente precum „Sunt țigan european” sugerează o tendință de întoarcere la stilul de început al cântărețului, mai apropiat de jazz-ul țigănesc (aici auzim și scat-ul prin care a câștigat aprecierea criticilor din afară în anii 1990).
Familia muzicală Guță Nicolae Guță a descoperit în mod întâmplător atracția față de muzică a fiicei sale, Nicoleta, căreia i-a sprijinit debutul mai întâi în formula unui duet (tată și fiică). Ulterior, Nicoleta Guță a început o carieră pe cont propriu. Cântăreața este însă interesată mai mult de muzica populară etno și pop, piesele cântate împreună cu tatăl ei prezentând astfel de influențe.
Frații Nicoletei, Cosmin și Nicu, au preocupări muzicale la rândul lor. Nicu interpretează la clarinet și tarabană, iar Cosmin este claviaturist.„Nicoleta Guță – album împreună cu frații și cu tatăl său” , articol publicat pe taraf.tv. Accesat la 6 ianuarie 2012
Imaginea cântărețului