Maria I a Angliei

Maria I a Angliei () a fost regină a Angliei și a Irlandei din iulie 1553 și regină a Spaniei, în calitate de soție a regelui Filip al II-lea, din ianuarie 1556 până la moartea sa în 1558. Ea a încercat cu hotărâre să întoarcă cursul Reformei engleze, începută în timpul domniei tatălui ei, regele Henric al VIII-lea. Încercarea sa de a restitui Bisericii proprietățile confiscate în timpul celor două domnii precedente a fost în mare parte zădărnicită de Parlament, însă, în timpul domniei sale de cinci ani, peste 280 de disidenți religioși au fost arși pe rug, în ceea ce a devenit cunoscut drept persecuțiile mariane, fapt care i-a determinat pe comentatorii de mai târziu să-i atribuie supranumele „Maria cea Sângeroasă”.

Maria a fost singurul copil al lui Henric al VIII-lea și al primei sale soții, Caterina de Aragon, care a supraviețuit copilăriei. A fost declarată nelegitimă și exclusă din ordinea de succesiune în urma anulării căsătoriei părinților săi în 1533, dar a fost reintegrată în succesiune prin Al treilea Act de Succesiune din 1543. Fratele ei vitreg mai mic, Eduard al VI-lea, i-a succedat tatălui lor în 1547, la vârsta de nouă ani. Când Eduard s-a îmbolnăvit în fază terminală în 1553, el a încercat să o excludă pe Maria din succesiunea la tron, deoarece presupunea, în mod corect, că aceasta avea să anuleze reformele protestante înfăptuite în timpul domniei sale. După moartea lui, principalii oameni de stat au proclamat-o regină în locul Mariei pe verișoara lor protestantă, Jane Grey. Maria a adunat rapid o forță armată în Anglia de Est și a înlăturat-o pe Jane de pe tron; aceasta a fost ulterior executată.

Maria a fostfăcând abstracție de domniile contestate ale lui Jane și ale împărătesei Matildaprima regină domnitoare a Angliei. În iulie 1554, ea s-a căsătorit cu Filip al Spaniei, devenind regină consort a Spaniei habsburgice la urcarea acestuia pe tron în 1556. Căsătoria cu regele spaniol a stârnit controverse în Anglia. După moartea Mariei în 1558, restaurarea catolicismului în Anglia înfăptuită de aceasta a fost anulată de sora ei vitregă mai mică și succesoarea sa, Elisabeta I.

Nașterea și familia

Maria s-a născut la 18 februarie 1516 la Palatul Placentia din Greenwich, fiind singurul copil al regelui Henric al VIII-lea și al primei sale soții, Caterina de Aragon, care a supraviețuit primei copilării. Înaintea Mariei, mama sa avusese trei sarcini pierdute sau încheiate cu nașterea unui copil mort și un fiu care a trăit doar pentru scurt timp, Henric, Duce de Cornwall.Loades, pp. 12–13; Weir, pp. 152–153.

Maria a fost botezată în credința catolică la Biserica Fraților Minori Observanți din Greenwich, la trei zile după naștere.Porter, p. 13; Waller, p. 16; Whitelock, p. 7. Printre nașii ei de botez s-au numărat Lordul Cancelar Thomas Wolsey; mătușa sa bunică Catherine, Contesă de Devon; și Agnes Howard, Ducesă de Norfolk.Porter, pp. 13, 37; Waller, p. 17. Margaret Pole, Contesă de Salisbury, verișoara lui Henric al VIII-lea dintr-o generație diferită, a fost nașa Mariei la Mir, administrat imediat după botez.Porter, p. 13; Waller, p. 17; Whitelock, p. 7. În anul următor, Maria însăși a devenit nașă, fiind desemnată drept unul dintre nașii verișoarei sale Frances Brandon.Loades, p. 28; Porter, p. 15.

La naștere, Maria a fost încredințată inițial fostei guvernante regale a tatălui său, Elizabeth Denton.Hickey, J. A. (2025). Preparing Tudor Kings and Princes to Rule: The Men and Women Who Trained the Royals. Storbritannien: Pen & Sword History. p. 152- În 1520, Contesa de Salisbury a fost numită guvernantă a Mariei.Loades, p. 29; Porter, p. 16; Waller, p. 20; Whitelock, p. 21. Contesa de Salisbury a fost înlocuită de Amy Boleyn, care a fost guvernanta Mariei între 1521 și 1525, când Contesa de Salisbury a fost reinstalată în această funcție.Hickey, J. A. (2025). Preparing Tudor Kings and Princes to Rule: The Men and Women Who Trained the Royals. Storbritannien: Pen & Sword History. p. 147-150 Sir John Hussey (ulterior Lord Hussey) i-a fost șambelan din 1530, iar soția acestuia, Lady Anne, fiica lui George Grey, al 2-lea Conte de Kent, a fost una dintre însoțitoarele Mariei la curte.Hoyle, p. 407.

Copilăria thumb|alt=Maria în copilărie, cu nas cârn și păr roșcat|Maria în 1522, în perioada logodnei sale cu Carol Quintul. Are 6 ani și poartă o broșă dreptunghiulară inscripționată „The Emperour”.Whitelock, p. 23.

Maria a fost un copil precoce.Whitelock, p. 27. În iulie 1520, când avea abia patru ani și jumătate, a delectat o delegație franceză aflată în vizită cântând la virginal (un tip de clavecin).Loades, pp. 19–20; Porter, p. 21. O mare parte din educația sa timpurie i-a fost asigurată de mama sa, care l-a consultat pe umanistul spaniol Juan Luis Vives și i-a comandat să scrie De Institutione Feminae Christianae, un tratat despre educația fetelor.Loades, p. 31; Porter, p. 30. La vârsta de nouă ani, Maria știa să citească și să scrie în latină.Porter, p. 28; Whitelock, p. 27. A studiat franceza, spaniola, muzica, dansul și, posibil, greaca.Loades, pp. 32, 43. Henric al VIII-lea ținea foarte mult la ea și se lăuda ambasadorului venețian Sebastian Giustinian că nu plângea niciodată.Domine Orator, per Deum immortalem, ista puella nunquam plorat, citat în Whitelock, p. 17. Maria avea tenul deschis, ochii de un albastru pal și părul roșcat sau roșcat-auriu, trăsături foarte asemănătoare celor ale părinților săi. Avea obrajii rumeni, trăsătură moștenită de la tatăl său.

În pofida afecțiunii sale pentru Maria, Henric era profund dezamăgit că din căsătoria sa nu se născuse niciun fiu supraviețuitor.Tittler, p. 1. Când Maria a împlinit nouă ani, devenise evident că Henric și Caterina nu aveau să mai aibă copii, ceea ce îl lăsa pe Henric fără un moștenitor legitim de sex masculin.Loades, p. 37; Porter, pp. 38–39; Whitelock, pp. 32–33. În 1525, Henric a trimis-o pe Maria la granița cu Țara Galilor pentru a prezida, probabil doar cu titlu nominal, Consiliul Țării Galilor și al Mărcilor.Porter, pp. 38–39; Whitelock, pp. 32–33. I s-a acordat propria curte, cu sediul la Castelul Ludlow, precum și numeroase prerogative regale rezervate în mod obișnuit unui Prinț de Wales. Vives și alții o numeau Prințesă de Wales, deși nu a fost niciodată învestită oficial cu acest titlu.Waller, p. 23. Se pare că a petrecut trei ani în Mărcile Țării Galilor, făcând vizite regulate la curtea tatălui său, înainte de a reveni definitiv în comitatele din jurul Londrei la mijlocul anului 1528.Loades, pp. 41–42, 45.

thumb|left|Împăratul Carol Quintul, vărul Mariei și ulterior socrul ei De-a lungul copilăriei Mariei, Henric a negociat mai multe posibile alianțe matrimoniale pentru ea. Când avea doi ani, Maria a fost promisă lui Francisc, Delfin al Franței, fiul încă prunc al regelui Francisc I, însă înțelegerea matrimonială a fost desfăcută după trei ani.Porter, pp. 20–21; Waller, pp. 20–21; Whitelock, pp. 18–23. În 1522, la vârsta de șase ani, a fost logodită prin contract cu vărul său în vârstă de 22 de ani, Carol Quintul,Loades, pp. 22–23; Porter, pp. 21–24; Waller, p. 21; Whitelock, p. 23. însă Carol a rupt logodna câțiva ani mai târziu, cu acordul lui Henric.Whitelock, pp. 30–31. Cardinalul Wolsey, principalul sfetnic al lui Henric, a reluat apoi negocierile matrimoniale cu francezii, iar Henric a propus ca Maria să se căsătorească cu regele francez Francisc I, care dorea o alianță cu Anglia.Whitelock, pp. 36–37. A fost încheiat un tratat matrimonial care prevedea că Maria urma să se căsătorească fie cu Francisc I, fie cu al doilea fiu al acestuia, Henric, Duce de Orléans,Whitelock, pp. 37–38. însă Wolsey a reușit să încheie o alianță cu Franța fără ca această căsătorie să mai aibă loc.

În 1528, agentul lui Wolsey, Thomas Magnus, a discutat cu diplomatul scoțian Adam Otterburn posibilitatea unei căsătorii între Maria și vărul ei, regele Iacob al V-lea al Scoției. Potrivit venețianului Mario Savorgnano, în această perioadă Maria se transforma într-o tânără frumoasă, bine proporționată și cu un ten plăcut.Mario Savorgnano, 25 august 1531, în Calendar of State Papers, Venetian, vol. IV, p. 682, citat în Loades, p. 63.

Adolescența Deși fuseseră luate în considerare diferite posibilități de căsătorie pentru Maria, însăși căsătoria părinților ei era în primejdie, ceea ce îi amenința statutul. Dezamăgit de lipsa unui moștenitor de sex masculin și dornic să se recăsătorească, Henric a încercat să obțină anularea căsătoriei sale cu Caterina, însă Papa Clement al VII-lea i-a respins cererea. Henric a susținut, invocând pasaje biblice (Leviticul 20:21), că mariajul era necurat deoarece Caterina fusese văduva fratelui său, Arthur, Prinț de Wales (unchiul Mariei). Caterina a susținut că mariajul ei cu Arthur nu fusese niciodată consumat și, prin urmare, nu fusese o căsătorie valabilă. Papa Iulius al II-lea acordase o dispensă pe această bază. Clement al VII-lea este posibil să fi ezitat să acționeze deoarece se afla sub influența lui Carol Quintul, nepotul Caterinei și fostul logodnic al Mariei, ale cărui trupe jefuiseră Roma în timpul Războiului Ligii de Cognac.Porter, pp. 56, 78; Whitelock, p. 40.

Începând din 1531, Maria era adesea bolnavă, suferind de menstruații neregulate și depresie, deși nu este clar dacă acestea erau provocate de stres, pubertate sau de o afecțiune mai gravă.Waller, p. 27. Nu i s-a permis să-și vadă mama, pe care Henric o îndepărtase de la curte.Porter, p. 76; Whitelock, p. 48. La începutul anului 1533, Henric s-a căsătorit cu Anne Boleyn, iar în luna mai Thomas Cranmer, arhiepiscopul de Canterbury, a declarat oficial nulă căsătoria cu Caterina și valabilă căsătoria cu Anne. Henric a repudiat autoritatea papei, proclamându-se Cap Suprem al Bisericii Angliei. Caterina a fost redusă la rangul de Prințesă văduvă de Wales (titlul pe care l-ar fi purtat ca văduvă a lui Arthur), iar Maria a fost declarată nelegitimă. A fost intitulată „Lady Mary”, în loc de Prințesă, iar locul său în ordinea de succesiune a fost transferat fiicei nou-născute a lui Henric și Anne, Elisabeta.Porter, p. 92; Whitelock, pp. 55–56. Casa Mariei a fost desființată;Loades, p. 77; Porter, p. 92; Whitelock, p. 57. slujitorii ei (inclusiv Contesa de Salisbury) au fost concediați; iar în decembrie 1533 a fost trimisă în casa surorii sale vitrege încă prunc, la Palatul Hatfield, în Hertfordshire.Loades, p. 78; Whitelock, p. 57.

Maria a refuzat cu îndârjire să recunoască faptul că Anne era regină sau că Elisabeta era prințesă, stârnind furia regelui Henric.Porter, pp. 97–101; Whitelock, pp. 55–69. Aflată sub presiune și având libertatea de mișcare restrânsă, Maria era frecvent bolnavă, fapt pe care medicul regal l-a atribuit „relelor tratamente” la care era supusă.Dr. William Butts, citat în Waller, p. 31. Ambasadorul imperial Eustace Chapuys a devenit unul dintre sfetnicii ei apropiați și a intervenit, fără succes, în favoarea sa la curte.Loades, pp. 84–85. Relația dintre Maria și tatăl său s-a deteriorat; cei doi nu și-au vorbit timp de trei ani.Porter, p. 100. Deși atât ea, cât și mama sa erau bolnave, Mariei i s-a refuzat permisiunea de a o vizita pe Caterina.Porter, pp. 103–104; Whitelock, pp. 67–69, 72. Când Caterina a murit în 1536, Maria a fost „de neconsolat”.Scrisoare a împăratului Carol Quintul către împărăteasa Isabela, citată în Whitelock, p. 75. Caterina a fost înmormântată în Catedrala din Peterborough, în timp ce Maria și-a trăit doliul într-o relativă izolare la Hunsdon, în Hertfordshire.Porter, p. 107; Whitelock, pp. 76–77.

Vârsta adultă