Evul Mediu Timpuriu

Evul Mediu Timpuriu reprezintă o perioadă din istoria lumii după căderea Imperiului Roman de Apus, ce se întinde pe aproximativ cinci secole, între 500 și 1000 d. Hr., perioadă urmată de Evul Mediu Clasic sau Mijlociu.Printre evenimentele folosite la marcarea începutului acestei perioade se numără jefuirea Romei de goți (410), detronarea ultimului Împărat Roman din Apus (Roma) (476), și Războiul gotic dintre 535 și 552. Printre evenimentele care îi marchează sfârșitul se numără fondarea Sfântului Imperiu Roman (Imperiul romano-german) de Otto cel Mare (962), Marea Schismă (1054) și Cucerirea normandă a Angliei (1066).

Prăbușirea Romei (372-410)

260px|thumb|left| Die Hunnen im Kampf mit den Alanen, (Hunii în luptă cu alanii), Johann Nepomuk Geiger, 1873. Alanii, un popor iranian ce locuiau la nord și la est de Marea Neagră au fost dislocați de huni la începutul perioadei migrațiilor, și s-au așezat în Imperiul Roman.

Începând cu secolul al doilea, civilizația romană a intrat în declin, marcat de scăderi ale diverșilor indicatori, cum ar fi urbanizarea, comerțul maritim și populația. Numărul de epave mediteraneene din secolul al treilea descoperite reprezintă 40% din cel al epavelor descoperite din secolul I.Hopkins, Keith Taxes and Trade in the Roman Empire (200 B.C.-A.D. 400) Populația Imperiului a scăzut de la 65 de milioane în 150 la 50 de milioane în 400, un declin de peste 20 %. Acest lucru a fost considerat de unii istorici ca având legătură cu perioada rece (climă) a antichității și evului mediu timpuriu (100-700), când o scădere a temperaturii globale a redus recoltele.Berglund, B.E. 2003."Human impact and climate changes - synchronous events and a causal link?" , Quaternary International 105: 7-12.

Triburile germanice, migrând către sud din Scandinavia au ajuns în nordul Mării Negre la începutul secolului al III-lea. Ele au creat confederații ce s-au dovedit, pentru romani, inamici mai puternici decât sarmații cu care aceștia se confruntaseră înainte. Pe teritoriul sud-estic de azi al României și în stepele de la nord de Marea Neagră, goții, un popor germanic, au creat cel puțin două uniuni de triburi, una tervingă și celălalt greutungă.Heather, Peter, 1998, The Goths, pp. 51-93 Sosirea hunilor în 372-375 a pus capăt istoriei acestor regate tribale. Hunii erau o confederație de triburi din Asia Centrală ce au fondat unul dintre cele mai mari imperii ale acelei perioade. Ei foloseau arcul compozit și trăgeau din goana cailor, dovedindu-se inamici redutabili. Goții au fost astfel nevoiți să se refugieze în teritoriile romane (376). Ei au acceptat să intre în Imperiul Roman neînarmați, însă mulți au mituit soldații romani de la graniță, care i-au lăsat să-și aducă armele.

Disciplina și organizarea legiunii romane o făceau foarte eficientă în luptă. Romanii preferau infanteria cavaleriei, deoarece infanteria își păstra coeziunea în luptă, în timp ce cavaleria avea tendința să fugă din fața pericolului. Totuși, spre deosebire de armatele barbare, legiunile aveau nevoie constantă de exerciții și de salarii, ceea ce le făceau foarte costisitoare pentru imperiu. Cu declinul activității economice și militare, veniturile din taxe au scăzut, iar sistemul a devenit dificil de menținut. thumb|250px|right|Migrațiile germanice din secolul al V-lea au fost provocate de distrugerea regatelor goților de către huni în perioada 372–375; Roma a fost cucerită și jefuită de vizigoți în 410 și de vandali în 455.

În războiul gotic dintre 376 și 382, goții acceptați la sud de Dunăre s-au răsculat și au înfruntat principala armată romană în Bătălia de la Adrianopol (378). Nedorind să împartă gloria, Împăratul Roman de Răsărit Valens a ordonat un atac asupra infanteriei tervinge de sub Fritigern, neașteptându-l pe Împăratul Roman de Apus Grațian, care sosea cu întăriri. În timp ce romanii erau în luptă, a sosit cavaleria greutungă. Doar o treime din armata romană a reușit să scape. A fost cea mai zdrobitoare înfrângere suferită de romani de la Cannae, după scriitorul roman Ammianus Marcellinus. Cea mai însemnată parte a armatei Imperiului de Răsărit a fost distrusă, Valens ucis, iar goții au putut apoi, liber să jefuiască Balcanii. Edward Gibbon afirmă că, "Romanii, care menționează atât de calm și de concis actele de dreptate făcute de legiuni, își rezervă compasiunea și elocvența pentru propriile lor suferințe, când provinciile au fost invadate și devastate de armatele barbarilor victorioși."Gibbon, Edward, A History of the Decline and Fall of the Roman Empire, 1776.

Imperiului Roman îi lipseau acum resursele și poate dorința de a reconstrui armata profesionistă distrusă la Adrianopol, și a trebuit astfel să se bazeze și pe barbari care să lupte în numele său. Imperiul Roman de Răsărit a reușit să-i cumpere pe goți cu tribut. Imperiul Roman de Apus a avut o soartă mai dură. Stilicho, comandantul militar pe jumătate vandal al Imperiului (Roma), a luat trupe de la frontiera de pe Rin pentru a apăra Italia de invazia vizigoților din 402-403 și de a altor goți 406-07.

Fugind în fața avansării hunilor, vandalii, suebii, și alanii au lansat un atac peste Rinul înghețat în apropiere de Mainz, și, pe 31 decembrie 406, frontiera a cedat, iar triburile au pătruns în Galia. Au fost urmate la scurt timp după aceea de burgunzi și de cete de alemani. În urma puternicelor sentimente anti-barbare declanșate de invazie, împăratul Honorius l-a decapitat pe Stilicho, rămânând doar cu niște curteni incompetenți pentru a-l sfătui. În 410, vizigoții conduși de Alaric I au ocupat orașul Roma și l-au jefuit timp de trei zile.

Perioada migrațiilor 400-700

thumb|220px|left|Mausoleul lui Teodoric din Ravenna este singurul exemplu de arhitectură ostrogotă, rămas până azi.

Goții și vandalii au fost abia primii din numeroasele valuri de invadatori ce au sosit în Europa occidentală. Unii erau interesați doar de jaf, și îi disprețuiau pe romani, alții admirau Roma, și doreau să-i devină moștenitori. „Un roman sărac face pe gotul, un got bogat pe romanul” a afirmat regele Teodoric al ostrogoților.Excerpta Valesiana

Romanii erau creștini trinitarieni, supuși disciplinați ai unui imperiu birocratic cu tradiții îndelungate. Popoarele germanice nu aveau o tradiție a orașelor, banilor sau scrisului. Ei erau recent convertiți la creștinismul arian și deci erau eretici pentru oamenii bisericii din imperiu.

Perioada migrațiilor a fost numită în istorie „Evul Mediu întunecat” de unii istorici vest-europeni, și Völkerwanderung, adică „rătăcirea popoarelor”, de cei germani. Numele de Evul Mediu întunecat a început să fie evitat după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a evita stereotipurile asociate frazei, precum și pentru că cercetări moderne par a indica faptul că vechile noțiuni de regres în domeniul artei, tehnologiei, politicii și organizării sociale nu sunt exacte.

Populația deja existentă a rămas sau a fost doar parțial dezlocuită. În timp ce popoarele din Franța, Italia, Spania sau România au continuat să vorbească dialecte provenite din limba latină, care astăzi formează limbile romanice, limba populației mai reduse ca număr din Anglia a dispărut fără a lăsa aproape nicio urmă în teritoriile cucerite de saxoni. Noile popoare au schimbat puternic societățile existente, inclusiv legile, cultura, religia și economia.

250px|thumb|right|Stăpânirile vizigoților în jurul anului 500 (mare parte din teritoriul de astăzi al Spaniei și Franței)

Pax Romana oferise siguranță meșteșugarilor și negustorilor, precum și un mediu propice pentru crearea de legături îndepărtate. Dezagregarea Imperiului a însemnat înlocuirea autorității Romei cu cea a nobililor locali, unii membri ai elitei conducătoare romanizate, alții ai culturii străine. În Aquitania, Gallia Narbonensis, sudul Italiei și Sicilia, Baetica și coasta mediteraneană a peninsulei Iberice, cultura romană s-a păstrat până în secolele al șaselea sau al șaptelea.

Peste tot, colapsul legăturilor economice și sociale a dus la izolarea diverselor grupuri de populație. Acest colaps era adesea rapid, întrucât devenea periculos transportul de bunuri sau oameni; în consecință, comerțul și manufactura pentru export s-au prăbușit. Industriile principale ce depindeau de comerț, cum ar fi fabricarea pe scară largă a ceramicii, au dispărut aproape peste noapte în locuri cum ar fi Marea Britanie. Infrastructura administrativă, educațională și militară a dispărut repede, și pierderea cursus honorum stabilit a dus la declinul școlilor și la o creștere a analfabetismului, chiar și în rândurile conducerii. Carierele lui Cassiodorus (mort aprox. 585) la începutul perioadei și a lui Alcuin de York (mort 804) la sfârșitul ei se bazau pe știința lor de carte.

În zona înainte romană s-a mai înregistrat o scădere de 20 % a populației între 400 și 600, sau o scădere de o treime pentru perioada 150 - 600.McEvedy 1992, op. cit. În secolul al VIII-lea, volumul comerțului a atins cel mai scăzut nivel al său de la epoca bronzului. Numărul foarte mic de epave descoperite din această perioadă (sub 2 % din numărul epavelor din secolul I) sprijină această afirmație. A avut loc de asemenea reîmpădurirea unor suprafețe întinse, și o scădere a suprafețelor cultivate. Acest fenomen a coincis cu o perioadă de răcire rapidă (după datele provenite din interpretarea inelelelor de creștere ale arborilor).Berglund, ibid. Romanii practicaseră rotația culturilor, dar, odată cu dezintegrarea instituțiilor, proprietarii de sclavi n-au putut să-i împiedice pe aceștia să fugă, și sistemul de plantații s-a prăbușit. Agricultura sistematică a dispărut aproape complet, și producția a scăzut la un nivel de subzistență.

Imperiul Bizantin

Moartea lui Teodosiu I în 395 a fost urmată de divizarea Imperiului între cei doi fii ai săi. Imperiul Roman de Apus s-a dezintegrat în secolul al cincilea într-un mozaic de regate germanice războinice, astfel că Imperiul Roman de Răsărit a devenit succesorul legitim al Imperiului Roman. După ce greaca a înlocuit latina ca limbă oficială a Imperiului, istoricii îl numesc "bizantin" și nu "roman". Locuitorii, totuși, și-au zis mereu romaioi, sau romani.

310px|thumb|left|În timpul împăratulÎui Iustinian (527–565), bizantinii au restabilit stăpânirea romană în Italia și Africa de Nord

Imperiul Roman de Răsărit urmărea păstrarea controlului asupra drumurilor comerciale dintre Europa și Orient, care îl făceau cel mai bogat stat din Europa. Folosindu-se de felul lor sofisticat de a lupta și de diplomația superioară, bizantinii au reușit să se opună atacurilor barbarilor migratori. Visul lor de a restabili stăpânirea romană în occident s-a materializat pentru scurt timp în cursul domniei lui Iustinian I (527-565). Acesta a recucerit unele teritorii occidentale, a codificat legea romană (care a rămas valabile în unele părți din Europa până în secolul al XIX-lea) și a și construit cel mai mare edificiu din evul mediu timpuriu, Hagia Sofia.

Succesorii lui Iustinian, Mauriciu și Heraclius s-au confruntat cu invazii ale triburilor avare, bulgare și slave. În 626 Constantinopol, de departe cel mai mare oraș al Europei evului mediu timpuriu a rezistat unui asediu al avarilor și perșilor. În câteva decenii, Heraclius a purtat un război sfânt împotriva perșilor, cucerindu-le capitala și asasinând un monarh sasanid. Acest succes spectaculos a devenit însă inutil o dată cu cuceririle arabe în Siria, Palestina, Egipt și Africa de Nord, cuceriri ușurate de dezbinarea religioasă și de proliferarea mișcărilor eretice, în special monofizismul și nestorianismul, în zonele cucerite de musulmani.

Evul Mediu Timpuriu

Źródło i licencja