Roger Federer () este un fost jucător elvețian de tenis. El a fost clasat pe locul 1 mondial de către Asociația Profesioniștilor din Tenis (ATP) timp de 310 săptămâni, deținând și recordul de 237 de săptămâni consecutive; a terminat ca numărul 1 la sfârșitul anului de cinci ori. A câștigat 103 titluri ATP la simplu, al doilea ca număr de titluri din toate timpurile, inclusiv 20 de titluri de Grand Slam la simplu, un record de opt titluri de simplu masculin la Wimbledon, un record de cinci titluri la US Open și un record de șase campionate la sfârșit de an.

Federer a jucat într-o epocă în care a dominat tenisul masculin alături de Rafael Nadal și Novak Djokovic, denumiți Big Three, considerați în mod colectiv de unii ca fiind cei mai de succes trei jucători de tenis masculin din toate timpurile. Campion la juniori la Wimbledon în 1998 și fost băiat de mingii, Federer a câștigat primul său titlu major de simplu la Wimbledon în 2003, la vârsta de 21 de ani.

Între 2003 și 2009, Federer a ajuns în 21 din cele 28 de finale majore de simplu. A câștigat trei dintre cele patru majore și finalele ATP în 2004, 2006 și 2007, precum și cinci titluri consecutive atât la Wimbledon, cât și la US Open. A încheiat Grand Slam în carieră la Openul Francez din 2009, după trei finale consecutive cu Nadal, principalul său rival până în 2010. La 27 de ani, a depășit recordul lui Pete Sampras de 14 titluri majore la simplu masculin la Wimbledon în 2009.

Date biografice S-a născut la Binningen (în apropiere de Basel, Elveția) și a început cariera de tenis la vârsta de 8 ani. A vrut să devină fotbalist (este suporter al echipei FC Basel), dar a abandonat ideea și a decis să-și facă o carieră în tenisul de câmp. În 2003 a înființat „Roger Federer Foundation” pentru ajutorarea copiilor în special din Africa de Sud Roger Federer Foundation, în aprilie 2006 a devenit și Ambasador UNICEF www.unicef.org. Prima misiune oficială ca ambasador a fost pe 23 decembrie 2006 când a vizitat copiii dintr-o regiune indiană devastată de tsunami din 2004.De-a lungul carierei a luat parte sau chiar a organizat meciuri demonstrative cu scopul de a strânge fonduri pentru persoanele afectate de calamități precum: uraganul Katrina, tsunamiul din 2004, cutremurul din Haiti.

A fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului 2007.Prosport - Federer, sportivul european al anului A câștigat premiul "Laureus World Sports Awards" de 4 ori consecutiv 2005-2008 și a fost votat Favoritul Fanilor ATP de 8 ori consecutiv 2003-2010 Câștigătorii premiilor ATP

Viața personală Tatăl Robert Federer de origine elvețiană și mama Lynette Du Rand născută în Africa de Sud, jucători de tenis amatori la un club local din Basel, l-au învățat de mic pe Roger cu racheta și mingea de tenis. Roger are o soră mai mare, pe nume Diana. Vorbește fluent germană, engleză, franceză și italiană. În timp ce participă la Olimpiada de vară de la Sydney 2000 a cunoscut-o pe Mirka Vavrinec. Cei doi au rămas nedespărțiți și în 11 aprilie 2009 s-au căsătorit. Din 23 iulie 2009 au două fete gemene, Myla Rose și Charlene Riva. În 2014, Federer devine din nou tată de gemeni, de data aceasta de băieți:Leo și Lenny.

Cariera în circuitul ATP Pre-1998: Anii junioratului

Principala realizare a lui Roger Federer ca junior a fost câștigarea turneului de la Wimbledon în anul 1998, atât la simplu, în fața lui Irakli Labadze, cât și la dublu împreună cu Olivier Rochus în fața echipei compusă din Michaël Llodra și Andy Ram. Tot în 1998 a jucat finala americană de Mare șlem la juniori pe care a pierdut-o în fața lui David Nalbandian și a câștigat prestigiosul turneu de juniori Orange Bowl unde l-a învins pe Guillermo Coria. A terminat anul 1998 pe locul 1 mondial la juniori.

1998–2002: Începutul carierei profesioniste

Roger Federer și-a început cariera de jucător profesionist de tenis în anul 1998 la vârsta de 17 ani.Primul turneu la care a participat a fost Gstaad, unde a pierdut în prima rundă în fața lui Lucas Arnold Ker Prima finală a venit în Openul Marsiliei,în 2000, unde a pierdut în fața conaționalului său Marc Rosset . .În 2001,reprezentând Elveția alături de Martina Hingis, a câștigat turneul de dublu mixt Cupa Hopman din Australia. Prima victorie într-o finală ATP a venit în 2001 la turneul în sală, din Milano, unde l-a înfrânt pe Julien Boutter. În 2001, Federer s-a calificat în primul sfert de finală de Mare șlem la Roland Garros, ajungând în aceeași fază a competiției și la Marele șlem de la Wimbledon după victoria în fața campionului "en-titre" Pete Sampras. Cea mai prestigioasă finală în care s-a calificat în această perioadă a fost finala de turneu Master 1000 de la Miami din 2002,unde a pierdut în fața lui Andre Agassi. Tot în anul 2002, Federer a câștigat primul său turneu Master 1000,la Hamburg pe zgură, în fața lui Marat Safin; această victorie l-a adus în top 10 ATP. În perioada 1998-2002 Federer a jucat 10 finale ATP dintre care a câștigat 4, și 6 finale ATP la dublu dintre care a câștigat 4.

2003–2006: Perioada de avânt și dominare

În 2003, Federer a câștigat primul său titlu de Mare șlem la Wimbledon, după victoria din finală, în fața lui Mark Philippoussis. Prima și singura victorie la dublu în turneele de Master 1000 a lui Federer a venit în turneul de la Miami alături de Max Mirnyi.În turneul de Master 1000 pe zgură de la Roma a ajuns până în finală, unde a pierdut în fața lui Félix Mantilla. În total în anul 2003 a jucat 9 finale ATP dintre care a câștigat 7. La sfârșitul anului a câștigat pentru prima dată finala de la Turneul Campionilor în fața lui Andre Agassi.

În 2004 Federer a câștigat 3 turnee de Mare șlem.Primul în Australia împotriva lui Marat Safin apoi își apără titlul de la Wimbledon în fața lui Andy Roddick pentru ca mai târziu să câștige Mare șlem de pe continentul american, învingându-l în finală pe Lleyton Hewitt. Tot în acest an, Federer a câștigat 3 turnee de Master 1000.Unul pe zgură de la Hamburg și două pe ciment, la Indian Wells și în Toronto, Canada. La sfârșitul anului Federer a câștigat pentru a doua oară consecutiv Turneul Campionilor de la Houston în fața lui Lleyton Hewitt.

În 2005, Federer pierde meciurile de semifinală la Marele șlem Australian în fața lui Marat Safin și la Roland Garros învins de Rafael Nadal, câștigă în schimb turneul de la Wimbledon cu victorie în finala asupra lui Andy Roddick și Marele șlem disputat în S.U.A., învingându-l pe Andre Agassi Pe lângă turneele de Mare șlem, Federer iese victorios în turneele de Master 1000 de la: Indian Wells, Miami, Cincinnati pe ciment și la Hamburg pe zgură. Tot în 2005 câștigă turneele de ATP 500 la Dubai și Rotterdam. Ajunge în finala Turneului Campionilor dar pierde în fața lui David Nalbandian în finală.

În 2006, Federer câștigă turneul de Mare șlem de la Melbourne, Australia în fața lui Marcos Baghdatis, pierde în finala de la Roland Garros în fața lui Rafael Nadal și reușește să își apere titlurile de Mare șlem din anul precedent de la Wimbledon și U.S. Open cu victorie în fața lui Rafael Nadal și respectiv Andy Roddick. Pentru al doilea an consecutiv Roger Federer câștigă 4 turnee de Master 1000 și pierde alte două finale. Pe parcursul anului câștigă turneul de ATP 500 de la Tokio iar la sfârșit câștigă pentru a treia oară Turneul Campionilor disputat de această dată la Shanghai.

Intervalul 2004-2006 a reprezentat o perioadă de 3 ani de dominare categorică a circuitului profesionist de tenis din partea lui Roger Federer;cu 247 de victorii și doar 15 înfrângeri, Federer a câștigat 95% din meciurile jucate fiind învins doar de 9 jucători diferiți.

2007-2010: Realizări și recorduri

În 2007, Federer dispută toate cele 4 finale de Mare șlem,câștigând trei dintre acestea.A câștigat turneul de Mare șlem de la Melbourne în fața lui Fernando González, turneul de la Wimbledon contra lui Rafael Nadal și turneul de Mare șlem din Statele Unite în fața lui Novak Djokovic. La Roland Garros pierde finala în favoarea lui Rafael Nadal. Pe parcursul anului a jucat 5 finale de Master 1000 din care a câștigat 2, la Hamburg și Madrid. Câștigă pentru a patra oară turneul de ATP 500 de la Dubai și la sfârșitul anului, tot pentru a patra oară câștigă Turneul Campionilor disputat la Shanghai.

În 2008, Federer a câștigat un singur titlu de Mare șlem în Statele Unite contra lui Andy Murray, a jucat două finale, la Roland Garros și Wimbledon pe care le-a pierdut în fața lui Rafael Nadal și semifinala la Turneul Australian pierdută în fața lui Novak Djokovic. Federer a pierdut în turneele de Master 1000 pe zgură de la Monte Carlo și Hamburg în fața lui Rafael Nadal și a câștigat turneul de ATP 500 din Basel.La dublu, Federer și Stanislas Wawrinka au câștigat medalia de aur la Olimpiada de Vară din China.În 2008 Federer a pierdut poziția de lider al clasamentului ATP după 237 săptămâni consecutive, între 2 februarie 2004 și 17 august 2008.

În 2009, Federer dispută pentru a treia oară toate finalele de Mare șlem din sezon.Câștigă pentru prima dată turneul de la Roland Garros învingându-l în finală pe Robin Söderling și pentru a șaptea oară turneul de la Wimbledon după ce îl învinge pe Andy Roddick. În celelalte două finale Federer pierde în fața lui Rafael Nadal la Melbourne și în fața lui Juan Martín del Potro la Turneul American. Tot în 2009 Federer câștigă două turnee de Master 1000 , unul la Madrid pe zgură în fața lui Nadal și altul pe ciment în Cincinnati contra lui Djokovic.În acest an,prin victoria de la Roland Garros Federer a obținut Marele șlem al carierei și după victoria de la Wimbledon a depășit numărul maxim de titluri de Mare șlem deținute vreodată de un jucător din turneul masculin (14-Pete Sampras). La sfârșitul anului a terminat ca lider al clasamentului ATP pentru a cincea oară.

În 2010, Federer a câștigat turneul de Mare șlem din Australia, de la Melbourne, după ce l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray. A pierdut semifinala de la Marele șlem American în fața lui Novak Djokovic iar la Rolland Garros și Wimbledon a fost eliminat în faza sferturilor de finală. Pe parcursul acestui an a ajuns în patru finale de Master 1000 dintre care a câștigat doar una pe cimentul din Cincinnati.Pe sfârșitul anului a câștigat turneul de ATP 500 din Basel și finala din Turneul Campionilor desfășurat la Londra învingându-l pe Rafael Nadal.Cu această ultimă victorie a anului Federer a atins 66 de turnee câștigate în carieră, plasându-se pe locul 4 între Pete Sampras(64) și John McEnroe (77) în același timp egalând recordul lui Pete Sampras și Ivan Lendl de 5 victorii în Turneul Campionilor.

2011-2017 În 2011, chiar dacă nu câștigă niciun turneu de Mare șlem, Federer termină sezonul calendaristic de tenis în forță, câștigând trei turnee desfășurate pe suprafețe acoperite: turneul de la Basel, Masters-ul de la Paris și al șaselea trofeu la Turneul Campionilor (un nou record în Open Era). Termină anul pe locul 3 în circuitul ATP.