Victor George Rebengiuc () este un actor român de film, teatru, radio, televiziune și voce, care a adus o contribuție importantă la dezvoltarea teatrului și cinematografiei românești. Este cunoscut și ca activist al societății civile.
Biografie Generalități Din 1957, a fost membru al Teatrului Bulandra, jucând în peste 200 de roluri numai pe această scenă. După performanța sa în Pădurea spânzuraților în regia lui Liviu Ciulei, Rebengiuc a devenit o figură majoră în cinematografia românească și a devenit cunoscut mai ales pentru apariția sa în 1986 în Moromeții lui Stere Gulea. De asemenea, el a jucat în filmele lui Dan Pița (Tănase Scatiu, Dreptate în lanțuri, Faleze de nisip, Omul zilei) și Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?, Balanța, Prea târziu, Paradisul ultimelor opriri, Niki și Flo, Tertium non datur). Pe scenă Rebengiuc a jucat în piesele regizate de: Liviu Ciulei, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Yuri Kordonsky, Gábor Tompa, Alexandru Dabija și alții. Fost soț al actriței Anca Verești, este căsătorit cu actrița Mariana Mihuț, colega sa de la Bulandra.
Viața lui Rebengiuc în regimul comunist i-a oferit o perspectivă anticomunistă, iar unele dintre filmele sale din anii 80 au fost cenzurate sau interzise de oficialii țării. În 1989 a participat la Revoluția Română, făcând parte din cei care au intrat în clădirea Televiziunii Române. Ulterior, Rebengiuc a vorbit împotriva forțelor politice despre care a crezut că reprezintă moștenirea regimului comunist în societatea modernă și a cerut condamnarea retrospectivă a comunismului. A avut o scurtă carieră în politică și, de la mijlocul anilor 1990, a susținut organizații non-guvernamentale. Ginere al fostului colonel de securitate Alexandru Mihuț, tatăl vitreg al actriței Mariana Mihuț,cunoscut ca fiind unul dintre cei care au condus represaliile sângeroase împotriva rezistenței anticomuniste în anii 60.
A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București și director al Teatrului Bulandra. Descris drept unul dintre „monștrii sacri ai teatrului și filmului românesc”, în 2008 i-a fost acordat un doctorat onorific din partea UNATC. Pentru popularitatea sa în România, el a primit o ofertă de la Pixar și a asigurat vocea personajului Charles Muntz în 2009 pentru versiunea românească a filmului Up.
Primii ani Născut în București, Rebengiuc a crescut într-o familie modestă. După ce tatal lui a fost ucis în acțiune in timpul celui de al doilea război mondial la Stalingrad in 1942, când Rebengiuc avea 9 ani, el și fratele său mai mic au fost crescuți de bunicii lor materni. A crescut în perimetrul orașului, în cartierele oamenilor cu venituri mici și, așa cum își amintește, familia sa fiind nevoită să schimbe mai multe locuințe din motive financiare.Evelyn Badea, "Victor Rebengiuc - talent și dăruire" , in Adevărul, 16 iunie 2006Simona Chițan, "Victor Rebengiuc: 'Mă lupt încă cu morile de vânt' ", in Evenimentul Zilei, 25 mai 2008 Ei au locuit în Dristor, apoi în Chiajna, Rahova, Dealul Spirii și, în cele din urmă, în nordul Bucureștiului. Tatăl său, Gheorghe, pe care cei doi fii l-au întâlnit rar, a fost ucis în al Doilea Război Mondial, murind în Bătălia de la Stalingrad, în 1942.Ovidiu Șimonca, " 'Încă nu mă consider un actor mare' " (interview with Victor Rebengiuc), in Observator Cultural, Nr. 412, February 2008 Victor și fratele său au primit ulterior o pensie. Mama sa a lucrat ca funcționar și, chiar înainte de pensionare, era angajată a Ministerului Transporturilor. Rebengiuc consideră că și-a dobândit calitățile actoricești pe cale genetică, de la tatăl său. El a menționat într-un interviu: „Am fost îndurerat de absența tatălui meu și, într-un fel, m-am simțit mereu ca și cum ar fi ceva lipsit, deși legătura dintre noi nu era puternică.”
A urmat cursurile școlii gimnaziale în București, apoi studiile secundare la Liceul militar din Predeal, liceu căruia îi este recunoscător pentru că a insuflat în el un sentiment de disciplină și apoi Școala medie de electrotehnică, din nou în București.
După o perioadă de colaborare cu o trupă de amatori din zona Vitan, în 1952 Rebengiuc a intrat la Institutul de Teatru, la clasa Aura Buzescu, actriță care, alături de Clody Bertola, i-a inspirat tehnica de actorie.Marius Chivu, " 'Sînt un om simplu, merg pe jos și mă îmbrac modest' " (interview with Victor Rebengiuc) , in Dilema Veche, Vol. II, Nr. 94, November 2005 Printre artiștii care l-au modelat, Rebengiuc amintește și actorii sovietici Mihail Jarov și Ruben Simonov, ale căror interpretări în filme el le-a urmărit îndeaproape, și colegul său mai mare, actorul Radu Beligan:Laura Popescu, "Victor Rebengiuc: 'Eu sunt acolo undeva, în spate, curentul electric care le animă' ", at LiterNet (originally published in Ghidul HBO, November 2004); retrieved 29 mai 2008 „Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. [...] Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.”
A absolvit în 1956, iar după un stagiu de șase luni la Teatrul Național din Craiova,Daniel Meyer-Dinkgräfe, Who's Who in Contemporary World Theatre, Routledge, London, 2002, p.254. s-a întors la București, stabilindu-se în vecinătatea Grădinilor Cișmigiu și începând lucrul la Bulandra. Rebengiuc era la acea vreme într-o relație cu actrița Anca Verești, cu care s-a căsătorit în 1960, divorțând cinci ani mai târziu. A debutat scenic în 1956, pe scena Teatrului Național din Craiova, cu rolul Contele Almaviva din Bărbierul din Sevilla, rol pe care îl jucase și în Institut urmat, la scurt timp, de Jack Worthing din Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde, ambele spectacole în regia lui Vlad Mugur.
Primul rol de teatru al lui Rebengiuc a fost Biff în piesa Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller în regia lui Dinu Negreanu, despre care, mai târziu, actorul își amintește că era netalentat și promovat din motive politice. De asemenea, el povestește că pregătirea pentru acest rol a făcut-o cu Liviu Ciulei, acest lucru fiind unul dintre puținele aspecte pozitive ale producției. În același timp, a început o colaborare cu Teatrul Mic și cu regizorul Radu Penciulescu, fiind împreună cu actorii Leopoldina Bălănuță, George Constantin și Olga Tudorache, unul dintre primii actori care au participat la proiect.Simona Chițan, "Prietenia lui Rebengiuc", in Evenimentul Zilei, 13 decembrie 2009 Rebengiuc a apărut în mai multe producții experimentale ale lui Penciulescu: Doi pe un balansoar de William Gibson, Tango de Sławomir Mrożek și Richard al II-lea de William Shakespeare. Criticul de teatru Simona Chițan a văzut colaborarea ca un aspect al liberalizării după anii realismului socialist: „Penciulescu și Rebengiuc au deschis astfel [...] o perioadă fastă a teatrului românesc: repertoriul se lărgise, se jucau piese străine, nu numai sovietice, erau puși în scenă autori moderni la vremea respectivă.”
Primele roluri majore Rebengiuc a debutat în cinematografe în 1956 cu filmul Mîndrie și a continuat cu roluri minore în mai multe filme, inclusiv Furtuna din 1960, adaptată de Andrei Blaier după o lucrare a lui Titus Popovici, Poveste sentimentală a lui Iulian Mihu (după Horia Lovinescu) și Darclée, povestea biografică a cântăreței de operă Hariclea Darclée. În 1965, Victor Rebengiuc îl interpretează pe Apostol Bologa, personajul central din filmul lui Ciulei Pădurea spânzuraților (adaptare după romanul omonim a lui Liviu Rebreanu). Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de film de la Cannes,Romanian Cinema: A Journey, joint press release of the Romanian Cultural Institute and Ciné Lumière, London, 18 octombrie 2007, p.2 și a fost primit cu ovații în picioare la Festivalul de Film de la Acapulco din Mexic.
S-a îndrăgostit de actrița Mariana Mihuț, cu care s-a căsătorit în 1965. Ei au un fiu, Tudor, născut în 1974, care a ajuns un arhitect cunoscut.
De când a devenit cunoscut publicului, Rebengiuc s-a consacrat drept unul dintre principalii actori ai generației sale și a câștigat laude atât pentru tehnica sa, cât și pentru abilitățile sale naturale.Bulandra Theater profile ; retrieved 29 mai 2008 Filosoful Andrei Pleșu a scris despre el următoarele: „Victor Rebengiuc poate juca strălucit orice rol, pentru că nu joacă niciodată rolul "artistului". Singurul "semnal" al angajării sale specifice e, poate, cristalinitatea inconfundabilă a rostirii, dicția tranșantă, atenția înnăscută față de limpezimea emisiei vocale și a mesajului. Și nu e vorba de afectarea obișnuită a scenei, de grija pedantă, artificială, pentru efectul sonor, pentru impostația virilă a vocii. E vorba de respectul pentru text, pentru interlocutor și pentru limbă. Talentul lui Victor Rebengiuc decurge, înainte de toate, dintr-un anumit cult pentru adevăr [...] și dintr-o rarisimă înzestrare pentru firesc.”
Actorul recunoaște că are o teamă de improvizație și povestește că s-a pregătit intens pentru fiecare dintre rolurile sale. Colaborând cu importanți regizori de scenă precum Ciulei, Cătălina Buzoianu și Andrei Șerban, Rebengiuc a câștigat faimă pentru performanțele sale în adaptările pieselor de teatru shakespeariene (Orlando în Cum vă place, Brutus în Iulius Caesar, rolul principal în Richard al II-lea) ca și în cele ale lui Henrik Ibsen (Bernick în Stâlpii societății și personajul principal din Rosmersholm), Anton Cehov (Mihail Lvovici Astroff în Unchiul Vania), Oscar Wilde (Jack în Importanta de a fi onest), Eugene O'Neill (Lungul drum al zilei catre noapte, Luna pentru cei dezmoșteniți) și Tennessee Williams (Stanley Kowalski în Un tramvai numit dorință). Înainte ca Penciulescu să plece în Suedia, el și Rebengiuc au lucrat și la versiunea Bulandra a piesei Vicarul de Rolf Hochhuth.
După debutul său în cinematografie, Rebengiuc a devenit o prezență regulată pe ecran. Următorul său film a fost Nay-dalgata nosht din 1967, de regizorul bulgar Vulo Radev, unde a jucat alături de Nevena Kokanova ca prizonier britanic. Doi ani mai târziu, sub conducerea lui Mihai Iacob, Rebengiuc a jucat în Castelul condamnaților. La sfârșitul anilor 1960 și 1970 a fost prezent în două adaptări pe ecran după lucrările scriitorului clasic român Ion Luca Caragiale (Cadou și O scrisoare pierdută). În 1972 și 1973, el a jucat două adaptări după scrierile lui Titus Popovici: Conspirația și Departe de Tipperary. De asemenea, în 1973, a apărut în filmul Dimitrie Cantemir în regia lui Gheorghe Vitanidis și, în anul următor, a avut unul dintre rolurile principalele în Zidul lui Constantin Vaeni. Rebengiuc a avut, de asemenea, rolul principal în 1976 în Tănase Scatiu (o adaptare a ciclului literar "Comăneștenilor" lui Duiliu Zamfirescu), care a fost prima sa colaborare cu regizorul Dan Pița. Doi ani mai târziu, el a apărut în Cianura și picătura de ploaie a lui Manole Marcus, în Buzduganul cu trei peceți de Vaeni și Profetul, aurul și ardelenii de Dan Pița. În 1979 a fost distribuit în Un om în loden, în regia lui Nicolae Mărgineanu.
La sfârșitul anilor '70, Rebengiuc a trebuit să apară și într-o serie de producții de film pe care le recunoaște că erau de o calitate scăzută și că, în principal, erau pline de principiile ideologice noi impuse de regimul comunist și de președintele Nicolae Ceaușescu (vezi Tezele din iulie). De exemplu, el citează Buzduganul cu trei peceți, unde a portretizat personajul principal, Mihai Viteazul. Din filmele comuniste bazate pe viața lui Mihai, Rebengiuc spune: "Mihai Viteazul era însuși Ceaușescu cu barbă, mustață și cușmă și ceea ce scotea pe gură erau cuvântări ale lui Ceaușescu". Rebengiuc spune că nu are nici un regret că nu a fost invitat să joace în filme similare regizate de Sergiu Nicolaescu.