Cahul

Cahul este un important oraș și centru administrativ al raionului omonim în partea de sud-vest a Republicii Moldova, situat la frontiera cu România, la 175 km sud de Chișinău. Localitatea este menționată pentru prima dată în secolul al XVI-lea sub numele de Frumoasa, sub care figurează până în secolul al XIX-lea și, alături de Kahul (numele tătăresc) până la începutul secolului al XX-lea.Stielers Hand-Atlas, Justus Perthes, Gotha, Germania, 1910, pagina 53 și

Cu peste 30 de mii de locuitori (Recensământul General al Populației din 2014), este al 7-lea oraș ca mărime din țară, (după Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina, Rîbnița și Ungheni). Este deseori poreclit „Capitala de Sud” a Moldovei.

Etimologie Denumirea localității inițiale de Șcheia sau șchei (singular șchiau/schiau) este o veche denumire românească pentru slavi, provine de la apelativul șcheau „bulgar; sârb”, care își trage originea din latină sclavus „slav”, „bulgar, sârb”.Eremia, Anatol. Orașul Cahul: pagini de istorie. In: Limba Română, 2006, nr. 4-6 (130), pp. 229-239. ISSN 0235-9111.

Cu numele latinizat Formoza, localitatea apare menționată pe harta lui Dimitrie Cantemir din 1716. Până în anul 1835 așezarea este denumită Frumoasa, ca mai apoi să fie redenumită în Cahul, în onoarea bătăliei de la lacul Cahul din 1770 între ruși și turci.Eremia, Anatol. Considerații privind toponimia localităților urbane din Basarabia. In: Anuar de Lingvistica si Istorie Literara, 2023, vol. 63, pp. 85-96. ISSN 1220-4919. DOI:https://doi.org/10.59277/ALIL.2023.05

Geografie Amplasare Orașul Cahul este situat pe malul râului Prut, la 175 km de capitala republicii – Chișinău. Altitudinea medie față de nivelul Mării Negre este de 119 m.

Resurse naturale Suprafața totală a orașului Cahul este de 3415 ha, dintre care circa 2000 ha constituie terenurile cu destinație agricolă; suprafața netă a urbei este de 1417 ha. În majoritatea lor solurile sunt reprezentate de ciornoziomuri, nota medie de bonitate a terenurilor este de 59 puncte. Pământul arabil constituie cea mai mare parte din terenurile agricole. Spațiile verzi ocupă 432 ha., din care 381 ha. fac parte din Fondul forestier de stat și 21 ha. sunt parcuri și scuaruri. Suprafața totală a bazinelor acvatice în oraș este de 37 ha. De asemenea, orașul este traversat în direcția est-vest de două râulețe: Frumoasa (lungimea 9 km.) și Cotihana (lungimea 7,4 km.). Râul Prut, care curge în apropierea orașului, este principala sursă de alimentare cu apă a Cahulului. Pe teritoriul orașului sunt surse de ape minerale curative și nămoluri balneare.

Istorie

Arheologie Primele așezări umane au apărut aproximativ în anul 1300 î.e.n. Au fost identificate vetrele a două sate, pe locul cărora s-au colectate fragmente de vase de argilă și alte obiecte casnice din epoca bronzului (sec. XV-XIII î.e.n.). Prin anii 300-400 î.e.n. a mai existat un sat, dovadă fiind urmele de case arse, fragmente de vase din argilă din epoca timpurie a fierului (sec. IV-III î.e.n.). În perioada romană (sec. II-IV e.n.), a luat ființă un alt sat distrus în 376, în timpul invaziei hunilor. În preajma orașului sunt 4 movile funerare lăsate de popoare nomade.Hâncu, Ion. Vetre strămoșești din Republica Moldova. Material arheologic informativ-didactic. Chișinău: Editura Știința, 2003. - 508 p. ISBN 9975-67-297-3

Atestare Localitatea are o vechime de multe secole, având și multe denumiri. Prima atestare a localității, într-un document eliberat oficial de cancelaria domnească, se referă la 2 iulie 1502 cu numele Șcheia:Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul III (1487-1504). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980, pp. 501-503.Documente privind istoria României. A, Moldova. Veacul XVI. Volumul I (1501-1550). București: Editura Academiei Republicii Populare Române, 1953, pp. 24-26.Tabuncic, Sergiu; Vornic, Vlad; Ciobanu, Ion. Cahul – mărturii istorice și arheologice. In: Arheologia Preventivă în Republica Moldova, 2019, nr. 4, pp. 259-284. ISSN 2345-1394.

În componența Țării Moldovei miniatura|left|Harta Moldovei de Dimitrie Cantemir din 1716, în care apare înscris satul Frumoasa (Furmosa) pe amplasat pe malul stâng al Prutului între satele Chircani (Corihany) și Manta (Manta) Pe Harta Moldovei (Tabula Geographica Moldauiae) finalizată de către Dimitrie Cantemir în anul 1716 și apărut ca anexă la lucrarea Descriptio Moldaviae, este notată localitatea Frumoasa (ortografiat în latină: Furmosa), aparținând ținutului Fălciu.

Conform recensământului din anul 1772, moșia satul Frumoasa din ținutul Greceni aparținea Mănăstirii Putna. În Frumoasa au fost înregistrate 95 de gospodării, supus birului a fost 1 cap de familie de origine romă, aparținând moșiei mănăstirești, eliberați de bir erau 1 preot (inclusiv familia sa) și 93 de capi de familie (gospodării) de moldoveni.Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 160.

Peste doi ani, administrația militară rusă impune realizarea unui nou recensământ fiscal al populației. Astfel, în borderoul întocmit la 12 iunie 1774, în Frumoasa din ținutul Grecenii au fost indicate 115 case/capi de familie (gospodării), inclusiv 12 rufeturi: 1 preot, 1 ruptaș, 1 familie aparținând Mănăstirii Putnei, 4 familii de țigani, 5 văduve și 103 de familii birnice. Borderoul conține lista nominală a birnicilor și rufeturilor.Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 2: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 213.

Catagrafierea din anul 1803 înregistrează în Frumoasa (la fel în ținutul Grecenii) 94 de gospodării, care plăteau un bir anual în valoare de 1400 lei. Moșia satului aparținea aceleași mănăstiri bucovinene.Codrescu, Th. Uricarul sau Colecțiune de diferite acte care pot servi la Istoria românilor. Volumenul VIII. Iași: Tipo-litografia Buciumului român, 1881, p. 252.

Perioada țaristă La recensământul din 1817, în satul Frumoasa au fost înregistrați 3 preoți (1 văduvă de preot), 2 diaconi (inclusiv 1 văduva), 2 diaconi, 1 pălămar, 2 mazili, 1 ruptaș. Societatea inferioară: 120 gospodării, 10 văduve, 12 burlaci.Халиппа, И. Н. Роспись землевладения и сословного строя населения Бессарабии по данным переписи 1817 года // Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. — Кишинёв: Типо-литография Э. Шлиомовича, 1907. — Т. 3. — С. 219-220.

Mai târziu localitatea își schimbă denumirea în Frumoasa, iar prin decretul țarului Rusiei Nicolai I din 18 decembrie 1835 i se conferă statut de oraș și reședință de județ cu numele Cahul, în cinstea victoriei asupra turcilor din 21 iulie 1770.

În anii 1840-1845 orașul Cahul și-a schimbat întrucâtva înfățișarea, căpătând trăsături caracteristice unui centru de județ. Numărul populației a ajuns la 6115 de locuitori. Orașul avea trei ateliere de olărit, unul de dubit piei și două cămătării, zeci de mori de vânt, o școală lancasteriană, unde erau primiți copii de orice credință religioasă, și o școală primară pe lângă biserică, în care învățau 46 de băieți. În 1850 a fost construită Catedrala Arhanghelii Mihail și Gavriil, pe locul vechii biserici de lemn, ridicată în 1785.

În 1855, populația orașului Cahul constituia 3808 oameni, etnici români moldoveni în totalitate.Кабузан В. М. Народонаселение Бессарабской области и левобережных районов Приднестровья, конец XVIII-первая половина XIX в. Кишинев: Штиинца, 1974, c. 145.

Revenirea în componența Moldovei După Războiul Crimeii din 1853–1856, orașul Cahul, devenit românesc, este transformat în capitală de județ, fiind cumpărat de un nou proprietar, negustorul din Ismail, Dimitrie Caravasile, care va contribui în mod substanțial la dezvoltarea și modernizarea orașului. Astfel, pe lângă zecile de mori de vânt și de apă existente până atunci, care erau puse în funcțiune cu ajutorul cailor, apare o moară cu aburi (proprietar I. Hronopoulo), trei fabrici mici de cărămidă, trei ateliere de olărie.

În 1857 în Cahul a lucrat câteva luni ca judecător clasicul culturii românești, savantul cu renume mondial – Bogdan Petriceicu Hașdeu. Îndrăgind acest plai, va scrie mai târziu despre locul acesta, despre râul Prut și orașul Cahul, admirând vitejia și înțelepciunea localnicilor. În același an a sosit la Cahul pentru câteva zile istoricul și lingvistul român Mihail Kogălniceanu.

La sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie 1872, în Cahul (în urma unor evenimente similare la Ismail) a avut loc un amplu pogrom antisemit. În acea perioadă, orașul se afla sub administrație românească. Profitând de pasivitatea prefectului local, o mulțime furioasă a atacat populația evreiască a orașului (care număra aproximativ 1000 de persoane) timp de câteva zile; soldații trimiși pentru a asigura protecția nu au intervenit. Ulterior, participanții la violențele din Cahul au fost achitați de Curtea cu jurați de la Buzău. Gravitatea faptelor și achitările au declanșat o criză diplomatică internațională: în aprilie și septembrie 1872 au fost făcute interpelări oficiale în parlamentele Marii Britanii și Țărilor de Jos, iar Statele Unite și-au exprimat de asemenea protestul. Sub amenințarea intervenției puterilor străine, guvernul a fost nevoit să facă concesii, oprind temporar expulzările evreilor din mediul ruralMaria Mădălina Irimia. Pogromurile de la Ismail și Cahul (1872) // Realitatea Evreiască. — 1–30 Iunie 2019. — Nr. 540-541 (1340-1341). — P. 15..

Reanexarea la Imperiul Rus În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost obligată să cedeze Rusiei județul Cahul (inclusiv județele Bolgrad și Ismail). Austro-Ungaria își dăduse acordul pentru reanexarea Sudului Basarabiei de către Rusia în urma Acordului de la Reichstadt din 1876, respectiv a Convenției de la Budapesta din 1877 (ambele fiind negocieri secrete la care România nu a participat și nu a fost nici informată de rezultatul discuțiilor).

În 1902 populațiunea orașului Cahul era de 7.900 persoane, inclusiv: 3.700 evrei, 2.850 români, restul bulgari, ruși, ucraineni, greci și armeni.Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001. 235 p.

În componența României Mari

În perioada interbelică la Cahul sistemul sanitar includea 4 spitale de stat și 18 dispensare.

La recensământul din 1930, în orașul Cahul au fost numărați 11370, locuitori, inclusiv 5613 români; 19 unguri; 17 germani; 3017 ruși; 234 ucraineni; 178 bulgari; 2 cehi/slovaci; 27 polonezi; 803 evrei; 172 greci; 22 armeni; 10 turci, găgăuzi; 91 romi; 1116 persoane de alte naționalități și 45 - nedeclarată. Din punct de vedere lingvistic, în Cahul erau 5804 de persoane care au indicat limba română în calitate de limbă maternă; 5 persoane - limba ungară; 8 - limba germană; 4206 persoane - limba rusă; 230 pers. - limba ucraineană, 123 persoane - limba bulgară; 2 persoane - limba cehoslovacă, 8 persoane - limba poloneză; 764 persoane - limba idiș; 72 persoane - limba greacă; 5 persoane - limba armeană; 14 persoane - limba turcă/găgăuză; 77 persoane - limba romă și 52 persoane - nedeclarată.

Ocupația sovietică

În perioada postbelică orașul Cahul devine principalul centru economic și cultural de sudul Moldovei. S-au construit fabricile de conserve, bere unt și brânzeturi, de furaje combinate, de piese de beton armat, de stufit. În anii 70, ai sec. XX, la Cahul funcționau 13 organizații de construcție, 2 baze de transporturi auto, un parc de autobuse și taxiuri. La Cahul se afla sediul sovhozului „Dreptatea”, specializat în legumicultură, și al sovhozului-școală de hidroameliorare „Lenin”, asociațiile raionale „Moldselhoztehnica” și „Moldprodovoșiprom”, gospodăria piscicolă „Priprutski”.