Valentin Al. Georgescu (n. 2 iulie 1908, Corabia, Olt – d. 9 octombrie 1995, București) a fost un academician român, jurist, istoric al dreptului, membru titular (1992) al Academiei Române.
Istoric al dreptului și instituțiilor, Valentin Al.Georgescu s-a remarcat prin cercetările sale dedicate dreptului roman, dreptului romano-bizantin și occidental.
Lucrarea sa, Bizanțul și instituțiile românești până la mijlocul secolului al XVIII-lea este una dintre cele mai importante contribuții atât istorice, cât și de istorie juridică, oferite de către Valentin Al.Georgescu în urma cercetărilor sale.
Valentin Al.Georgescu a fost distins în 1967 cu Premiul ''Simion Bărnuțiu'' al Academiei Române.
Studii și educație Valentin Al.Georgescu a urmat studiile liceale la Colegiul Național ''Carol I'' din Craiova și cele universitare la Facultatea de Litere și Facultatea de Drept din București. Își susține specializarea în drept roman la Heidelberg (1930), Bruxelles (1931), Viena (1936) și Haga (1939).
În 1932 își susține teza de doctorat, ''Essai d'une théorie générale des leges privatae'' și devine doctor în istoria dreptului roman și istoria dreptului francez. Ulterior, în 1939, devine diplomat al Academiei de Drept Internațional. Peste 20 de ani, în 1964, obține titlul de doctor docent.
Carieră și activitate Valentin Al.Georgescu își începe activitatea didactică la Facultatea de Drept din Cernăuți (1936-1940), iar apoi ajunge la Facultatea de Drept din București (1941-1943) și în Franța, la Laussane (1944-1947). La finele celui de al Doilea Război Mondial va reveni în țară și va preda la Facultatea de Drept din Iași.
Acesta s-a remarcat și în domeniul cercetării științifice, activând în cadrul diverse institute de istorie și juridice. Acesta a fost cercetător la Institutul de Istorie din Iași (1953-1955), Institutul de Studii și Cercetări Juridice din București (1955-1962), Institutul de Istorie ''Nicolae Iorga'' (1962-1966), iar ulterior la Institutul de Studii Sud-Est Europene (1966-1975).
Acesta a fost membru onorific și colaborator extern pentru diverse instituții universitare și de centre de cercetare externe. Astfel, în 1969, devine colaborator extern al Institutului ''Max Planck'' din Frankfurt-am-Main (1972-1988), profesor asociat de drept roman la Facultatea de Drept din Nisa (1971-1974, 1975-1976).
Cercetările sale au avut în vedere dreptul roman, dreptul romano-bizantin și dreptul occidental. Acesta s-a remarcat prin inovațiile aduse în dreptul roman, unde a preconizat o nouă direcție de cercetare în studierea terminologiei și a procesului de formare a conceptelor juridice. Acesta a elaborat o teorie a ''legilor private'', oferind interpretări noi și a preconizat o concepție originală privitoare la pluralismul dreptului feudal.
Acesta a adus noi interpretări în studierea și istoria instituției preemțiunii, culturii juridice, raporturilor dintre obicei și pravilă. Aceste noi perspective sunt reprezentate în lucrarea sa, Preemțiunea în istoria dreptului românesc. Dreptul de protimissis în Țara Românească și Moldva (1965).
Printre alte cercetări, Valentin Al.Georgescu a contribuit la lucrări, dicționare, fiind coautorul acestora. Printre acestea remarcăm: Istoria dreptului românesc (2 volume, 1980, 1988), Instituții feudale din Țara Românească. Dicționar (1988).
Acesta s-a dedicat în perioada interbelică și literaturii, dar fără să continue în această direcție. Acesta debutează în 1934 cu poezia Itinerar Citadin, în revista ''Meridian'' din Craiova. Acesta a publicat volumele: Appretissages (1934), Les Voix (1935), Problema răului la Dostoievski. Visages de Paris; Baudelarie (1937), Verlaine, Leon-Paul Farque, Réflexion sur la poésie moderne (1942).
Acesta a fost distins cu titlul Doctor Honoris Causa al Universității ''René Descartes'' din Clermont-Ferrant. Acesta a fost ales membru al Academiei de Legislație din Toulouse, Academiei din Atena, Academiei de Istorie din Lisabona, Institutul ''Max Planck'' din Frankfurt-am-Main.
Bibliografie
Georgescu, Valentin Al. (1980), Bizanțul și instituțiile românești până la mijlocul secolului al XVIII-lea, Editura Academiei Române.
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – G
Categorie:Juriști români Categorie:Membri titulari ai Academiei Române Categorie:Nașteri în 1908 Categorie:Oameni din județul Olt Categorie:Decese în 1995 Categorie:Nașteri pe 2 iulie Categorie:Decese pe 9 octombrie Categorie:Oameni din Corabia