Sergiu Celibidache () a fost un dirijor și compozitor, membru de onoare al Academiei Române, teoretician muzical și profesor român. Educat în România natală, iar mai târziu la Paris și Berlin, cariera muzicală a lui Celibidache s-a întins pe parcursul a peste cinci decenii, inclusiv ca dirijor principal al Filarmonicii din München, Filarmonicii din Berlin, Orchestrei Simfonice Naționale RAI din Italia, Orchestre de Radio France, Orchestrei Simfonice Radio Suedeze și multor alte orchestre europene, precum Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, Orchestra Simfonică Națională Daneză sau Orchestra Simfonică din Londra.
Considerând predarea drept una dintre cele mai importante activități, a predat muzică și fenomenologie muzicală la Accademia Musicale Chigiana din Siena, Italia, precum și la Universitatea din Mainz, Germania, la Institutul de Muzică Curtis din Philadelphia, Pennsylvania, la Festivalul de Muzică Schleswig-Holstein din Germania și, spre finalu; carierei, la Schola Cantorum din Paris.
Celibidache a refuzat categoric să-și publice interpretările pe înregistrări comerciale în timpul vieții, susținând că un ascultător nu poate avea o „experiență transcendentală” în afara sălii de concert. Multe dintre înregistrările interpretărilor sale au fost lansate postum. Cu toate acestea, a câștigat recunoaștere internațională pentru interpretările sale ale repertoriului clasic și a fost cunoscut pentru un stil de interpretare plin de viață, influențat de studiile și experiențele sale în budismul zen. Este considerat unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX.
Biografie Primii ani, educație thumb|left|Casa familiei Celibidache din Roman S-a născut la Roman.Fundatia Celibidache | Biografie Tatăl, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în județul Covurlui (Galați), a fost ofițer de cavalerie, prefect al Iașiului, și, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiași oraș, iar mama, Maria, născută Brăteanu, tot în Roman, a fost profesoară de chimie.Biografie Sergiu Celibidache la muzicieni-in-arhive.ro La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache s-a mutat la Iași. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache a început sa cânte la pian. S-a stabilit la Iași în 1914, unde a stat până în 1931, cât timp a urmat școala primară, gimnaziul și liceul, după care a început studiile la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică. Tot la Iași a frecventat cursurile Seminarului Pedagogic Universitar (1930) și ale Facultății de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (1930-1931). După despărțirea de familia sa își continuă studiile la București și Paris. Tatăl său se aștepta ca el să urmeze o carieră politică în România, dar în 1936 Celibidache s-a înscris la Hochschule für Musik (Academia de Muzică) din Berlin (autoritățile germane i-au modificat greșit numele de familie din Celebidachi în Celibidache, forma sub care avea să devină cunoscut), unde a studiat compoziția cu Heinz Tiessen și dirijatul cu Kurt Thomas, Walter Gmeindl și Fritz Stein. A continuat cu studii doctorale la Universitatea Friedrich Wilhelm (Friedrich-Wilhelms-Universität), unde a studiat metafizica cu Nicolai Hartmann, psihologia cu Eduard Spranger și muzicologia cu Arnold Schering și Georg Schünemann. A redactat o teză de doctorat despre Josquin des Prez și a obținut diploma în 1944. Pe parcursul anilor 1940, a fost însoțit și implicat romantic cu dansatoarea și coregrafa de origine română Iris Barbura. În timpul studiilor la Berlin, Celibidache a fost introdus în budismul Zen de către profesorul său Martin Steinke, iar budismul a influențat viziunea și activitatea lui Celibidache pentru tot restul vieții.
Citat despre „Calea Zen” Într-un interviu din 1986, muzicianul afirma:
Filarmonica din Berlin Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate. Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler. Nu a mai revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin decât peste 40 de ani, la invitația personală a lui Richard von Weizsäcker președintele de atunci al Germaniei, ocazie cu care a dirijat Simfonia a 7-a de Anton Bruckner.
Varii pupitre și profesorat
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
Filarmonica din München În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Interpret al muzicii postromantice Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii postromantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor adoptate: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care se pot menționa: cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).
Discografie
1945: Debussy/Roussel: Petite Suites, with Berlin Radio Symphony Orchestra (Naxos) 1945: Prokofiev: Berlin Philharmonic Orchestra, Prokofiev Symphony in D major, Op. 25 “Classical” (HMV C 3729-30) 78 rpm 1948: Tchaikovsky: Symphony No. 5 in E minor, Op. 64 LPO (Decca AK 2036-41 78 rpm) 1949: Mozart: Symphony No. 25 in G minor, K. 183 (Decca AK 2197-9 78 rpm) 1951: Mozart: Symphony No. 25 in G minor, K. 183 (Decca LXT 2558) 1951: Tchaikovsky: Symphony No. 5 in E minor, Op. 64 LPO (Decca LXT 2545) 1969: Tchaikovsky: Symphony No. 5 in E minor, Op. 64 LPO (Decca Eclipse ECM 833) 1985: Beethoven: Concerto for Violin and Orchestra (Electrecord) 1988: Mendelssohn: Sinfonia N. 4 "Italian"; Dvořák: Sinfonia N. 9 Dal Nuovo Mondo (Frequenz) 1990: Tchaikovsky: Symphony No. 5; Nutcracker Suite (London) 1991: Mozart: Requiem; Vivaldi: Stabat Mater (Arkadia) 1991: Tchaikovsky: Symphony No. 6 "Pathetique"; Roméo et Juliette (Arkadia) 1994: Brahms: Symphony No. 2 & Haydn Variations, Op. 56a (Fonit-Cetra Italia) 1994: Brahms: Symphony Nos. 3 & 4 (Fonit-Cetra Italia) 1994: Bruckner: Symphony No. 7 (Andromeda) 1994: Mozart: Grand Mass, K. 427 (Cetra) 1995: Beethoven: Symphony Nos. 2 & 4 (Nas) 1997: Bartók: Concerto for Orchestra (EMI Music Distribution) 1997: Beethoven: Symphony Nos. 4 & 5 (EMI Music Distribution) 1997: Debussy: La Mer; Iberia (EMI Music Distribution) 1997: Haydn: Symphony Nos 103 & 104 (EMI Music Distribution) 1997: Mozart: Symphony No. 40; Haydn: "Oxford Symphony" (EMI Music Distribution) 1997: Ravel: Ma Mère l'Oye; Bolero, Le tombeau de Couperin; Alborada del Gracioso (Fonit-Cetra Italia) 1997: S. Celibidache Conducts Beethoven & Brahms (Tahra) 1997: Schubert: Symphony No. 9 (EMI Music Distribution) 1997: Schumann: Symphonies 3 & 4 (EMI Music Distribution) 1997: Tchaikovsky: Romeo and Juliet Fantasy–Overture; Mussorgsky: Pictures at an Exhibition (EMI Music Distribution) 1997: Tchaikovsky: Symphony No. 5 (EMI Music Distribution) 1997: Tchaikovsky: Symphony No. 6 (EMI Music Distribution) 1997: The Young Celibidache, Vol. II (Tahra) 1997: Wagner: Orchestral Music (EMI Music Distribution) 1998: Bruckner 3 (EMI Music Distribution) 1998: Bruckner 4 (EMI Music Distribution) 1998: Bruckner 6 (EMI Classics) 1998: Bruckner 7; Te Deum (EMI Music Distribution) 1998: Bruckner 8 (EMI Classics) 1998: Bruckner 9 in Concert and Rehearsal (EMI Classics) 1998: Bruckner: Mass in F minor (EMI Music Distribution) 1998: Bruckner: Symphonies No. 3-9; Mass in F minor, Te Deum (EMI Classics) 1998: Shostakovich: Symphonie No. 7 (Magic Talent) 1999: Beethoven: Symphonies No. 2 & 4 (EMI Music Distribution) 1999: Beethoven: Symphony No. 3 (EMI Music Distribution) 1999: Beethoven: Symphony No. 6; Leonore (EMI Music Distribution) 1999: Brahms: Ein deutsches Requiem (Audiophile Classics) 1999: Brahms: Symphonies Nos. 2, 3, 4 (EMI Music Distribution) 1999: Brahms: Symphony No. 1; Ein deutsches Requiem (EMI Music Distribution) 1999: Celibidache Conducts Beethoven 7 & 8 (EMI Music Distribution) 1999: Mussorgsky: Pictures at an Exhibition; Stravinsky: The Fairy's Kiss Suite (Deutsche Grammophon) 1999: Prokofiev: Scythian Suite; Symphony No. 5 (Deutsche Grammophon) 1999: Rimsky-Korsakov: Sheherazade; Stravinsky: The Firebird Suite (Version 1923) (Deutsche Grammophon) 1999: Schumann: Symphony No. 2; Brahms: Haydn Variations (EMI Music Distribution) 1999: Sergiu Celebidache (Box) (No Noise) 1999: Strauss: Don Juan; Tod und Verklärung; Respighi: Pini di Roma (Rehearsals) (Deutsche Grammophon) 1999: Tchaikovsky: Symphony No. 2 Op. 17 "Piccola Russia"; Dvořák: Concerto Op. 104 (Urania) 1999: Tchaikovsky: Symphony No. 2; Brahms: Symphony No. 4 (Arkadia) 2000: Brahms: Symphony No. 2; Mozart: Symphony No. 25 (Urania) 2000: Bruckner: Symphonies Nos. 3–5 (Box Set) (Deutsche Grammophon) 2000: Bruckner: Symphony No. 3 (Deutsche Grammophon) 2000: Bruckner: Symphony No. 4 (Deutsche Grammophon) 2000: Bruckner: Symphony No. 5 (Rehearsal) (Deutsche Grammophon) 2000: Bruckner: Symphony No. 5; Mozart: Symphony No. 35 (Deutsche Grammophon) 2000: Franck: Symphony in D; Hindemith: Mathis der Mahler (Deutsche Grammophon) 2000: Richard Strauss: Till Eulenspiegel; Don Juan; Shostakovich: Symphony No. 9 (Deutsche Grammophon) 2000: Schubert: Symphony No. 8 "Unfinished"; Tchaikovsky: Nutcracker Suite (Aura Classics) 2000: Sibelius: Symphonies Nos. 2 & 5 (Deutsche Grammophon) 2001: Sergiu Celibidache (Classica d'Oro) 2001: Sergiu Celibidache et la Philharmonie de Berlin (Tahra) 2001: Shostakovich: Symphony No. 7 "Leningrad" (Classica d'Oro) 2002: Prokofiev: Symphonies Nos. 1 & 5; Violin Concerto No. 1 (Classica d'Oro) 2003: Mendelssohn: Symphony No. 4 "Italian"; Bizet: Symphony in C (Archipel) 2004: Bach: Mass in B minor (EMI Classics) 2004: Bruckner: Symphonies Nos. 3–5, 7–9 [Box Set] (Deutsche Grammophon) 2004: Celibidache Conducts Milhaud & Roussel (EMI Music Distribution) 2004: Celibidache Plays Mozart's Requiem (EMI Classics) 2004: Fauré: Requiem; Stravinsky: Symphony of Psalms [Live] (EMI Music Distribution) 2004: Overtures by Berlioz, Mendelssohn, Schubert, Smetana & Strauss (EMI Music Distribution) 2004: Prokofiev: Symphonies 1 & 5 (EMI Music Distribution) 2004: Rimsky-Korsakov: Scheherazade (EMI Music Distribution) 2004: Shostakovich: Symphony No. 7 'Leningrad' (Pickwick)