Barbu Catargiu () a fost un jurnalist și politician conservator român, ministru și apoi primul prim-ministru al României din 22 ianuarie 1862, până în ziua asasinării sale, pe data de 8 iunie a aceluiași an. A fost un apărător ferm al marilor proprietăți funciare ale boierimii și a susținut teza conservatoare potrivit căreia feudalismul nu existase niciodată în Țările Române.

Biografie Barbu Catargiu s-a născut la 26 octombrie (S.V.) 1807, într-o veche familie boierească din Țara Românească. A fost fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Țiței (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu. Prin ascendența sa maternă, era descendent al domnului Constantin Brâncoveanu. Între anii 1825 și 1834 a trăit în străinătate, în principal la Paris, unde a urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică.

A fost căsătorit cu Caterina Parravicini, de origine rusă. Din această căsătorie a rezultat o fiică, Marița, care s-a căsătorit ulterior cu consulul Franței la București, Louis Béclard.

Viața politică După revenirea în țară, în 1834, a frecventat cercurile Societății Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu și Ion Heliade Rădulescu. Și-a început activitatea politică în opoziție față de domnii Alexandru Dimitrie Ghica și Gheorghe Bibescu, deși era înrudit cu acesta din urmă. Din 1837 a fost membru al Adunării Obștești a Țării Românești, iar în 1842 a fost numit director al Departamentului Dreptății, fiind ridicat ulterior la rangul de clucer.

Adversar al violenței și al revoluției armate, Catargiu a refuzat să participe la Revoluția de la 1848. În schimb, a întreprins o călătorie de documentare în Austria, Franța, Regatul Unit și alte state occidentale, interesându-se de organizarea instituțiilor publice și de viața politică și socială. În timpul domniei lui Barbu Știrbei a ocupat funcții în administrație și s-a afirmat ca unul dintre principalii apărători ai intereselor boierimii.

În perioada dezbaterilor privind unirea Principatelor a avut o prezență politică discretă și nu a participat la lucrările Adunărilor ad-hoc din 1857. A revenit în prim-plan în timpul căimăcămiei conservatoare, când a ocupat funcția de ministru al finanțelor. În 1859 a susținut candidatura lui Gheorghe Bibescu la alegerile pentru tronul Țării Românești. Deși Alexandru Ioan Cuza nu împărtășea concepțiile conservatoare ale lui Catargiu, i-a recunoscut influența politică și capacitatea de a coagula majoritatea conservatoare.

La 22 ianuarie 1862, după recunoașterea deplină a Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri și după unificarea administrativă a statului, Cuza l-a însărcinat cu formarea primului guvern unitar al țării. Catargiu a devenit astfel primul președinte al Consiliului de Miniștri al Principatelor Unite cu sediul la București. În această calitate a urmărit centralizarea administrației, unificarea structurilor financiare și judiciare ale Moldovei și Țării Românești și dezvoltarea infrastructurii necesare consolidării noului stat, inclusiv prin promovarea unor proiecte feroviare.

În dezbaterile privind reforma agrară a susținut un proiect conservator care nu prevedea împroprietărirea țăranilor cu terenurile cultivate, ci atribuirea unor terenuri comunale pentru folosirea acestora. Proiectul a întâmpinat opoziția liberalilor și a progresiștilor, în special a lui Mihail Kogălniceanu, care pleda pentru împroprietărirea țăranilor pe loturile aflate în folosință. Catargiu a respins aceste propuneri, considerând că ele afectau dreptul de proprietate și stabilitatea socială. În timpul mandatului său a adoptat o politică fermă împotriva agitațiilor politice și a restrâns activitatea opoziției. A limitat libertatea presei, a reprimat tulburările urbane și a susținut măsuri menite să mențină ordinea publică. Aceste politici au contribuit la accentuarea conflictului dintre guvernul conservator și opoziția liberală.

Moartea În primăvara anului 1862, dezbaterile privind proiectul conservator de reformă agrară au amplificat tensiunile politice. Conștientă că proiectul avea șanse mari de adoptare datorită majorității conservatoare din Adunare, opoziția liberală a inițiat o amplă campanie de presă și a organizat manifestații publice. Punctul culminant urma să fie o mare adunare populară programată pentru 11 iunie 1862 pe Câmpia Libertății de pe Dealul Filaretului (aproximativ unde se găsește astăzi Parcul Carol I, sectorul 4), cu prilejul comemorării a paisprezece ani de la Revoluția de la 1848.

Conservatorii au cerut interzicerea manifestației, iar la 8 iunie Catargiu a declarat: „voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniștei; voi prefera moartea mai înainte de a călca sau de a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”. În seara aceleiași zile, după încheierea lucrărilor Adunării Legislative, Catargiu a părăsit clădirea Parlamentului. Negăsindu-și trăsura la scară, a acceptat invitația prefectului Poliției Capitalei, colonelul Nicolae Bibescu, de a călători împreună în trăsura acestuia.Octav George Lecca, Familiile Boerești Române – Istoric și genealogie, Institutul de arte grafice și Editura Minerva, București 1899. pag. 159. În momentul în care vehiculul a ajuns sub clopotnița Mitropoliei din București, s-au auzit două focuri de armă. Un glonț l-a lovit pe Catargiu în cap, provocându-i moartea instantanee, iar al doilea a trecut pe lângă prefectul Bibescu. Asasinul a reușit să dispară imediat după atentat.

Ancheta desfășurată de autorități nu a reușit să identifice autorul crimei, iar cazul a rămas oficial nerezolvat. De-a lungul timpului au fost formulate numeroase ipoteze privind identitatea asasinului și eventualii instigatori politici, însă niciuna nu a fost demonstrată în mod concludent. Unele teorii l-au indicat pe Gheorghe Bogati, în timp ce alte speculații au sugerat implicarea unor persoane din cercurile puterii, însă lipsa unor dovezi certe a făcut imposibilă stabilirea responsabilităților.

Moartea lui Catargiu a lăsat Partidul Conservator fără principalul său lider și a slăbit coeziunea grupării. Guvernul său a fost înlocuit de unul condus de Nicolae Kretzulescu, reprezentant al taberei liberale moderate.

Memoria lui Barbu Catargiu a fost comemorată prin ridicarea unei statui în apropierea locului atentatului, lângă Parcul Bibescu Vodă și Dealul Mitropoliei din București. Monumentul a fost inaugurat în anul 1900 și a rămas pe amplasamentul inițial până în 1984, când a fost demontat. În anul 2001, statuia a fost reinstalată, însă fără soclul original.

Lucrări État Social des Principautés danubiennes, Bruxelles, 1855 Proprietatea în Principatele Moldo-Române, 1857 Încă câteva idei asupra proprietății în Principatele Unite, 1860 Des différentes classes de la population en Valachie, București, 1886 Discursurile lui Barbu Catargiu (1859-1862), 1886

Note

Lectură suplimentară

Vezi și

Guvernul Barbu Catargiu (înainte de Unire)

Guvernul Barbu Catargiu (după Unire)

Legături externe CTITORI AI ROMĂNIEI / 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, 9 ianuarie 2009, Jurnalul Național Executat langa Mitropolie, 12 decembrie 2005, Radu Tutuianu, Jurnalul Național O vrajitoare i-a prezis sfarsitul, 8 martie 2004, Jurnalul Național Cuza, partas la asasinat?, 15 ianuarie 2007, Cristina Diac, Jurnalul Național Enigma atentatului de la poalele dealului Mitropoliei: moartea lui Barbu Catargiu, 2 septembrie 2014, Adevărul - articol Historia Monumentul Barbu Catargiu Once Upon A Time in Bucharest''. Publicat în 28 decembrie 2019. Accesat în 16 iunie 2026.

Categorie:Nașteri în 1807 Categorie:Nașteri pe 26 octombrie Categorie:Decese în 1862 Categorie:Decese pe 8 iunie Categorie:Politicieni din București Categorie:Decese prin împușcare în România ! 02 Categorie:Guvernul Ioan Al. Filipescu (București) Categorie:Jurnaliști români Categorie:Nobili români Categorie:Oameni asasinați Categorie:Politicieni asasinați Categorie:Prim-miniștrii României Categorie:Prim-miniștri asasinați Categorie:Români pe monede și bancnote românești