Dyan Cannon (născută Samille Diane Friesen; ) o actriță, regizoare și editoare de film americană. Distincțiile sale includ un premiu Saturn, un premiu Globul de Aur, trei nominalizări la Premiile Oscar și o stea pe Hollywood Walk of Fame. A fost desemnată Actrița Anului de către Asociația Națională a Proprietarilor de Cinematografe în 1973 și de către Hollywood Women's Press Club în 1979.
Fostă regină a frumuseții, deținătoare a titlului Miss West Seattle, Cannon a debutat în televiziune în 1958. În decursul următorului deceniu, a devenit o prezență constantă în seriale de televiziune, apărând ocazional și pe Broadway sau în filme de categorie B. În 1969, a obținut rolul care i-a adus consacrarea în cinematografie, în comedia satirică Bob & Carol & Ted & Alice, performanță pentru care a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Cannon a primit o nouă nominalizare la aceeași categorie pentru Heaven Can Wait (1978), rol ce i-a adus Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar. De asemenea, a fost nominalizată la Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă pentru rolul principal din Such Good Friends (1971) și la Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune în calitate de producătoare a peliculei Number One (1976).
Printre alte filme în care a jucat Cannon se numără The Love Machine (1971), Shamus (1973), The Last of Sheila (1973), Child Under a Leaf (1974), Revenge of the Pink Panther (1978), Honeysuckle Rose (1980), Coast to Coast (1980), Deathtrap (1982), Author! Author! (1982), Caddyshack II (1988), 8 Heads in a Duffel Bag (1997), Out to Sea (1997) și Boynton Beach Club (2005). Cannon a debutat ca regizoare de lungmetraj cu drama semiautobiografică The End of Innocence (1990), pe care a și scris-o și în care a jucat rolul principal. Din 1997 până în 2000, a interpretat rolul episodic al judecătoarei Jennifer 'Whipper' Cone în serialul cu profil juridic Ally McBeal.
Înainte ca cariera ei să ia avânt, Cannon a fost căsătorită timp de trei ani cu Cary Grant, alături de care a avut singurul copil al acestuia, o fiică pe nume Jennifer. Ezitând să vorbească despre căsnicie după divorțul lor din 1968, Cannon a refuzat inițial ofertele de la edituri apărute după moartea lui Grant din 1986. Volumul ei de memorii, Dear Cary, a fost publicat în 2011 și a devenit un bestseller New York Times. În 2023, cartea a fost adaptată într-o miniserie intitulată Archie, la care Cannon a participat ca producător executiv.
Biografie Cannon s-a născut ca Samille Diane Friesen în Tacoma, Washington, la 4 ianuarie 1937, fiind fiica casnicei Claire (născută Portnoy) și a lui Ben Friesen, agent de asigurări de viață. A fost crescută în credința iudaică a mamei sale, care era imigrantă din Ucraina; tatăl ei era un menonit de origine olando-canadiană. Fratele ei mai mic este muzicianul de jazz . Când Cannon avea 10 ani, familia s-a mutat spre est, în Spokane, Washington; s-au întors pe coasta Pacificului patru ani mai târziu, stabilindu-se la Seattle. Cannon a urmat Liceul West Seattle și a fost încoronată Miss West Seattle în 1954. A urmat timp de două semestre și jumătate cursurile Universității din Washington, având ca specializare antropologia.
În 1956, Cannon a abandonat facultatea și s-a mutat la mătușa ei, Sally, în Phoenix, Arizona, unde s-a angajat la Merrill Lynch & Co. Fiind curtatǎ de patronul de club de noapte Sonny Orling, pe atunci în vârstă de 32 de ani, s-a logodit și l-a urmat la Beverly Hills, California. Cei doi s-au despărțit la scurt timp, însă ea a decis să rămână în zonă și să se înscrie la UCLA, unde a studiat antropologia și redactarea de text. Un job de model cu jumătate de normă i-a adus o întrevedere cu producătorul , care i-a sugerat să își schimbe numele de scenă în Cannon. A semnat un contract cu MGM, ocupându-se de promovarea filmului Les Girls (1957), și a urmat cursuri de actorie cu profesorul Sanford Meisner.
Carieră Începuturi Cannon a debutat în cinematografie în 1960, în The Rise and Fall of Legs Diamond; din a doua jumătate a anilor 1950 începuse deja să apară la televiziune, având o apariție episodică în Bat Masterson, în rolul lui Mary Lowery, în episodul „Lady Luck” din 1959, și ulterior în episodul „The Price of Paradise” din 1961, în rolul Dianei Jansen. În 1959, a jucat la CBS în serialul Wanted: Dead or Alive, în episodul 52, „Vanishing Act”, interpretând-o pe Nicole McCready. Tot în această perioadă a apărut în westernul Johnny Ringo, difuzat de CBS și avându-l în rolul principal pe , precum și în westernul Stoney Burke de pe ABC, cu Jack Lord. De asemenea, în 1961 a jucat în Hawaiian Eye, alături de Tracey Steele, Robert Conrad și Connie Stevens.
În 1962, Cannon a jucat pe Broadway alături de Jane Fonda și Bradford Dillman în piesa The Fun Couple. A urmat apoi turneul național al musicalului How to Succeed in Business Without Really Trying, în care a interpretat rolul lui Rosemary.
În 1964, a fost invitată specială în Gunsmoke, unde a jucat rolul lui Ivy Norton, o fiică abuzată care dorește să se căsătorească cu bărbatul pe care îl iubește, în episodul „Aunt Thede”. A interpretat-o pe Mona Elliott în episodul „The Man Behind the Man” din serialul dramatic The Reporter, difuzat de CBS în 1964, și a avut un rol permanent în serialul Full Circle. Cannon a avut apariții episodice și în 77 Sunset Strip, The Untouchables, Tombstone Territory, în episodul din 1960 „Sheriff of the Town” din serialul western Two Faces West, alături de , dar și în episodul din 1962 „The Helicopter Race” din Ripcord, în rolul secretarei și recepționerei Marion Hines de la Ripcord Inc. A obținut un alt rol într-un lungmetraj cu The Murder Game (1965), după care a luat o pauză de patru ani.
Consacrarea
Primul rol major într-un lungmetraj i-a revenit în 1969, în Bob & Carol & Ted & Alice, interpretare care i-a adus nominalizări la Premiile Oscar și Globul de Aur. În 1971, a jucat în patru filme: The Love Machine, ecranizare după romanul scris de ; The Anderson Tapes, alături de Sean Connery și Christopher Walken; Le casse, alături de Jean-Paul Belmondo și Omar Sharif; precum și Such Good Friends, în regia lui Otto Preminger, rol pentru care a primit o nominalizare la Globul de Aur pentru cea mai bună actriță. Numele ei a fost folosit și pentru promovarea unei a cincea pelicule lansate în același an, Doctors' Wives, unde a figurat ca protagonistă pe afiș, deși a avut doar o apariție episodică.
Cannon trebuia inițial să joace în The Traveling Executioner (1970) și Double Indemnity (1973), însă s-a retras din distribuție, fiind înlocuită de Marianna Hill și, respectiv, Samantha Eggar.
În 1973, Cannon a jucat alături de Burt Reynolds în Shamus, a interpretat o impresară inspirată de Sue Mengers în The Last of Sheila și a fost desemnată Actrița Anului de către Asociația Națională a Proprietarilor de Cinematografe. În 1974, a oferit o interpretare apreciată de critică în Child Under a Leaf și a jucat în filmul de televiziune Virginia Hill, alături de Harvey Keitel. După aceste proiecte, a luat o pauză de patru ani de la rolurile din lungmetraje. Printre ofertele pe care le-a refuzat în această perioadă s-a numărat și rolul preluat ulterior de Jacqueline Bisset în St. Ives (1976).
Cannon, care este de asemenea interpretă și compozitoare, a susținut propriul spectacol muzical pe scenă la Caesars Palace în Las Vegas și la Harrah's Lake Tahoe la jumătatea anilor 1970. Ulterior, s-a înscris la Atelierul de Regie pentru Femei din cadrul Institutului American de Film. A devenit prima actriță nominalizată la Oscar care a obținut o nominalizare și la categoria Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune pentru Number One (1976), un proiect pe care l-a produs, regizat, scris, montat și în care a și jucat, având ca temă curiozitatea sexuală din copilărie. În 1978, Cannon a jucat în Revenge of the Pink Panther. În același an, a apărut în Heaven Can Wait, rol care i-a adus o nouă nominalizare la Oscar și Premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță în rol secundar.
Cannon a fost gazda emisiunii Saturday Night Live în timpul primului sezon și a avut o apariție specială în cel de-al patrulea sezon din The Muppet Show. A jucat alături de iubitul ei de atunci, Armand Assante, în filmul de televiziune Lady of the House (1978), o ecranizare a vieții lui Sally Stanford. În 1979, Hollywood Women's Press Club a desemnat-o pe Cannon Actrița Anului.
Cannon a apărut în Honeysuckle Rose (1980), alături de Willie Nelson, în Coast to Coast (1980), cu Robert Blake, în Author! Author! (1982), alături de Al Pacino, și în filmul lui Sidney Lumet, Deathtrap (1982), alături de Michael Caine și Christopher Reeve. A jucat rolul principal în filmul de televiziune Having It All (1982), precum și în miniseria Master of the Game (1984), după care a interpretat rolul titular în Jenny's War (1985). După ce a făcut Rock 'n' Roll Mom (1988) pentru Disney, a jucat alături de o distribuție de ansamblu în Caddyshack II (1988). În plus, a fost coautoare a piesei de titlu pentru albumul , „The Woman I Am”, împreună cu .
Pentru contribuțiile aduse industriei cinematografice, Cannon a fost inclusă pe Hollywood Walk of Fame în 1983, primind o stea la adresa 6608 Hollywood Boulevard.
Activitatea ulterioară Cannon a scris, a regizat și a jucat în filmul semi-autobiografic The End of Innocence (1990). Ulterior, a apărut alături de Phylicia Rashad în Jailbirds (1991) și alături de Kris Kristofferson și Tony Curtis în Christmas in Connecticut (1992), cel din urmă fiind regizat de Arnold Schwarzenegger, înainte de a colabora din nou cu regizorul filmului Bob & Carol & Ted & Alice, Paul Mazursky, pentru The Pickle (1993), alături de Danny Aiello.
Cannon a avut roluri episodice în serialele de televiziune populare Diagnosis: Murder și The Practice, precum și o prezență recurentă în Ally McBeal. În 1997, a apărut în trei filme lansate de studiouri mari: 8 Heads in a Duffel Bag, alături de Joe Pesci, o refacere a peliculei That Darn Cat, și Out to Sea, alături de Walter Matthau și Jack Lemmon. Tot în acel an, a jucat alături de Sarah Michelle Gellar în filmul de televiziune Beverly Hills Family Robinson. În 2001 și 2002, a avut un rol permanent în serialul Three Sisters. Cannon s-a reîntâlnit pe ecran cu Christopher Walken în Kangaroo Jack (2003), însă apariția ei a fost redusă la o simplă trecere prin cadru în versiunea finală a filmului.
În 2005, a apărut în Boynton Beach Club, un film despre un grup de vârstnici din Florida care tocmai își pierduseră partenerii de viață; Michael Nouri, fostul partener al lui Cannon din viața reală, a interpretat rolul bărbatului de care personajul ei se îndrăgostește. Printre rolurile sale ulterioare s-au numărat cel din A Kiss at Midnight (2008), realizat pentru Hallmark, și cel din episodul pilot nedifuzat Women Without Men (2010), alături de Lorraine Bracco și Penny Marshall. A scris și a regizat un alt scurtmetraj, Unleashed (2010). Cannon s-a întors pe scenă pentru a juca într-o montare din 2013 a piesei lui , The Fox on the Fairway, în . După o pauză de pe ecrane, a jucat în filmul de familie cu tematică ecvestră Hope's Legacy (2021). Renunțându-se la premiera programată la Senator Theatre din Baltimore din cauza pandemiei de COVID-19, filmul a fost lansat în schimb pe platformele de streaming.