Svastica de Foc (cunoscută și sub acronimul SDF) a fost un partid politic de orientare național-socialistă și fascistă din România interbelică, apărut prin desprinderea unei facțiuni radicale din Partidul Național Creștin (PNC). Cunoscuți inițial colocvial drept „Cămășile albastre” (datorită legăturilor anterioare cu aripa paramilitară a LANC și PNC), membrii formațiunii au adoptat ulterior denumirea și vestimentația de „Cămăși brune”, inspirate direct de organizația paramilitară nazistă Sturmabteilung (SA). Din punct de vedere ideologic, SDF a promovat național-socialismul, fascismul, germanofilia și ortodoxismul. Istoricul spaniol Francisco Veiga a caracterizat gruparea drept „o altă copie a NSDAP”.

Istoric Origini

În anul 1935, prin fuziunea dintre Partidul Național Agrar (PNA), condus de Octavian Goga, și Liga Apărării Național-Creștine (LANC), prezidată de A. C. Cuza, a fost creat Partidul Național Creștin. Ideologul naționalist Nichifor Crainic, devenit ulterior vicepreședinte al PNC, a intermediat o înțelegere secretă cu Goga pentru a facilita această unire; acesta fusese și motivul pentru care Crainic părăsise Garda de Fier în februarie 1935 pentru a se alătura LANC. Conform cercetătorului Roland Clark, la acea vreme PNC devenise pentru Crainic un instrument prin intermediul căruia intenționa să lanseze o nouă formațiune, intitulată Partidul Muncitoresc Creștin.

Liderul LANC, A. C. Cuza, promova un discurs virulent împotriva politicianismului tradițional și respingea eticheta de partid politic convențional. El definea LANC drept o „frăție creștinească” („este o ligă, nu un partid”), susținând că partidele din sistem erau creații ale minorității evreiești, finanțate prin subsidii oculte pentru a submina interesele românilor. Svastica de Foc a preluat ulterior această doctrină populistă, refuzând la rândul său să se definească drept un simplu partid politic și autointitulându-se o confrerie civică și spirituală. În realitate, compromisul fuziunii dintre LANC și PNA a fost perceput de aripa radicală drept un act pur oportunist, facilitat și de faptul că Octavian Goga i-a asigurat lui Cuza sprijinul pentru alegerea sa în Academia Română.Călăuza bunilor români [The Guide for Good Romanians] (1927). p. 57

Fondarea formațiunii de către I. V. Emilian Fuziunea a stârnit nemulțumiri profunde în rândul cadrelor vechi din LANC, în special din partea avocatului și căpitanului de cavalerie în rezervă Ion Valeriu Emilian. Emilian fusese militant al LANC încă din anii 1920, deputat în Parlamentul României și comandant al „Cămășilor albastre” (lăncieri), aripa de șoc și de tineret a partidului cuzist. După unificarea cu PNA, comanda forțelor paramilitare i-a fost retrasă lui Emilian și acordată lui Nichifor Crainic.

Frustrat de această decizie și de orientarea mai moderată a noii conduceri, Emilian a inițiat o serie de acțiuni de contestare împotriva lui Goga. În octombrie 1935, Nichifor Crainic a dispus excluderea lui Emilian și a susținătorilor săi din PNC. La 14 noiembrie 1935, într-o clădire de pe Bulevardul Pache Protopopescu nr. 144 din București, disidenții au semnat actul constitutiv al noii grupări: Svastica de Foc.

În paginile publicației oficiale omonime, Svastica de Foc, fuziunea LANC cu PNA era descrisă drept un „suicid politic”. Emilian susținea că LANC fusese distrusă din interior de un „cal troian” al francmasoneriei, acuzând infiltrarea unor personaje compromise (făcând referire la Crainic). Unii analiști politici au interpretat rolul lui Crainic în realizarea fuziunii drept cel al unui executant al directivelor regelui Carol al II-lea, care urmărea crearea unor formațiuni de dreapta controlabile de către Palat. În ciuda rupturii, Emilian spera să poată reveni la comanda lăncierilor reuniți sub o linie radicală.

Identitate, simbolistică și uniforme În rapoartele întocmite de Siguranța Statului și în presa vremii, membrii SDF continuau să fie numiți inițial „Cămășile albastre”, dată fiind reputația lăncierilor din perioada 1923–1935, cunoscuți pentru agresiunile fizice și pogromurile antisemite din întreaga țară.;

Ulterior, spre finalul anului 1936, gruparea și-a conturat o identitate vizuală proprie, preluând estetica trupelor paramilitare germane Sturmabteilung (SA): Uniforma: cămăși de culoare brună, diagonale de piele, chipie și berete brune. Brasarda: o banderolă de braț albastră, în centrul căreia se afla un cerc galben ce încadra o zvastică roșie. Drapelul: pânză albastră având în centru un disc galben cu o zvastică roșie (stindard utilizat, printre altele, de subunitatea bucureșteană „Șoimii”).

Această uniformizare s-a încadrat în tendința generală de paramilitarizare a partidelor din epocă. La 4 martie 1937, ziarul Patria al Partidului Național-Țărănesc consemna interzicerea uniformelor politice prin decret de stat, inventariind culorile mișcărilor vremii: „Cămăși negre (vaidiștii), albastre (cuziștii), verzi (legionarii), albe (arcașii), galbene (averescanii), brune (Svastica de Foc), violete (Garda Națională), carmin (Cruciada Românismului) și roșii (Tineretul Democrat).”

Organizare și activitate

Structură Svastica de Foc a adoptat un model de organizare celulară, parțial copiat după cel legionar: Celula de bază era denumită Pumn și număra 9 membri, reuniți pe criterii de proximitate geografică sau statut profesional. Mai mulți „Pumni” alcătuiau un Cerc. Mai multe „Cercuri” formau un Grup. Formațiunea a creat și divizii de tineret, denumite „Frății de Cruce”, alături de unități rezervate femeilor („Pumni feminini”).

Membri notabili Conform unui raport al Siguranței din 5 octombrie 1936 privitor la organizația București, SDF număra circa 200 de adepți, descriși depreciativ drept declasați social, tineri fără ocupație sau vânzători ambulanți ai publicației de partid. Totuși, spre finalul anului 1937, structura a evoluat, atrăgând și cadre didactice, avocați sau intelectuali.

Un caz notabil a fost cel al scriitorului și diplomatului Vintilă Horia. Acesta activase în aripa de tineret a LANC în 1934 și colaborase la publicațiile de extremă dreaptă conduse de Nichifor Crainic, precum Porunca Vremii și Sfarmă-Piatră. Anchetat în timpul regimului Ion Antonescu pentru presupuse legături legionare, Vintilă Horia a declarat că s-a retras din politică după fuziunea LANC cu PNA. Într-o declarație dată în 1964 la Penitenciarul Aiud în fața organelor de Securitate, vărul său a arătat că Vintilă Horia nu a făcut parte din Garda de Fier, ci activase în Svastica de Foc, profund dezamăgit de evoluția cuzismului.

Incidente violente Deși nu a atins o anvergură de masă, organizația a provocat tulburări majore ale ordinii publice: 6 octombrie 1935: Două camioane în care se aflau aproximativ 100 de membri SDF în cămăși brune, conduși direct de I. V. Emilian, au fost oprite pe șoseaua București–Giurgiu de o patrulă de jandarmi. Membrii grupului au refuzat legitimarea, i-au dezarmat pe cei șase jandarmi și au înaintat spre comuna Călugăreni, unde au devastat primăria și postul de jandarmerie, ținând discursuri de agitație în centrul localității. Aprilie 1937: Un grup al SDF condus de Emilian a pătruns cu forța într-o sală în care se desfășura o întrunire a Partidului Național Creștin, prezidată de Octavian Goga. Asaltul a provocat încăierări și distrugeri, forțele de ordine intervenind pentru evacuare. Dosarul incidentului a fost înaintat spre judecare Marelui Consiliu de Război.

Relațiile cu alte mișcări de extremă dreaptă

Relația cu Garda de Fier Ion Valeriu Emilian a păstrat relații apropiate cu Corneliu Zelea Codreanu încă din 1927, anul în care acesta din urmă s-a rupt de LANC pentru a pune bazele Legiunii Arhanghelul Mihail. Emilian chiar a luat parte la ceremonia de depunere a primului jurământ legionar, pe care a descris-o ulterior în memoriile sale, Cavalerii Apocalipsei, drept ridicolă.

În pofida opoziției comune față de Partidul Național Creștin, Codreanu a refuzat orice alianță sau colaborare oficială cu gruparea lui Emilian. Drept reacție la acest refuz, conducerea SDF a adoptat o poziție publică ostilă față de Mișcarea Legionară.

Relația cu Partidul Național Creștin

Spre sfârșitul anului 1937, în contextul numirii guvernului Octavian Goga - A. C. Cuza, Emilian a încercat o reconciliere cu conducerea PNC. El a propus reintegrarea Svasticii de Foc în cadrul PNC sub statutul de detașament de elită pentru asalt și protecția conducerii, indicând ca model organizația nazistă Schutzstaffel (SS). Fuziunea nu a avut loc. La alegerile din 1937, partidul a obținut doar 83 de voturi.

Totuși, Emilian a obținut numirea în funcția de prefect al județului Neamț. În această calitate, ministrul de externe Istrate Micescu i-ar fi cerut lui Emilian să orchestreze asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Emilian a refuzat, sperând într-o viitoare înțelegere politică cu Garda de Fier.

Svastica de Foc a încetat să mai funcționeze odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea în februarie 1938, moment în care toate formațiunile politice au fost dizolvate prin decret.

Galerie

Note

Categorie:Partide politice desființate din România Categorie:Partide fasciste Categorie:Partide naționaliste române Categorie:Organizații fasciste din România Categorie:Nazism Categorie:Desființări în 1938 Categorie:Fondări în 1935 în România