Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” este un institut de cultură din București, aflat sub egida Academiei Române, dedicat studierii antropologieei și subdisciplinelor acesteia, sub toate aspectele. Denumirea sa a fost făcută în onoarea lui Francisc Iosif Rainer (1874 - 1944), medic, antropolog, profesor universitar și membru de onoare al Academiei Române, fondatorul și primul director al instituției.
Istoric Anii 1920 - 1940 În România este înființat în anul 1926 Institutul de Antropologie, numit ulterior Institutul de Antropologie (Francisc Rainer) din București, din inițiativa prof. dr. Francisc Iosif Rainer, titular al catedrei de anatomie la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.
Inițial acest institut a fost muzeu și laborator de antropologie, aflat în cadrul facultății de medicină, dar prin legea 822, din 13 noiembrie 1942, dobândește autonomie și denumirea actuală, fiind aflat atunci în cadrul Universității din București.Antropologia.ro
După anii 1950 – prezent Ulterior institutul a trecut la Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, iar în prezent se află sub patronajul Academiei Române. Institutul de antropologie adăpostește una din cele mai largi colecții osteologice din Europa.Antropologie.ro: Breviar de Istorie
Departamente Antropologie Bio-medicală Antropologie Culturală și Socială Paleoantropologie și Osteologie umană
Publicații Probleme de Antropologie 1954 - 1963 — Probleme de Antropologie a fost prima publicație a Institutului de Antropologie publicată între anii 1954 și 1963.Publicații
Din 1964 sunt două publicații Din 1964, prima revistă a institutului a lăsat loc altor două publicații, una doar în limba română și alta, Annuaire roumain d’anthropologie, publicată în limbile franceză și engleză,
- Studii și cercetări de antropologie și - Annuaire roumain d’anthropologie,
Studii și cercetări de antropologie SCA Journal
Note
Vezi și Biblioteca (Arhiva) digitală SCA - Studii și cercetări de antropologie
Legături externe Antropologia.ro este web site-ul instituției, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”
Categorie:Introduceri în 1926 Categorie:Fondări în 1942
Antropologie Antropologie