Suflet sălbatic (titlu original: Wild at Heart) este un film american din 1990, o comedie neagră romantică și polițistă, scris și regizat de David Lynch. Scenariul este o adaptare a romanului omonim publicat de Barry Gifford în 1989. Din distribuție fac parte Nicolas Cage, Laura Dern, Willem Dafoe, Crispin Glover, Diane Ladd, Isabella Rossellini și Harry Dean Stanton. Filmul îi urmărește pe Sailor Ripley și Lula Fortune, un cuplu care fuge prin sudul Statelor Unite pentru a scăpa de mama autoritară a Lulei și de infractorii angajați de aceasta să-l ucidă pe Sailor.
Lynch intenționase inițial doar să producă ecranizarea, dar, după ce a citit romanul, a hotărât să scrie scenariul și să regizeze filmul. A schimbat deznodământul cărții, în care Sailor și Lula se despărțeau, după o discuție cu Gifford despre continuarea romanului. Filmul conține numeroase trimiteri la Vrăjitorul din Oz și la Elvis Presley.
Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1990, unde a câștigat, în mod controversat, Palme d'Or. A fost lansat în cinematografele americane la 17 august 1990 și a stârnit reacții împărțite. A obținut încasări de 14,6 milioane de dolari, la un buget de 10 milioane. Diane Ladd a fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar, iar receptarea critică a filmului a devenit mai favorabilă în anii următori.
Rezumat În regiunea Cape Fear, Carolina de Nord, Lula Fortune și Sailor Ripley sunt despărțiți după ce Sailor este închis pentru uciderea unui bărbat care îl atacase cu un cuțit. Atacatorul, Bobby Ray Lemon, fusese angajat de Marietta, mama Lulei. După eliberarea lui Sailor, survenită 22 de luni mai târziu, Lula îl așteaptă în fața închisorii și îi înapoiază jacheta din piele de șarpe. Cei doi petrec noaptea într-un hotel, apoi merg la un concert al formației de speed metal Powermad. În club, Sailor se ceartă cu un bărbat care îi făcea avansuri Lulei, după care interpretează împreună cu formația cântecul lui Elvis Presley „Love Me”. El îi spune Lulei că va cânta „Love Me Tender” numai femeii cu care se va căsători.
Sailor îi propune Lulei să fugă în California, deși plecarea încalcă condițiile eliberării sale. Marietta îi cere detectivului particular Johnnie Farragut, iubitul ei cu care are o relație instabilă, să-i găsească și să o aducă pe Lula acasă. Fără știrea lui Farragut, ea îl angajează și pe gangsterul Marcello Santos pentru a-l ucide pe Sailor. Santos apelează la șeful mafiot Mr. Reindeer, care îl include și pe Farragut printre ținte.
Ucigașii lui Reindeer îl capturează și îl omoară pe detectiv la New Orleans. Călătoria celor doi este marcată de violență și de încercările Mariettei de a-i despărți, în timp ce Sailor și Lula încearcă să-și păstreze relația.
Lula și Sailor întâlnesc pe drum urmările unei ciocniri între două automobile. Încearcă să ajute singura supraviețuitoare, o tânără grav rănită și dezorientată, care moare în fața lor. Lula interpretează întâmplarea drept un semn rău. Sailor îi mărturisește apoi că a lucrat ca șofer pentru Santos și că este posibil să fi asistat la uciderea tatălui ei de către Santos și Marietta.
Rămași aproape fără bani, cei doi ajung în Big Tuna, Texas. Sailor o întreabă pe vechea sa cunoștință Perdita Durango dacă cineva a pus un preț pe capul lui. Ea pretinde că nu știe nimic, deși minte. La o petrecere, Lula și Sailor îl cunosc pe infractorul Bobby Peru. Lula, care se simțise rău, îi spune lui Sailor că este însărcinată. În timp ce Sailor schimbă uleiul automobilului, Peru intră în camera de motel, o intimidează și o agresează sexual pe Lula, apoi pleacă. Incidentul o traumatizează, ea fiind victima unui viol și în copilărie.
Neștiind ce i s-a întâmplat Lulei, Sailor acceptă să-l însoțească pe Peru la un bar. Peru îl convinge, după ce acesta se îmbată, să participe la jefuirea unui magazin de furaje. În timpul jafului, Peru îi împușcă pe cei doi angajați și recunoaște că fusese plătit să-l omoare pe Sailor. Arma lui Sailor este încărcată cu cartușe oarbe. Peru îl urmărește afară, dar este împușcat de mai multe ori de un ajutor de șerif și își provoacă accidental moartea cu propria pușcă. Sailor primește o pedeapsă de șase ani de închisoare pentru participarea la jaf și încălcarea condițiilor eliberării.
În timpul detenției lui Sailor, Lula naște un băiat, Pace. După eliberarea lui, ea merge să-l ia împreună cu copilul, împotriva voinței Mariettei. Revederea este stânjenitoare, iar Sailor pleacă, socotind că Lula și Pace ar duce o viață mai bună fără el. La mică distanță, insultă membrii unei bande și este doborât. În stare de inconștiență, are o viziune cu Glinda, Vrăjitoarea cea Bună, care îl îndeamnă să nu renunțe la iubire. După ce își revine, Sailor își recunoaște greșeala și aleargă după Lula. Fotografia Mariettei din casa Lulei arde și dispare, asemenea Vrăjitoarei Rele din Vest. Sailor traversează blocajul rutier alergând peste automobile, ajunge la Lula și îi cântă „Love Me Tender”.
Distribuție
Producție În vara anului 1989, Lynch terminase episodul-pilot al serialului Twin Peaks și încerca să reactiveze două proiecte mai vechi, Ronnie Rocket și One Saliva Bubble. Ambele erau blocate de complicațiile contractuale apărute după falimentul companiei lui Dino De Laurentiis și preluarea acesteia de Carolco Pictures. În aceeași perioadă, Propaganda Films îi comandase un scenariu noir modernizat, bazat pe un roman polițist din anii 1940.
Producătorul Monty Montgomery, prieten al lui Lynch și producător asociat la Twin Peaks, l-a întrebat pe Barry Gifford la ce lucra. Gifford mai avea de scris două capitole din Suflet sălbatic: The Story of Sailor and Lula și i-a oferit manuscrisul în șpalt. Montgomery l-a citit și, după două zile, l-a sunat pe Gifford pentru a-i spune că dorea să-l ecranizeze. După alte două zile, i-a dat cartea lui Lynch, care monta episodul-pilot, și i-a propus să fie producătorul executiv al unei adaptări regizate de Montgomery. Lynch l-a avertizat că s-ar putea îndrăgosti de carte și ar putea dori să o regizeze el însuși. Montgomery nu credea că romanul era pe gustul lui Lynch, însă acesta a fost captivat de el și l-a sunat curând pe Gifford pentru a-i cere permisiunea de a-l ecraniza. Regizorul a considerat că romanul apăruse la momentul potrivit și că povestea sa se contopea, în mintea lui, cu violența din America. L-au atras ideea unei povești de dragoste moderne într-o lume violentă, precum și amestecul de teamă și vis.
Propaganda a acceptat schimbarea proiectului, însă filmările trebuiau să înceapă la numai două luni după cumpărarea drepturilor, ceea ce l-a obligat pe Lynch să lucreze rapid. Lynch le-a cerut lui Cage și Dern să citească romanul și a redactat prima versiune a scenariului într-o săptămână. Potrivit regizorului, versiunea era deprimantă și aproape lipsită de momente fericite, astfel că nimeni nu dorea să o producă. Lynch nu agrea deznodământul romanului, în care Sailor și Lula se despărțeau definitiv, deoarece îl considera incompatibil cu sentimentele personajelor. În această etapă, admirația sa pentru Vrăjitorul din Oz a început să influențeze scenariul, inclusiv prin referirea la drumul din cărămizi galbene. Pentru Lynch, imaginea unui rebel care visează la lumea din Vrăjitorul din Oz avea o frumusețe aparte. Samuel Goldwyn Jr. a citit o versiune timpurie și nu a agreat nici el finalul lui Gifford, astfel că Lynch l-a schimbat. Regizorul s-a temut că un final fericit va părea o concesie comercială, dar a considerat că păstrarea celui din roman, numai pentru a evita această impresie, ar fi denaturat sensul materialului.
Lynch a creat personaje care nu apăreau în roman, printre care Mr. Reindeer și tânăra accidentată interpretată de Sherilyn Fenn. În timpul repetițiilor, el a discutat cu Cage și Dern despre Elvis Presley și Marilyn Monroe. După ce a ascultat albumul Elvis' Golden Records, Lynch l-a sunat pe Cage și i-a spus că trebuia să interpreteze „Love Me” și „Love Me Tender”. Actorul le-a înregistrat pentru a putea mima cântecul la filmări. Cage i-a propus regizorului jacheta din piele de șarpe, care a fost introdusă în scenariu. La sugestia lui Dern, cei doi actori au făcut înaintea filmărilor o excursie de sfârșit de săptămână la Las Vegas pentru a se apropia și a-și înțelege personajele. Dern a explicat că ei concepuseră cuplul drept un singur personaj împărțit în două: ea prelua latura feminină, sexuală și inspirată de Marilyn, iar Cage pe cea masculină, explozivă, asociată cu Elvis și cu jacheta din piele de șarpe.
Filmările au început la 9 august 1989, la Los Angeles, inclusiv în Valea San Fernando, și la New Orleans, la patru luni după inițierea proiectului. Bugetul a fost de 10 milioane de dolari. Montajul inițial conținea scene erotice mai explicite între Sailor și Lula. Într-una dintre ele, Lula avea un orgasm în timp ce îi povestea lui Sailor un vis în care fusese sfâșiată de un animal sălbatic. O altă scenă eliminată o arăta coborându-se peste chipul lui Sailor.
Muzică Coloana sonoră a fost compusă de Angelo Badalamenti, colaborator frecvent al lui Lynch, și include piese ale mai multor artiști. Introducerea instrumentală lentă și apăsătoare a cântecului „Slaughterhouse”, interpretat de formația de thrash metal Powermad, este folosită în mai multe scene. În secvența din club, formația cântă partea mai rapidă a piesei, apoi îl acompaniază pe Sailor la „Love Me” de Elvis Presley.
Filmul include cântecul „Wicked Game” al lui Chris Isaak. Lynch a regizat un videoclip care alternează secvențe cu Sailor și Lula și imagini alb-negru cu Isaak interpretând piesa. În mai multe scene se aude și introducerea liedului „Im Abendrot” din ciclul Patru ultime cântece de Richard Strauss.
Teme Lynch a descris una dintre temele filmului drept găsirea iubirii într-o lume infernală și a explicat că a urmărit să reunească idei întunecate, luminoase și comice într-o formă cinematografică fidelă impulsurilor inițiale. Filmul a fost comparat cu Catifeaua albastră, ambele explorând latura întunecată a culturii americane.
Trimiterile la Vrăjitorul din Oz, fascinația lui Sailor pentru imaginea lui Elvis și caracterul idealizat al relației dintre protagoniști contribuie la dimensiunea fantastică a narațiunii. Analiza din Deep Focus Review remarcă și intensitatea neobișnuită a violenței. Lynch a asociat alegerea romanului cu momentul realizării filmului și cu toleranța crescândă a societății față de violență. Unii critici au interpretat finalul fericit și abrupt ca fiind ironic, în timp ce Lynch l-a descris ca sincer fericit și a precizat că a înlocuit în mod deliberat finalul mai sumbru al romanului.
Lansare
Proiecțiile-test și Cannes Primele proiecții-test au avut rezultate slabe, deoarece publicul a considerat excesivă violența unor scene. La prima proiecție, 80 de persoane au părăsit sala în timpul torturării lui Johnnie Farragut. Lynch nu a modificat inițial filmul, iar la a doua proiecție au plecat 100 de spectatori. Ulterior, a scurtat scena pentru a-i păstra intensitatea fără a determina publicul să iasă din sală.
Filmul a fost terminat cu o zi înaintea prezentării sale în competiția principală de la Cannes, în Grand Auditorium, sală cu 2.400 de locuri. Proiecția a fost primită cu aplauze puternice. Când președintele juriului, Bernardo Bertolucci, a anunțat acordarea Palme d'Or filmului, huiduielile s-au amestecat cu aplauzele, iar Roger Ebert s-a numărat printre contestatarii vocali ai deciziei. Gifford a respins încercările unor jurnaliști de a-l determina să critice adaptarea și a caracterizat filmul drept o comedie muzicală amplă și întunecată.
Clasificare