Pauvre Pierrot (în traducere literală, „Sărmanul Pierrot”) este un film scurt francez de animație realizat de Émile Reynaud în 1891 și prezentat public pentru prima dată la 28 octombrie 1892, la Musée Grévin din Paris, prin intermediul sistemului său de proiecție numit Théâtre Optique. Lucrarea făcea parte din programul denumit de Reynaud „Pantomimes lumineuses” („Pantomime luminoase”), unul dintre primele spectacole publice bazate pe proiectarea unor imagini animate care alcătuiau o narațiune.

Banda originală a Pauvre Pierrot cuprinde 500 de imagini pictate manual, are o lungime de 36 de metri, iar reprezentația dura aproximativ 15 minute., p. 4. Dintre pantomimele luminoase realizate de Reynaud s-au păstrat numai Pauvre Pierrot și Autour d'une cabine. Cele două benzi și documentele asociate Théâtre Optique au fost înscrise în 2015 în Registrul internațional Memoria Lumii al UNESCO.

Realizare și tehnică stanga|miniatura|Ilustrație a Teatrului optic al lui Émile Reynaud, publicată în 1892 Émile Reynaud dezvoltase încă din 1877 praxinoscopul, aparat pe care l-a perfecționat în anii următori. În 1888 a brevetat Théâtre Optique, un sistem care permitea proiectarea pe un ecran a unor secvențe mult mai lungi decât buclele scurte folosite de jucăriile optice anterioare.

Pentru Théâtre Optique, Reynaud utiliza o bandă flexibilă lată de aproximativ 70 mm, alcătuită din mici suprafețe de gelatină pictate manual și prevăzute cu perforații. Banda trecea printr-un sistem de oglinzi în fața unei lanterne magice, în timp ce o a doua lanternă proiecta separat decorul fix pe care apăreau personajele animate. Spre deosebire de filmul cinematografic ulterior, imaginile nu erau fotografiate succesiv pe peliculă; desenele se aflau chiar pe banda proiectată.

Reynaud însuși manevra aparatul. Mecanismul îi permitea să deplaseze banda înainte sau înapoi, să încetinească ori să accelereze acțiunea și să repete anumite mișcări. Din acest motiv, o reprezentație nu avea durata absolut fixă a unui film proiectat mecanic, ritmul putând fi adaptat în timpul spectacolului.

Pauvre Pierrot a fost pictat în 1891. Banda avea 500 de poziții desenate pe o lungime de 36 m. Decorul reprezenta o grădină luminată de lună, cu locuința Colombinei într-o parte și o coloană în cealaltă, iar personajele principale erau Arlechin, Colombina și Pierrot.

Muzica Spectacolul era acompaniat de muzică originală compusă de Gaston Paulin. Muzica era interpretată în direct, iar pianistul trebuia să-și sincronizeze interpretarea cu mișcările personajelor și cu ritmul impus de Reynaud la aparatul de proiecție. În consecință, partitura și proiecția puteau fi adaptate în timpul reprezentației.

Pentru Pauvre Pierrot s-a păstrat și partitura compusă de Paulin. Documentația UNESCO menționează o partitură tipărită de 28 de pagini care cuprinde muzica pentru trei dintre pantomimele lui Reynaud, primele pagini fiind consacrate lucrării Pauvre Pierrot.

Premiera și reprezentațiile Prima prezentare publică a Pantomimelor luminoase a avut loc la Musée Grévin din Paris la 28 octombrie 1892. Programul inițial cuprindea Pauvre Pierrot, Un bon bock și Le Clown et ses chiens. Reynaud opera personal Théâtre Optique în timpul spectacolelor.

Proiecțiile preced cu aproximativ trei ani primele reprezentații publice ale cinematografului fraților Lumière. CNC consideră reprezentația din 28 octombrie 1892 prima proiecție publică a unor benzi animate și leagă de această dată alegerea zilei de 28 octombrie pentru celebrarea Zilei Mondiale a Animației.

Pauvre Pierrot a rămas în programul Musée Grévin până în februarie 1894.

Rezumat Acțiunea se desfășoară într-o grădină, noaptea. Arlechin pătrunde peste zid și se ascunde în spatele unei coloane. Când Colombina iese din casă, el își face apariția, își scoate masca și îi mărturisește dragostea. Sosirea lui Pierrot îl obligă însă să se ascundă din nou.

Pierrot intră având o mandolină și un buchet de flori pe care i-l oferă Colombinei. Aceasta îl primește fără entuziasm, iar Pierrot pleacă dezamăgit. După ce Colombina se retrage în casă, el revine, plângând, bea dintr-o sticlă și începe să-și acordeze mandolina pentru a-i cânta o serenadă.

Ascuns în apropiere, Arlechin îl întrerupe lovindu-l pe la spate. Pierrot încearcă din nou să cânte, dar Arlechin continuă să-l necăjească și în cele din urmă îl alungă. După plecarea lui Pierrot, Arlechin își sărbătorește victoria și intră în casa Colombinei.

Conservare și reconstituiri Dintre cele cinci pantomime luminoase realizate de Reynaud între 1888 și 1893, numai Pauvre Pierrot și Autour d'une cabine s-au păstrat. Banda originală a Pauvre Pierrot a rămas în posesia familiei Reynaud până în 1926, când a fost împrumutată Conservatoire national des arts et métiers (CNAM). Familia a donat-o instituției în 1928. Banda este conservată de Arhivele Franceze ale Filmului ale CNC, la Bois-d'Arcy.

Din cauza fragilității materialului original, reconstituirile moderne nu au presupus folosirea repetată a benzii originale în aparatul de proiecție. În colaborare cu Arhivele Franceze ale Filmului și Cinémathèque française, animatorul și restauratorul Julien Pappé a realizat copii ale benzii folosind materiale moderne și a reconstituit modul de funcționare al spectacolului.

Pappé a realizat și adaptări cinematografice pe peliculă de 35 mm. O primă versiune, realizată în 1991, a fost prezentată ulterior la televiziunea ARTE și la Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy în 1993. Această versiune conținea unele reîncadrări și modificări de montaj care nu aparțineau benzii originale. O a doua adaptare a fost realizată în 1996. În aceste versiuni a fost reutilizată muzica lui Gaston Paulin.

Importanță istorică Importanța Pauvre Pierrot este legată atât de vechimea sa, cât și de caracterul tehnic neobișnuit al Théâtre Optique. Spre deosebire de animația cinematografică realizată ulterior prin fotografierea succesivă a desenelor, Reynaud construia mișcarea prin proiectarea directă a unei benzi cu imagini pictate manual. Sistemul îi permitea totodată să dezvolte o narațiune de mai multe minute și să controleze în timp real ritmul acesteia.

Istoricul cinematografului Glenn Myrent i-a consacrat lui Reynaud studiul „Emile Reynaud: First Motion Picture Cartoonist”, publicat în 1989 în revista academică Film History, în care activitatea inventatorului este analizată în contextul începuturilor imaginilor animate.Glenn Myrent, „Emile Reynaud: First Motion Picture Cartoonist”, Film History, vol. 3, nr. 3, 1989, pp. 191–202, JSTOR 3814977.

În 2015, UNESCO a înscris „Spectacolele de pantomime luminoase ale lui Émile Reynaud” în Registrul internațional Memoria Lumii. Dosarul cuprinde cele două benzi originale păstrate, Pauvre Pierrot și Autour d'une cabine, precum și documente legate de Théâtre Optique și de muzica spectacolelor.

Note

Bibliografie

Glenn Myrent, „Emile Reynaud: First Motion Picture Cartoonist”, Film History, vol. 3, nr. 3, 1989, pp. 191–202. Jacques Kermabon și Jean-Baptiste Garnero, Du praxinoscope au cellulo : un demi-siècle de cinéma d'animation en France (1892–1948), Paris, Centre national de la cinématographie, 2007.

Legături externe

Categorie:Filme din 1892

Categorie:Filme franțuzești

Categorie:Filme de animație

Categorie:Filme mute

Categorie:Filme de scurt metraj