Cargèse

Cargèse este o comună franceză, situată în departamentul Corse-du-Sud, pe insula Corsica.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Localizare Cargèse este o comună pe litoralul vestic al Corsicii, situată la aproape 35 km „în linie dreaptă” la nord de Ajaccio. A fost una dintre cele douăsprezece comune din cantonul Deux-Sevi, fiind cea mai populată dintre ele.

Comune limitrofe

Geologie și relief Cargèse ocupă o poziție aproape centrală în Vicolais și în Corsica occidentală veche din punct de vedere geologic, alcătuită în principal din roci granitice, pe care geologii o deosebesc de obicei de Corsica orientală unde domină șisturile și pe care un șanț depresionar central îngust o separă de la Ostriconi până la Solenzara.

Teritoriul său reprezintă capătul dinspre mare, la punta Cargèse, al unei culmi secundare legate în pointe de Cricche (altitudinea de 2 053 m, vârf situat la granița dintre Ota și Albertacce) de lanțul principal al insulei, o linie pe care se înalță cele mai înalte vârfuri ce formează o veritabilă barieră între cele două departamente actuale.

Este alcătuit din munți joși al căror cel mai înalt vârf este Capu di Bagliu (696 m) având, de o parte și de alta: la nord, o câmpie udată de râul Chiuni și de pârâul Esigna, la sud, o câmpie udată de pârâul Arbitreccia și de pârâul Bubia.

Litoral Tărmul comunei este o coastă crestată, cu trei promontorii stâncoase pe care se înalță turnuri genoveze: Punta d'Orchinu, Punta d'Ormigna și Punta di Cargèse. La sud de sat se află portul de agrement.

Hidrografie Rețeaua hidrografică este densă. De la nord la sud, pot fi menționate principalele cursuri de apă: Râul Chiuni este principalul curs de apă. În cursul superior poartă și numele de pârâul Umbertacciu, pârâul Sulleoni și pârâul Riogna. Cu o lungime de 15,8 km, își are izvorul pe teritoriul comunei Marignana. Primește șase afluenți, cel mai important fiind pârâul Chesaccia, și ajunge în Marea Mediterană, având gura de vărsare în golful Chiuni, la nord de plaja cu același nume. Pârâul Esigna. Cu o lungime de 9 km, își are izvorul tot pe teritoriul comunei Marignana. Pe o mare parte din parcursul său este însoțit de traseele de drumeție Tra mare e monti și Mare a mare Nord. Gura sa de vărsare se află în golful Peru, la nord de plaja cu același nume. Pârâul Ménasina. Cu o lungime de 1,6 km, își are izvorul pe teritoriul comunei. Gura sa de vărsare se află în golful Sagone, în mijlocul plajei Menasina. Pârâul Arbitreccia. Cu o lungime de 3,4 km, își are izvorul pe teritoriul comunei. Gura sa de vărsare se află în golful Sagone, la nord de plaja Stagnoli. Pârâul Bubia, denumit și pârâul Bisacciolu. Cu o lungime de 11,1 km, își are izvorul pe teritoriul comunei Vico. Gura sa de vărsare se află în golful Sagone, la sud de plaja Stagnoli. Cea mai mare parte a pârâului Bubia formează limita dintre Cargèse și Vico.

Climă și vegetație Comună de pe litoral, Cargèse beneficiază de o climă mediteraneană maritimă, cu variații moderate de temperatură datorită influenței mării. Iarna îngheață doar rareori pe coastă, dar poate ninge uneori abundent pe înălțimi. Vara în sat este caldă, efectul răcoritor al munților nesimțindu-se. Cu un însorire accentuată, comuna este uneori supusă unor variații bruște de temperatură și este afectată destul de frecvent de vântul predominant din sud-vest (libecciu). Ponente, un vânt din vest, este mai puțin activ în această regiune, deși este deschisă spre vest. Toamna se încheie adesea cu ploi torențiale mediteraneene de tip orografic.

Teritoriul comunal este acoperit de o vegetație luxuriantă. Covorul vegetal variază în funcție de altitudine. În etajul mediteranean, de la 0 la 600 de metri altitudine, predomină stejarul verde, pinul de Corte și, în anumite sectoare, stejarul de plută. Măslinul s-a dezvoltat aici, mai ales în epoca modernă, în detrimentul speciilor menționate anterior. Se găsesc de asemenea specii tipic mediteraneene, cum ar fi neagra, scorușul de munte sau lentiscul. În etajul submediteranean, situat la o altitudine de peste 600 m, adică în nordul comunei, se află marea pădure de stejari verzi Esigna-Revinda-Menasina-Paomia, cu o suprafață de 803 ha, asociată cu o formațiune înaltă de maquis cu neagră și scoruș de munte la Paomia, mojdrean la Esigna și măslin la Menasina.

Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Cargèse este clasificată ca târg rural, conform noii grile comunale de densitate în șapte trepte definite de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice din Franța) în 2022. Ea se află în afara unităților urbane și în afara zonei metropolitane ale orașelor.

Comuna, mărginită de Marea Mediterană, este, de asemenea, o comună litorală în sensul legii din 3 ianuarie 1986, cunoscută sub numele de legea litoralului. Dispoziții urbanistice specifice se aplică aici pentru a proteja spațiile naturale, siturile, peisajele și echilibrul ecologic al litoralului, cum ar fi, de exemplu, principiul interdicției de construire în afara zonelor urbanizate pe fâșia litorală de 100 de metri sau mai mult, dacă planul local de urbanism prevede acest lucru.

Ocuparea terenurilor Utilizarea terenului în comună, așa cum reiese din baza de date europeană privind acoperirea biofizică a terenurilor Corine Land Cover (CLC), este marcată de importanța pădurilor și a mediilor seminaturale (68,1% în 2018), aflată totuși în scădere față de 1990 (70,2%). Repartiția detaliată în 2018 este următoarea: medii cu vegetație arborescentă și/sau ierboasă (49,1%), pajiști (15,1%), zone agricole eterogene (13,8%), păduri (13,8%), spații deschise, fără sau cu puțină vegetație (5,2%), zone urbanizate (2%), spații verzi amenajate, neagricole (0,5%), ape maritime (0,4%). Evoluția ocupării terenurilor în comună și a infrastructurilor sale poate fi observată pe diferitele reprezentări cartografice ale teritoriului: harta Cassini (secolul XVIII), harta de stat-major (1820-1866) și hărțile sau fotografiile aeriene ale IGN pentru perioada actuală (1950 până în prezent).

thumb|600px|centre|Harta infrastructurii și utilizării terenului a comunei în 2018 (CLC).

Căi de comunicație și transporturi Cargèse este deservită de drumul D81, care conectează Mezzavia (Ajaccio) de Calvi. Cele mai apropiate sate de pe acest traseu sunt Piana la nord și Sagone (Vico) la sud. Drumul D181 permite, de asemenea, accesul în sat de pe D70 (Sagone - Vico).

Cea mai apropiată gară se află la Sarrola-Carcopino, la o distanță rutieră de aproximativ 45 km. Cel mai apropiat port și cel mai apropiat aeroport sunt cele din Ajaccio, aflate la o distanță de 50 km, respectiv 53 km.

Toponimie În limba corsicană comuna se numește Carghjese, iar în greaca cargesiană Καρκέζα; locuitorii se numesc οι Καρκεζιώτες pentru bărbați și οι Καρκεζιώτισσες pentru femei. În rândul cargesienilor se disting οι Ρωμαίοι, grecii de rit grec, și οι Φράγκοι, care sunt fie cargesienii de origine corsicană, fie cei de origine greacă dar de rit latin, sau în general cei care aparțin ritului latin. Corsicanii din afara orașului Cargèse sunt οι Κόρσοι.

Numele localității Cargèse apare în documentele privind negocierile pregătitoare pentru emigrarea grecilor manioți (într-un text din 1605 și într-o scrisoare dinainte de 1660); până în 1775 a fost denumirea unui teren numit Punta di Carg(h)ese sau Cariese. În manuscrisul bisericii din Paomia se găsește numele Καρκέζα sau, mai rar, Καργέζα.

Numele ar proveni din verbul corsican cargà („a încărca”) și ar însemna astfel „loc în care se încarcă animalele de povară”. Acesta poate fi comparat cu alte toponime corsicane precum Cargiaca (care are același sens) sau Cambia, „loc în care se schimbă caii”.

Istorie Evul Mediu În secolul al XI-lea, contele Ugo Colonna a devenit stăpân al Corsicii după ce i-a alungat pe sarazini. A avut doi fii, unul numit Bianco și celălalt Cinarco; le-a dăruit moșii extinse în regiunea Delà des Monts. Bianco a fost senior de Calcosalto, unde se află astăzi Bonifacio, și și-a stabilit reședința la Carbini; Cinarco, senior de S. George, s-a stabilit la Lecce del Loppio. Cinarco a construit ulterior castelul Cinarca, căruia i-a dat numele său, și a fost strămoșul familiei Cinarchesi.

Epoca modernă În secolul al XVI-lea, pievea Paomia avea o singură localitate locuită: Paomia, care număra aproximativ 750 de locuitori în jurul anului 1520.

În ianuarie 1676, o mică colonie de șase sute de greci din satul Vitylo (în prezent, în ), situat în sudul Peloponezului, în peninsula Mani, fugind din calea ocupației otomane, s-a stabilit în hinterlandul regiunii Sagone, la Paomia, la doi kilometri est de actuala localitate Cargèse, după ce a trecut prin Republica Genova, care le-a acordat aceste terenuri abandonate vegetației de makis (Corsica era pe atunci genoveză). Totuși, aceștia au fost primit cu ostilitate de populația locală, care vedea în ei aliați ai Republicii Genova și oameni veniți să se îmbogățească pe pământurile lor.

La începutul secolului al XVIII-lea, comunitatea Paomia a fost distrusă de populațiile corsicane din Vico începând din 1730. Aceasta făcea parte din pievea Siasalogna, devastată la rândul ei, dar de neîncetatele razii berbere, și care se afla în circumscripția jurisdicției Vico. Aceasta din urmă era formată din comunitățile Otta (76 loc.), Piane (187 loc.) și Paomia de Greci (626 loc.). În raportul pe care l-a redactat pentru genovezi, abatela Francesco Maria Accinelli a scris: « Șase pievi, adică Vico, Sorunzù, Sevinentro, Cruzini și Siasalogna, cu 4 000 și mai mulți locuitori, formează această jurisdicție (a orașului Vico). Zisele pievi, cu excepția celei din Vico, sunt aproape distruse. Satele sale sunt Otta, Piane și Paomia de Greci; își are debarcaderul la începutul Golfului Sagone, având anexat un alt sat mic, cu o biserică închinată Sfântului Martin ».

Din punct de vedere religios, Paomia făcea parte din dieceza Sagone. Totuși, din cauza nesiguranței care domnea pe Litoral, episcopul locuia la Calvi.

Cele două biserici (de rit latin și de rit grec) au fost construite în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Particularitate religioasă

Când genovezii au atribuit pământurile din Paomia comunității grecești, i-au pus pe aceștia din urmă să semneze un contract. Acest contract stipula că grecii își puteau păstra tradițiile ortodoxe, dar se supuneau totuși autorității papale. În plus, viitorii arhimandriți ai comunității trebuiau să urmeze o formare la Roma. Astfel, ritul bizantin grec a fost păstrat în întregime până în zilele noastre. Biserica este slujită în prezent de clerul catolic de rit grec; actualul paroh, instalat la 12 septembrie 2021, este arhimandritul Antoine Forget, din Biserica Greco-Catolică Melkită. Cu timpul, venirea corsicanilor din satele învecinate a permis stabilirea ritului latin. Cele două rituri coexistă și în prezent.

Populația și societatea Date demografice Evoluția numărului de locuitori este cunoscută prin recensămintele populației efectuate în comună începând din 1800. Pentru comunele cu mai puțin de 10 000 de locuitori, un recensământ al întregii populații este realizat la fiecare cinci ani, populațiile legale pentru anii intermediari fiind estimate prin interpolare sau extrapolare.

În 2023, comuna număra 1 150 locuitori, în scădere cu -13,21 % față de 2017 (Corse-du-Sud: +7,03 %, Franța fără Mayotte: +2,36 %).

Cultura locală și patrimoniul Locuri și monumente Monumentul eroilor. Turnurile genoveze