Marele Gatsby (film din 1974)

Marele Gatsby (în ) este un film american, o dramă romantică din 1974, bazat pe romanul lui F. Scott Fitzgerald din 1925. Filmul a fost regizat de Jack Clayton, produs de David Merrick și scris de Francis Ford Coppola. Din distribuție fac parte Robert Redford, Mia Farrow, Sam Waterston, Bruce Dern și Karen Black. Intriga se concentrează pe interacțiunile scriitorului Nick Carraway cu enigmaticul milionar Jay Gatsby (Redford) și pe obsesia lui Gatsby de a se reuni cu fosta sa iubită, Daisy Buchanan (Farrow), pe fundalul petrecerilor dezlănțuite din Epoca Jazzului de pe Long Island, lângă New York.

Filmul Marele Gatsby a fost precedat de filme cu același titlu din 1926 și 1949. În ciuda unei recepții mixte din partea criticilor, filmul din 1974 a încasat peste 26 de milioane de dolari, având un buget de 7 milioane de dolari. Coppola a declarat ulterior că filmul nu a respectat scenariul său. În 2013, a fost produsă o a patra adaptare cinematografică.

Rezumat

Nick Carraway își conduce barca prin port până la reședința verișoarei sale Daisy și a soțului acesteia, Tom, din East Egg. Ajuns acolo, află că mariajul dintre Tom și Daisy trece printr-o criză și că Tom are o aventură cu o femeie din New York. Nick locuiește într-o căsuță din West Egg, lângă un magnat misterios pe nume Gatsby, fost student la Oxford și veteran decorat al Primului Război Mondial, care organizează în mod regulat petreceri extravagante la reședința sa.

Tom îl duce pe Nick să o cunoască pe amanta sa, Myrtle, care este căsătorită cu George Wilson, un mecanic auto. George vrea să cumpere o mașină de la Tom, dar Tom se află acolo doar pentru a o atrage pe Myrtle în apartamentul său din oraș. Acolo, ea îl tachinează, aducându-i aminte de Daisy.

Înapoi pe Long Island, Daisy vrea să-l cupleze pe Nick cu prietena ei, Jordan, o jucătoare profesionistă de golf. Când Nick și Jordan participă la o petrecere la reședința lui Gatsby, Nick este invitat să se întâlnească în particular cu Gatsby, care îl invită la prânz a doua zi.

La prânz, Nick îl cunoaște pe partenerul de afaceri al lui Gatsby, Meyer Wolfsheim, un gangster evreu și parior care a aranjat rezultatele la campionatele de baseball „World Series” din 1919. A doua zi, Jordan apare la locul de muncă al lui Nick și îi cere să o invite pe Daisy la el acasă, pentru ca Gatsby să se poată întâlni cu ea.

Gatsby o surprinde pe Daisy la prânz. Se dezvăluie faptul că Gatsby și Daisy au fost cândva iubiți, deși ea nu a vrut să se căsătorească cu el pentru că era sărac.

Daisy și Gatsby au o aventură, care devine curând evidentă. În timp ce Tom și Daisy îi primesc pe Gatsby, Jordan și Nick la ei acasă, Daisy, într-o zi toridă de vară, le propune să meargă în oraș pentru a se distra. La Hotelul Plaza, Gatsby și Daisy își dezvăluie relația. Gatsby vrea ca Daisy să recunoască că nu l-a iubit niciodată pe Tom. Ea refuză și pleacă cu mașina lui Gatsby. Ceilalți se întorc separat pe insulă.

În timpul drumului spre casă, Daisy o lovește pe Myrtle când aceasta aleargă pe stradă. Crezând că Gatsby i-a ucis soția, George se duce mai târziu la conacul lui Gatsby și îl împușcă mortal. George se sinucide apoi.

Nick organizează o înmormântare pentru Gatsby. Acolo îl întâlnește pe tatăl acestuia și află că numele original al lui Gatsby era „Gatz”. Nimeni altcineva nu participă la înmormântare.

După aceea, Daisy și Tom își continuă viețile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nick se desparte de Jordan și se mută înapoi în Midwest, frustrat de obiceiurile din Est. El regretă incapacitatea lui Gatsby de a scăpa de trecutul său.

Distribuție

Robert Redford – Jay Gatsby Mia Farrow – Daisy Buchanan Bruce Dern – Tom Buchanan Sam Waterston – Nick Carraway Karen Black – Myrtle Wilson, soția lui George Scott Wilson – George Wilson, soțul lui Myrtle Lois Chiles – Jordan Baker Edward Herrmann – Ewing Klipspringer Howard Da Silva – Meyer Wolfsheim Kathryn Leigh Scott – Catherine, sora lui Myrtle Regina Baff – Miss Baedecker Vincent Schiavelli – Thin Man Roberts Blossom – Mr. Gatz Beth Porter – Mrs. McKee Patsy Kensit – Pammy Buchanan

Producție

Dezvoltare Producătorul Robert Evans intenționa să ecranizeze romanul „Marele Gatsby” cu soția sa, Ali MacGraw, în rolul lui Daisy, întrucât aceasta era cartea ei preferată. Evans l-a angajat pe Truman Capote să scrie un scenariu care s-a dovedit a fi inutilizabil, în ciuda onorariului de 300.000 de dolari plătit lui Capote. Evans a încheiat o înțelegere cu producătorul de pe Broadway David Merrick, care a devenit producătorul filmului, iar Merrick a fost cel care a cumpărat drepturile de autor pentru o sumă cuprinsă între 350.000 și 500.000 de dolari de la fiica lui F. Scott Fitzgerald, Frances „Scottie” Fitzgerald.

Distribuția

Inițial, Evans l-a abordat pe Warren Beatty pentru rolul lui Jay Gatsby, dar Beatty a refuzat, nefiind dispus să joace alături de Ali MacGraw. După ce Beatty a renunțat, Evans i-a oferit rolul lui Jack Nicholson, dar se pare că și Nicholson era reticent să joace alături de MacGraw și nu a reușit să ajungă la un acord financiar.

Evans l-a abordat apoi pe Marlon Brando, în vârstă de 49 de ani, pentru rolul râvnit de Robert Redford, care avea atunci 36 de ani și care a ajuns la statutul de superstar în 1973, anul în care a fost filmat remake-ul filmului Marele Gatsby. Deși Brando era prea în vârstă pentru rol, el se reafirmase ca vedetă de box-office grație succeselor filmelor Nașul și Ultimul tango la Paris. Indignat de pierderea veniturilor suferită atunci când a cedat drepturile sale de participare la profit către Paramount în schimbul sumei de 100.000 de dolari înainte de lansarea filmului Nașul, Brando și-a negociat personal contractul, cerând un salariu fără precedent, care se spune că se ridica la 4 milioane de dolari, dezvăluind fără menajamente că acest salariu ridicat urma să-i recupereze pierderile suferite în urma vânzării drepturilor sale. Charles Bludhorn, directorul general al „Gulf + Western”, al cărui conglomerat deținea Paramount, a respins orice astfel de acord pe motiv că cele două filme erau entități separate. Brando a refuzat să joace în Nașul II când cererile sale salariale nu au fost îndeplinite.

Robert Redford a insistat să primească rolul lui Jay Gatsby, dar Evans l-a respins, crezând în mod eronat că textul lui Fitzgerald preciza că Gatsby avea părul închis la culoare. Regizorul Jack Clayton l-a mustrat pe Evans pentru lipsa sa de cunoștințe despre carte și l-a convins să-l distribuie pe Redford. „Am început să cred că Evans nu citise niciodată cartea”, își amintea Clayton. „Sigur, îi plăcea ideea de a face un film după Fitzgerald, dar nu cunoștea textul. Nicăieri în carte Fitzgerald nu spune că părul lui Gatsby este închis la culoare.” În această perioadă, Ali MacGraw a pierdut rolul lui Daisy după ce l-a părăsit pe Evans pentru Steve McQueen. MacGraw și McQueen l-au contactat pe producătorul Merrick prin intermediul agenților lor și s-au oferit ca un pachet, dar McQueen a fost respins pe motiv că Redford fusese deja distribuit. Fără McQueen ca partener de rol, ea a renunțat la proiect, deși Evans a susținut că el însuși a pus capăt participării ei la film.

„Era plin de bani — acesta era farmecul inepuizabil care se ridica și cobora în el, clinchetul lui, cântecul cimbalelor lui... Sus, într-un palat alb, fiica regelui, fata de aur...”, — concepția lui Fitzgerald despre vocea lui Daisy Buchanan.The Great Gatsby, Chapter 7. După retragerea lui Ali MacGraw din proiect, se pare că rolul lui Daisy le-a fost oferit lui Candice Bergen și Katharine Ross. A fost luată în considerare și Tuesday Weld. Faye Dunaway își dorea atât de mult rolul încât a obținut o probă de ecran, dar a fost totuși respinsă de Clayton.Looking for Gatsby: my life by Faye Dunaway; Betsy Sharkey. Simon & Schuster New York 1995.

Clayton a decis să o distribuie pe Mia Farrow. Nașul ei era legendarul regizor de film George Cukor, care avea o legătură istorică cu cartea, regizând adaptarea teatrală originală a operei pe Broadway în 1926,IBDB; Ambassador Theatre, Feb—May 1926 pe când era un tânăr la începutul carierei. Farrow îi trimisese un telegramă producătorului Evans, rugându-l să o ia în considerare pentru rol. Regizorul Jack Clayton a fost de acord cu această alegere.

Scenariul

Truman Capote a fost scenaristul inițial, dar a fost înlocuit de Francis Ford Coppola. Coppola tocmai terminase de regizat filmul Nașul, dar nu era sigur de succesul comercial al acestuia și avea nevoie de bani. A obținut slujba la recomandarea lui Robert Redford, căruia îi plăcuse o rescriere făcută de Coppola la filmul Cei mai frumoși ani (The Way We Were). Coppola „citise Gatsby, dar nu era familiarizat cu romanul”. S-a cazat într-o cameră de hotel din Paris (vechea cameră a lui Oscar Wilde) și s-a apucat de treabă. Ulterior, el își amintea:

În comentariul său audio pentru ediția pe DVD a filmului Nașul, Coppola face referire la scrierea scenariului pentru Gatsby, adăugând: „Nu că regizorul i-ar fi acordat vreo atenție. Scenariul pe care l-am scris nu a fost ecranizat.”

William Goldman, care iubea romanul, a declarat în 2000 că a militat activ pentru a obține sarcina de a adapta scenariul, dar a fost uimit de calitatea operei lui Coppola:

Filmările Conacele Rosecliff și Marble House din Newport, Rhode Island, precum și exteriorul conacului Linden Place din Comitatul Bristol, Rhode Island, au fost folosite pentru a reprezenta casa lui Gatsby, în timp ce scenele de la reședința familiei Buchanan au fost filmate la „Pinewood Studios” din Buckinghamshire, Anglia. O scenă cu mașina a fost filmată în Windsor Great Park din Anglia. Alte scene au fost filmate în New York City și în Uxbridge, Massachusetts.

Cântărețul veteran Nick Lucas a fost ales de directorul muzical al filmului, Nelson Riddle, pentru a înregistra în nou aranjamentele sale ale melodiilor „I'm Gonna Charleston Back to Charleston”, „When You and I Were Seventeen” și „Five Foot Two, Eyes of Blue” pentru coloana sonoră premiată.

Lansare și primire Filmul a primit recenzii mixte, fiind lăudat pentru interpretarea fidelă a romanului, dar și criticat pentru lipsa unor emoții sau sentimente autentice față de „Epoca Jazzului”. Pe baza unui total de 42 de recenzii colectate de Rotten Tomatoes, filmul are un rating general de aprobare de 40%. Consensul criticilor este următorul: „Marele Gatsby dovedește că nici măcar o pereche de actori principali extrem de talentați nu este întotdeauna suficientă pentru a garanta o adaptare reușită a unei opere literare clasice.” În ciuda acestui fapt, filmul a fost un succes financiar, încasând 26.533.200 de dolari față de un buget de 7 milioane de dolari.

Recenzia lui Vincent Canby din 1974, publicată în The New York Times, ilustrează ambivalența criticilor: „Decorurile, costumele și majoritatea interpretărilor sunt excepțional de bune, dar filmul în sine este la fel de lipsit de viață ca un cadavru care a zăcut prea mult timp pe fundul unei piscine”, scria Canby la acea vreme. „Așa cum l-a scris Fitzgerald, Marele Gatsby este mult mai mult decât o poveste de dragoste nefericită despre cruzimile bogătașilor leneși... Filmul nu reușește să surprindă acest aspect prin toate prim-planurile sale uriașe cu genunchi frumoși și picioare dansând. Este frivol fără a fi prea distractiv.”