Gaius Cestius Gallus (decedat în 67 d.Hr.) a fost un om politic și general roman activ în timpul Principatului roman. A fost senator din anul 32 E.Groag 1898 și din anul 42 a servit ca consul sufect CIL 6, 2015. pentru al doilea nundinium, ca asociat lui Gaius Caecina Largus. Gallus a fost fiul lui Gaius Cestius Gallus, consul ordinar în 35.E.Groag 1898 A fost legat (guvernator) al Siriei (între 63 - 66) la începutul Revoltei din Iudeea și în anul 66 a suferit o înfrângere din partea răsculaților evrei.

Familia Gallus a fost membru al gintei Cestius, dintr-o familie probabil originară din Praeneste (azi Palestrina) sau Campania. A fost fiul lui Gaius Cestius Gallus, consul în anul 35 d.Hr.

Guvernator al Siriei Gallus a devenit guvernatorul roman (legatus Augusti pro praetore) al Siriei începând din 63 în locul lui Gnaeus Domitius Corbulo, care, însă, a păstrat funcția de comandant al forțelor romane din provincie Tacitus, Anale 15,25,3..În aceasta calitate îl avea ca subordonat pe procuratorul roman al Iudeii, Gessius Florus. Florus era un guvernator răuvoitor și nesățios, care îi trata pe evrei cu duritate. Cu toate acestea, evreii s-au abținut să-și exprime nemulțumirile față de Florus și acțiunile sale către Gallus, deoarece se temeau de mânia lui Florus dacă acesta ar fi aflat.

Gallus a înțeles potențialul de revoltă din Iudeea. În anul 66 el a venit la Ierusalim pentru a sărbători Paștele evreiesc, împreună cu regele Agrippa al II-lea și în prezența lui Florus. Intenția lui era să-i viziteze pe evreii care veniseră să ofere jertfe. După socotelile lui Iosephus Flavius numărul locuitorilor care participau la ceremonii era de trei milioane. Războiul iudeilor, Cartea II, cap.14, 3 280 Cartea VI, cap 9, 3, 422–426. Data se potrivește cu cele povestite în Tosefta despre un recensământ organizat de „regele Agrippa”, probabil Agrippa al II-lea În timp ce Gallus a asistat la aducerea de jertfe, mulțimea a proferat prin strigăte acuzații împotriva lui Florus. Gallus a căutat să liniștească poporul și a promis că îl va frâna pe Florus, apoi s-a întors la sediul său în Antiohia. Gallus nu a reușit să atragă atenția împăratului asupra pericolului din Iudeea.

Potrivit lui Josephus, acesta a fost un eveniment cheie în îzbucnirea Marii Revolte a evreilor, deoarece Florus se temea de mânia lui Gallus și credea că, dacă va izbucni o revoltă, atenția va fi deviată de la faptele sale rele spre nevoia de a reprima răscoala.

În septembrie 66 Gallus a pregătit o intervenție în Iudeea cu o forță de peste 30.000 de oameni, într-o încercare de a restabili ordinea. Adunată la Antiohia, armata lui Gallus era formată din Legiunea XII Fulminata, detașamente din celelalte trei legiuni cu baza în Siria, șase cohorte de infanterie auxiliară și patru alae de cavalerie. Aceste trupe regulate erau susținute de 14.000 de oșteni aliați furnizați de regele iudeu Agrippa al II-lea și de alți conducători clienți.

Izbucnirea revoltei în Iudeea După ce faptele lui Florus au provocat o revoltă în masă în Ierusalim, Gallus l-a trimis acolo pe reprezentantul său, Neapolitanus, pentru a examina revendicările contradictorii ale părților. Cu toate acestea, răscoala s-a transformat curând într-o revoltă generală, când Elazar ben Hanania, fiul Marelui Preot Hananya ben Nadvayi, a oprit obiceiul de a permite aducerea de sacrificii împăratului. Cetatea Masada a fost capturată de sicari și garnizoana romană de acolo a fost ucisă. Florus s-a retras din Ierusalim, lăsând în urmă un batalion pentru a menține ordinea. După izbucnirea răscoalei, acestui batalion i s-au alăturat soldații regelui Agrippa al II-lea, care era proroman, dar răsculații au reușit să-i izgonească și au ucis pe toți romanii din oraș, cu excepția comandantului lor, Metilius. Au izbucnit lupte între evrei și neevrei în întreaga țară, inclusiv la Cezareea, în Galileea și chiar și în Diaspora, la Alexandria.

Campania lui Gallus la Ierusalim Gallus nu a mai putut sta deoparte și, în octombrie 66, a pornit campania pentru a înăbuși rebeliunea. Inițial, și-a stabilit tabăra la Acra a pornit apoi spre Cezareea. In drum a ars din temelii orașul Havulon (poate localitatea Kavul, azi Jabul) care era părăsit de locuitori, a distrus orașul Narbata unde se refugiaseră evreii din Cezareea, și a cucerit Jaffa, unde a masacrat 8.400 de evrei. De asemenea În același timp, a trimis câțiva dintre soldații săi în Galileea. Orașul Tzipori i-a primit pe romani cu brațele deschise, în timp ce răsculații s-au întărit pe Muntele Atzmon, unde au fost învinși de oamenii lui Gallus, după un scurt asediu.

Gallus și-a continuat campania militară în țară, cucerind Afek și Lod în drumul său spre Ierusalim. Și-a așezat tabăra pe Muntele Scopus, de unde a decis să asalteze Ierusalimul. A izbutit să captureze părți din nordul orașului, a ocupat și ars suburbia Bezeta, dar nu a reușit să- cucerească cetatea în întregime. Agrippa al II-lea a trimis soli la Ierusalim și a încercat să-i potolească pe rebeli, dar emisarii săi au fost uciși. Timp de cinci zile Cestus Gallus a luat cu asalt zidul interior și aproape a distrus zidul nordic care proteja Templul. Între timp a fost descoperită în oraș o conspirație de trădători care urma să-i deschidă calea înăuntru fără luptă. Tocmai când era pe punctul de a-i supune pe rebeli, după nouă zile, s-a decis să se întoarcă brusc în Câmpia Litorală. Iosephus critică în cartea sa această decizie, susținând că, dacă Gallus ar fi continuat asediul ceva mai mult, ar fi putut supune orașul și înăbuși rebeliunea în fașă. Totuși echilibrul de putere dintre părțile combatante și fortificațiile puternice ale orașului sugerează faptul că decizia sa ar fi putut fi întemeiată. Se pare că printre considerațiile sale s-au numărat și apropierea sezonului ploios (asediul a avut loc în luna Heșvan) și dificultățile de aprovizionare, după ce o ambuscadă i-a produs pierderi în convoiul de provizii. De asemenea, este posibil că zelul asediaților, care i-au aruncat de pe zid pe conspiratorii trădători, să-l fi dus pe Gallus la concluzia că nu putea să-invingă și că ar fi fost înțelept să se retragă și să aștepte întăriri.

El și-a așezat tabăra într-un loc numit Ghivon,unde a fost atacat de răsculați au ieșiți din Ierusalim. În bătălia care a urmat, aproximativ cinci sute dintre soldații lui Gallus au căzut, comparativ cu pierderi puține între evrei, care au fost ajutați de războinicii din Adiabene (un popor din Asiria ai cărui conducători se convertiseră la iudaism). A fost silit să se retragă în grabă, abandonându-și proviziile militare.

Înfrângerea lui Gallus Retragerea grăbită a lui Gallus în câmpia de coastă le-a oferit răsculaților oportunitatea de a-l învinge. Soldații săi au aruncat o parte din armele și animalele de povară. Gallus a ajuns la Beth Horon, care era o trecătoare îngustă între munți. Evreii, sub comanda lui Elazar Ben Shimon, care i-au urmărit pe romani până la Afek (Antipatris) au închis ambele intrări în trecătoare, iar din munții de o parte și de alta a trecătorii, au lansat o ploaie de pietre și săgeți asupra armatei romane. Iosephus Flavius, Bell. Iud. 2, 499–555.M.Goodman p.14

Când Gallus și-a dat seama de primejdie, și a lăsat în urmă echipamentul greu de asediu, precum și o gardă de patru sute de oameni, condusă de cel mai apropiat aghiotant al sau, și le-a ordonat să ridice steagurile legiunii ca și cum întreaga legiune s-ar fi găsit acolo, și a fugit repede cu restul oastei sale în timpul nopții. Dimineața, evreii au descoperit că Gallus fugise, i-a ucis pe cei patru sute de soldați pe care îi lăsase în urmă și au capturat echipamentul de asediu. Gallus și oamenii săi au ajuns în câmpia de coastă, lăsând în urmă circa șase mii de morți - după Iosephus - 5.300 infanteriști și 380 călăreți. Retragerea lui Gallus s-a încheiat la data ebraică de 8 Heșvan în anul 66.

Răsculații au capturat armele grele romane, tezaurele și vulturul legiunii. Aceasta a fost o înfrângere umilitoare și o încurajare pentru rebeli. Gallus i-a trimis împăratului Nero, care se afla în Achaia, pe susținătorii evrei proeminenți ai romanilor, care fugiseră din Ierusalim după înfrângerea sa, pentru ca aceștia să poată da vina pe Florus pentru înfrângere.

Moartea sa

După spusele lui Tacitus, Gallus a murit curând, în anul 67, fie de moarte naturală, fie „de supărare”Tacitus, Istorii, cartea 5, capitolul 10 El a fost succedat la guvernarea Siriei de Licinius Mucianus. Împăratul Nero l-a numit pe Vespasian în funcția de comandant al forțelor romane adunate în provincie pentru a înăbuși răscoala din Iudeea. Tacitus, Hist. V, 10: Duravit tamen patientia Iudaeis usque ad Gessium Florum procuratorem: sub eo bellum ortum. Et comprimere coeptantem Cestium Gallum Syriae legatum varia proelia ac saepius adversa excepere. Qui ubi fato aut taedio occidit, missu Neronis Vespasianus fortuna famaque et egregiis ministris intra duas aestates cuncta camporum omnisque praeter Hierosolyma urbis victore exercitu tenebat. Proximus annus civili bello intentus quantum ad Iudaeos per otium transiit. Pace per Italiam parta et externae curae rediere: augebat iras quod soli Iudaei non cessissent; simul manere apud exercitus Titum ad omnis principatus novi eventus casusve utile videbatur.

Referințe

Legături externe Edmund Groag - art.Cestius în Paulys Realencyklopädie der classischen Altertumwissenschaft vol.3, 29, 1899 pp. 2005-2007 Britannica, 1911

Lecturi suplimentare Martin Goodman, Rome and Jerusalem; The Clash of Ancient Civilizations, p. 14. Iosephus Flavius - Antichități iudaice VII, xi, 7 Iosephus Flavius Bello judaico, II, xix, 1

Categorie:Consuli romani Categorie:Senatori romani Categorie:Generali romani Categorie:Istoria evreilor Categorie:Istoria Israelului Categorie:Siria romană Categorie:Războaiele Iudaico-Romane Categorie:Decese în 67