Ștefan Tita, născut Teodor Solomon (), a fost un activist de stânga și scriitor român, autor de opere aparținând mai multor genuri literare. A debutat în poezie în 1919, pe când era adolescent, remarcându-se ulterior mai întâi prin proza sa pacifistă, iar apoi prin contribuțiile la realismul social. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial s-a dedicat și satirei și, evocându-și originile evreiești, a scris texte de revistă pentru Teatrul Barașeum.
Devenit discipol al lui Ion Pas, Tita s-a apropiat de mișcarea socialistă și antifascistă, aderând la Partidul Social Democrat și lucrând ca redactor al publicațiilor acestuia. Partidul a fost interzis în 1938, însă Tita a continuat să publice încă aproximativ doi ani, fiind cooptat în organizația „Muncă și Voe Bună” a lui Mihai Ralea. În timpul regimului pronazist instaurat de Ion Antonescu, scriitorilor evrei li s-a interzis complet să mai publice, iar Tita a fost nevoit să trăiască din ajutoarele primite de la alții.
Revenit în activitatea Partidului Social Democrat imediat după înlăturarea lui Antonescu, în august 1944, Tita s-a arătat în general entuziasmat de orientarea spre stânga a politicii românești. A fost angajat și ca cenzor în cadrul Ministerului Propagandei Naționale, deși concepțiile sale politice și estetica sa expresionistă nu se conformau încă pe deplin conduitei impuse de Partidul Comunist Român. În 1945, după ce Ion Pas a preluat conducerea Ministerului Culturii, l-a numit pe Tita principalul său colaborator. Amândoi erau priviți cu neîncredere de comuniști, care au proclamat Republica Populară Română în ultimele zile ale anului 1947.
Tita a fost trimis să se instruiască în mijlocul proletariatului, apoi a fost înlăturat din funcția deținută în minister. Ulterior, s-a orientat către o carieră în propaganda comunistă, activând în special în teatrul politic și în domeniul cântecelor propagandistice. S-a ocupat totodată de traduceri din literatura universală și de corectura romanelor lui Ion Pas. Propriile sale contribuții dramatice, dintre care unele au fost scrise în colaborare cu Ionel Țăranu și Liviu Floda, au fost adesea respinse atât de reprezentanții curentului realist-socialist dominant, cât și de criticii independenți, care le considerau insuportabil de melodramatice.
La sfârșitul anilor 1950, Tita a revenit în prim-plan, în special ca autor de literatură pentru copii și tineret, dar și ca reprezentant al școlii românești de literatură științifico-fantastică aflate atunci în curs de afirmare. Deși prolific și angajat să scrie piese de televiziune pentru postul public, a fost criticat pe scară largă pentru didacticismul său excesiv. De asemenea, a fost ironizat pentru anecdotele în versuri publicate în revista umoristică Urzica, considerate de recenzenți lipsite de savoare, și criticat pentru încercările de a revitaliza farsa și comedia cu tentă erotică.
La bătrânețe, și-a extins contribuția anterioară la cântecul de propagandă, dobândind o anumită notorietate în muzica ușoară, pe care a încărcat-o cu mesaje de patriotism socialist. Ultimele sale piese i-au avut ca protagoniști pe Teodor Diamant și Constantin Daniel Rosenthal, două figuri ale progresismului românesc din secolul al XIX-lea.
Biografie
Tinerețea Tita, înregistrat oficial la naștere cu numele Teodor Solomon,"Decrete. Ministerul Propagandei", în Monitorul Oficial, nr. 107/1945, p. 3904 s-a născut la 14 august 1905 în București, capitala Regatului României,N. Sterea, "Ștefan Tita", în România Literară, nr. 36/1977, p. 8 într-o familie de origine evreiască.Sergiu Dan, "Pentru d. Al. Graur", în Dreptatea, 26 noiembrie 1944, p. 2Eugen Relgis, "Document. Eugen Relgis acuză!", în Minimum, Vol. I, nr. 8, noiembrie 1987, p. 45 Cercetătorul și autorul de literatură pentru copii Tudor Opriș situează debutul său publicistic în 1919, când două dintre epigramele sale au apărut în revista școlară Crinul.Opriș, Tudor (2002). Istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul școlii (1820–2000), pp. 135–136. București: Aramis Print. În perioada în care studia la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, și-a înființat propriul cenaclu literar, ale cărui ședințe se desfășurau în podul casei părinților săi.Viniciu Gafița, "Concursul Cheia de Aur. Dicționar de scriitori contemporani pentru copii. Ștefan Tita (1905–1977)", în Luminița, Vol. XXXI, nr. 7, 1981, p. 14
În 1920, revista Biblioteca Copiilor și a Tineretului i-a publicat o poezie cu caracter antimilitarist,Al. Raicu, "Ștefan Tita septuagenar", în România Literară, nr. 42/1975, p. 2 precum și primele sale texte în proză și primele creații destinate copiilor. Potrivit propriilor amintiri, în adolescență a publicat și texte antimonarhice în revista Facla a lui N. D. Cocea, fără ca la acea vreme să fi adoptat încă ideile socialiste.Ștefan Tita, "Memoria sentimentelor. Ion Pas", în Almanahul Literar, 1975, p. 92
Tita s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din București și, în paralel, a început să colaboreze cu presa politică, de la Aurora și Adevărul până la Viața Romînească. A publicat și în Libertatea, organ al Partidului Social Democrat (PSDR). În perioada în care scria pentru revista Șantier, l-a cunoscut pe Ion Pas, cu care s-a împrietenit, devenind un susținător deplin al programului socialist. De-a lungul anilor, a colaborat constant și cu revista de partid Lumea Nouă, publicând articole în care își exprima convingerea într-o „Românie progresistă”.
În 1934, devenise un colaborator permanent al revistei Cuvântul Liber, conduse de Tudor Teodorescu-Braniște și descrise de criticul Lucian Boz drept expresia realismului social românesc. Tita însuși se înscria în această orientare prin „însemnări de un realism crud despre viața din mahala”.Lucian Boz, "Lirism social", în Adevărul, 14 august 1934, p. 3 În ianuarie 1935, Cuvântul Liber i-a publicat un reportaj despre unele dintre cele mai marginalizate categorii ale proletariatului bucureștean, și anume taxatorii din autobuze și vidanjorii (muncitori însărcinați cu golirea latrinelor, vezi și gong farmer)."Mizeria", în Dimineața, 16 ianuarie 1935, p. 4 Scrierile sale s-au concentrat tot mai mult asupra denunțării inegalităților sociale și condamnării fascismului.
Unele dintre textele sale au apărut și în Pariser Tageszeitung, publicație editată în Franța de refugiați din Germania Nazistă.Ion Hobana, "A cunoscut Pierre Boulle fabula pentru adulți Maâag?", în România Literară, nr. 40/1969, p. 7 Printre acestea s-a numărat nuvela „Maâag”, publicată inițial în Cuvântul Liber. Concepută în mare parte ca o parabolă pacifistă, aceasta prezenta oameni-maimuță care intrau în contact cu o civilizație ucigașă. Revenind asupra textului în 1969, scriitorul Ion Hobana a sugerat că traducerea apărută în Pariser Tageszeitung ar fi putut fi citită de Pierre Boulle și ar fi constituit una dintre sursele de inspirație literară pentru romanul acestuia Planeta maimuțelor.
În august 1935, Tita a anunțat că lucra la un roman intitulat Sindicatul zeilor și la volumul Fabule pentru adulți, ambele urmând să apară la Editura Adevărul."Caleidoscopul vieții intelectuale. Litere, știință, artă. Ștefan Tita", în Adevărul, 1 august 1935, p. 2 În schimb, a publicat o biografie a militantului progresist Nicolae L. Lupu. Apărută la sfârșitul anului 1936 la Editura Carmen Sylva, lucrarea a fost apreciată de Tudor Teodorescu-Braniște."Cărți și reviste. Pagini de istorie contimporană. Ștefan Tita: D-rul N. Lupu", în Adevărul Literar și Artistic, nr. 837, decembrie 1936, p. 9 În 1938 i-a urmat primul volum de proză literară al lui Tita, Avantajul de-a fi câine.Liviu Bratoloveanu, "In memoriam Ștefan Tita", în România Literară, nr. 30/1978, p. 8
Prietenul său apropiat, poetul Liviu Bratoloveanu, descria volumul drept un „roman despre fărădelegile capitalismului și ororile războiului, privite din perspectiva socialismului revoluționar”. Această caracterizare contrazice parțial prezentarea publicată în cotidianul Timpul, potrivit căreia Avantajul de-a fi câine reunea articole interbelice apărute în ziare și reviste de stânga, recomandate drept „tablouri sociale descrise cu umor și ironie”."Cărți noui. Avantajul de-a fi câine", în Timpul, 15 iunie 1946, p. 2 Un alt prieten scriitor al lui Tita, Al. Raicu, considera că volumul a contribuit la afirmarea sa ca „umorist subtil”.
După interzicerea tuturor partidelor politice, regele Carol al II-lea a înființat Frontul Renașterii Naționale, conceput ca organizație politică unică. Revista Lumea Nouă a continuat totuși să apară, Tita numărându-se printre redactorii săi. În ianuarie 1940, el colabora și cu serviciul muncitoresc al regimului, „Muncă și Voe Bună”, coordonat de Mihai Ralea, Octav Livezeanu și Mihail Sadoveanu."Revista Muncă și Voe Bună", în Neamul Românesc, 17 ianuarie 1940, p. 1 Într-un text memorialistic din 1974, în care își amintea întâlnirile cu Gala Galaction, unul dintre principalii colaboratori, Tita recunoștea că organizația și publicația omonimă aveau un „caracter semioficial”, dar susținea și că „prezența unui grup de scriitori de stânga printre redactori și colaboratori a imprimat revistei o orientare profund democratică”.Ștefan Tita, "O amintire despre Gala Galaction", în Almanahul Literar, 1974, p. 35
În aceeași perioadă, a început să scrie pentru revistele de estradă realizate de Ion Pribeagu la Teatrul Evreiesc Barașeum, urcând el însuși pe scenă în decembrie 1938 pentru a-și recita „causeriile”."Știri artistice", în Timpul, 11 decembrie 1938, p. 4 La sfârșitul anului 1940, dictatura pronazistă a lui Ion Antonescu a interzis revista Lumea Nouă, iar colectivul redacțional s-a dispersat. Tita a continuat să publice în revista oficială Revista Fundațiilor Regale, unde, în septembrie 1941, i-au apărut traduceri din clasicii literaturii franceze, între care Stéphane Mallarmé, Paul Valéry și François Villon."Vitrina. Un nou număr din Revista Fundațiilor Regale", în Viața, 4 septembrie 1941, p. 2
Până în 1942, Antonescu semnase decrete prin care evreilor li se interzicea să lucreze în presă, lăsându-i practic pe Tita și pe alți autori fără venituri. Scriitorul Eugen Relgis, care a obținut pentru ei ajutoare financiare din fonduri redirecționate de Centrala Evreilor, relata că Tita și colegii săi ajunseseră în sărăcie și aveau probleme de sănătate. Într-un articol din noiembrie 1944, Sergiu Dan a dezvăluit că un grup de autori evrei, printre care el însuși, Tita, Camil Baltazar, A. A. Luca și Isaia Răcăciuni, continuase să publice texte nesemnate în diferite periodice, unele dintre acestea susținând în mod oficial politica nazistă.
Tita a revenit la activitatea politică și literară după lovitura de stat de la 23 august 1944, care a dus la înlăturarea lui Ion Antonescu și a regimului său și a marcat totodată începutul ocupației sovietice. Potrivit propriei mărturii, la numai câteva zile după lovitură, în pofida bombardamentelor germane, a relansat ziarul Libertatea împreună cu Ion Pas, I. Felea și alții. La 9 septembrie, publicația a găzduit o dezbatere despre „literatura de mâine”, însoțită de un articol al lui Tita în care îi critica pe scriitorii retrași într-un „turn de fildeș” și îi îndemna să se angajeze politic.Lucian Chișu et al., "Dosar. Cronologia vieții literare românești 1944—1964", în Revista de Istorie și Teorie Literară, nr. 1–4/2007, pp. 196–198