Bătălia de la Slobozia sau Bătălia Dunării s-a desfășurat între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, în cadrul războaielor napoleoniene, ca parte a operațiunii Ruse–Slobozia (această operațiune s-a desfășurat între 4 iulie [SV: 22 iunie] și 5 decembrie [SV: 23 noiembrie] 1811.) din Războiul Ruso-Turc din 1806–1812. Principala confruntare a avut loc pe malul stâng al Dunării, în apropierea micului sat Slobozia din Țara Românească. La aproximativ 6 km spre sud-est, pe malul drept al Dunării, se afla cetatea otomană Rusciuc (astăzi orașul Ruse).

Încercuirea forțelor otomane de la Slobozia de către ruși, inclusiv bătălia finală, a durat aproximativ două luni și jumătate, între 28 august și 14 noiembrie 1811. Luptele s-au încheiat după ce comandantul rus Mihail Kutuzov a acceptat capitularea trupelor otomane conduse de Ahmed Pașa.

Context În 1810, forțele ruse au traversat Dunărea și au invadat Bulgaria otomană. Numeroase cetăți otomane de-a lungul Dunării au fost atacate și cucerite, printre acestea numărându-se cele de la Silistra și Ruse. În primăvara anului 1811, țarul Alexandru, îngrijorat de posibilitatea reluării războiului cu Napoleon, a început pregătirile pentru un nou conflict și a transferat în nordul Europei cinci dintre cele nouă divizii rusești de infanterie staționate în Țara Românească. De asemenea, țarul l-a numit pe Mihail Kutuzov la comanda forțelor ruse de la Dunăre și i-a ordonat să încheie războiul cât mai curând posibil.

Când Kutuzov a ajuns la București și a preluat comanda forțelor ruse în aprilie, a retras imediat grosul trupelor din cetățile otomane de pe Dunăre și le-a readus peste fluviu, în Țara Românească. Cetatea Silistra a fost evacuată complet, iar la Rusciuc a rămas doar un mic detașament de acoperire, alcătuit din 12 batalioane de infanterie.

Preludiu stanga|miniatura|346x346px|Portret al lui Mihail I. Kutuzov, realizat de în 1829.Încurajat de retragerea rușilor, Ahmed Pașa a început în acea primăvară să adune o armată de aproape 60.000 de oameni. În iunie, a pornit să atace Rusciucul. Înainte ca Ahmed Pașa să ajungă la Rusciuc, Kutuzov a traversat din nou Dunărea cu armata sa de 18.000 de oameni și a ocupat o poziție la aproximativ 5 km sud de oraș. Când Ahmed Pașa a atacat cetatea Rusciuc la 22 iunie, Kutuzov a lovit trupele otomane din spate și a reușit să le respingă. La sfârșitul zilei, rușii suferiseră 800 de pierderi, dar păstraseră controlul asupra cetății. Otomanii suferiseră 1.500 de pierderi, însă dispuneau în continuare de o superioritate numerică considerabilă.

În zilele care au urmat bătăliei inițiale, cele două armate și-au consolidat pozițiile și s-au refăcut. Kutuzov și-a retras trupele în cetatea Rusciuc, iar Ahmed Pașa a organizat o tabără fortificată. La 27 iunie, Kutuzov și-a surprins adversarul, distrugând lucrările de fortificație ale cetății și trecând întreaga armată peste Dunăre, înapoi în Țara Românească. După evacuarea cetății și după ce s-a asigurat că toți oamenii săi se aflau pe malul stâng al Dunării, Kutuzov a distrus toate podurile din apropiere. În următoarele două luni, cele două armate au rămas într-un impas prelungit, timp în care au cerut întăriri și și-au mărit efectivele în vederea confruntării așteptate. Singura manevră ofensivă din această perioadă a fost încercarea nereușită a unui detașament otoman independent, format din 20.000 de oameni și comandat de Ismail Bey, de a traversa Dunărea și de a ataca flancul liniilor rusești. Bătălia La 28 august, Ahmed Pașa a declanșat în cele din urmă o confruntare directă cu rușii, trimițându-și trupele să pătrundă în Țara Românească prin traversarea Dunării la 3,2 km în amonte de Rusciuc. După ce au ajuns pe malul stâng al fluviului, forțele otomane au stabilit un mic cap de pod în apropierea satului Slobozia. Au început lucrările de fortificare, iar apărătorii ruși au fost respinși. În decurs de o săptămână, 36.000 de oameni traversaseră Dunărea și ajunseseră în capul de pod, unde li s-a alăturat Ahmed Pașa. Restul armatei sale, aproximativ 20.000 de oameni, a rămas pe malul drept al Dunării, în tabăra fortificată de lângă Rusciuc. Ismail Bey și detașamentul său nu au participat la această acțiune și au rămas pe malul bulgăresc al fluviului, având în continuare ca obiectiv traversarea Dunării și atacarea flancului rușilor. miniatura|Trecerea lui Markov pe malul drept și cucerirea taberei miniatura|Portret al lui Evgheni Markov, realizat de . Kutuzov a reacționat rapid la ofensiva otomană, mutându-și cartierul general de la cetatea Giurgiu la Slobozia și încercuindu-i pe otomani cu două divizii de trupe ruse din Moldova, care îi fuseseră readuse sub comandă. Au fost construite fortificații chiar în fața pozițiilor otomane, acestea fiind prelungite lateral până la malurile Dunării. Imediat după aceea, ambele armate au rămas inactive pentru o vreme, știind că Ismail Bey și forțele sale numeroase continuau să acționeze nestingherite în zonă. În această perioadă, Ahmed Pașa a reușit să-și aprovizioneze corespunzător trupele din capul de pod, transportând cu bacurile alimente și provizii peste Dunăre, din tabăra otomană de lângă Rusciuc. În timp ce cele două armate au rămas față în față pe poziții, Ismail Bey a încercat să găsească o cale de a traversa Dunărea și de a debloca armata lui Ahmed Pașa printr-un atac asupra flancului rușilor. El a întreprins două tentative de traversare la Vidin, în amonte de Slobozia. În ambele cazuri, însă, otomanii au fost respinși de general-locotenentul rus Andrei Zass. După a doua încercare nereușită, forțele lui Ismail Bey erau atât de slăbite, încât nu mai reprezentau o amenințare pentru armata lui Kutuzov de la Slobozia.

În noaptea de 1 octombrie, Kutuzov a trimis în secret peste Dunăre, pe malul drept, un detașament de 7.500 de oameni comandat de general-locotenentul Evgheni Markov. În dimineața următoare, trupele lui Markov au surprins și au înfrânt forțele otomane din tabăra de lângă Rusciuc. Deși otomanii îi depășeau numeric pe ruși în proporție de trei la unu, aceștia au intrat în panică și s-au împrăștiat, suferind pierderi de 2.000 de oameni, morți, răniți sau capturați. După pierderea trupelor care îi protejau spatele, Ahmed Pașa a rămas complet încercuit în capul de pod. miniatura|Încercuirea armatei otomane pe malul stâng al Dunării Kutuzov a acționat apoi rapid pentru a încheia bătălia, declanșând un bombardament de artilerie de mare amploare asupra capului de pod otoman. Tirul a fost îndreptat asupra trupelor otomane din toate direcțiile, inclusiv de pe o mică insulă din mijlocul Dunării, unde rușii instalaseră o baterie, și de la bordul unei flotile de 14 nave aflate pe fluviu. Pe măsură ce zilele și săptămânile treceau, pierderile otomanilor au crescut nu doar din cauza bombardamentului, ci și a lipsei de hrană și provizii. Rezervele alimentare s-au epuizat, iar pentru hrănirea trupelor au fost adoptate măsuri extreme. Vremea rece și umedă, împreună cu lipsa lemnelor de foc, au favorizat răspândirea bolilor. Numeroși soldați și-au pierdut viața în timp ce încercau să dezerteze. În cele din urmă, Ahmed Pașa s-a întâlnit cu Kutuzov și a cerut un armistițiu.

La 25 octombrie s-a convenit încetarea focului, iar aproximativ trei săptămâni mai târziu, la 14 noiembrie 1811, Ahmed Pașa a acceptat un armistițiu și s-a predat oficial lui Kutuzov. Dintre cei 36.000 de oameni care traversaseră Dunărea pentru a constitui capul de pod de la Slobozia, se estimează că 2.000 au reușit să dezerteze, 12.000 s-au predat și au fost luați prizonieri, iar 22.000 și-au pierdut viața în lupte, din cauza foametei sau a bolilor. Urmări Înfrângerea de asemenea proporții suferită la Slobozia a obligat Imperiul Otoman să încheie un tratat general de pace cu Rusia. Deși otomanii nu se aflau în poziția de a formula pretenții, sultanul Mahmud știa că țarul Alexandru dorea să ajungă rapid la o înțelegere și a insistat pentru obținerea unor condiții mai favorabile. În cele din urmă, Rusia și Imperiul Otoman au semnat Tratatul de la București la 28 mai 1812.

Potrivit prevederilor tratatului, Rusia a renunțat la teritoriile cucerite în Serbia și Bulgaria. Imperiul Otoman și-a păstrat stăpânirea asupra Bulgariei, dar a pierdut aproape jumătate din Moldova, râul Prut devenind noua frontieră dintre Principatul Moldovei și Gubernia Basarabiei. Rusia a preluat controlul asupra unei Basarabii noi și mai întinse, alcătuite în parte din teritorii aflate anterior sub stăpânirea Moldovei.

În cele din urmă, cinci divizii au fost retrase din armata rusă aflată în Țara Românească și trimise în nordul Europei pentru a apăra Rusia împotriva unui atac al lui Napoleon, care s-a produs la 24 iunie 1812.

Note

Bibliografie

Lectură suplimentară Petrov, A. N., Războiul dintre Rusia și Turcia, 1806–1812, vol. 1–3, Sankt Petersburg, 1885–1887.

Categorie:Bătăliile Imperiului Otoman Categorie:Bătăliile Rusiei Categorie:Războiul Ruso-Turc (1806–1812) Categorie:Articole cu surse în limba rusă (ru) Categorie:Bătălii în 1811 Categorie:1811 în Europa