Oryx și Crake este un roman publicat în 2003 de scriitoarea canadiană Margaret Atwood. Autoarea l-a descris drept o lucrare de ficțiune speculativă și un roman de aventură, mai degrabă decât un roman science-fiction în sensul tradițional, argumentând că prezintă tehnologii și evoluții care sunt deja posibile sau aflate în curs de dezvoltare, extinzându-le dincolo de limitele realismului.
Romanul îl are în centrul acțiunii pe Omul de Zăpadă (Snowman), un supraviețuitor izolat într-o lume postapocaliptică, a cărui singură companie este reprezentată de ființele create artificial numite Crakers. Pe măsură ce povestea avansează, sunt dezvăluite trecutul protagonistului, cunoscut anterior sub numele de Jimmy, precum și experimentele de inginerie genetică și biotehnologie desfășurate de fostul său prieten Glenn, supranumit „Crake”.
Romanul a fost publicat inițial de editura McClelland & Stewart. A fost nominalizat la Premiul Booker în 2003 și la Premiul Orange pentru Ficțiune în 2004.
Oryx și Crake este primul volum al trilogiei MaddAddam, urmat de Anul potopului (The Year of the Flood, 2009) și MaddAddam (2013). Romanul a stat la baza operei „Oryx and Crake”, compusă de Søren Nils Eichberg și prezentată în premieră în 2023.
Rezumat
Romanul îl are în centrul acțiunii pe Omul de Zăpadă (Snowman), un supraviețuitor care trăiește într-o lume postapocaliptică alături de un mic grup de ființe umanoide primitive și lipsite de răutate, pe care le numește Crakers. Prin intermediul unor rememorări, cititorul află că Omul de Zăpadă a fost odinioară un băiat pe nume Jimmy, crescut într-o societate dominată de corporații multinaționale. Acestea își adăposteau angajații și familiile în complexe rezidențiale fortificate, izolate de lumea exterioară, caracterizată de degradare socială și insecuritate. Corporațiile își consolidau puterea prin dezvoltarea și comercializarea unor tehnologii avansate, inclusiv tratamente medicale și organisme modificate genetic, precum animale hibride. În prezentul acțiunii, însă, nu mai există semne ale supraviețuirii altor oameni, iar fostele complexe corporative au ajuns în ruină.
Aflat în pragul înfometării, Omul de Zăpadă hotărăște să se întoarcă la ruinele complexului RejoovenEsense pentru a căuta provizii, în ciuda pericolelor reprezentate de animalele hibride devenite sălbatice. Înainte de a pleca, le oferă Crakerilor, care îl consideră un învățător și o autoritate spirituală, o explicație menită să justifice absența sa, după care pornește în căutarea hranei.
Prin intermediul acestor amintiri ale Omului de Zăpadă sunt prezentate evenimente din trecutul lui Jimmy. Familia acestuia se mută în complexul HelthWyzer, unde tatăl său lucrează ca inginer genetician. Aici, Jimmy îl cunoaște pe Glenn, un tânăr cu aptitudini remarcabile în domeniul științelor, cu care leagă o strânsă prietenie. Ulterior, începe să-i spună „Crake”, după pseudonimul folosit de acesta în jocul online de cultură generală Extinctathon. În timpul liber, cei doi petrec mult timp jucând jocuri online, consumând „skunkweed”, un drog recreațional fictiv din universul romanului și vizionând videoclipuri underground, inclusiv cu conținut de pornografie infantilă.Sharon Rose Wilson, Myths and fairy tales in contemporary women's fiction: From Atwood to Morrison, Palgrave Macmillan, 2008, , pp. 43, 49. Pe când vizionau un astfel de videoclip, Jimmy rămâne șocat de privirea tulburătoare a unei fete, al cărei nume în filme era Hott Tott.
După absolvirea liceului, Crake este admis la prestigiosul Institut Watson-Crick, unde studiază bioinginerie avansată. În schimb, Jimmy urmează cursurile Academiei Martha Graham, o instituție cu reputație modestă, specializată în științe umaniste, ale cărei programe sunt considerate utile în principal pentru activități de comunicare și promovare.
Ulterior, Jimmy se angajează ca redactor de texte publicitare, în timp ce Crake devine bioinginer în cadrul companiei RejoovenEsense. Acolo, acesta inițiază proiectul Crakerilor, o specie de umanoizi modificați genetic, caracterizați printr-un comportament pașnic, o dietă erbivoră și un sistem reproductiv conceput pentru a elimina competiția sexuală și conflictele sociale. În mod oficial, Crake prezintă proiectul drept o demonstrație a posibilităților oferite de ingineria genetică în conceperea viitorilor copii, însă această explicație se dovedește ulterior a fi doar un pretext. Echipa sa de cercetare este alcătuită din specialiști recrutați dintre foștii participanți la comunitatea online asociată jocului „Extinctathon”.
Crake îi dezvăluie lui Jimmy existența unui alt proiect major, BlyssPluss, un medicament prezentat ca un stimulent al performanței sexuale, care promite totodată îmbunătățirea sănătății și a stării de bine. În realitate, produsul provoacă în secret sterilizarea consumatorilor, făcând parte din planul lui Crake de limitare a creșterii populației. Pentru promovarea și comercializarea acestuia, Crake îl angajează pe Jimmy în calitate de specialist în comunicare. În timpul unei vizite la complexul RejoovenEsense, Jimmy observă o femeie aflată în habitatul Crakerilor, pe care crede că o recunoaște dintr-un videoclip pornografic pe care îl văzuse cu ani în urmă. Aparent nebănunind obsesia lui Jimmy pentru ea, Crake îi spune că o cheamă Oryx și că a angajat-o ca profesoară pentru Crakeri. Oryx își dă seama de sentimentele pe care Jimmy le are pentru ea și începe o relație intimă cu acesta, deși este, în același timp, partenera lui Crake. Pe măsură ce relația lor evoluează, Jimmy devine tot mai convins că Crake fie a descoperit legătura dintre ei, fie a fost conștient de existența acesteia încă de la început. În același timp, Jimmy le promite atât lui Oryx, cât și lui Crake că va avea grijă de Crakeri dacă lor li se va întâmpla ceva.
După lansarea pe piață a medicamentului BlyssPluss, o pandemie de proporții globale se răspândește rapid și duce la prăbușirea civilizației, provocând moartea majorității populației și haos atât în interiorul, cât și în afara complexelor corporative. Jimmy își dă seama că epidemia a fost declanșată în mod deliberat de Crake, agentul patogen fiind răspândit prin intermediul BlyssPluss. Temându-se pentru propria viață și încercând să înțeleagă situația, Jimmy ia o armă și merge să-l confrunte pe Crake. Acesta revine la complex împreună cu Oryx și îi cere lui Jimmy să le permită accesul, afirmând că amândoi sunt imuni la virus. După ce Jimmy deschide accesul în complex, Crake o ucide pe Oryx, tăindu-i gâtul. În replică, Jimmy îl împușcă mortal pe Crake.
În timpul expediției sale în căutarea proviziilor, Omul de Zăpadă întâlnește mai multe animale hibride agresive și se refugiază în ruinele complexului RejoovenEsense. Acolo descoperă indicii care sugerează că au existat și alți supraviețuitori, observând fum în apropierea complexului și interceptând pentru scurt timp voci prin intermediul echipamentelor radio. După ce consumă o cantitate mare de bourbon găsit în complex, sparge accidental sticla și se rănește la picior într-un ciob. Deși încearcă să trateze rana cu medicamentele pe care le găsește, aceasta se infectează și starea sa se agravează. Întors în așezarea Crakerilor, Omul de Zăpadă află că aceștia au întâlnit recent alți trei oameni, care și-au instalat tabăra în apropiere. Urmărind fumul, el ajunge în apropierea acestora și îi observă adunați în jurul unui foc de tabără. Nesigur dacă să li se alăture, să fugă sau să îi ucidă pentru a-și asigura propria supraviețuire, Omul de Zăpadă rămâne în cumpănă. Romanul se încheie fără a dezvălui decizia sa, lăsând deznodământul deschis interpretării cititorului.
Scriere Margaret Atwood a început să lucreze la Oryx și Crake în timpul turneului de promovare a romanului Asasinul orb. În martie 2001, în cursul unei călătorii în nordul Australiei, unde se afla împreună cu partenerul său pentru a observa păsările, autoarea a afirmat că a găsit inspirația pentru poveste în timp ce urmărea cocoșii cu gât roșu în habitatul lor natural.
Atwood a precizat însă că romanul este și rezultatul interesului său de lungă durată pentru un astfel de scenariu, precum și al contactului timpuriu cu mediul științific, întrucât în copilărie a petrecut mult timp în compania oamenilor de știință. Ea a declarat că aceste experiențe au contribuit la conturarea universului și a temelor abordate în roman.
Atwood a continuat să scrie romanul în vara anului 2001, în timpul unei călătorii în Arctica, unde a observat efectele încălzirii globale asupra mediului. După atacurile din 11 septembrie 2001, însă, și-a întrerupt activitatea de scriere timp de câteva săptămâni. Autoarea a explicat ulterior că i s-a părut tulburător să lucreze la un roman despre o catastrofă fictivă în timp ce avea loc o tragedie reală. Ulterior, Atwood a reluat lucrul la manuscris și a finalizat romanul pentru publicarea sa în 2003. Potrivit autoarei, Oryx și Crake explorează consecințele continuării tendințelor deja existente în societate, punând întrebări precum: „Ce s-ar întâmpla dacă am continua pe drumul pe care ne aflăm deja?”, „Cât de departe ne poate duce această direcție?” și „Cine are voința de a o opri?”.
Influențe Coperta unor ediții conține o porțiune din panoul din stânga al picturii Grădina deliciilor de Hieronymus Bosch. Coperta altor ediții conține o porțiune modificată din pictura Căderea de Lucas Cranach cel Bătrân.
Titlul ediției franceze, Le dernier homme (Ultimul om), face trimitere la romanul omonim al lui Mary Shelley. Ambele opere aparțin literaturii postapocaliptice și prezintă o lume în care o pandemie provoacă dispariția aproape completă a omenirii.
În primul capitol al romanului apare și o aluzie la Abatorul cinci de Kurt Vonnegut. Omul de Zăpadă citează afirmația: „Respectarea strictă a rutinei zilnice tinde spre menținerea unui moral bun și a sănătății mintale”, pe care o percepe ca provenind dintr-un manual destinat coloniștilor europeni care administrau plantații.
Romanul conține numeroase aluzii la opere clasice ale literaturii. Reflecția Omului de Zăpadă: „Acum sunt singur [...] Complet, complet singur. Singur pe o mare vastă, vastă” constituie o trimitere la partea a IV-a a poemului „Balada bătrânului marinar” („The Rime of the Ancient Mariner”) de Samuel Taylor Coleridge.
În capitolul 5, în secțiunea „Sticlă”, apare și citatul „Stinge-te, stinge-te, scurtă lumânare!”, preluat din tragedia Macbeth de William Shakespeare.
De asemenea, povestea lui Crake prezintă asemănări cu cea a personajului Hamlet. La fel ca în tragedia lui Shakespeare, Crake ajunge la concluzia că tatăl său a fost ucis de mama sa și de tatăl său vitreg și urmărește să răzbune această presupusă crimă.
Romanul face mai multe referiri la proteina fluorescentă verde (GFP). Crakerii sunt descriși ca având ochi verzi, trăsătură atribuită unei gene provenite de la o meduză fluorescentă, sugerând că Crake a utilizat această genă în procesul de creare a lor.
De asemenea, în roman apar iepuri verzi sălbăticiți, care reprezintă o aluzie la Alba, un iepure modificat genetic prin introducerea genei pentru proteina fluorescentă verde (GFP), proiect realizat de cercetătorul francez Louis-Marie Houdebine.
Recepție critică Romanul a fost primit, în general, favorabil de critica literară. Potrivit unei sinteze publicate de The Daily Telegraph, care a clasificat recenziile pe o scară cu categoriile „Îmi place”, „Destul de bine”, „Ok” și „Slab”, Oryx și Crake a primit cele mai favorabile aprecieri din partea publicațiilor The Daily Telegraph, The Times, The Independent, The Sunday Times și Literary Review. The Guardian, The Spectator și The Times Literary Supplement au oferit evaluări încadrate la categoria „Destul de bine”, în timp ce The Sunday Telegraph și The Observer au apreciat romanul la nivelul categoriei „Ok”.