Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) este responsabil pentru coordonarea răspunsurilor la problemele de mediu în cadrul sistemului Organizației Națiunilor Unite. Mandatul său este de a oferi leadership, de a furniza date științifice și de a dezvolta soluții pentru o gamă largă de probleme, inclusiv schimbările climatice, gestionarea ecosistemelor marine și terestre și dezvoltarea economică verde. Organizația dezvoltă, de asemenea, acorduri internaționale de mediu, publică și promovează știința mediului și ajută guvernele naționale să își atingă obiectivele de mediu.

În calitate de membru al , UNEP își propune să ajute lumea să îndeplinească cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. UNEP găzduiește secretariatele mai multor acorduri de mediu multilaterale și organisme de cercetare, printre care se numără Convenția privind diversitatea biologică (CBD), Convenția de la Minamata cu privire la mercur, Convențiile de la Basel, Rotterdam și Stockholm, Convenția privind speciile migratoare și Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES).

În 1988, Organizația Meteorologică Mondială și UNEP au înființat Grupul Interguvernamental de Experți privind Schimbările Climatice (IPCC). UNEP este, de asemenea, una dintre cele câteva agenții de implementare pentru Fondul Global de Mediu (GEF) și pentru Fondul Multilateral pentru Implementarea Protocolului de la Montreal. Din 2017 până în 2020, organizația s-a numit UN Environment. Sediul central al UNEP se află la Nairobi, Kenya.

Istorie

În anii 1970, necesitatea unei guvernanțe de mediu la nivel global nu era acceptată în mod universal, în special de către națiunile în curs de dezvoltare. Unele dintre acestea susțineau că problemele de mediu nu reprezentau o prioritate pentru națiunile afectate de sărăcie. Leadershipul diplomatului canadian Maurice Strong a convins guvernele multor națiuni în curs de dezvoltare că trebuie să prioritizeze această problemă. În cuvintele profesorului nigerian Adebayo Adedeji: „Domnul Strong, prin sinceritatea pledoariei sale, a clarificat curând faptul că noi toți, indiferent de stadiul dezvoltării noastre, avem o miză mare în această chestiune”.

După dezvoltarea unor organizații precum Organizația Internațională a Muncii, Organizația pentru Alimentație și Agricultură și Organizația Mondială a Sănătății, a fost convocată Conferința Națiunilor Unite privind Mediul Înconjurător din 1972 (Conferința de la Stockholm). În cadrul acestei conferințe au fost discutate diverse subiecte, cum ar fi poluarea, viața marină, protecția resurselor, schimbările de mediu și dezastrele legate de schimbările naturale și biologice. Această conferință s-a soldat cu o Declarație privind Mediul Înconjurător (Declarația de la Stockholm) și cu înființarea unui organism de management de mediu, care a fost numit ulterior Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). UNEP a fost înființat prin Rezoluția 2997 a Adunării Generale. Sediul central a fost stabilit la Nairobi, Kenya, cu un personal de 300 de persoane, inclusiv 100 de specialiști în diverse domenii, și cu un fond pe cinci ani de peste 100 de milioane USD. La acea vreme, 40 de milioane USD au fost promise de Statele Unite, iar restul de către alte 50 de națiuni. „Scala indicativă voluntară de contribuție”, instituită în 2002, are rolul de a crește numărul de susținători ai UNEP. Finanțele aferente tuturor programelor UNEP sunt aduse prin contribuții voluntare de către statele membre ale Națiunilor Unite. Fondul pentru Mediu, în care investesc toate națiunile din UNEP, este sursa de bază a programelor UNEP. Între 1974 și 1986, UNEP a produs peste 200 de ghiduri tehnice sau manuale privind mediul, inclusiv managementul pădurilor și al apei, controlul dăunătorilor, monitorizarea poluării, relația dintre utilizarea substanțelor chimice și sănătate, precum și managementul industrial.

Locația sediului central s-a dovedit a fi o controversă majoră, țările dezvoltate preferând Geneva, unde se află alte câteva birouri ale ONU, în timp ce țările în curs de dezvoltare au preferat Nairobi, deoarece aceasta avea să fie prima organizație internațională cu sediul în Sudul Global. La început, Ciudad de México, New Delhi și Cairo au concurat și ele pentru a găzdui sediul, dar s-au retras pentru a susține Nairobi. Multe dintre țările în curs de dezvoltare „nu au susținut în mod deosebit crearea unei noi instituții oficiale pentru guvernanța de mediu”, dar au sprijinit înființarea acesteia ca un act de „solidaritate a Sudului”.

În 2000, Centrul Mondial de Monitorizare a Conservării, cu sediul la Cambridge și sponsorizat de IUCN, a devenit parte a UNEP.

Guvernanță Director executiv

În decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU l-a ales în unanimitate alături de Maurice Strong pentru a fi primul conducător al UN Environment. El a fost, de asemenea, secretar general atât al Conferinței Națiunilor Unite privind Mediul Înconjurător din 1972, cât și al Summitului Pământului (1992).

Poziția a fost deținută apoi timp de 17 ani (1975–1992) de Mostafa Kamal Tolba, care a avut un rol esențial în aducerea considerentelor de mediu în prim-planul gândirii și acțiunii globale. Sub conducerea sa, a fost negociat cel mai apreciat succes al UNEP — istoricul acord din 1987 pentru protejarea stratului de ozon —, Protocolul de la Montreal. El a fost succedat de Elizabeth Dowdeswell (1992–1998), (1998–2006), (2006–2016) și Erik Solheim (2016–2018).

Actualul director executiv al UNEP este Inger Andersen, care a fost numită de secretarul general al ONU, António Guterres, în februarie 2019. Joyce Msuya a fost directorul interimar anterior, preluând funcția în noiembrie 2018, în urma demisiei lui Erik Solheim. Înainte de această numire, ea a fost director executiv adjunct al UNEP.

Adunarea pentru Mediu Adunarea Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEA) este organismul de guvernanță al UNEP. Creată în 2012 pentru a înlocui Consiliul de Guvernare, aceasta are în prezent 193 de membri și se întrunește o dată la doi ani.

Prima sesiune a adunării a avut loc la Nairobi în perioada 23–27 iunie 2014.

A șasea sesiune (UNEA-6) a avut loc la Nairobi, Kenya, în perioada 26 februarie–1 martie 2024, iar a șaptea sesiune (UNEA-7) a avut loc în perioada 8–12 decembrie 2025, tot la Nairobi. Tema pentru UNEA-7 a fost „Promovarea soluțiilor durabile pentru o planetă rezilientă”.

Structură

Structura UNEP include opt divizii: Divizia de Știință: își propune să furnizeze evaluări și informații de mediu credibile din punct de vedere științific pentru dezvoltarea durabilă. Aceasta raportează cu privire la starea mediului global, evaluează politicile și are scopul de a oferi o avertizare timpurie cu privire la amenințările emergente la adresa mediului. Este responsabilă pentru monitorizarea și raportarea stării mediului în ceea ce privește Agenda 2030 și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Divizia de Politici și Programe: elaborează politicile și programele UNEP. Această divizie asigură coordonarea celorlalte divizii. Divizia de Ecosisteme: sprijină țările în conservarea, restaurarea și managementul ecosistemelor lor. Aceasta abordează cauzele și consecințele de mediu ale dezastrelor și conflictelor. Ajută țările să reducă poluarea provenită din activitățile terestre, să își crească reziliența la schimbările climatice și să integreze mediul în planificarea dezvoltării lor. Divizia de Economie: asistă marile companii în eforturile lor de a fi mai conștiente de mediu. Aceasta are trei ramuri principale: Substanțe chimice și sănătate, Energie și climă, respectiv Resurse și piețe. Biroul pentru Afaceri de Guvernanță: implică statele membre și alte grupuri relevante în utilizarea activității UNEP. Biroul deservește organismul de guvernare al UNEP, Adunarea Națiunilor Unite pentru Mediu, și organul său subsidiar, Comitetul Reprezentanților Permanenți, și gestionează reuniunile acestora. Ajută la consolidarea vizibilității, autorității și impactului Adunării ca voce autoritară în domeniul mediului. Divizia de Drept: ajută la dezvoltarea dreptului mediului. Colaborează cu țările pentru a combate criminalitatea legată de mediu și pentru a îndeplini angajamentele internaționale de mediu. Divizia de drept își propune să îmbunătățească cooperarea dintre legiuitorii din întreaga lume care elaborează legi de mediu. Divizia de Comunicare: dezvoltă și diseminează mesajele UNEP. Aceasta le transmite guvernelor și persoanelor fizice prin intermediul canalelor media digitale și tradiționale. Divizia de Servicii Corporative: gestionează interesele corporative ale UNEP, cum ar fi managementul și expunerea la riscul financiar.

Domenii tematice

Principalele activități ale UNEP sunt legate de:

Dezastre și conflicte: („pentru a minimiza cauzele și consecințele de mediu ale crizelor”) Acțiune pentru natură: („conservarea, restaurarea și utilizarea durabilă a naturii”) Guvernanță de mediu globală: (site-ul web al UNEP afirmă că „UNEP se angajează să sprijine țările în dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor de mediu integrate”). Colectarea datelor și raportarea: (UNEP furnizează informații și date privind mediul global părților interesate, inclusiv guvernelor, organizațiilor neguvernamentale și publicului, pentru ca acestea să se implice în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. De exemplu, platformele UN Environment Live și Online Access to Research in Environment (OARE) oferă informații transparente colectate de UNEP). Substanțe chimice și deșeuri Eficiența resurselor

Activism și sensibilizare UNEP își folosește poziția pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la o serie de probleme.

Schimbări climatice Deja în 1989, UNEP a publicat o declarație care preconiza că „națiuni întregi ar putea fi șterse de pe fața Pământului de creșterea nivelului mării dacă tendința de încălzire globală nu este inversată până în anul 2000”. În 2005, UNEP a emis o declarație comună cu , preconizând că „50 de milioane de oameni ar putea deveni refugiați din cauza schimbărilor de mediu până în 2010, fugind de efectele schimbărilor climatice”. Acest lucru a fost reafirmat în 2008 de , președintele Adunării Generale a ONU, care a estimat că vor exista între 50 de milioane și 200 de milioane de migranți de mediu până în 2010.

La cel de-al cincilea Forum de Mediu de la Magdeburg, desfășurat în 2008 la Magdeburg, Germania, UNEP și producătorul de automobile Daimler AG au solicitat crearea unei infrastructuri pentru vehiculele electrice. În cadrul acestei conferințe internaționale, 250 de politicieni și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale au discutat despre viitorul transportului rutier sub motoul „Mobilitate durabilă – agenda CO2 post-2012”.

Diverse inițiative Programul Internațional pentru Educație Ecologică (1975–1995) Timp de două decenii, UNESCO și UNEP din cadrul ONU au condus Programul Internațional pentru Educație Ecologică (1975–1995), care a stabilit o viziune și a oferit îndrumări practice privind modul de mobilizare a educației pentru conștientizarea problemelor de mediu. În 1976, UNESCO a lansat un buletin informativ privind educația ecologică, intitulat Connect, ca organ oficial al Programului Internațional pentru Educație Ecologică UNESCO-UNEP (IEEP). Până în 2007, acesta a servit ca centru de informare pentru schimbul de informații privind educația ecologică în general și pentru promovarea scopurilor și activităților IEEP în special, fiind totodată o rețea pentru instituțiile și persoanele interesate și active în educația pentru mediu.

Economie circulară UNEP este copreședinte și partener fondator (alături de grupuri precum Fundația ) al Platformei pentru Accelerarea Economiei Circulare, un parteneriat public-privat format din peste 50 de organizații globale și guverne care urmărește să sprijine tranziția către o economie circulară globală.

Programul pentru Mările Regionale