Tulburarea delirantă este o tulburare mintală în care o persoană are idei delirante, dar fără halucinații proeminente însoțitoare, tulburări de gândire sau tulburări de dispoziție. Delirurile sunt un simptom specific al psihozei. Ideile delirante non-bizare sunt convingeri false fixe care implică situații care ar putea apărea în viața reală, cum ar fi vătămarea sau otrăvirea. Iluziile delirante nu se pot datora efectelor unui drog, medicație sau unei afecțiuni medicale generale, iar tulburarea delirantă nu poate fi diagnosticată la o persoană diagnosticată anterior corect cu schizofrenie. În afară de delirul sau ideile delirante, persoanele cu tulburare delirantă pot continua să socializeze și să funcționeze într-un mod normal, iar comportamentul lor poate să nu pară neapărat ciudat. Cu toate acestea, preocuparea pentru idei delirante poate fi perturbatoare pentru viața lor în general.
Potrivit psihiatrului german Emil Kraepelin, pacienții cu tulburare delirantă rămân coerenți, sensibili și rezonabili. Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mintale (DSM) definește șase subtipuri ale tulburării: erotomanic (convingerea că cineva este îndrăgostit de cineva), grandios (convingerea că cineva este cea mai mare, mai puternică, mai rapidă, mai bogată sau mai inteligentă persoană din lume), gelos (convingerea că cineva este înșelat), persecutoriu (iluzii că una sau mai multe persoane tratează persoana cu tulburare într-un mod malefic sau dăunător), somatic (convingerea că cineva are o boală sau o afecțiune medicală) și mixt (adică, având caracteristici ale mai multor subtipuri).
Note
Categorie:Boli mintale