Édouard ChavannesSau Emmanuel-Édouard Chavannes, dacă e să dăm crezare necrologului lui Chavannes redactat de Noël Péri. (n. 5 octombrie 1865, Lyon – d. 29 ianuarie 1918, Paris) a fost un arheolog și sinolog francez. Mare expert al istoriei Chinei și al religiilor chineze, este cunoscut pentru traducerea celei mai mari părți din Shiji (史記 / 史记, Shǐjì) al lui Sima Qian, prima traducere a acestei lucrări într-o limbă europeană.
Chavannes a fost unul dintre cei mai realizați sinologi ai epocii moderne și, cu toate că a decedat relativ timpuriu, în 1918, la 52 de ani, este demnul succesor al marilor nume ale sinologiei franceze din secolul al XIX-lea, precum Jean-Pierre Abel-Rémusat și Stanislas Julien. În mare parte grație muncii sale, sinologia a devenit o disciplină respectată în cadrul științelor umaniste franceze.Péri (1918): 73.
Viață și carieră
Édouard Chavannes s-a născut la Lyon pe 5 octombrie 1865, fiul lui Frédéric-Emile Chavannes și al Blanchei Dapples (n. 1844 – d. 22 noiembrie 1865). În tinerețe, a studiat la liceul din Lyon, unde, ca majoritatea elevilor din epocă, a primit o educație centrată pe textele clasice grecești și latine. A plecat apoi la Paris pentru a intra la prestigiosul Liceul Louis-le-Grand, unde s-a pregătit pentru concursurile de admitere la una dintre marile școli superioare franceze. A promovat concursul și a fost admis la secția de litere a École normale supérieure în 1885. Chavannes a studiat aici trei ani și a promovat cu succes examenul de agregat în filosofie în 1888.
În anii de studiu de la ENS, Chavannes l-a cunoscut pe Georges Perrot, care era în același timp directorul ENS și un arheolog renumit. Acesta l-a sfătuit pe Chavannes să studieze China după terminarea studiilor. Chavannes a urmat sfatul lui Perrot și, inițial, s-a gândit să studieze filosofia chineză, un domeniu care corespundea propriei sale educații. Însă, urmând recomandările orientalistului Henri Cordier, a ajuns să se intereseze de istoria Chinei, un domeniu foarte puțin studiat la acea vreme în Europa și în Occident. Chavannes a început să urmeze cursurile despre clasicii chinezi predate de Marchizul d'Hervey-Saint-Denys la Collège de France, precum și cursurile de mandarină ale lui Maurice Jametel (1856–1889) la École des langues orientales vivantes.Honey (2001): 45. Dornic să-și continue studiile deplasându-se în China, Chavannes a obținut, grație contactelor unor prieteni, un post de atașat în cadrul unei misiuni științifice asociate delegației franceze de la Pekin. A plecat spre China în ianuarie 1889 și a ajuns acolo două luni mai târziu.Cordier (1917): 115.
thumb|300px|Chavannes și soția sa, Alice Dor, în timpul unei călătorii în Japonia, circa 1892 În 1891, Chavannes s-a întors pentru scurt timp în Franța, unde s-a căsătorit cu Alice Dor, fiica lui Henri Dor, celebru optometrist lyonez, înainte de a se întoarce în China împreună cu ea.Cordier (1917): 116.
Chavannes a rămas în China până în 1893, an în care s-a întors în Franța pentru a ocupa postul de profesor de limbă chineză la Collège de France, funcție rămasă vacantă după moartea Marchizului d'Hervey-Saint-Denys, în noiembrie 1892. Cu toate că Chavannes studiase chineza doar cinci ani, calitatea și valoarea nivelului său de cunoștințe în limba chineză erau deja recunoscute în mediul academic și au convins conducerea Collège de France să-i ofere postul. Primul curs al lui Chavannes a fost o prelegere intitulată Du Rôle social de la littérature chinoise (Despre rolul social al literaturii chineze).Laufer (1918): 202. Printre elevii care i-au urmat cursurile în timpul carierei sale de profesor s-au numărat sinologii Paul Pelliot, Marcel Granet și Robert des Rotours, precum și etnologul, arheologul, medicul și romancierul Victor Segalen.
De-a lungul perioadei în care a lucrat la Collège de France, Chavannes a fost foarte activ în mediul universitar francez: a fost membru al Institutului Franței, membru de onoare al mai multor societăți străine, coredactor-șef francez al revistei T'oung Pao, prima revistă internațională de sinologie, între 1904 și 1916, și a fost ales președinte al Academiei de Inscripții și Litere Frumoase în 1915.Laufer (1918): 205. Această activitate intensă nu l-a împiedicat pe Chavannes să se întoarcă în China în 1907, pentru a studia inscripțiile și monumentele antice.
A murit la Paris, pe 20 ianuarie 1918, la vârsta de 52 de ani, lăsând în urmă un număr mare de publicații de prim rang și o nouă generație de sinologi pregătiți să-i continue opera, așa cum atestă necrologurile și studiile care i-au fost dedicate.
Familie Cu Alice Dor, Édouard Chavannes a avut un fiu, aviatorul Fernand Chavannes, devenit unul dintre așii aviației din Primul Război Mondial, și două fiice, Marguerite și Isabelle.de la Vallée Poussin (1918): 147. Gilbert Chavannes, fiul lui Fernand, a devenit general.Ploubazlanec: le Général Chavannes se souvient des étés à Sorbonne Plage, La Presse d'Armor, 16 noiembrie 2020. Claire Chavannes, fiica lui Fernand, s-a căsătorit cu Bernard Langevin, nepotul lui Paul Langevin. Au avut un fiu, matematicianul Rémi Langevin.
Istoricul Marie Octave Monod, născută Marie Chavannes, era sora sa vitregă.
Opere și publicații thumb|200px|Chavannes (circa 1905)
Istorie Prima publicație a lui Chavannes, "Le Traité sur les sacrifices Fong et Chan de Se-ma Ts'ien, traduit en français", a apărut în 1890, în timp ce se afla la Pekin. Această primă lucrare i-a dat dorința de a traduce Shiji al aceluiași Sima Qian, prima sumă sistematică a istoriei Chinei, care a servit drept model pentru toate analele dinastice ulterioare.Laufer (1918): 203. Primul volum al traducerii a fost publicat la Paris în 1895 și începe cu o introducere de 249 de pagini, pe care antropologul german Berthold Laufer a numit-o „o capodoperă de analiză istorică și critică... neîntrecută de nimic scris în acest gen, nici înainte, nici după”. Chavannes a tradus alte patru volume între 1896 și 1905, reprezentând în total 47 din cele 130 de capitole ale Shiji-ului. În fiecare dintre aceste volume, textul original este îmbogățit cu comentarii menite să lumineze cititorii. Traducerile sale includ, de asemenea, un mare număr de anexe pe teme specifice, de interes particular.
Epigrafie Chavannes este un pionier important în domeniul epigrafiei moderne și este lăudat de Berthold Laufer ca fiind „primul intelectual european care a abordat acest subiect dificil cu metode solide și a obținut un succes incontestabil”. Primul său articol epigrafic, Les Inscriptions des Ts'in, a fost publicat în Journal asiatique în 1893. A fost urmat de un număr de lucrări, care l-au făcut pe Chavannes primul cercetător occidental care a reușit să analizeze și să traducă stilul epigrafic neobișnuit al dinastiei chineze de origine mongolă Yuan. În cursul călătoriei sale din 1907, Chavannes a făcut sute de fotografii și a reprodus un mare număr de inscripții prin ștampilare. Toate aceste documente au fost publicate în 1909 într-un mare album intitulat Mission archéologique dans la Chine septentrionale. Înainte de a muri, a reușit să publice două volume de traduceri și analize ale inscripțiilor pe care le-a adus din China: La Sculpture à l'époque des Han, publicat în 1913, și La Sculpture bouddhique, publicat în 1915.
Religie Marile religii ale Chinei antice și medievale l-au fascinat pe Chavannes, care a efectuat cercetări aprofundate asupra religiei populare chineze, budismului, taoismului, nestorianismului și maniheismului.Laufer (1918): 204. Lucrarea sa Mémoire composé à l'époque de la grande dynastie T'ang sur les religieux éminents qui allèrent chercher la loi dans les pays d'occident par I-Tsing, publicată în 1894, a câștigat Premiul Julien.Honey (2001): 46. Aceasta conține traducerile biografiilor și relatărilor de călătorie ale a șaizeci de călugări budiști care au călătorit din China spre India în perioada dinastiei Tang, în căutarea textelor budiste și a cărților în sanscrită. Cea mai cunoscută lucrare a lui Chavannes despre budismul chinez este Cinq cents contes et apologues extraits du Tripiṭaka, în trei volume.
În 1910, Chavannes a publicat Le T'ai Chan, essai de monographie d'un culte chinois, un studiu detaliat al religiei populare chineze, care exista încă înaintea budismului și taoismului. În acest eseu, se concentrează asupra unui vechi cult centrat pe muntele Tai, unul dintre cele cinci munți sacri ai Chinei, pe care Chavannes l-a vizitat personal. Această lucrare monumentală începe cu eseuri preliminare despre rolul, de regulă sacru, al munților în istoria și cultura chineză, apoi analizează în cele mai mici detalii specificul muntelui Tai însuși.Honey (2001): 54-5. În carte, Chavannes include traduceri ale a zeci de pasaje din literatura chineză veche, medievală și pre-modernă legate de acest subiect, inclusiv comentarii și pasaje adunate de erudiții medievali Zhu Xi și Gu Yanwu. Studiul său include, de asemenea, unsprezece traduceri ale unor ștampilări ale inscripțiilor gravate pe piatră, pe care Chavannes le-a relevat personal în templele situate pe și în jurul muntelui Tai, precum și o hartă topografică detaliată a muntelui, desenată de mână de către Chavannes însuși. Stilul folosit de Chavannes în Le T'ai Chan, cu traduceri adnotate, comentarii care extind textul și surse exhaustive, a constituit o sursă de inspirație și o influență majoră pentru sinologii francezi care i-au urmat.Honey (2001): 53.
În 1912, Chavannes și fostul său elev Paul Pelliot au tradus și editat un tratat manihean chinezesc pe care Pelliot îl descoperise printre manuscrisele de la Dunhuang din grotele Mogao. Cartea, publicată la Paris sub titlul Un traité manichéen retrouvé en Chine, a fost lăudată de Berthold Laufer ca fiind „poate cea mai strălucită realizare a sinologiei moderne”, după moartea lui Chavannes în 1918.
Traseu profesional 1885: Intră la École normale supérieure. 1888: Devine agregat în filosofie. Obține în același an diploma de limbă chineză la École spéciale des langues orientales vivantes. 1889–1891: Atașat liber la legația Franței de la Pekin. 1891: Promovează concursul Afacerilor Externe. 1907–1908: Responsabil cu misiuni științifice în China. 1893–1918: Profesor de limbi și literaturi chineză și tătaro-manciuriană la Collège de France. 1908–1912: Director de studii la École pratique des hautes études, secția a V-a. Membru al Société asiatique (Paris, secretar, apoi vicepreședinte) și al Royal Asiatic Society (Londra). Membru al Academiei Imperiale de Științe a Rusiei (Sankt Petersburg).
Bibliografie Opere Le traité sur les sacrifices Fong et Chan de Se Ma Ts'ien, 1890 (traducere) La sculpture sur pierre en Chine au temps des deux dynasties Han, 1893 Le Nestorianisme et l'inscription de Kara-Balgassoun, în: Journal asiatique, 1893 Voyages des pèlerins bouddhistes. Les religieux éminents qui allèrent chercher la loi dans les pays d'Occident, mémoire composé à l'époque de la grande dynastie Tang par I Tsing, 1894 Les Mémoires historiques de Se Ma Ts'ien, 5 volume, 1895–1905 (traducere adnotată) Les inscriptions chinoises de Bodhgaya, în: Revue de l'histoire des religions, 1896 Voyages chinois chez les Khitans et les Joutchen, în: Journal asiatique, 1897 Dix inscriptions chinoises de l'Asie centrale d'après les estampages de M. Charles-Eudes Bonin, 1902 Documents sur les Tou Kiue (Turcs) occidentaux, 1903 Voyage de Song Yun dans l'Udyâna et le Gandhara (518-522 p. C.) (traducere), în: Bulletin de l'École française d'Extrême-Orient, 1903 Dix inscriptions chinoises de l'Asie centrale d'après les estampages de M. Charles-Eudes Bonin, în: Mémoires présentés par divers savants à l'Académie des inscriptions et belles-lettres, 1904 Inscriptions et pièces de chancellerie chinoise de l'époque mongole, în: T'oung Pao, 1904, 1905, 1908 Les livres chinois avant l'invention du papier, în: Journal asiatique, 1905