miniatura|„Arborele Virtuților”, unde cele șapte virtuți sunt reprezentate sub forma unui copac. Virtuțile teologice sunt virtuți asociate în teologia și filosofia creștină cu mântuirea care rezultă din harul lui Dumnezeu. Virtuțile sunt trăsături sau calități care dispun pe cineva să se comporte într-un mod moral bun. În mod tradițional, virtuțile teologice au fost numite credință, speranță și caritate (dragoste). Acestea sunt cuplate cu cele patru virtuți naturale sau cardinale și opuse celor șapte păcate capitale.
Filosoful catolic medieval Toma de Aquino a explicat că aceste virtuți sunt numite virtuți teologice „în primul rând, pentru că obiectul lor este Dumnezeu, întrucât ne îndrumă direct către Dumnezeu: în al doilea rând, pentru că sunt infuzate în noi numai de Dumnezeu; în al treilea rând, pentru că aceste virtuți nu ne sunt făcute cunoscute decât prin revelație divină, conținută în Sfânta Scriptură”. +Virtuțile capitale identificate în timpurile moderneVirtuteLatinăPăcatLatinăCastitateDesfrânareCumpătareLăcomieCaritateZgârcenieDiligențăLeneBunătateInvidieRăbdareMânieUmilințăMândrie
Note
Vezi și
Etică creștină Filosofie creștină Șapte păcate capitale Șapte virtuți
Categorie:Virtute Categorie:Termeni creștini Categorie:Etică creștină