Luce Irigaray () o lingvistă, filozof și psihanalistă feministă belgiană și franceză. Ea a lucrat mult asupra utilizărilor și utilizărilor abuzive ale limbii în ceea ce privește exprimarea identității feminine.

Biografie Luce Irigaray nu se exprimă cu ușurință asupra aspectelor din viața sa personală, deoarece se teme că opiniile despre viața sa de zi cu zi ar putea interfera cu interpretarea ideilor sale și că referirea la viața privată este mult prea des utilizată pentru a contesta credibilitatea femeilor.

S-a născut în Belgia la 3 mai 1930 și și-a început studiile universitare la Universitatea catolică din Louvain. Acolo a susținut, în 1955, o teză de stilistică despre Paul Valéry.

A predat apoi timp de mai mulți ani franceza, latina și greaca în licee din Charleroi și Bruxelles, după care s-a stabilit în Franța, la începutul anilor 1960, pentru a face studii de psihanaliză. În 1964, a obținut un post de cercetător în filozofie la CNRS, iar în 1968 a devenit directoare de cercetare în filozofie.

În 1968, a susținut un doctorat în lingvistică, intitulat Approche psycholinguistique du langage des déments (în ), la Universitatea Paris X-Nanterre. Teza sa a apărut în 1973 cu titlul Le Langage des déments. Din 1970 până în 1974, a predat la Universitatea Paris 8-Vincennes.

Între timp, a obținut cetățenia franceză.

În aceeași perioadă, a participat la seminarul lui Jacques Lacan. A devenit psihanalistă, membră a Școlii Freudiene din Paris. A fost, printre altele, analista , pe care a invitat-o, alături de alte femei din Mișcarea de Eliberare a Femeilor, să predea împreună cursurile pe care le susținea la Vincennes; activitatea s-a concentrat pe corp, pe sexualitatea feminină și pe relația dintre mamă și fiică.

În 1974, a susținut o teză de doctorat de stat, intitulată Speculum. La fonction de la femme dans le discours philosophique (în ), coordonată de filozoful , la Universitatea Paris-VIII. În această teză, care a provocat un scandal, ea a contestat teoriile psihanalitice freudiene și lacaniene, fapt care a dus la pierderea posturilor sale de predare de la Universitatea Paris-VIII-Vincennes și de la Școala Freudiană din Paris. Teza sa a transformat studiul diferenței de sex într-o miză filozofică. Din această perspectivă, orice subiect este în mod necesar un subiect sexuat, iar sexualitatea feminină trebuie să cucerească valorile culturale care i-au fost refuzate sau negate până în prezent.

După 1979, ea a dispărut într-o oarecare măsură de pe scena literară franceză. Într-un interviu acordat cotidianului Libération în 1997, aceasta declara: „Franța este aproape locul din lume în care sunt cel mai puțin cunoscută! Dar oare mie îmi revine să răspund? Nu am chef.”. Cu toate acestea, gândirea sa a rămas prezentă în Italia, iar cartea sa Amo a Te (în ), dedicată deputatului comunist european Renzo Imbeni, a fost un bestseller. De asemenea, în țările anglo-saxone, scrierile sale au făcut obiectul a numeroase analize. Artiste precum germanca sau britanicele Siobhan Liddell și Margaret Whitford s-au arătat pasionate de activitatea ei.

Începând cu anii 1980, ea a inițiat o reflecție asupra dreptului și eticii, legate de corp și procreare (L’Éthique de la différence sexuelle, 1984; Sexe et parentés, 1987). S-a implicat în acțiuni concrete, în special în Italia, unde gândirea sa a fost foarte influentă. În 1995, a participat la expoziția J'aime à toi (în ) de la Muzeul de Artă Modernă din Paris, la invitația lui Siobhan Liddell.

Activitatea de cercetare Primele lucrări ale lui Luce Irigaray sunt marcate de studiul diferenței de sex în limbă: ea emite ipoteza că ar exista o limbă a bărbaților și o limbă a femeilor, care ar fi diferite, și că ar reveni, în opinia sa, bărbaților sarcina de a înțelege că limba lor nu este limba întregii umanități. Ea prezintă dorința feminină ca pe o civilizație pierdută al cărei limbaj nu mai este cunoscut astăzi.

Amante marine de Friedrich Nietzsche (în ), apărută în 1980, constituie o lectură critică feministă a operei acestui filozof.

În 1995, Luce Irigaray a realizat un bilanț în trei etape al parcursului său.

Critica subiectului masculin „Este faza în care am arătat că un subiect unic, subiectul masculin, a creat lumea dintr-o perspectivă unică.” Adevărul ca fiind unul și unitar, inexistența multiplului, iluzia complementarității contrariilor sunt tot atâtea simptome ale unei omniprezențe a subiectului masculin.

Crearea unui subiect feminin „Este stadiul definirii «medierilor care ar permite existența unei subiectivități feminine, adică a unui alt subiect».” Trebuie recunoscut ceea ce este celălalt, faptul că există două sexe, „cel puțin”, adaugă ea uneori.

Posteritate Traduse în limba engleză, cărțile sale au influențat mai mulți universitari și feminiști din Statele Unite și aparțin curentului French Theory. Luce Irigaray este uneori clasificată în cadrul „feminismului diferențialist”, alături de Julia Kristeva, sau : ideea centrală este că feminitatea este definită în mod tradițional și metafizic drept „celălalt” al patriarhatului și că eliberarea sa va veni dintr-o redefinire a femininului pornind de la el însuși, iar nu dintr-o abolire a diferenței de sex, care nu ar fi, în realitate, decât o „masculinizare” a femeilor.

Filozoafa americană Judith Butler dedică mai multe pagini din Gender Trouble unei critici detaliate a operei lui Irigaray.

Critici

Ea face parte dintre intelectualii criticați de Alan Sokal și Jean Bricmont în lucrarea lor Impostures intellectuelles (în ), în special pentru afirmația: „Este ecuația E=mc² o ecuație sexuată? S-ar putea să fie. Să emitem ipoteza că da, în măsura în care privilegiază viteza luminii în raport cu alte viteze de care avem nevoie în mod vital. Ceea ce mi se pare a fi o posibilă semnătură sexuată a ecuației nu sunt direct utilizările sale în armamentul nuclear, ci faptul de a fi privileged ceea ce merge cel mai repede [...]”. Sokal și Bricmont îi reproșează o utilizare metaforică și nefondată a unor propoziții științifice.

La rândul său, Luce Irigaray exprimă faptul că orice discurs, inclusiv cel științific, vorbește dintr-o poziție sexuată, iar universalitatea sau neutralitatea sa presupuse sunt iluzorii. Chestionarea sa vizează mai puțin utilizarea tehnică a unei formule, cât modul în care limbajul traduce elemente de imaginar, simboluri și atitudini psihologice, cu tot ceea ce implică acestea în orientarea gândirii (intuiție, dorință), în acțiune (cercetări susținute, mediatizate etc.) și în poziția genurilor, inclusiv în domeniul științei.

Opere

Note

Bibliografie

Legături externe Resurse relevante pentru cercetare:

Resurse relevante pentru spectacole:

Resurse relevante pentru de arte plastice:

Resurse relevante pentru muzică:

Note în dicționare sau enciclopedii generale:

Categorie:Nașteri în 1930 Categorie:Nașteri pe 3 mai Categorie:Belgieni în viață Categorie:Francezi în viață Categorie:Femei din Belgia Categorie:Femei din Franța Categorie:Filozofi francezi Categorie:Feministe franceze Categorie:Lingviști belgieni Categorie:Lingviști francezi