miniatura|Bătălia Dunelor de Charles-Philippe Larivière, 1837. Bătălia Dunelor a avut loc pe 14 iunie 1658, în același timp cu asediul orașului Dunkerque. Războiul cu praf de pușcă, sau mai cunoscut sub numele de război cu arme de foc, este un stil de război care a apărut atunci când praful de pușcă, o substanță explozivă, a devenit arma principală de război prin utilizarea armelor adecvate și dezvoltarea tehnologiei prafului de pușcă. A început într-o formă limitată în Europa și Asia începând cu secolul al XV-lea și a continuat până la mijlocul secolului al XIX-lea, atingând apogeul în timpul războaielor napoleoniene (1792-1815). Roger Bacon, filosoful și clericul britanic care a susținut că praful de pușcă a fost descoperit de chinezi, a fost unul dintre primii susținători ai acestui stil de război.
Prima utilizare cunoscută a prafului de pușcă în arme și, prin urmare, în război, datează din secolul al X-lea în China. Utilizarea sa inițială a fost în tunuri. După China, s-a răspândit rapid în armatele statelor musulmane. Din a doua jumătate a secolului al XV-lea încoace, a fost folosită eficient, în special de către Imperiul Otoman. Otomanii au adoptat rapid praful de pușcă în pistoale (puști). Sultanul Mehmed Cuceritorul a folosit tunuri de asediu masive în timpul cuceririi Istanbulului în 1453. În esență, utilizarea armelor de foc în Imperiul Otoman datează din timpul domniei lui Murad al II-lea (1421-1444).
Note
Categorie:Război după tip