miniatura|În noaptea de 16-17 iulie 1918, în timpul Războiului Civil Rus, fostul țar Nicolae al II-lea, soția sa Alexandra, cei cinci copii ai lor (Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei) și mai mulți servitori loiali au fost executați de forțele bolșevice la Ekaterinburg. Pedeapsa prin rudenie este practica de pedepsire a membrilor familiei cuiva acuzat sau suspectat de comiterea unei infracțiuni, fie în locul autorului infracțiunii, fie pe lângă acesta. Este o pedeapsă colectivă sub principiul căruia o familie împărtășește responsabilitatea pentru o infracțiune comisă de unul dintre membrii săi.

Pedeapsa prin rudenie a fost folosită ca formă de extorcare, hărțuire și persecuție de către statele autoritare și totalitare. Aceasta a fost practicată din punct de vedere istoric în China, Japonia, Coreea de Sud, Uniunea Sovietică, Germania nazistă și este practicată în prezent în Israel și Coreea de Nord.

Exemple istorice Codul lui Hammurabi conținea mai multe prevederi privind pedepsele rude:

116. Dacă prizonierul moare în închisoare din cauza loviturilor sau a maltratărilor, stăpânul prizonierului îl va condamna pe negustor în fața judecătorului. Dacă era un bărbat născut liber, fiul negustorului va fi condamnat la moarte. 210. Dacă [un bărbat lovește o femeie născută liberă astfel încât] femeia moare, fiica sa va fi omorâtă. 230. Dacă [constructorul construiește o casă pentru cineva și nu o construiește cum trebuie, iar casa pe care a construit-o se prăbușește și] ucide fiul proprietarului, fiul acelui constructor va fi pedepsit cu moartea.

Societatea arabă tradițională, bazată pe clanuri, aderă cu tărie la conceptul de responsabilitate colectivă. Beduinii recunosc două forme principale de pedeapsă pentru o crimă împotriva unui membru. Acestea sunt răzbunarea cu sânge, denumită Qisas (قصا, „răzbunare”) și banii de sânge, Diyya (دية, „bani de sânge”/„răscumpărare”).

Cea mai severă pedeapsă în istoria Chinei, aplicată pentru infracțiunile capitale, era cea de nouă exterminări familiale (zú zhū (族誅), literal „execuție familială”, și miè zú (灭族/滅族)), implementate de conducători tirani. Această pedeapsă implica executarea tuturor rudelor apropiate și extinse ale individului, clasificate în nouă grupuri: patru generații pe linia paternă, trei pe linia maternă și două pe linia soției. În timpul dinastiei Ming din China (1368–1644), 16 femei de la palat au încercat să-l asasineze pe împăratul Jiajing. Toate au fost condamnate la moarte prin feliere lentă. Zece membri ai familiilor femeilor au fost, de asemenea, decapitați, în timp ce alți 20 au fost reduși în sclavie și oferiți cadou miniștrilor. Pedepsele colective au fost abrogate oficial de guvernul dinastiei Qing (1644–1912) în 1905.

Exemple moderne În dreptul germanic tradițional, legea popoarelor germanice (înainte de adoptarea pe scară largă a dreptului canonic roman) accepta faptul că clanul unui criminal era răspunzător pentru infracțiunile comise de unul dintre membrii săi. În Germania nazistă, acest concept a fost reînviat, astfel încât rudele persoanelor acuzate de crime împotriva statului, inclusiv dezertare, erau considerate responsabile pentru aceste crime.

Numeroase mărturii ale transfugilor nord-coreeni confirmă practica pedepsei rude (연좌제, yeonjwaje, literal „sistem de asociere”) în Coreea de Nord, în cadrul căreia trei până la opt generații din familia unui infractor politic pot fi închise sumar sau executate. O astfel de pedeapsă se bazează pe protocoalele interne ale Partidului Muncitorilor și se află în afara sistemului juridic formal. Rudelor nu li se spune de ce au căzut sub suspiciune, iar pedeapsa se extinde și la copiii născuți în închisoare. Sistemul de asociere a fost reintrodus în peninsulă odată cu fondarea statului nord-coreean în 1948, existând anterior sub regatul Joseon.

Israel De la Războiul de Șase Zile din 1967, Israelul a ocupat Cisiordania, Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza. În această perioadă, Israelul a fost acuzat frecvent de impunerea unor pedepse colective civililor palestinieni. Toate formele de pedeapsă colectivă sunt interzise în temeiul dreptului internațional umanitar și, dacă sunt aplicate, încalcă o serie de drepturi ale omului, inclusiv dreptul la protecție egală în fața legii și prezumția de nevinovăție. În plus, practici precum revocarea rezidenței pot încălca interdicția privind transferurile forțate în temeiul articolului 49 din a patra Convenție de la Geneva. Israelul contestă acuzațiile de pedeapsă colectivă, argumentând că măsurile în cauză sunt justificate de nevoile lor de securitate, de prevenirea terorismului sau se bazează pe legi care erau în vigoare în Teritoriile Palestiniene Ocupate înainte de începerea ocupației. Atât legislația internațională, cât și cea internă israeliană interzic pedepsele colective. Cu toate acestea, Înalta Curte de Justiție a Israelului aplică un test intern de proporționalitate și evită să abordeze interdicția internațională obișnuită privind pedepsele colective.

Dreptul internațional umanitar impune părților implicate într-un conflict armat să faciliteze returnarea rămășițelor umane către rudele apropiate și să asigure înmormântarea într-un mod demn, în conformitate cu riturile religioase. Israelul a fost acuzat că se angajează în pedepsirea rudelor prin reținerea corpurilor militanților palestinieni decedați cu scopul de a presa, intimida sau pedepsi rudele acestora.

Politica de demolări punitive ale caselor în Teritoriile Palestiniene Ocupate a fost criticată pe larg. Această politică permite comandanților militari să distrugă casele rudelor palestinienilor care au rănit sau au încercat să rănească personalul de securitate israelian sau civilii. Proprietarii de case palestinieni nu au dreptul la o audiere sau la posibilitatea de a face apel înainte ca locuințele lor să fie distruse. Ca răspuns la aceste critici și la îngrijorările legate de eficacitatea sa, armata israeliană a impus un moratoriu asupra acestei practici în 2005, deși a fost reintrodusă în 2014. Politica a fost aplicată chiar și în cazurile în care presupusul făptaș era deja decedat. Figuri precum profesorul Mordechai Kremnitzer de la Universitatea Ebraică din Ierusalim au descris politica drept „nedreaptă și inumană”, în timp ce Națiunile Unite o consideră incompatibilă cu obligațiile Israelului în temeiul articolului 7 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice (PIDCP), care interzice toate formele de tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante. Un raport din 2020 al Raportorului Special al ONU pentru drepturile omului în Teritoriile Palestiniene Ocupate afirma că Israelul a demolat sau sigilat aproximativ 2.000 de locuințe palestiniene de la începutul ocupației.

În 2009, Curtea Supremă a Israelului a confirmat o hotărâre guvernamentală care interzice locuitorilor din Fâșia Gaza să își viziteze membrii familiei în închisorile israeliene, afirmând că astfel de vizite nu constituie o „nevoie umanitară fundamentală”. Organizațiile pentru drepturile omului au argumentat că aceasta încălca nu numai drepturile locuitorilor din Gaza, ci și pe cele ale prizonierilor înșiși.

Note

Vezi și

Ochi pentru ochi Membru al familiei trădătorului Patriei Păcat ancestral

Categorie:Rudenii și descendență Categorie:Determinism