Emiratul Islamic al Afganistanului (în , romanizat: Da Afghānistān Islāmī Imārāt), denumit retrospectiv Primul Emirat Islamic al Afganistanului, a fost un stat islamic totalitar condus de talibani, care a guvernat cea mai mare parte a Afganistanului între 1996 și 2001. La apogeul său, guvernul taliban controla aproximativ 90% din țară, în timp ce regiunile rămase din nord-est erau deținute de Alianța Nordică, care păstra o largă recunoaștere internațională ca succesoare a Statului Islamic al Afganistanului. Talibanii au descris guvernul ca fiind interimar pe întreaga durată a existenței sale, în ciuda rolului puternic și permanent al Mullahului Omar în conducerea statului.

După atentatele din 11 septembrie și declarația ulterioară a „războiului împotriva terorismului” de către Statele Unite, opoziția internațională față de regim a crescut drastic, iar recunoașterea diplomatică acordată de Emiratele Arabe Unite și Pakistan a fost retrasă. Emiratul Islamic a încetat să mai existe la 7 decembrie 2001, după ce a fost răsturnat de Alianța Nordică, sprijinită de coaliția ISAF creată în urma invaziei conduse de SUA cu două luni înainte. Talibanii au continuat să se refere oficial la ei înșiși drept Emiratul Islamic al Afganistanului în perioada în care s-au aflat în afara puterii, între 2001 și 2021.

Istorie

Istorie timpurie și conflict etnic Talibanii și regimul lor au apărut din haosul de după Războiul sovieto-afgan. Mișcarea a început ca un curent politico-religios islamic și paștun format din studenți ai madrassalelor din sudul Afganistanului. În mare majoritate etnici paștuni, talibanii au combinat codul tribal Pashtunwali cu elemente ale doctrinei Deobandi pentru a forma o ideologie islamistă antioccidentală și antimodernă, cu ajutorul căreia au condus țara.Rashid, Ahmed (2000). Taliban: Islamul militant, petrolul și fundamentalismul în Asia Centrală. Yale University Press. . Ei au început să primească sprijin din partea Pakistanului vecin, precum și din partea Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite. O mică miliție talibană a apărut pentru prima dată lângă Kandahar în primăvara și vara anului 1994, desfășurând acțiuni de justiție vigilentă împotriva unor mici lideri de război, cu un fond de 250.000 USD provenit de la oameni de afaceri locali. Curând au început să primească sprijin și din partea liderilor paștuni Durrani din zonă.

Prima activitate militară majoră a talibanilor a avut loc în octombrie–noiembrie 1994, când au mărșăluit din Maiwand, în sudul Afganistanului, pentru a captura orașul Kandahar și provinciile învecinate, pierzând doar câteva zeci de oameni. Începând cu capturarea unui punct de trecere a frontierei și a unui depozit uriaș de muniții de la liderul de război Gulbuddin Hekmatyar, câteva săptămâni mai târziu au eliberat „un convoi care încerca să deschidă o rută comercială din Pakistan către Asia Centrală” de un alt grup de lideri de război care încerca să extorcheze bani. În următoarele trei luni, această forță până atunci „necunoscută” a preluat controlul asupra a douăsprezece dintre cele 34 de provincii ale Afganistanului, liderii mujahedini predându-se adesea fără luptă, iar „populația puternic înarmată” renunțând la arme. Talibanii s-au bucurat inițial de o bunăvoință enormă din partea afganilor obosiți de corupția, brutalitatea și luptele neîncetate dintre liderii mujahedini. Totuși, reacțiile și rezistența au variat și au crescut în rândul populațiilor non-paștune.Encyclopedia of Islam and the Muslim World / redactor-șef, Richard C. Martin, Macmillan Reference US : Thomson/Gale, 2004.

Talibanii considerau multe dintre celelalte comunități etnice ale Afganistanului drept străine. Paștunii reprezintă cel mai mare grup etnic din Afganistan și constituiau marea majoritate a mișcării talibane. Pe măsură ce talibanii s-au extins din bastioanele lor sudice și sud-estice, au întâmpinat o rezistență tot mai mare; forma lor de deobandism, combinată cu codul tribal Pashtunwali, era percepută ca străină de celelalte grupuri etnice ale Afganistanului. Bătăliile de la Mazar-i-Sharif au ilustrat această tensiune etnică.

Ascensiunea la putere și guvernarea

Extinzându-se din Kandahar, talibanii au cucerit în cele din urmă Kabulul în 1996. Până la sfârșitul anului 2000, talibanii controlau 90% din țară, cu excepția bastioanelor opoziției (Alianța Nordică), aflate în principal în colțul nord-estic al provinciei Badahșan. Zonele aflate sub controlul direct al talibanilor erau în principal marile orașe și autostrăzile Afganistanului. Liderii tribali și comandanții locali de război exercitau control direct de facto asupra diferitelor orașe mici, sate și zone rurale.Griffiths 226 Talibanii au urmărit să stabilească legea și ordinea și să impună o interpretare strictă a legii islamice Șaria, împreună cu edictele religioase ale Mullahului Mohammed Omar, asupra întregului Afganistan.

În cei cinci ani de existență ai Emiratului Islamic, regimul taliban a interpretat Sharia conform școlii hanafite de jurisprudență islamică și edictelor religioase ale Mullahului Omar. Talibanii au interzis carnea de porc și alcoolul, multe tipuri de tehnologie de consum, precum majoritatea formelor de muzică, televiziunea, și filmele, precum și cele mai multe forme de artă, cum ar fi pictura și fotografia, participarea bărbaților și femeilor la sport, inclusiv fotbalul și șahul; activitățile recreative precum zborul zmeelor și creșterea porumbeilor sau a altor animale de companie au fost de asemenea interzise, iar păsările au fost ucise conform deciziilor talibane. Cinematografele au fost închise și transformate în moschei. Sărbătorirea Anului Nou occidental și iranian a fost interzisă. Realizarea și expunerea fotografiilor, imaginilor sau portretelor au fost interzise, fiind considerate de talibani o formă de idolatrie. Femeilor li s-a interzis să lucreze fetelor li s-a interzis să frecventeze școlile și universitățile, li s-a cerut să respecte purdah (separarea fizică a sexelor) și awrah (acoperirea corpului prin îmbrăcăminte) și să fie însoțite în afara locuinței de rude de sex masculin; cele care încălcau aceste restricții erau pedepsite. Bărbaților li s-a interzis să-și radă barba și li s-a cerut să o lase să crească și să o păstreze lungă conform preferințelor talibane, precum și să poarte turbane în afara locuințelor. Comuniștii au fost executați sistematic. Rugăciunea a devenit obligatorie, iar cei care nu respectau această obligație religioasă după adhan erau arestați. Jocurile de noroc au fost interzise, iar hoții erau pedepsiți prin amputarea mâinilor sau picioarelor. În anul 2000, liderul taliban Mullah Omar a interzis oficial cultivarea opiului și traficul de droguri în Afganistan; talibanii au reușit să elimine aproape complet majoritatea producției de opiu (99%) până în 2001. Sub guvernarea talibană, atât consumatorii, cât și traficanții de droguri au fost persecutați sever. Obiceiul afgan bacha bazi, o formă de sclavie sexuală pederastică și pedofilie practicată tradițional în diverse provincii ale Afganistanului, a fost de asemenea interzis în timpul celor șase ani de guvernare talibană.

Miniștrii și adjuncții din cabinet erau mullahi cu „educație de madresă”. Unii dintre ei, precum ministrul sănătății și guvernatorul băncii de stat, erau în principal comandanți militari pregătiți să-și părăsească funcțiile administrative pentru a lupta atunci când era nevoie. Înfrângerile militare care îi izolau în spatele liniilor frontului sau le provocau moartea au amplificat haosul din administrația națională. La nivel național, „toți funcționarii superiori tadjici, uzbeci și hazarai” au fost înlocuiți „cu paștuni, indiferent dacă erau sau nu calificați”. În consecință, ministerele „au încetat, în mare parte, să funcționeze”.

Rashid a descris guvernul taliban drept „o societate secretă condusă de kandaharieni ... misterioasă, secretomană și dictatorială”. Ei nu organizau alegeri, după cum explica purtătorul lor de cuvânt:Sharia nu permite politica sau partidele politice. De aceea nu plătim salarii funcționarilor sau soldaților, ci doar le oferim hrană, haine, încălțăminte și arme. Dorim să trăim așa cum a trăit Profetul acum 1400 de ani, iar jihadul este dreptul nostru. Dorim să recreăm epoca Profetului și nu facem decât ceea ce poporul afgan și-a dorit în ultimii 14 ani.Rashid, Ahmed (2000). Taliban: Islamul militant, petrolul și fundamentalismul în Asia Centrală. Yale University Press. . Interviu cu Mullah Wakil, martie 1996.Procesul lor de luare a deciziilor era modelat după consiliul tribal paștun (jirga), împreună cu ceea ce considerau a fi modelul islamic timpuriu. Discuțiile erau urmate de formarea unui consens între „credincioși”. Înainte de cucerirea Kabulului, s-a discutat despre retragerea lor odată ce un guvern al „musulmanilor buni” ar fi preluat puterea și legea și ordinea ar fi fost restabilite.

Pe măsură ce puterea talibanilor creștea, deciziile erau luate de Mullah Omar fără consultarea jirga și fără consultarea altor regiuni ale țării. Un astfel de exemplu a fost respingerea deciziei Loya Jirga privind expulzarea lui Osama bin Laden. Mullah Omar a vizitat capitala Kabul doar de două ori în perioada în care s-a aflat la putere. În locul alegerilor, legitimitatea liderului provenea dintr-un jurământ de credință (Bay'ah), în imitarea profetului și a primilor patru califi. La 4 aprilie 1996, Mullah Omar a făcut ca „Mantia lui Mahomed” să fie scoasă din sanctuarul său, Kirka Șarif, pentru prima dată după 60 de ani. Înfășurat în relicvă, el a apărut pe acoperișul unei clădiri din centrul Kandaharului, în timp ce sute de mullahs paștuni de dedesubt strigau „Amir al-Mu'minin!” („Comandantul Credincioșilor!”), într-un jurământ de sprijin. Purtătorul de cuvânt taliban, Mullah Wakil, explica:Deciziile se bazează pe sfatul Amir-ul Momineen. Pentru noi, consultarea nu este necesară. Considerăm că acest lucru este în conformitate cu Sharia. Respectăm opinia Amirului chiar dacă doar el susține acea opinie. Nu va exista un șef de stat. În schimb, va exista un Amir al-Mu'minin. Mullah Omar va fi cea mai înaltă autoritate, iar guvernul nu va putea pune în aplicare nicio decizie cu care el nu este de acord. Alegerile generale sunt incompatibile cu Sharia și de aceea le respingem.Interviu cu purtătorul de cuvânt taliban Mullah Wakil în revista arabă Al-Majallah, 23-10-1996.Talibanii erau foarte reticenți în a împărți puterea și, deoarece rândurile lor erau covârșitor paștune, au condus ca stăpâni asupra celor 60% dintre afgani aparținând altor grupuri etnice. În administrațiile locale, precum consiliul orașului Kabul sau Herat, predominau loialiștii talibani, nu localnicii, chiar și atunci când talibanii vorbitori de paștună nu puteau comunica cu aproximativ jumătate din populația care vorbea dari sau alte limbi non-paștune. Criticii susțineau că această „lipsă de reprezentare locală în administrația urbană făcea ca talibanii să pară o forță de ocupație”.

Căderea și moștenirea

Regimul Emiratului Islamic al Afganistanului s-a încheiat în 2001, în urma invaziei Statelor Unite. În mai și iunie 2003, oficiali talibani de rang înalt au declarat că talibanii s-au reorganizat și sunt pregătiți pentru un război de gherilă pentru a alunga forțele americane din Afganistan. La sfârșitul anului 2004, liderul taliban aflat atunci în ascundere, Mohammed Omar, a anunțat o insurgență împotriva „Americii și marionetelor sale” (adică forțele guvernului afgan de tranziție) pentru „recâștigarea suveranității țării noastre”.

După o insurgență îndelungată, talibanii au preluat din nou controlul asupra Afganistanului în 2021.

Guvernare miniatura|289x289px|O hartă germană arată statutul politic al Afganistanului în toamna anului 1996, imediat după ce talibanii au cucerit Kabulul.