Maria Ghica, născută Hangerli (n. 1779, Constantinopol - d. 30 mai/11 iunie 1871, Bruxelles), a fost prima soție a domnului Țării Românești Grigore al IV-lea Ghica și fiica domnului Constantin Hangerli.
Biografie Maria Hangerli s-a născut la Constantinopol în anul 1779. Era fiica lui Constantin Hangerli și a Ruxandrei Ghica, fiica domnului Alexandru Scarlat Ghica. Și-a petrecut primii optsprezece ani pe malurile Bosforului, alături de părinți, frați și sora sa Elena, într-un mediu tipic elitei fanariote.Gane, p.51
În 1797 familia Hangerli s-a stabilit la București, după numirea lui tatălui Constantin ca domn al Țării Românești. Maria a cunoscut astfel îndeaproape nesiguranța și violențele care au marcat scurta domnie a tatălui său. În primăvara anului 1799, Constantin Hangerli a fost executat din ordinul sultanului Selim al III-lea. Aflată în palatul domnesc, Maria a fost martoră la arestarea tatălui său, la spaima care a cuprins întreaga familie și la urmările execuției sale, experiență care avea să o marcheze pentru tot restul vieții.Gane, p.52
În 1803, Maria s-a căsătorit cu boierul Grigore Dimitrie Ghica, viitorul domn al Țării Românești. Din această căsătorie s-au născut șase fii: Costachi, Iorgu, Scarlat, Grigore, Panait și Dimitrie. Primii ani ai căsniciei par să fi fost liniștiți, însă relațiile dintre cei doi s-au deteriorat treptat. În jurul anului 1821, Grigore a acuzat-o pe Maria de infidelitate și adulter, iar aceasta i-a răspuns cu acuzații asemănătoare. În același timp, devenise cunoscută relația lui Grigore, atunci trecut de 50 de ani, cu Eufrosina Săvescu, o minoră de 14 ani. Mitropolitul a refuzat inițial să aprobe divorțul, considerând că Maria nu era vinovată și că despărțirea ar fi fost contrară canoanelor și moralei.Gane, p.53-54
În iunie 1821, Maria și-a luat cei șase fii și a plecat la Brașov. După numirea lui Grigore ca domn în 1822, acesta a obținut la Constantinopol desfacerea căsătoriei. Conflictul dintre foștii soți a continuat în legătură cu încredințarea copiilor. În urma presiunilor exercitate asupra autorităților austriece, Maria a fost nevoită să părăsească Brașovul și s-a stabilit pentru o vreme la Sibiu, unde i-au fost confiscate documentele și a fost ținută sub supraveghere. Neprimind permisiunea de a pleca în Rusia, a călătorit în Franța și s-a stabilit la Paris, unde a rămas pe durata domniei fostului soț și până după moartea acestuia.Gane, p.54-55
Deși divorțată înainte ca Grigore să urce pe tron și fără a fi fost vreodată soția unui domnitor în exercițiu, Maria a continuat să folosească apelativul de „Doamna” cât și numele Ghica. În societatea bucureșteană a fost cunoscută sub această titulatură până la sfârșitul vieții.
Grigore a murit în octombrie 1834. La începutul anului următor, Maria s-a întors în Țara Românească, după aproximativ doisprezece ani de absență, și s-a reunit cu fiii săi. S-a stabilit la palatul familiei Ghica de la Colentina, cunoscut ulterior ca Palatul Ghica-Tei, unde a locuit timp de mai multe decenii. Reședința a devenit un important loc de sociabilitate, Maria primind numeroși oaspeți români și străini. După revenirea în țară, Maria a contestat drepturile patrimoniale ale Eufrosinei Săvescu și ale celor două fiice ale acesteia cu Grigore, Maria și Alexandrina, și i-a sprijinit pe fiii săi în procesul prin care aceștia au cerut anularea donațiilor făcute de tatăl lor celei de-a doua familii. Procesele dintre Maria și Eufrosina au continuat până după 1842, când, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu, fiicelor Eufrosinei li s-a recunoscut dreptul asupra averii lăsate de tatăl lor.Gane, p.75-79
Maria s-a implicat și în activități caritabile și în sprijinirea unor așezăminte religioase. În 1860 a finanțat repararea bisericii de pe moșia sa de la Fundeni și a contribuit la întreținerea și înzestrarea acesteia. Prin longevitatea sa, a fost martoră la aproape toate marile transformări politice ale secolului al XIX-lea: sfârșitul epocii fanariote, Revoluția de la 1821, restabilirea domniilor pământene, Revoluția de la 1848, Războiul Crimeii, Unirea Principatelor, domnia lui Alexandru Ioan Cuza și începutul domniei lui Carol I.
Maria a murit la Bruxelles la 11 iunie 1871, fiind înmormântată ulterior în capela familiei Ghica de la moșia Tei din București.
Note
Bibliografie
Legături externe
Doamna Maria Ghica strazicurenume.ro. Accesat în 6 iulie 2026.