Psaltirea de la Goražde (în ) este o psaltire tipărită, publicată în 1521 în slavona bisericească sârbă. Aceasta este numărată printre cele mai bune realizări ale primilor tipografi sârbi. Cu cele 352 de file ale sale, este cea mai mare dintre cele trei cărți produse de tipografia din Goražde — prima tipografie de pe teritoriul actualei Bosnia și Herțegovina. Producția psaltirii a fost gestionată de Teodor Ljubavić, un ieromonah de la mănăstirea Mileševa.
În prezent, se cunoaște existența a zece exemplare ale cărții; niciunul nu este complet, deși doar prima și ultima filă lipsesc din toate acestea. Exemplarele sunt păstrate la Belgrad (două), Kiev, mănăstirea Krka, Liov, Novi Sad, Patriarhia de la Peć, Praga, Sankt Petersburg și Zagreb. Cartea este tipărită în alfabetul chirilic uncial cu elemente cursive, respectând ortografia școlii literare de la Resava. Pe lângă psalmi, aceasta conține cântările biblice, ceaslovul, menologionul și alte texte religioase ortodoxe. Există trei texte suplimentare, dintre care unul descrie cucerirea Belgradului și devastarea Sirmiei de către otomani în 1521. Psaltirea este decorată cu 4 frontispicii, 149 de inițiale și titluri ornamentale, tipărite după xilogravuri. Lucrarea a fost descrisă pentru prima dată în literatura de specialitate în 1836.
Context După ce presa de tipar a fost inventată la mijlocul secolului al XV-lea de către Johannes Gutenberg și alții, arta tipăririi cărților s-a răspândit rapid în alte părți ale Europei. Până la sfârșitul secolului al XV-lea, Veneția devenise un centru major al tiparului. În 1493, Đurađ Crnojević, conducătorul Principatului Zeta (în prezent Muntenegru), l-a trimis pe ieromonahul Macarie la Veneția pentru a cumpăra o presă și pentru a învăța cum să tipărească cărți. În 1494, Makarije a tipărit Octoihul de la Cetinje în capitala Zetei, Cetinje. Acesta a fost primul incunabul scris în varianta sârbească a limbii slavone bisericești. Tipografia Crnojević a funcționat până în 1496, când Zeta a căzut sub stăpânirea Imperiului Otoman.
În a doua jumătate a anului 1518, frații Teodor și Đurađ Ljubavić au ajuns la Veneția pentru a cumpăra o presă de tipar și pentru a învăța meșteșugul tipăririi. Ei au fost trimiși în această misiune de către tatăl lor, Božidar Ljubavić (cunoscut și sub numele de Božidar Goraždanin), un negustor de vază din orașul Goražde. La acea vreme, localitatea făcea parte din , un district al Imperiului Otoman.
Teodor era ieromonah la , unde locuia atunci și tatăl său. Mileševa era sediul unei dieceze ortodoxe sârbe care fusese încorporată în Regatul Bosniei în 1373. Goražde aparținea de această dieceză și făcea parte din regiunea Herțegovina, care a fost cucerită treptat de otomani între anii 1465 și 1481.
La Veneția, frații Ljubavić au achiziționat o presă și au început tipărirea unui molitfelnic (carte de slujbă pentru preoți), ale cărui exemplare au fost finalizate la 1 iulie 1519, fie la Veneția, fie la Biserica Sfântul Gheorghe din satul Sopotnica, lângă Goražde. După ce Đurađ Ljubavić a murit la Veneția, la 2 martie 1519, nu este clar dacă fratele său a transportat presa la Goražde înainte sau după finalizarea lucrului la molitfelnic. La Biserica Sfântul Gheorghe, Teodor a organizat tipografia de la Goražde, una dintre primele tipografii sârbești și prima unitate de acest fel de pe teritoriul actual al Bosniei și Herțegovinei. Tipografia a fost condusă de Božidar Goraždanin, care, în 1521, i-a cerut lui Teodor (Ljubavić) să tipărească o psaltire. Teodor a coordonat lucrarea, care a inclus redactarea textului psaltirii, proiectarea și sculptarea xilogravurilor decorative, culegerea textului, prepararea cernelii și a hârtiei, imprimarea, uscarea și adunarea colilor tipărite, precum și alte sarcini; cărțile nu erau legate în incinta tipografiei. Exemplarele Psaltirii de la Goražde au fost finalizate la 25 octombrie 1521.
Descriere Psaltirea de la Goražde, din care se cunoaște astăzi existența a zece exemplare, este considerată una dintre realizările de seamă ale primilor tipografi sârbi. Cartea conține 352 de file de hârtie în format quarto, iar dimensiunea sa originală a fost probabil de 225 pe 170 mm. Fiecare dintre exemplarele păstrate a fost tăiat la un moment dat, cel mai mare dintre acestea măsurând în prezent 205 pe 140 mm. Niciunul dintre exemplare nu este complet, însă doar prima și ultima filă lipsesc din toate acestea. O transcriere a ultimei file dintr-un exemplar care a aparținut mănăstirii Krka a fost publicată într-o revistă de slavistică în anul 1901.
Psaltirea este scrisă în slavona bisericească de variantă sârbească, limba literară medievală a sârbilor. Textul cărții nu conține urme de limbă populară sau dialectale, așa cum pot fi întâlnite în unele manuscrise sârbești. Ortografia chirilică utilizată în psaltire aderă în cea mai mare parte la normele școlii literare de la Resava, care s-a dezvoltat în ultimul sfert al secolului al XIV-lea și în primele decenii ale secolului al XV-lea. Ortografia de la Resava a devenit dominantă în literatura sârbă, dar nu a eliminat niciodată complet regulile vechii școli literare de la Raška. Utilizarea ortografiei de la Raška în Psaltirea de la Goražde este comparabilă cu cea din Psaltirea lui Crnojević, publicată la Cetinje în 1495, deși există și diferențe notabile între cele două cărți. Prima folosește ambele semne de tip ier, ъ și ь, conform prescripțiilor școlii de la Resava, în timp ce a doua folosește doar ь.
Psaltirea de la Goražde începe cu o introducere care ocupă primele zece file, fiind urmată de Psalmi (filele 11r–137r), Cântările biblice (137v–149v), Ceaslovul (150r–189r), Menologionul (189v–265v), Regulile postului (266r–303r), un text despre catolici („Despre franci și alte asemenea anatheme”, 303r–304r), Paraclisul și Acatistul Maicii Domnului (305r–326r), Paraclisul Sfântului Nicolae (326v–334v), Slujba din Sâmbăta Mare (334v–350v), trei texte suplimentare (350v–352v) și colofonul (352v). În prima adăugire, Teodor Ljubavić, editorul cărții, relatează că a găsit textele despre Postul Mare și despre franci la mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos. A doua adăugire este o scurtă cronologie de la Adam până la Ștefan Uroș al V-lea, ultimul împărat sârb (1355–1371). Cea de-a treia adăugire descrie cucerirea Belgradului și devastarea Sirmiei de către otomani în 1521:
Imprimarea Psaltirii de la Goražde este curată, clară și ușor de citit. Textul în culoarea roșie a fost tipărit primul, urmat de cel în negru. Fețele caracterelor metalice turnate, folosite pentru tipărire, au fost concepute în stilul scrierii chirilice unciale din manuscrisele medievale sârbești, prezentând și anumite elemente de scriere cursivă.
Textul obișnuit este tipărit cu litere negre având dimensiunea corpului de 2,7 mm. Liniile acestora au grosimi care variază moderat, iar segmentele ascendente și descendente ale literelor sunt, de asemenea, de dimensiuni medii. În primele 136 de file, un bloc de zece rânduri de text are o înălțime de 74 mm, existând de regulă între 18 și 20 de rânduri pe pagină (ocazional 21). În restul filelor, blocul de zece rânduri are o înălțime de 70 mm, cu majoritatea paginilor având 22 de rânduri, iar spațierea dintre cuvinte este mai strânsă decât în prima parte a cărții.
Litere ceva mai mari, cu o înălțime de 5 până la 6 mm, apar la începutul unor propoziții; acestea pot fi negre sau roșii. Titlurile și rândurile de la începutul unităților de text sunt tipărite în roșu. Printre semnele de punctuație folosite în carte se numără indicii și simboluri sub formă de pește, corn și punct cvadruplu.
Psaltirea de la Goražde este decorată cu frontispicii, titluri ornamentale și inițiale; acestea sunt imprimate cu ajutorul xilogravurilor. Nivelul de decorare al psaltirii este mai scăzut față de cel din cărțile tipografiilor lui Đurađ Crnojević din Cetinje și Božidar Vuković din Veneția; acesta din urmă a început să tipărească în 1519, concomitent cu frații Ljubavić.
În psaltire există patru frontispicii, plasate la începutul Psalmilor, al Cântărilor biblice, al Ceaslovului și al Menologionului. Acestea sunt compuse din vrejuri împletite, imprimate în negru. Primul frontispiciu este cel mai mare, măsurând 108 pe 93 mm. Acesta are la bază un frontispiciu din liturghierul tipărit în 1508 la Târgoviște, în Țara Românească, de către ieromonahul Makarije. Un blazon heraldic valah din centrul său a fost înlocuit cu un ornament în formă de cruce, pe lângă alte modificări. Al doilea frontispiciu, de 94 pe 51 mm, este o copie aproape fidelă a unui frontispiciu din Octoihul de la Cetinje. Este un ornament renascentist de proveniență occidentală clară. Al treilea frontispiciu, de 110 pe 70 mm, este copiat din liturghierul valah din 1508. Al patrulea frontispiciu, de 105 pe 68 mm, este imprimat folosind o xilogravură utilizată în prima carte a tipografiei de la Goražde, liturghierul din 1519. Spre deosebire de celelalte trei, acesta are o reprezentare figurativă în centru. O înfățișează pe Maica Domnului (Theotokos) stând pe un tron, cu Pruncul Hristos în poală. Picioarele ei se sprijină pe un suppedaneum (suport), în timp ce Hristos ține o cruce în mână.
Titlurile ornamentale sunt tipărite în roșu, folosind o scriere caligrafică cu ligaturi și litere împletite. Deosebit de elaborate sunt două titluri, care introduc Cântările biblice și, respectiv, Psalmii; acestea prezintă adăugiri florale sub formă de frunze mici. Inițialele utilizate în psaltire pot fi împărțite în două grupuri. Grupul mai numeros cuprinde 110 inițiale cu linii subțiri, împodobite cu vrejuri foliare grațioase. Designul lor se bazează pe tradiția decorativă a manuscriselor chirilice, precum și pe motive florale renascentiste. Majoritatea acestora sunt imprimate cu ajutorul xilogravurilor create pentru liturghierul din 1519. Cel de-al doilea grup este format din 39 de inițiale compuse din versuri dens împletite. Acestea sunt mai mari și par mai masive, întinzându-se pe șase sau șapte rânduri de text. Ele au la bază inițialele din liturghierul valah din 1508.
Prima parte a Psaltirii de la Goražde, care cuprinde Psalmii, este mai decorată decât restul cărții. În această primă parte, cele două tipuri de inițiale sunt folosite alternativ, majoritatea fiind tipărite în roșu. Restul cărții conține doar inițialele cu linii subțiri, iar acestea sunt mai rare, mai mici și mai simple decât cele din secțiunea Psalmilor; ele sunt tipărite în mod egal în negru și roșu.
Exemplare cunoscute Božidar Petranović a descoperit un exemplar al Psaltirii de la Goražde la mănăstirea Krka din Dalmația și l-a descris în 1836, în primul volum al revistei Србско-далматински магазинъ (Magazinul sârbo-dalmat), introducând astfel lucrarea în circuitul academic. Pavel Jozef Šafárik a menționat psaltirea pentru prima dată în 1842, într-un articol care a fost ulterior tradus din cehă în germană și rusă.
Psaltirea și celelalte cărți ale tipografiei de la Goražde au fost analizate, de asemenea, de Ilarion Ruvarac, Vatroslav Jagić, Ljubomir Stojanović și, după al Doilea Război Mondial, de Đorđe Sp. Radojičić, Dejan Medaković, Vladimir Mošin și Evgenij L. Nemirovskij, printre alții. Din 1836 și până în prezent, au fost înregistrate șaptesprezece exemplare ale psaltirii, dintre care se știe că zece au supraviețuit până astăzi: