Cronica lui Fredegar este titlul convențional folosit pentru o cronică francă din secolul al VII-lea, care a fost scrisă, probabil, în Burgundia. Autorul este necunoscut, iar atribuirea numelui Fredegar datează abia din secolul al XVI-lea.

Cronica începe cu crearea lumii și se încheie în anul 642 d.Hr. Există, de asemenea, câteva referiri la evenimente petrecute până în 658. Unele copii ale manuscrisului conțin o versiune prescurtată a cronicii până în anul 642, dar includ secțiuni suplimentare scrise sub dinastia Carolingiană, care se termină cu moartea lui Pepin cel Scurt în 768. Cronica lui Fredegar, împreună cu Continuările sale, reprezintă una dintre puținele surse care oferă informații despre dinastia Merovingiană pentru perioada de după anul 591, când se încheie lucrarea lui Grigore din Tours, Decem Libri Historiarum.

Identitatea autorului Niciunul dintre manuscrisele care s-au păstrat nu preciza numele autorului. Numele „Fredegar” (în franceza modernă Frédégaire) a fost folosit pentru prima dată pentru cronică în 1579 de către în lucrarea sa Recueil des antiquitez gauloises et françoises. Chestiunea identității celui care a scris această operă a fost intens dezbătută, deși istoricul admitea că „Fredegar” este un nume franc autentic, chiar dacă neobișnuit. Latina vulgară a acestei lucrări confirma că cronica a fost scrisă în Galia; dincolo de acest aspect, puține lucruri erau sigure despre originea acestei opere. Ca urmare, au existat mai multe teorii despre identitatea autorului: Opinia inițială, care a fost susținută fără argumente până târziu, în 1878, era că cronica a fost scrisă de o singură persoană. În 1883, Bruno Krusch, în Monumenta Germaniae Historica, a propus ca cronica să fie considerată creația a trei autori, o teorie acceptată ulterior de Theodor Mommsen, Wilhelm Levison și Wallace-Hadrill. Ferdinand Lot a criticat teoria lui Krusch despre existența mai multor autori, iar obiecțiile sale au fost susținute în 1928 de Marcel Bardot și Leon Levillain. În 1934, Siegmund Hellmann a propus o modificare a teoriei lui Krusch, argumentând că cronica a fost opera a doi autori. În 1963, a reluat ideea unui singur autor, iar această viziune este acum acceptată în mod general.

Se presupunea de obicei că Fredegar a fost un burgund din regiunea Avenches datorită cunoștințelor sale despre numele alternativ Wifflisburg pentru această localitate, nume care abia atunci intra în uz. Această presupunere era susținută de faptul că el a avut acces la analele multor biserici burgunde. De asemenea, a avut acces la documente de curte și se pare că a putut intervieva ambasadori longobarzi, vizigoți și slavi. Cunoașterea evenimentelor din lumea bizantină era, de asemenea, explicată de obicei prin proximitatea Burgundiei de Italia bizantină.

Manuscrise Cronica există în peste treizeci de manuscrise, pe care atât Krusch, cât și medievistul englez le grupează în cinci clase. Cronica originală s-a pierdut, dar există o copie în scriere uncială realizată în 715 de către un călugăr burgund pe nume Lucerius. Această copie, singurul exemplar al unui manuscris de clasa 1, se află la Bibliothèque nationale de France (MS Latin 10910) și este numită uneori Codex Claromontanus deoarece a fost deținută la un moment dat de Collège de Clermont din Paris. O ediție diplomatică a fost pregătită de istoricul francez și publicată în 1885. Codex Claromontanus a stat, de asemenea, la baza ediției critice a lui Krusch, publicată în 1888, și a traducerii parțiale în limba engleză a lui Wallace-Hadrill, publicată în 1960. Cele mai multe dintre celelalte manuscrise supraviețuitoare au fost copiate în Austrasia și datează de la începutul secolului al IX-lea sau mai târziu.

Prima versiune tipărită, ediție princeps, a fost publicată la Basel de către în 1568, ca un capitol suplimentar (al unsprezecelea) sau anexă (continuare anonimă) la Istoria francilor, scrisă de Grigore din Tours. El a folosit ca text manuscrisul Palat. Lat. 864 al Universității din Heidelberg. Următoarea ediție publicată a fost Antiquae Lectiones de Canisius, la Ingolstadt, în 1602.

Structură În ediția critică a lui Krusch, cronica este împărțită în patru secțiuni sau cărți. Primele trei cărți se bazează pe lucrări anterioare și acoperă perioada de la începutul lumii până în 584; cea de-a patra carte continuă până în 642 și prefigurează evenimente petrecute între 655 și 660. În prolog, autorul (în mod tradițional Fredegar) scrie:

De fapt, Fredegar citează din surse pe care nu le recunoaște și rezumă drastic unele dintre cele pe care le menționează. De asemenea, el inserează secțiuni suplimentare de text care nu provin din sursele sale principale. Aceste secțiuni inserate sunt numite „interpolări”. Pentru majoritatea acestora, sursele nu sunt cunoscute. Unele dintre interpolări sunt folosite pentru a țese, de-a lungul cronicii, o legendă despre originea troiană a francilor.

Cartea I Primele 24 de capitole ale primei cărți se bazează pe lucrarea anonimă Liber generationis, care la rândul ei derivă din opera lui Ipolit de Roma. Restul cărții conține un compendiu de diverse tabele cronologice, inclusiv o listă a împăraților romani, o listă a regilor iudaici, o listă a papilor până la urcarea pe scaun a lui Teodor I în 642 și capitolul 3 din cronica lui Isidor din Sevilla. Pe versoul filei care conține lista papală se află un desen în peniță reprezentând două persoane care, conform lui Monod, îi înfățișează probabil pe Eusebiu și Ieronim.

Cartea II Primele 49 de capitole ale celei de-a doua cărți conțin extrase din traducerea latină a lui Ieronim după Cronica lui Eusebiu. Textul include câteva interpolări. Capitolele rămase conțin extrase din Cronica lui Hydatius.

Cartea III A treia carte conține fragmente din cărțile II–VI ale lucrării Decem Libri Historiarum de Grigore din Tours, cu mai multe interpolări. Sursa lui Fredegar pare să fi dus lipsă de ultimele patru cărți ale textului lui Grigore, iar narațiunea sa se încheie în 584.

Cartea IV Cele 90 de capitole din a patra carte conțin detalii despre evenimente referitoare la curtea burgundă. Fredegar nu își dezvăluie sursele, dar capitolele de început se bazează probabil pe anale locale. Capitolele 24–39 conțin relatări ale martorilor despre evenimente petrecute între 603 și 613. Capitolul 36 este o interpolare despre viața Sfântului Columban, copiată aproape fără nicio modificare din Vita Columbani de . Cartea se încheie brusc cu bătălia de la Autun din 642. Cartea IV a fost cea mai studiată de către istorici, deoarece conține informații care nu sunt prezente în alte surse medievale.

Continuări Un grup de manuscrise (clasa a 4-a a lui Krusch) conține o prelucrare a Cronicii lui Fredegar, urmată de secțiuni suplimentare care descriu evenimente din Imperiul Franc până în anul 768. Aceste secțiuni adiționale sunt cunoscute sub numele de Continuări. În ediția sa critică, Krusch adaugă aceste capitole suplimentare la textul din Codex Claromontanus, creând falsa impresie că cele două părți provin din același manuscris.

Manuscrisele din clasa a 4-a sunt împărțite în trei cărți. Prima începe cu o secțiune bazată pe tratatul De cursu temporum al obscurului scriitor latin din secolul al IV-lea, Quintus Julius Hilarianus. Aceasta este urmată de o versiune a Cărții a II-a a lui Fredegar, care încorporează o relatare extinsă a originii troiene a francilor. A doua carte este o versiune prescurtată a istoriilor lui Grigore din Tours, corespunzând Cărții a III-a a lui Fredegar. A treia și ultima carte constă din cele 90 de capitole ale Cărții a IV-a a lui Fredegar, urmate de Continuări.

Continuările sunt alcătuite din trei părți. Primele zece capitole se bazează pe , o cronică neustriană anonimă care se încheie în jurul anului 721. A doua parte (capitolele 11–33) acoperă anii de până la 751. În acest punct, în text este inserat fragment care explică faptul că scrierea cronicii a fost ordonată de fratele lui Carol Martel, contele Childebrand. Traducerea lui Wallace-Hadrill este următoarea:

Cronica continuă apoi pentru încă douăzeci de capitole, acoperind evenimentele din Francia până în anul 768.

Medievistul a susținut că textul din manuscrisele de clasa a 4-a este suficient de diferit de Cronica lui Fredegar din Codex Claromontanus încât ar trebui considerat o lucrare separată. El a propus noul titlu Historia vel Gesta Francorum, care apare în fragmentul menționat mai sus. Acesta a sugerat că un singur autor a fost responsabil pentru textul de până la 751 și că un alt autor a scris, probabil, capitolele suplimentare.

Note

Referințe

Bibliografie

Lectură suplimentară

Legături externe

Categorie:Franci Categorie:Istoriografie Categorie:Cărți în limba latină Categorie:Cronici